Publicat: 13 Octombrie, 2015 - 19:19
Share

Coaliţia internaţională condusă de Statele Unite "nu prea înţelege" situaţia din Siria, a declarat, marți, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, citat de site-ul agenţiei Itar-Tass.

"Operaţiunile militare efectuate în Siria de coaliţia condusă de Statele Unite nu au produs rezultate, iar impresia este că partenerii noştri sunt debusolaţi", a declarat Vladimir Putin la un forum al oamenilor de afaceri.

"Am cerut Statelor Unite să ne ofere poziţiile ţintelor considerate 100% teroriste. Răspunsul a fost că nu au o asemenea listă. Am întrebat unde am putea ataca noi. Niciun răspuns. Fără glumă, nu inventez nimic, chiar aşa a fost. Astfel că, recent, le-am propus americanilor să ne spună ce zone să nu atacăm. Nici de data asta nu am primit niciun răspuns. Mi se pare că unii dintre partenerii noştri sunt total debusolaţi", a subliniat liderul Rusiei.

O coaliţie condusă de Statele Unite efectuează de peste un an raiduri aeriene în Siria şi Irak, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Din coaliţie fac parte ţări precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franţa, Bahrain, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudită şi Turcia.

Rusia a lansat la sfârşitul lunii septembrie raiduri aeriene în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad. Statele Unite şi NATO au acuzat Rusia că atacă poziţii ale insurgenţilor susţinuţi de Occident. Moscova susţine că vizează exclusiv poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic.