Publicat: 7 Iunie, 2013 - 17:22


17.000 de tichete vor fi repartizate numai persoanelor fizice, dar fiind numărul mare de solicitări ale cetăţenilor, în timp ce firmele şi instituţiile publice vor avea de împărţit 3.000 de vouchere, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).


Lista operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz, care au fost validaţi în program, este publicată pe site-ul AFM, (www.afm.ro), la secţiunea aferentă programului, scrie b1 tv.

 Începând cu 7 iunie 2013, Administraţia Fondului pentru Mediu va încheia protocoalele cu colectorii validaţi în Programul „Rabla 2013” şi distribuie tichetele valorice.

“Având în vedere numărul mare de solicitări primite de la cetățeni, am decis să repartizăm 17.000 de tichete pentru persoanele fizice și 3.000 de tichete pentru persoanele juridice, inclusiv instituțiile publice” a declarat președintele AFM, Adrian Gearâp, potrivit afm.ro.

 Începând de luni, 10 iunie, persoanele fizice se pot adresa unuia din colectorii validaţi de AFM, în vederea participării la Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional. Și persoanele juridice, inclusiv instituțiile publice, își pot depune dosarele de înscriere la sediul Administrației Fondului pentru Mediu.

 Cei interesaţi pot consulta în acest moment Ghidul de finanţare pe site-ul instituţiei noastre în care sunt prevăzute atât condiţiile de eligibilitate, dar şi documentaţia necesară pentru înscrierea în program.

 Repartizarea tichetelor valorice nu va fi egală în fiecare judeţ. În Ghidul de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional este prevăzut că, în prima etapă, vor fi distribuite maximum 25 % din numărul total de tichete, în funcţie de numărul maşinilor mai vechi de 10 ani din parcurile auto judeţene, conform statisticilor realizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Permiselor.

 De asemenea, distribuirea acestora se face în mod egal între punctele de lucru aparţinând colectorilor validaţi din judeţul respectiv.

Sunt interzise:

 1. transferul şi schimbul de tichete distribuite de către AFM între colectorii validaţi

 2. transferul şi schimbul de tichete între punctele de lucru aparţinând aceluiaşi colector validat, fără acordul prealabil al Administraţiei Fondului pentru Mediu.

 Consumarea tichetelor primite iniţial este o condiţie obligatorie pentru depunerea unei cereri de suplimentare a acestora, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice şi operatorii economici fără personalitate juridică.

Distribuirea tichetelor solicitate se face din stocul disponibil la nivel naţional pentru persoanele fizice, până la epuizarea acestuia, şi în limita stocului alocat de către AFM proprietarilor persoane juridice şi operatori economici fără personalitate juridică.

În baza cererii de distribuire depuse, Administraţia Fondului pentru Mediu poate distribui cel mult 200 de tichete la fiecare cerere de suplimentare.

Informații suplimentare

 În acest an, se va utiliza un singur tichet valoric pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, faţă de trei tichete câte se utilizau în anii anteriori, iar valoarea acestuia este de 6.500 de lei, faţă de 3.800 lei cât valora în 2012.

 Cumularea eco-tichetului cu tichetul Rabla este posibilă în cazul achiziţionării unui autovehicul electric.

 Pentru stimularea achiziţionării autovehiculelor cît mai prietenoase cu mediul, se oferă posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 lei pentru:

 · achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6;

 · achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii ce CO2 mai mică de 100g/km;

 · achiziţionarea unui atuovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.

 La achiziţionarea unui autovehicul de acest tip, se poate acorda, pe lângă prima de casare, o reducere în cuantum de maximum 1.000 lei, rezultată prin cumulul a cel mult două eco-bonusuri.

 De asemenea, termenul în care proprietarul unui autovehicul obţine certificatele de distrugere, de radiere şi tichetul va fi de maxim 10 zile. În termen de cel mult 45 de zile, cei care doresc să-şi achiziţioneze un autovehicul şi deţin un tichet valoric, îl pot depune la producătorul/dealerul auto acceptat în program, fără a depăşi termenul de 20 noiembrie 2013.

 Termenul de valabilitate a notei de înscriere pentru achiziţionarea unui autovehicul nou de la un producător/dealer validat este de cel mult 90 de zile lucrătoare de la emitere, fără a se depăşi însă data de 20 noiembrie 2013.

 Prin Programul ”Rabla” derulat anual din 2005 şi până în prezent au fost casate 459.775 autoturisme uzate şi au fost achiziţionate 225.869 autoturisme noi.