Publicat: 19 Septembrie, 2016 - 11:41
Share

RADET asigură locuitorii Capitalei că va livra agent termic pentru apă caldă şi încălzire în sezonul de iarnă.

"Având în vedere informaţiile vehiculate zilele acestea în spaţiul public, privind posibilele întreruperi şi dificultăţi în furnizarea apei calde şi a agentului termic pentru încălzirie pe timp de iarnă în Bucureşti, dorim să vă asigurăm de atitudinea responsabilă a regiei în ceea ce priveşte continuitatea şi siguranţa livrării agentului termic în Capitală.

Pe această cale vă comunicăm că, în toată perioada sezonului rece, angajaţii regiei vor depune toate eforturile pentru a asigura apa caldă şi căldura în apartamentele bucureştenilor, lucru confirmat şi de recentele declaraţii ale Primarului General pe această temă.

Regretăm momentele în care vă pricinuim neplăceri şi de fiecare dată ne vom asuma întreaga responabilitate. Vă garantăm însă, că vom compensa prin profesionalism deficienţele tehnice ale sistemului, care deşi are un grad ridicat de uzură, este cel mai sigur, ecologic şi ieftin sistem de încălzire.

Cu consideraţie,

Director General Interimar,

Virgil UNTEA "