21 mai 2022

Radu Tuhuţ: Se vor găsi cele mai bune soluţii pentru ca apele Arieşului şi ale afluenţilor lui să nu mai iasă din matcă

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Din nou alături de oamenii afectaţi de inundaţiile din Apuseni

Am fost din nou prezent în comuna Sohodol şi în Câmpeni, două localităţi ameninţate de furia apelor, pentru a vorbi cu oamenii, cu pompierii, şi mai ales cu autorităţile locale.

Din fericire, până la această oră, apele revărsate nu au pătruns în locuinţe şi sperăm că acest lucru nu se va întâmpla. Din păcate, au fost înregistrate pagube materiale pe domeniul public.

Îndiguirea corespunzătoare a apelor curgătoare, regularizarea albiilor, cel puţin unde a existat precedent de inundaţii, sunt obligatorii şi trebuie să rămână o prioritate pentru Ministerul Mediului, nu doar în zona Munţilor Apuseni, ci la nivel naţional.

Nu ne dorim ca istoria inundaţiilor din Apuseni să se repete! Voi semnala situaţia la nivel guvernamental în speranţa că se vor găsi cele mai bune soluţii pentru ca apele Arieşului şi ale afluenţilor lui să nu mai iasă din matcă!

Deputat PSD de Alba,
Radu TUHUŢ
Declaraţie de presă – Deputat Radu Tuhuţ (PSD)