21 septembrie 2021

Raed Arafat: În cazul nunţilor şi botezurilor nu este permisă cumularea numărului de invitaţi de la interior şi exterior

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Precizările au fost făcute în contextul în care Guvernul a aprobat miercuri prelungirea stării de alertă, cu încă 30 de zile, începând din data de 12 iunie. S-a stabilit extinderea numărului de persoane care pot să participe la evenimente private, nunţi, botezuri, la maxim 200 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare. Condiţia este ca participanţii să fie vaccinaţi, testaţi sau să fi trecut prin boală, a precizat Arafat.

„Ei au cerut să facem o modificare pentru interior, în sensul în care să poată să folosească sălile de nunţi care există, pentru că multă lume acolo a rezervat. Acum, în exterior, într-adevăr este 70 (de persoane, n.r.) dar bănuiesc – şi o să discut cu colegii – că se aplică ceea ce este în interior şi pentru exterior. Dar în niciun caz nu este şi, şi. Unii au interpretat că dacă noi spunem: în exterior atâţia şi în interior atâţia, atunci facem o nuntă cu număr dublu, adică 400, şi punem afară 200 şi înăuntru 200”, a spus secretarul de stat.

Raed Arafat a menţionat că în perioada restricţiilor autorităţile au constatat că au existat nunţi cu sute de participanţi, reamintind cazul din Bihor în care o mireasă infectată cu SARS-CoV-2 a intrat în contact cu toţi invitaţii.

Pe de altă parte, secretarul de stat a declarat că nu este oportună compararea condiţiilor în care se desfăşoară nunţile cu situaţia din cluburi.

„La fiecare situaţie pe care o luăm, toată lumea vine şi se compară cu ea. Nu poţi compara mişcarea din cluburi şi ce se întâmplă în cluburi cu ce se întâmplă într-o nuntă organizată, stabilită, pregătită de ceva timp, unde oamenii sunt informaţi, pregătiţi. E o diferenţă. Nu putem compara o nuntă cu discoteca. Şi chiar dacă nu sunt, să spunem, diferenţe, nu poţi să dai drumul la tot deodată. Faci treptat şi faci o selecţie, la ce dau drumul prima dată, a doua oară, pe fiecare etapă. Altfel, pe această logică comparativă poate să vină cineva şi să spună: ‘Gata, daţi drumul la totul!’. Dar asta înseamnă că ai creat o mobilitate şi un contact mult mai mare”, a spus Raed Arafat.