Publicat: 12 Iunie, 2016 - 12:56
Share

Cunoscuții realizatori de radio Sergiu și Andrei, care energizează diminețile ascultătorilor Kiss FM, vor fi prezenți în acest week-end și pe terenurile de baschet de la Politehnica Streetball, al doilea turneu din circuitul național Raiffeisen Bank Challenger Tour, o competiție marca Sport Arena Streetball.

Turneul debutează în această seară, în Universitatea Politehnică București, iar la start vor fi prezenți aproape 600 de jucători, care s-au înscris în mai puțin de două zile pe site-ul oficial, www.3la3.ro.

Premii în valoare totală de peste 15.000 de lei, concursuri individuale pentru jucători și spectatori și duelurile de la categoria Open masculin pentru calificarea la Raiffeisen Bank Bucharest Challenger vor anima trei zile pline de baschet 3x3.

Având statutul FIBA Endorsed, care oferă tuturor jucătorilor șansa de a acumula puncte în clasamentul mondial FIBA 3x3 World Ranking precum și posibilitatea de a se califica pentru circuitul mondial, turneele marca Sport Arena Streetball au devenit atractive nu doar pentru echipele românești, dar și pentru cele din afara granițelor. Astfel, la București vor fi prezente și echipe din Bulgaria, Grecia și Turcia.

Naționala feminină de baschet 3x3, cu Gabriela Mărginean, Anca Șipoș, Andra Haas și Sonia Ursu va participa în competiția feminină, în căutarea unui nou succes după cel de la Iași Streetball, în timp ce la Open Masculin, nu mai puțin de 64 de echipe se află pe tablou în căutarea marelui premiu de 4.000 de lei și a ceasurilor de campion oferite de Casio G-Shock.

În total peste 140 de echipe vor lua parte la turneul din Universitatea Politehnică București, cea mai numeroasă prezență din acest sezon, care se află abia la început. Celelalte turnee care fac parte din Raiffeisen Bank Challenger Tour sunt: Brașov Streetball (18-19 iunie), Cluj Streetball (25-26 iunie) și Constanța Street Play Cazino (6-7 august).

Anul 2016 reprezintă un moment important pentru pasionații de baschet 3x3, întrucât în urma acestui sezon se va lua decizia privind includerea baschetului 3x3 în programul Jocurilor Olimpice la ediția Tokyo 2020. Baschetbaliștii români ar putea avea astfel șansa în viitor de a călca pe urmele legendelor sportului românesc și de a lupta pentru a accede în cea mai importantă competiție sportivă a planetei.