Raliul Catrenelor: Să râdem cu (de) Mitică! (32 – 21)

CÎȚU NU ȘTIE PREȚUL PÂINII ?!
Și minciuna ne intrigă,
Cic-o ducem binișor;
El mănâncă mămăligă,
Sau ceva tot…gălbior?
IOHANNIS : CAMPANIA DE VACCINARE A FOST UN SUCCES
Cât minte! Ne vrea gunoi,
Nu-l întrece nici Rădoi;
Suntem penultimii boi,
Doar bulgarii sunt sub noi.
BUGET PROST
Dăm prea mult la apărare;
De cine ne apărăm?
Să dăm bani la sanitare;
Boli să contraatacăm.
DUPĂ OLIMPIADĂ: POLITRUCII ȘI EȘECUL SPORTULUI ROMÂNESC
Ne-ați mințit și ați furat,
Țara-n hău ați aruncat,
La mafii v-ați priceput,
Dar cu sportul ce-ați avut?
DE LA LAUDE LA RIDICOL, DOAR 4 …MEDALII
Sportul nostru-i o comoară,
Dar ascunsă-ntr-o cămară;
Ce-o fi aia performanță?
Suntem ași numai la…clanță.
EFECTUL PANDEMIEI
Ce să faci doi ani în casă?
Îți lași nevasta borțoasă;
La vecine-ntâietatea,
Ca să crești natalitatea.
NEA VASILE ȘI ȚAȚA LEANCA
Ia vezi, fă, în bolentin,
Nu mai avem sex, ci gen?
Ce-o fi aia ambigen?
Vezi în chiloți, sutien.
VREA CLEMENȚĂ
– Când ți-ai omorât părinții,
Ca un sadic, cu-n ciocan,
Unde-ți era lobul minții?
– Nu știu, iertare-s orfan.
LA TRIBUNAL
– I-ai șutit în tren borseta,
Ți-a fost teamă de ceva?
– Da, m-a întrebat și Veta:
“Dacă nu sunt bani în ea?!”
BLONDA ȘI ȘEFUL PE TRAMBULINĂ
– Hai să sărim, dom’ Marin,
– Dar nu-i apă în bazin;
– Dacă-i apă eu nu pot,
Doar știți că nu știu să-not!?