Raliul Catrenelor: Să râdem cu (de) Mitică! (34 – 21)

POLIȚIA DIN IOWA– Un’ te grăbeștI, ești golan?,
Beat turtă tragi de volan;
– Scuze, hâc, sunt prost șofer,
Vreau să ajung premier.FAIMĂ DE PRIM-MINISTRU
Are-o tinichea de coadă,
Dar n-a spuns nimic de ea;
Zice și-azi : mă doare-n noadă!,
Se vrea șef de tinichea.UNUI DEPUTAT ÎNCREZUT, BĂȚOS
De când și-a intrat în pâine,
Nu mai zici că este om;
Voi dezlega câte-un câine,
Să-l confunde cu un pom.PREMIU PENTRU PRIMARI
Un concurs de tomberoane
Și gunoaie strânse-un an;
Premiu: damfuri și tromboane,
Plus, un slinos șobolan.VINDE TERENURILE ARMATEI
Le-o fi adus de acasă?
Că justiției nu-i pasă;
Așa rămân toți penalii,
Cu averi, precum Becali.MESI CU BARCA PE SENA
Am sosit, bonjour madam,
Vâslesc înspre Notre Dame;
Aduc familia-aici,
Sagrada o las la amici.TÎRGURI DE CARTE
Titluri vechi și obosite;
Le găsești fără rabat,
C-un leu l-anticariat;
Le iei și gata citite.PĂLĂRIA IDEALĂ
Ea-l întreabă dimineața:
– Placu-ți pălăria nouă?
E superbă, mai ia-ți două,
Că nu se mai vede fața.UN INDIAN S-A MUȘCAT CU UN ȘARPE, ȘI-A MURIT…ȘARPELE (Presa)
Nu știm din care motiv,
S-au mușcat alternativ;
El, când șarpele-a mușcat,
Cu soacra l-a confundat.CONVENȚIE FAMILIALĂ
– Iar pleci la crâșmă Antal?
Vii mort de beat, cu scandal;
Bate-mă-acuma, să știi,
Să nu mă trezești când vii.