16 octombrie 2021

Raliul Perla Harghitei, primele detalii

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ajuns la ediţia cu numărul 29, Raliul Perla Harghitei se va desfăşura în perioada 7-8 mai 2021. Competiţia contează ca etapă în Campionatul Naţional de Raliuri Betano, Campionatul Naţional de Raliuri pe Asfalt Betano, Campionatul Naţional Rally 2 Dunlop şi Campionatul Naţional de Raliuri pentru Vehicule Istorice Betano, întreceri derulate sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

Pentru protagoniştii Campionatului Naţional de Raliuri Betano 2021, a sosit momentul unui nou dublu examen. şi aceasta pentru că, aşa cum ne-a obişnuit în ultimii cinci ani, Raliul Perla Harghitei se desfăşoară pe asfalt, astfel că va conta şi în întrecerea naţională pe această suprafaţă de concurs. Un atu în plus pentru o competiţie care s-a impus deja prin spectaculozitate şi calitatea organizării, atribute care i-au permis să stabilească an de an recorduri legate de numărul participanţilor.

Pregătirile, în linie dreaptă

Dacă anul trecut participanţii au avut parte de o premieră, reprezentată de o întrecere derulată în judeţele Braşov şi Harghita, de această dată se revine la tradiţie. Iar competiţia se va derula exclusiv în zona din jurul Odorheiului Secuiesc.

Pregătirile pentru Raliul Perla Harghitei 2021 au intrat deja în linie dreaptă. Potrivit cutumelor, au fost publicate documentele oficiale ale competiţiei, incluzând Regulamentul Particular. ‘După o pauză care, din pricina condiţiilor speciale, a fost mai lungă decât prevedea calendarul iniţial, lumea motorsportului aşteaptă cu nerăbdare Raliul Perla Harghitei. Iar echipa de organizare este deja conectată 100% la tot ceea ce presupune pregătirea aşa cum se cuvine a evenimentului. Ne dorim să oferim , ca de fiecare dată, un eveniment de referinţă’, a spus Csaba Ferencz, Preşedinte Club Maxx Racing, organizator al raliului.

Pentru a continua: ‘Regulile induse de pandemie sunt extrem de stricte. Iar acestea presupun nu doar măsurile speciale de siguranţă sanitară, a căror respectare de către toţi cei implicaţi în competiţie – oficiali, sportivi, reprezentanţi ai echipelor – o vom supraveghea cu cea mai mare seriozitate şi responsabilitate. Din păcate, fanii, care obişnuiau să fie prezenţi în număr mare în spectaculoasele zone în care se desfăşoară întrecerea, vor urmări disputa sportivă de la distanţă. Este cu atât mai de aplaudat demersul FRAS de a transmite imagini live atât prin intermediul reţelelor sociale, cât şi la televiziune’.

Pentru ediţia 2021 s-a mers pe reţeta clasică, una care a asigurat succesul amintit la ediţiile precedente. Shakedownul se va derula în aceeaşi locaţie, la Forţeni, în acelaşi sens de mers folosit şi la ediţia din 2019. în ceea ce priveşte traseul organizatorii au pregătit un traseu cu o lungime totală de 398, 55 km, din care 112, 60 km distanţa de parcurs a probelor de clasament. Sunt în total 12 ‘speciale’, din care 6 distincte.

Echipajele participante la raliu vor fi întâmpinate la startul festiv din Piaţa Marton Aron, joi 6 mai, începând cu ora 20:00. Vineri, după Shakedown, startul raliului se va da din parcul de service (str. Rakoczi Ferencz) la ora 15:00. Configuraţia raliului Perla Harghitei este una variată, având în componenţă atât probe de viteză, cât şi probe extrem de tehnice. De această dată, în prima zi sunt programate trei probe speciale, Liban şi Bucin I şi II. De notat că se schimbă sensul de parcurgere, iar proba Bucin a fost împărţită în două segmente cronometrate.

Sâmbătă se vor parcurge de trei ori probele Lueta, Crăciunel şi Mărtiniş. Cea din urmă, la trecerea de final, va reprezenta şi Power Stage, speciala care le oferă primilor clasaţi puncte suplimentare. După o competiţie intensă, cele mai bune echipaje vor fi premiate în cadrul festivităţii organizate pe scena din Piaţa Marton Aron.

Raliul Perla Harghitei este organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Harghita, Primăria Odorheiu Secuiesc, Primăria Lueta,Primăria Ocland,Primăria Mărtiniş. Sponsor Principal: Perla Harghitei, Parteneri: Amigo&Intercost, Septimia Hotels&Spa Resort, Magdolna Impex srl, Eurato SA, Color Metal, Tendixx.com, Mastertent, DJST Harghita, Visitharghita.com, Toyota prin Eurocar Trading, Viking srl, Brother, Kero Bike, Service Center. Li se adaugă partenerii tradiţionali media precum Szekelyhon, Erdelyi Sport, Hargitanepe, Presztizs Sport din Ungaria, Autorally, Rallymax, Rallyphoto.ro. Nu în ultimul rând, competiţia se derulează cu sprijinul Poliţiei Judeţului Harghita şi al Municipiului Odorheiu Secuiesc, al Poliţiei Locale Odorheiu Secuiesc, al I.S.U. Harghita, Serviciul de Ambulanţă Harghita şi Jandarmeria Harghita.

Pentru mai multe informaţii legate de această competiţie, accesaţi www.raliulharghitei.ro

Sursa Foto: Youtube.com