1 iulie 2022

Raluca Turcan, un nou anunț privind cumularea pensiei cu salariul 

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Asistenții maternali, asistenții persoanelor vârstnice și îngrijitorii la domiciliu vor putea cumula pensia cu venitul de la stat, această categorie fiind introdusă, miercuri, în primă lectură, în proiectul de lege privind interzicerea cumulului dintre pensie și salariu.

Întrebată, miercuri, în conferința de presă organizată după ședința de Guvern, despre excepțiile de la regula privind interzicerea cumulului dintre pensie și salariul, Raluca Turcan, ministru al Muncii, a spus că e vorba mai degrabă de o formă de venit, nu de o categorie socio-profesională, cum sunt, de exemplu, dascălii, care pot fi plătiți la oră.

„Nu e vorba de o categorie socio-profesională, ci de o formă de venit. Vorbim despre venituri din plata cu ora, așa cum vorbim și de venituri din drepturi de autor și conexe, în baza legii 8/1996. De asemenea, vorbim de venituri pe care le încasează și asistenții maternali sau asistenții persoanelor vârstnice sau îngrijitorii la domiciliu, o categorie pe care am introdus-o astăzi în primă lectură în acest proiect le lege”, a spus Raluca Turcan.

Întrebată, în continuare, câte persoane fac parte din această excepție de la regulă, respectiv câte persoane pot cumula în continuare în continuare pensie și un venit de la stat, ministrul Muncii a spus că, din categoria asistenților este vorba de circa 1.000 de persoane.

„Numărul este nesemnificativ și vorbim, să spunem, de un număr mai mare pe partea de plată cu ora, sistem folosit în sistemul de educație și de asemenea, pe partea de asistență maternală și îngrijire la domiciliu, unde practic persoanele sunt alături de persoanele pe care le asistă și cred că am avea, în total, aproximativ 1.000 de persoane”, a răspuns Turcan.

Proiectul de lege privind interzicerea cumulului dintre pensie și salariu la stat a fost citit în primă lectură în ședința de Guvern de miercuri.