27 iunie 2022

Războiul, la țară!

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Nu mai suport să aud voma asta de pesimism, nenorocire și pericol. O stoarcere de lacrimi și văicăreli, cu jurnaliste care se lasă încălecate de copii, care se fac mereu că dau o mînă de ajutor la război, cu știri gonflate despre morți care, de fapt, au supraviețuit, arme termo-barice, butonul bombei atomice mai ceva ca un pix în mîna unui mort, drame, fantasmagorii și, mai ales, comentarii cretine de jurnaliști zăltați și de jurnaliste intrate în priză ca aparatele de stors lacrimi și suspine.

Gata! Nu-mi fac bagajele, cum îmi tot sugerează Andrei. Nu lupt, nu dezmint, nu emigrez. Nu vreau decît o gură de aer curat, de dincolo de acest război televizat și telestors pentru audiențe. Am făcut plinul cu 7 lei, nu cu 8, am ieșit pe București- Ploiești și am măturat cu privirea cîmpul dintre pădure și Therme, unde se lucrează deja la inelul zero, o megacentură care să treacă peste București-Ploiești, peste pădure sau prin pădure și se va duce naibii pe nu știu unde. Bucureștii abia au jumătate din inelul de centură și s-a licitat și contractat un ciot din megacentura pe care au vîrît-o deja în lucru. Ce-i cu graba la acest ciot care ascunde fie un interes, fie o afacere, fie o enormă prostie de eșalonare a lucrărilor în infrastructură? Nu știu și trec de intrarea spre Corbeanca.

Apoi, din cea mai cumplită intersecție de pe DN1, am „spînzurat-o” la dreapta prin Balotești. Ultimii doi ani, drumul a fost un chin. Toată strada principală era spartă. Așteptai la stopuri pînă ți se lungeau urechile și începeai să înjuri în limbi necunoscute. Acum, o poezie, nu alta. Pe tot lungul Baloteștilor se întinde acum un asfalt de lume civilizată. De cînd este, Cîmpia Bărăganului n-a văzut așa ceva! Trotuare, parcări, marcaje, rigole, stații de autobuz îngrijite. Mai ieri era o catastrofă cu bicicliști beți, căruțe și automobile șmechere ale celor de la vilele de pe marginea canalului de irigații. Acum,strălucește în soarele de iarnă mincinoasă.

Mă sună Bogdan, de la Chișinău.

-Ce-i pe acolo?

-Liniște și pace! Dar la București?

-Alarmă și frică! Războiul televiziunilor care este mai mare decît cel din realitate! Bagă lumea în sperieți! Ăia care erau filo#Rezist și înjurau PSD-ul s-au făcut vacciniști și acum sunt principalii acuzatori ai lui Putin și megafoanele războiului!

-La voi, libertatea presei a luat-o razna! Pute a propagandă, ba într-o parte, ba într-alta!

O ținem drept spre Moara Vlăsiei, trecem pe lîngă drumul spre Căldărușani și Lipia, o tăiem peste autostrada aia paralelă făcută pe vremea lui Mitrea și mă minunez de coloanele de mașini care curg frumos, ca în lumea bună. La Primăria de la Moara Vlăsiei nu este decît omul de la urbanism și o secretară.

Ce, și la voi a picat o bombă?

-Nici vorbă! Toți sunt la Complexul Arena, la refugiați!

Și la Moara Vlăsiei și la Corbeanca este plin de indieni.

Mă sună un prieten din provincie!

Mă, totul este o farsă! Refugiații ăștia sunt noul val de emigranți care trebuie să intre în România. Nu-i nici un emigrant ucrainean. Ăia se cară direct în Europa!

Dau o fugă pînă la Complexul Arena de la Moara Vlăsiei, aflat la marginea unui cartier de vile. Spre autostradă, pe umărul unui fost canal de irigații,  este un restaurant, o sală de festivități și mai nu știu ce. Primarul Andrei Filip cu tot personalul organizează prînzul pentru cei 50 de studenți indieni. Majoritatea sunt vegetarieni!

La Moara Vlăsiei au fost găzduiți 50 de studenți de la facultățile de Medicină din Odesa și Donețk. La Corbeanca, tot studenți de la medicină. Unii sunt în anii IV și V. Printre ei și o fată din anul întîi, care a ajuns în Ucraina cu două luni în urmă. Acum trebuie să se întoarcă în India. Toate bagajele i-au rămas la cămin.

Te mai întorci după ele?

-Nu știu!

La toaletă, un coleg mai mare își spală părul lung de sikh.

-War like a movie! But I like Romania!

O luăm mai departe spre Fierbinți. Este un soare de primăvară pură deși nici țipenie de om nu se vede pe cîmpuri. Rapița are frunzele blegite, grîul este de un verde gălbui bolnăvicios și multe arături încă dorm. Vegetația n-a ieșit din iarnă. Șoseaua este oglindă, ca-n Germania. Începe să-ți facă plăcere să gonești. O să creadă că mint și o să mă înjure lumea, rămasă în minte cu gropile de altădată. Este vorba despre un proiect din Programul Regio dat în folosință în decembrie 2021. Dăm în Grădiștea, apoi în Fierbinți Tîrg. Localnicii cred că locuiesc într-un oraș. Aș putea zice că se mint. Este, de fapt, o comună îngrijită, întinsă de-a lungul acestei șosele noi care duce pînă la Movilița. Mai are în componență trei sate. Fierbinții de Jos, Fierbinții de Sus și Greci de Jos. Pe cîmpia dreaptă ca-n palmă, diferențele sunt tot cu sus și jos. „Orășelul agricol” are de toate: service, ITP, farmacie, supermarket, școală, poliție, magazine; tot ce trebuie. Case sănătoase, unele ferchezuite la marele fix, pămînt bun în preajmă, mașini străine pe la porți. Ce mai! Este o altă față a satului de Bărăgan. Probabil că moda cere ca țăranii să se viseze într-un oraș.

Intru într-un magazin să iau un măr sau o banană. Au trei feluri de mere, struguri, banane și pere din Polonia.

Pe unde lucrează oamenii din Fierbinți-Târg?

-La pămînt și la București!

-Ce ziceți de război?

-Ce să zicem și noi! Pe aici pe la noi este liniște!

Sună iar telefonul. Este tot Bogdan de la Chișinău.

-Ce să fie, se duce la vale?

-Cum adică?

Maestre (pentru el, toți sunt „maestre”!), soldații ăia din convoi sunt niște copii, n-au benzină, n-au mîncare, este o tragedie. Au descoperit că au plecat la război cu conserve din 2015. Tremură, plîng, înjură, dezertează. Putin le-a spus una și acum află că-i vorba de altceva.

Să vă zic un lucru! Prostia asta a lui Putin are meritul de a fi unit țările din Europa cum nu le-a unit nici un părinte și nici un război. Putin este singur! Ăsta-i sfîrșitul! O să rămînă o Rusie mai mică și cu niște republici pe lîngă și cu o armată dotată cu vechituri.

-Și Republica Moldova?

Gata, Ucraina este invitată să adere la UE și cu ea odată și Republica Moldova și Georgia! Se schimbă lumea. Știți cînd a început schimbarea?

-Cînd? zic eu la intrarea în Dridu, chiar pe podul de la marginea lacului, pe unde se face deversarea.

-Cînd Zelensky, în loc să fugă, a coborît în strada între ai lui, cu arma în mînă. Omul a declanșat o energie patriotică teribilă, care a trezit toată Ucraina. Dacă era laș și dădea bir cu fugiții, Putin era învingător! Cu un gest, Zelensky a recuperat valoarea patriotismului!

Intrăm în Jilavele de Ialomița. Mai avem puțin pînă la Movilița și o putem lua spre Urziceni. La stînga o fi drumul care leagă Ploiești de Albești Paleologu. S-a sucit vremea, exact ca politica. Dă să plouă. Un țăran bagă viteză pe o bicicletă. Un altul iuțește pasul trăgînd de un cărucior cu o butelie de aragaz. Copiii ies de la școală. Nu știu de ce,  dar o fac în liniște, fără țipete și merg singuri, fără părinți. Țăranii n-au ieșit prin grădini. Nu se trambalează nici pe uliță, nu apar nici prin curți și nu se agită de nici un fel. Este o lume calmă, care își știe rostul. Nu-i pripită și nici agitată și trăiește după agricultură, chiar dacă nimeni nu strigă „Slava Ialomița! Slava Băragan!“

Pe cîmpuri mai stăruie scame de zăpadă. Miroase a primăvară și grîul n-are apă suficientă ca să fie pîine. Un ocean de pace se întinde peste nordul Bărăganului și nimeni nu dă semne că este foarte preocupat de ce-i în capul lui Vladimir Putin!