Publicat: 29 August, 2018 - 18:48

Maiorul George încearcă să ne convingă că față de mesajul răposatului McCain, scrisoarea lui Giuliani nu face doi bani. În primul rând pentru că senatorul republican era un membru respectat al legislativului, în timp ce fostul procuror general este doar o persoană privată. Valoarea mesajului primului este subliniată prin faptul că McCain i-ar fi mărturisit personal ambasadorului român (între două injecții cu morfină) că era foarte impresionat de calitățile Codruței Kovesi (despre care i-a relatat, bineînțeles, ambasadorul) în care vedea un fel de... Giuliani dâmbovițean - fapt care l-a determinat să ceară public repunerea ei în funcție. 

Nu a mai apucat să își vadă visul împlinit din motive independente de voința sa, dar ambasadorul se consideră, practic, un legatar al ultimei dorințe a distinsului Senator de Arizona.

Scrisoarea lui Giuliani este considerată, de același personaj, drept o acțiune de lobby în favoarea cine știe cărui „penal” de la București (și sunt mulți acolo). Așa că s-a văzut nevoit să nu pună preț pe ea, declarând public acest lucru. 
Între cele două momente sunt asemănări și diferențe. Prima asemănare este ca ambele vizează situația tulbure din România, unde se confruntă pe viață și pe moarte două grupări politice: cea prezidențială și cea guvernamentală. Prima dorește să aibă mai multă putere, în timp ce cea de a doua încearcă să-i mai ia, pe cale legală, din ele. În această dispută ambele părți au partizani și opozanți vehemenți. Mai activi și mai răsfirați în plan geopolitic sunt partizanii lui Iohannis. Ei fac caz de aspectul penal care i-ar caracteriza pe câțiva dintre liderii coaliției care deține puterea executivă prin scorul electoral reflectat în componența parlamentară. Președintele minoritar n-a reușit decât pentru o scurtă perioadă, nesemnificativă, să aibă un „guvern al său”, de pe urma căruia nu s-a ales cu nimic. Acum ar dori un „partid al său”, dar ceea ce i se pune la dispoziție este practic lipsit de valoare electorală și de perspectivă. Consilierii la vedere și cei de după cortină ai Cotrocenilor au sugerat chiar o variantă violentă. Tentativa din ianuarie 2017 a eșuat, după cum se pare că a eșuat și cea din august 2018. Pe ce se mai bazează acum Iohannis, lansat deja în războiul fierbinte cu partidul semnificativ al alianței?

Pe sprijinul extern. Pe cel al Comisiei Europene îl are de mai multă vreme. Cu prețul menținerii MCV-ului, agenții săi de influență conduși de Monica Macovei intoxică Bruxellesul cu „primejdia” modificării legilor Justiției, acțiune justificată exclusiv ca o măsură de control totalitar al puterii, prin care bietul președinte nu mai rămâne cu nimic. Nu contează argumentele de bun simț sau cele legale. „Îngrijorarea” este cuvântul de ordine care răspândește fiori reci printre susținătorii „statului de drept” de la București. Evident, altul decât cel condus de coaliția de la guvernare. Presiunile comunitare merg de o bună bucată de vreme mână în mână cu cele ale partenerului NATO. America.

Statele Unite sunt în fapt cele care conduc România, prin ambasadorii  ridicați la rangul de comisari. Preocupările - în mare parte reale - ale americanilor au determinat un anumit tip de acțiune, mai degrabă potrivit Orientului Mijlociu. Conștienți de slăbiciunile instituțiilor statului mandatate să lupte cu corupția și mare infracționalitate economică, americanii s-au oferit să dea o mână de ajutor. Au făcut-o trimițând la București experți ai Departamentului de Stat, FBI și CIA. Aceștia s-au statornicit și au început să lucreze direct cu specialiștii locali din Parchetul General, SRI și Justiție. Conștienți că rezultatele pot veni doar din măsuri extreme, au propus și pus la punct un mod de lucru imposibil de aplicat în State, dar pe care l-au considerat foarte potrivit lumii a treia spre a doua. În acest fel s-au pus bazele protocoalelor, care s-au constituit într un sistem acoperitor. Odată cu funcționarea protocoalelor au explodat și rezultatele. DNA a făcut capturi semnificative, a prins în năvod „pești mari” și a declanșat o veritabilă ofensivă în zona politică, considerată responsabilă de toate derapajele și decalajele. Modalitatea asta de lucru a fost pe placul atât al fostului președinte cât și a celui care i-a urmat, deoarece printre „victimele” Anticorupției s-au numărat câțiva dintre oponenții semnificativi ai lor. Combinația SRI - DNA - ÎCCJ s-a dovedit a fi un mecanism aproape perfect. Investigațiile efectuate de serviciul secret erau oferite pe tavă procurorilor anticorupție, care multiplicau rezultatele prin presiuni  urmate de denunțuri. Înalta Curte nu mai avea altceva de făcut decât să compună cu atenție instanțele ce urmau să pronunțe sentințe dinainte stabilite.

 Lucrurile au mers unse, făcând din șefa DNA o statuie vie anticorupției și un model de dat exemlu, iar din SRI adevăratul stăpân al inelelor politice, până când au început să se producă derapajele interioare. Kovesi, luată de val, a depășit de multe ori limitele convenite, iar „victimele” au început să vorbească și să protesteze public. Imprudența unui general SRI a dat de gol public modul de lucru prin invocarea „câmpului tactic” și comentariile și controversele au început să curgă în cascadă. Marele dirijor -ambasadorul Klemm - s-a văzut în situația de a nu mai face față  presiunilor, iar protejata sa a fost în cele din urmă sacrificată. 

Asta s-a întâmplat în momentul în care Administrația de la Washington s-a confruntat cu propriile sale probleme de „Deep State”, paralel cu cel de la București. Echipa democrată de la Departamentul de Stat, care își trimitea regulat mandatarii la București ca să facă ordine, s-a evaporat peste noapte. Cei care au luat locul lui Nuland și Gordon aveau alte interese. Mai puțin politice și mai mult economice. Dovadă - trimiterea în misiune de pace a lui Wess Mitchell în chestiunea legii Offshore. Similitudinile situației din România cu cele din State nu par să fi scăpat echipei lui Trump. Iar atâta timp cât o poziție oficială nu putea fi încă exprimată, ar putea să se fi ales varianta carambolului bilei de biliard. 

Scrisoarea lui Giuliani este o analiză extrem de bine argumentată a situației politice din România. Fostul procuror general, cu sau fără vreun mandat de lobby, a efectuat un veritabil rechizitoriu pe care îl transmite public părților vizate. Este foarte posibil să nu se aștepte un răspuns formal. A fost dat însă un semnal politic. De care nu va putea să nu țină seamă Comisia Europeană, cu toată antipatia sa față de liderul american. Probabil că cei de acolo vor începe și ei să înțeleagă că lucrurile au mers prea departe și că ceva trebuie făcut până când nu este prea târziu și lucrurile vor scăpa complet de sub control.

Topic: 

Format: 

Rubrici: