Publicat: 10 Februarie, 2017 - 13:27

Avocatul Poporului a emis către Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț o recomandare privind necesitatea respectării drepturilor pacientului, iar Consiliului Județean Neamț i s-a recomandat să dispună măsuri pentru monitorizarea și controlul modului de respectare, de către unitatea sanitară sus-menționată, a legislației privind drepturile pacientului.

Recomandările vin după ce Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu, în urma apariției pe site-ul Vestea.Net a articolului „Scandalos! Clip publicitar cu pacienți U.P.U pe targă sau în scaun cu rotile“, în care a fost prezentată situația creată la Spitalul Județean de Urgență Neamț, prin publicarea pe internet de către unitatea sanitară, a unui material video, în care era descrisă activitatea de la Unitatea de Primiri Urgențe și la realizarea căruia au fost folosite imaginile preluate și înregistrate de camerele de supraveghere din incinta U.P.U., fără ca pacienților surprinși în imagini să li se fi solicitat acordul, în materialul video fiind prezentați pacienți pe targă, în scaune cu rotile, minori sau persoane cu handicap.

În cadrul demersurilor realizate de către Avocatul Poporului, Consiliul Județean Neamț a comunicat că managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț a avut în luna octombrie 2016 inițiativa realizării unui scurt material video care să responsabilizeze accesibilitatea pacienților la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului, aprobând filmarea cu o cameră terță și difuzarea materialului video. În opinia Consiliului Județean Neamț, prin realizarea și publicarea materialului video s-a adus atingere drepturilor pacienților, iar managerul unității sanitare și-a asumat personal întreaga responsabilitate pentru consecințele ce ar putea decurge din realizarea și difuzarea materialului video, făcându-se precizarea că la nivelul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț nu au fost înregistrate plângeri în legătură cu difuzarea materialului video.
Aceleași informații au fost comunicate Avocatului Poporului și de către managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, cu mențiunea că, printr-un comunicat de presă, din 31 octombrie 2016, a transmis scuze pacienților și aparținătorilor care au putut fi identificați în materialul video retras de la difuzare, asumându-și faptul că prin realizarea și publicarea materialului au fost încălcate drepturile pacienților.

Conform art. 20 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, „pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicală, fără consimțământul său, cu excepția cazurilor în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului și evitării suspectării unei culpe medicale“. În materialul video nu este prezentată nicio metodă de diagnosticare și tratament, astfel încât situația prezentată nu se poate încadra în excepția prevăzută  de lege. Chiar dacă materialul publicitar a fost creat cu  scopul de a conștientiza populația cu privire la situațiile în care se impune prezentarea la UPU, modul în care a fost realizat, respectiv prin folosirea imaginii pacienților fără acordul acestora, contravine prevederilor legale amintite.