Publicat: 22 Mai, 2020 - 11:30
Share

Odată cu redeschiderea traseelor turistice, jandarmii montani de la posturile Zănoaga şi Peştera sunt prezenţi în zona de responsabilitate din munţii Bucegi, pentru informarea şi îndrumarea turiştilor de a respecta în primul rând măsurile de prevenire a răspândirii infecţiilor cu SARS-Cov-2, dar şi pentru a interveni în cazul producerii unor incidente.

Pentru drumeţii în siguranţă şi protejarea mediului, jandarmii montani vă recomandă:

- consultaţi prognoza meteorologică înainte de a pleca în drumeţii;

- echipaţi-vă adecvat (echipament de munte şi un rucsac cu strictul necesar);

- alegeţi traseele în funcţie de pregătirea fizică şi psihică, folosiţi doar traseele marcate şi urmăriţi marcajele de pe traseu;

- nu distrugeţi semnele de orientare turistică ale traseelor;

- nu intraţi cu autoturismele în zonele marcate ca fiind interzise;

- nu lăsaţi în urmă resturi menajere depozitate în spaţii neamenajate;

- nu aprindeţi focul în locurile neamenajate;

- nu porniţi pe un traseu după consumarea băuturilor alcoolice

Reamintim cetăţenilor că pe timpul stării de alertă, pentru activităţi recreativ-sportive în aer liber precum alpinismul, drumeţiile, alergarea ce se desfăşoară cu participarea a cel mult 3 persoane care nu locuiesc împreună, este permisă deplasarea în afara localităţii şi poate fi justificată prin declaraţie pe proprie răspundere.

Tag-uri Institutii: