28 noiembrie 2021

Recomandări privind comercializarea şi consumul de alimente specifice Postului de Crăciun

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În perioada „Postului de Crăciun”, populaţia care respectă această tradiţie creştină, solicită pentru consum produse alimentare specifice, respectiv produse de morărit şi panificaţie, soia, fasole, mazăre, sortimente pe bază de legume, fructe, produse de patiserie şi zaharoase, alimente conservate, ciuperci, produse naturiste, diferite sortimente de băuturi, şi alte sortimente alimentare cu origine vegetală, solicitare care determină operatorii din domeniul alimentar să pună pe piaţă cantităţi mai mari de astfel de alimente decât în mod obişnuit.

Având în vedere volumul mare de produse alimentare din aceste sortimente. care se regăsesc la procesare sau în distribuţie pe piaţa de consum, există riscul ca pe parcursul lanţului alimentar unele produse să fie supuse contaminării cu microorganisme sau prin contaminanţi naturali care sunt introduşi accidental sau prin tratarea inadecvată a alimentelor, respectiv prin:

* contaminanţi chimici – care includ substanţe chimice provenite din mediu, (contaminare întâmplătoare) aportul suplimentar de compuşi chimici proveniţi din tehnologia agricolă sau alimentară (contaminare deliberată) reziduuri de medicamente de uz veterinar, metale grele sau alte reziduuri;

* contaminare biologică – bacterii, fungii, viruşi sau paraziţi;

* intenţia ilicită de falsificare a alimentelor prin:
– substituirea totală sau parţială a uneia sau a mai multor componente ale materiei prime;
– înlocuirea unor componente valoroase cu unele mai ieftine;
– adaosul de substanţe naturale sau sintetice în vederea mascării unor defecte;
– utilizarea de ingrediente şi aditivi alimentari neadmişi sau în doze mai mari decât cele recomandate;
– punerea pe piaţă a unui produs de imitaţie în locul produsului original.

Din acest motiv este absolut necesar ca securitatea şi siguranţa produselor alimentare să poată fi realizată şi controlată prin metode care să asigure identificarea şi înlăturarea pericolelor potenţiale de contaminare, înainte de consumul produsului finit.

În situaţia evoluţiei infecţiei cu COVD 19, siguranţa şi integritatea lanţului de aprovizionare trebuie menţinute mai mult ca niciodată, operatorii de pe întreg traseul alimentar au responsabilitatea menţinerii unor proceduri de aprovizionare integre şi sigure, în care consumatorii să aibă încredere, în paralel cu protejarea sănătăţii şi siguranţei angajaţilor.

Schimbările din circuitul funcţional de producţie şi comercializare, stabilite cu scopul de a limita răspândirea virusului, trebuie implementate de operatorii economici din acest domeniu, prin respectarea măsurilor stricte de igienă şi sanitaţie, iar personalul trebuie să fie instruit pentru a se conforma cu noile cerinţe privind fluxurile de lucru şi de distanţare.

În aceeaşi măsură pentru prevenirea apariţiei unui disconfort alimentar, sau toxiinfecţii alimentare sunt responsabilizaţi, în contextul normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi consumatorii de alimente specifice acestei perioade, cu respectarea unor recomandări care se referă la:

– achiziţionarea alimentelor de origine non-animală specifice postului numai din spaţii sau unităţi înregistrate sanitar veterinar, care garantează, prin examen de specialitate, calitatea şi salubritatea acestora, evitând comerţul „stradal”(atenţie la sucuri sau diferite produse conservate la domiciliul unor comercianţi, neautorizaţi);

– citirea cu atenţie a instrucţiunilor de pe etichetele produselor alimentare, ambalate, care în mod obligatoriu trebuie să conţină informaţii privind elementele componente, modul de păstrare, preparare corectă şi termenul de valabilitate;

– păstrarea corectă a alimentelor pentru a evita deprecierea calitativă,în frigider, în spaţii uscate la temperaturi optime, după caz;

– evitarea manipulării alimentelor de către persoane care prezintă, modificări în starea de sănătate, sau leziuni la nivelul degetelor de la mâini;

– păstrarea în condiţii de maximă igienă a tuturor suprafeţelor destinate preparării alimentelor (mese, blaturi,veselă, etc);

– folosirea la prepararea alimentelor numai a apei potabile;

– spălarea atentă a fructelor şi a zarzavaturilor folosite în reţetele culinare sau când acestea se consumă crude;

– asigurarea condiţiilor de protecţie necesare evitării oricărui contact între alimentele destinate consumului protecţie faţă de insecte, rozătoare, sau alte animale;

– gestionarea corectă a resturilor menajere

Cu referire la aprovizionarea cu peşte sau produse din peşte, alimente care se pot consuma în anumite zile din perioada Postului, atenţionăm ca populaţia să cunoască următoarele:

Peştele se comercializează în stare vie, refrigerată, congelată, sărată, uscată, afumată, marinată, conservată etc. Comercializarea acestuia este admisă numai în unităţi specializate, sau secţii ale magazinelor alimentare înregistrate sanitar veterinar.

Peştele în stare vie – care se păstrează în vase speciale cu apă, nu mai mult de 24 de ore.

Suprafaţa peştelui trebuie să fie curată, fără lovituri şi semne de boală, solzii de culoarea naturală, caracteristică speciei date şi să fie lipiţi strâns de corpul peştelui.

* Nu cumpăraţi peşte, dacă are ochii tulburi sau urechile dezlipite de branhii, dacă are un miros specific neplăcut, iar la apăsare degetul intră cu uşurinţă în carne lăsând urme care nu mai revin la normal.

Peştele refrigerat este acel peşte la care temperatura corpului în profunzimea ţesutului muscular variază de la minus un grad Celsius la plus 5 grade Celsius.

* Nu cumpăraţi peşte refrigerat cu leziuni mecanice, cu consistenţă slab compactă, cu miros de fermentare în branhii, cu prezenţa stratului exterior mucilaginos (cleios).

Peştele congelat se consideră acel peşte procesat la care temperatura în profunzimea ţesutului muscular este coborâtă până la minus 18 grade Celsius cu menţinerea calităţii gustative şi a valorii nutritive a peştelui viu.

* Nu cumpăraţi peşte congelat cu prospeţime îndoielnică, cu miros de rânced, cu nuanţă gălbuie a pielii şi a stratului de grăsime, precum şi cu gust amar.

* Verificaţi pe etichetă data recoltării şi data congelării.

Peşte în conserve şi semiconserve ambalat în cutii metalice sau din sticlă este divers: conserve naturale, conserve din peşte în suc propriu, conserve din peşte cu adaos de ulei vegetal, conserve din peşte în sos de tomate, şprote în ulei, semiconserve cu diferite adaosuri şi multe altele.

* Nu cumpăraţi conserve fără etichete, în cutii ruginite, cutii deformate, bombate şi cu ermeticitatea deteriorată.

* Nu consumaţi conserve şi semiconserve din peşte înainte de a verifica aspectul exterior (miros, culoare), precum şi conţinutul (gustul), consistenţa (uniformitatea şi densitatea) acestora.

Sortimentele de peşte sunt însoţite obligatoriu de certificat de conformitate privind calitatea, originea acestuia şi valabilitatea, eliberat sub responsabilitatea operatorului economic furnizor.

Protejarea populaţiei este asigurată permanent de personalul de specialitate din cadrul D. S. V. S. A. judeţene, prin monitorizarea şi efectuarea de acţiuni de control tematice, cu referire la respectarea normelor de funcţionare şi igienă în unităţile furnizoare de materii prime, în unităţi de procesare a produselor alimentare de origine nonanimală, unităţi de depozitare şi comercializare, pieţe agroalimentare şi alte obiective care pot fi considerate în anumite condiţii cu risc alimentar, precum şi prin analize la laboratoare acreditate, din probe recoltate din materii prime şi produse finite, pentru examene microbiologice, fizico-chimice, determinarea aditivilor, a contaminanţilor, pesticide, rezidii de metale grele, micotoxine, medicamente, organisme modificate genetic, radioactivitate, etc.

Dr. Penţea Ioan Viorel – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu