18 septembrie 2021

Rectorul UPT, Profesor Onorific al Universităţii Obuda din Budapesta

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a participat, la invitaţia conducerii Universităţii Obuda din Budapesta, la reuniunea festivă a Senatului instituţiei maghiare de învăţământ superior dedicată deschiderii anului universitar 2021/2022. Ceremonia a fost găzduită de Palatul Artelor din Budapesta la data de 30 august 2021 şi a fost prezidată de Mihaly Varga, ministrul finanţelor în guvernul maghiar şi, totodată, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Fundaţiei Rudolf Kalman, care finanţează Universitatea din Obuda, şi de prof.dr. Levente Kovacs, rectorul instituţiei.

În cadrul ceremoniei, prof.dr. Levente Kovacs, rectorul Universităţii Obuda, a acordat titluri onorifice unor personalităţi cu performanţe profesionale remarcabile, recunoscute la nivel internaţional. Rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a fost recompensat cu titlul de Profesor Onorific pentru „pentru realizările sale remarcabile în îmbunătăţirea şi creşterea calităţii internaţionale a educaţiei, cercetării ştiinţifice şi activităţilor academice”.

În 2019, Universitatea Politehnica Timişoara şi Universitatea Obuda din Budapesta au semnat un acord-cadru de colaborare pe 5 ani, care prevede dezvoltarea colaborării atât pe plan educaţional, prin promovarea reciprocă a programelor de studii de licenţă, master şi doctorat, recunoaşterea reciprocă a diplomelor, schimburi de profesori, organizarea de concursuri în cele două universităţi, organizarea de programe de studiu în sistem dual, promovarea şcolilor de vară, schimb de informaţii şi de bune practici, cât şi în domeniul cercetării şi a schimburilor de studenţi.

Cele două instituţii de învăţământ superior au început colaborarea din anul universitar 2001/2002, pe linia automatizării şi calculatoarelor, acesta fiind şi domeniul de expertiză al actualului rector al UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan. Ulterior relaţiile între universităţi au fost extinse, în special în ultimii ani, atât pe partea academică, prin schimburi de profesori şi studenţi, cât şi pe linie de cercetare, mergând până la relaţii de parteneriat în mai multe proiecte internaţionale, urmând să fie dezvoltate şi în continuare.

Lucian Ronkov
Departament Comunicare şi Imagine