Publicat: 23 Aprilie, 2018 - 21:37
Share

Zilele trecute, Departamentul de Stat al Statelor Unite a dat publicității Raportul anual privind drepturile omului, document în care sunt avansate și o serie de evaluări critice despre realitățile din societatea românească. Prilej numai bun pentru ca propagandiștii sistemului să exulte, anunțând evenimentul sub un titlu-bombă:,,Raport devastator pentru România’’. Ca de obicei, vinovatul de serviciu fiind actuala guvernare, care nu face decât să ia parte corupților și să îi saboteze pe neînfricații militanți ai anticorupției.

 Până aici nimic de mirare, că doar de asta sunt plătiți răspândacii cu bani din bugetul lui Soros! De mirare fiind, de data asta, totala lipsă de reacție a autorităților statului de drept. În primul rând a Ministerului Justiției și a Ministerului Afacerilor Externe. Reacție care se impunea nu pentru faptul că în respectivul document se făceau observații critice -lucru absolut firesc și necesar în condițiile deplinei sincerități și bunei credințe pe care le presupune parteneriatul strategic în care țara noastră se află cu Statele Unite-, ci datorită faptului că deloc puține dintre aceste observații critice preiau și repetă o serie de stereotipuri pe cât de false pe atât de intens vehiculate de către o anumită propagandă dependentă, la rândul său, de o anumită ideologie dominantă. Stereotipuri pe care, trebuie să o recunoaștem, le-am regăsit cu o semnificativă insistență în foarte multe discursuri ale ambasadorului Hans Klemm. Așa încât ipoteza ca una dintre principalele surse, dacă nu chiar principala sursă de inspirație pentru autorii secțiunii despre România din respectivul raport, să fie tocmai domnia sa nu mi se pare fără noimă.
Foarte adevărat, în discuțiile care se poartă în spațiul mediatic după publicarea documentului,unele afirmații exagerate sau chiar unele erori flagrante din Raportul Departamentului de Stat au fost semnalate de către comentatori avizați și de bună credință, deși aș vrea să cred că,încă, nu s-a pus punctul final dezbaterii. Ceea ce, însă, nu poate motiva și, cu atât mai puțin,nu poate să suplinească o luare de poziție a oficialilor români, în primul rând, din partea Ministerului Justiției, respectiv a Ministerului Afacerilor Externe.

Din rațiuni de spațiu mă voi referi numai la două exemple dintre cele aduse în discuție și pe care, din motive asupra cărora voi stărui mai departe,le consider semnificative pentru un anumit mod de a aprecia realitățile românești. Astfel, în raport este criticat refuzul autorităților de la Târgu Mureș de a permite organizarea unui marș al secuilor cu prilejul unei așa/numite ,,Zile a Secuilor’’. Lucru care nici că ar mai trebui să ne mai mire prea tare de vreme ce toată lumea cunoaște fotografia în care îl vedem pe ambasadorul Hans Klemm ținând  în mâini steagul Ținutului Secuiesc, alături de câțiva notorii militanți pentru autonomia acestui străvechi pământ românesc. Un ,,gest neprietenesc’’ (după cum spune vocabularul diplomatic) pentru care nu îmi amintesc să i se fi cerut precizări înaltului personaj diplomatic de către oficialitățile statului nostru național, suveran și independent, unitar și indivizibil. Cât privește motivele pentru care în același document s-a făcut o regretabilă confuzie între secui și populația de etnie maghiară din Transilvania, deși este foarte probabilă o ipoteza potrivit căreia sursa de informații ar putea să fie tot ambasadorul Hans Klemm, din rațiuni de bun simț și de bună credință mă abțin să duc discuția mai departe.

 Cel de-al doilea exemplu care, deja, a fost adus în discuție și despre care consider că este foarte nimerit să discutăm, privește ,,antisemitismul’’ pe care îl critică Raportul Departamentului de Stat. Exemplificând această foarte gravă acuzație prin menționarea unor ,,atacuri verbale la adresa unui filantrop evreu’’. De data asta, de mare, de foarte mare , mirare fiind nu atât faptul că direct vizat era nimeni altul decât Georg Soros, cât împrejurarea că presonajul este apărat într-un document emis de către Departamentul de Stat al Statelor Unite în mandatul președintelui Donald Trump. Administrație a cărei poziție față de îndelung controversatul Georg Soros este de notorietate mondială. Și totuși, o explicație ar putea exista, ea fiindu-ne oferită de jurnalistul american Jacob Grandstaff în termeni clari:,,Majoritatea personalului Departamentului de Stat este formată din democrați’’.Și,mai departe:,,Azi, la București, este un ambasador democrat care îi împărtășește ideile domnului Soros’’.  La toate acestea, ar fi cazul să adăugăm hiat-ul de putere creat după plecare și dificultățile cu care se confruntă Mike Pompeo, desemnat de președintele Donal Trump să preia, după Rex Tillerson, funcția de secretar de stat, pentru a obține aprobarea, indispensabilă, din partea Senatului SUA, ceea ce ne va permite o mai bună înțelegere a circumstanțelor în care a fost redactat Raportul, inclusiv secțiunea privind România. 

  Cât privește nominalizarea, în același Raport al Departamentului de Stat, a jurnaliștilor Ondine Gherguț, Mălin Bot, Sabina Fati și Mircea Marian ca ,,reporteri cunoscuți că promovează statul de drept’’ și poziția critică exprimată, în același document, față de acele ,,doua mari posturi TV(Antena 3 și România TV) coordonate de oameni de afaceri și care sunt susținători vocali ai guvernului’’, nici de data aceasta nu cred că este vorba numai despre o simplă coincidență. Dimpotrivă, dacă vom pune față în față fanatismul și intoleranța cu care cei patru nominalizați au atacat, în mod constant, modificarea legilor justiției cu semnalele de alarmă pe tema ,,pașilor înapoi pe care este în pericol să îi facă România’’ prin aceste modificări, semnal pe care îl lansau,tot la acea vreme și la unison, ,,The Washington Post’’ și ,,New York Times’’ și, mai ales, dacă ținem cont și de faptul că în ecuație sunt tot bănuții lui Georg Soros, atunci, cu siguranță, că avem o explicație în plus pentru a ne lămuri cât anume este doar o simplă coincidenți și cât… mai mult decât atât! După cum nu poate fi doar o întâmplare dacă anumite interpretări tendențioase, devenite, și ele, clișee propagandistice, lansate și repetate de către cei patru scutieri ai Doamnei Nefertiti-Slujirea, și-au găsit un atent receptor și un zelos propagandist în persoana ambasadorului Hans Klemm.  

 În plus, după  ce am adus în discuție aceste câteva evenimente petrecute în ultime luni ale anului 2017, consider că mai avem și un alt bun motiv pentru a propune încă o sugestivă comparație. Mă refer la poziția foarte corectă pe care au avut-o, în noiembrie 2017, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea,precum și ministrul Justiției, Tudorel Toader, atunci când Departamentul de Stat ,,îndemna’’ Parlamentul României să respingă  modificarea legilor justiției.

 Numai că, vorba biet român săracul,,asta fuse și se duse’’... De data aceasta,însă, în locul unor intervenții clare, formulate în termeni decenți și solid argumentați, importanții noștri diriguitori preferând să adopte, de fapt să recidiveze, în foarte păguboasa poziție a Ghiocelului smerit dar  ofilit. Lucru cu atât mai greu de înțeles cu cât, așa după cum am menționat și mai înainte, cele două situații pe care le-am detaliat nu sunt nici singurele și, din păcate, nici cele mai discutabile concluzii ale analizei din Raportul Departamentului de Stat al Stat. Motiv pentru care aș dori să reamintesc acest foarte semnificativ paragraf din Comunicatul transmis, în noiembrie 2017, de către președinții celor două camere ale Parlamentului României, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea:,,Exprimăm speranța că declarația Departamentului de Stat a fost făcută cu bună credință, dar nu putem să remarcăm că ea nu pare să fie rezultatul unei analize echilibrate, obiective și cuprinzătoare a aptelor, făcându-se, mai degrabă, ecoul unor opinii vehiculate în spațiul românesc’’.

  

 Așadar, atunci s-a putut! De ce nu s-ar putea transmite, și de data aceasta, către Departamentul de Stat al Statelor Unite un asemenea mesaj demn și perfect îndreptățit? La urma urmelor, își mai imaginează că recurenței clișeelor sosoriste i se poate răspunde prin recidiva păguboasei poziții a ghiocelului sfios dar ofilit? Firește, cu excepția celor care, într-un fel sau în altul, tot de la proverbul despre  capul plecat pe care sabia nu îl taie pleacă și tot acolo ajung... Știu și eu, ca orice om de bună credință, cât de încărcată este agenda politică a acestei perioade, dar sunt convins că, până la urmă, măcar unii dintre decidenții instituțiilor din instituțiile-cheie ale statului de drept vor avea timpul și determinarea să răspundă, la obiect și cu argumente convingătoare, acestor recurente clișee sorosiste care nu își mai au locul în spiritul și în litera Parteneriatului strategic cu Statele Unite.    

                                             

Topic: 

Format: