Publicat: 24 Mai, 2013 - 19:02
Share

Sâmbătă, pe 25 Mai, va urca pentru prima oară pe o scenă în aer liber din România cel mai iubit tenor din lume - Andrea Bocelli, care va concerta la Romexpo Bucureşti alături de invitaţii săi speciali: soprana Angela Gheorghiu, soprana Paola Sanguinetti, Dirijorul Marcello Rota, grupul DIV4S, grupul CARisMA, Orchestra Naţională Radio, Corul Radio şi Cezar Ouatu.

Accesul la spectacol se va face pe baza baza biletului intact şi valid (ce trebuie păstrat pe toata durata evenimentului), începând cu ora 18.00. Concertul va incepe în jurul orei 20.00.


La Romexpo se poate ajunge cu următoarele mijloace de transport:
- tramvai: 41 si 42;
- linii RATB: 105, 148, 149, 261, 304, 330, 331, 361;
- metrou: Statia Aviatorilor;
- accesul la spectacol se face din Bulevardul Expoziţiei, pe la poarta de intrare C. Exista o singura poarta de acces;
- copiii sub 7 ani au acces gratuit.

Este interzis: accesul cu mâncare, băutură, aparate foto sau aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale, sticle, bidoane de plastic, obiecte contondente, conserve, cuţite, arme, artificii, scaune, lanţuri, umbrele, animale de companie. De asemenea, spectatorii sunt rugaţi să nu vina la concert cu bagaje, rucsacuri sau alte obiecte voluminoase. Având în vedere că este un eveniment în aer liber, în caz de ploaie spectatorilor le este recomandat să-şi aducă pelerine de ploaie, accesul cu umbrele nefiind permis.

Pază şi securitate: Participanţii la eveniment sunt obligaţi să se supună controlului corporal.

Facilităţ: Food & Drinks: locaţia dispune de numeroase baruri
Notă: toate produsele vor fi comercializate doar în baza unor jetoane valorice, ce vor putea fi procurate de la punctele special amenajate în locaţie.

Ultimele bilete la concert se pot găsi azi în următoarele locaţii: Magazinul BILETOO din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lângă McDonald's), Magazinul BILETOO din incinta Cinema Patria, Magazinele Flanco, Librăriile Adevărul, Magazinele Diverta, Muzica, Sala Palatului, Librăria Eminescu, Palatul Naţional al Copiilor şi Staţia de Metrou Unirii 1. Cei ce doresc să comande biletele online, o pot face de pe biletoo.ro, blt.ro, bilete.ro, myticket.ro, eventim.ro şi andreabocelli.com/ticket. Vânzarea online se încheie vineri la ora 18.00. Pentru a le înlesni fanilor accesul la spectacol, sâmbătă, începând cu ora 10:00, se va deschide  un punct de vânzare de bilete şi la Romexpo, la intrarea în parcarea C (Bd. Expoziţiei)!

Andrea Bocelli, "legenda noului mileniu", va ajunge în premieră la Bucureşti pe 25 Mai, pentru a-i încânta pe români cu piese precum "Time To Say Goodbye", "Con te Partiro", "Vivo Per Lei", "Besame Mucho" sau "Nessun Dorma".      
 
Concertul ANDREA BOCELLI va avea loc în aer liber pe 25 Mai, la Romexpo Bucureşti, sub patronajul Ambasadei Italiei. Organizatori: Project Events, European Event Service, Pentagon Music Management.~~
 


Autor: Călin Angheluţă