27 septembrie 2022

Relansarea industriei naţionale de apărare, ca industrie strategică de interes naţional, va contribui decisiv la modernizarea Armatei Române

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat o nouă lege iniţiată de parlamentarii Partidului Naţional Liberal, în scopul dezvoltării ţării şi a îndeplinirii obligaţiilor internaţionale pe care România le are, ca membru al Alianţei Nord Atlantice şi a Uniunii Europene. Astfel, Legea nr. 266/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 232/2016 privind industria naţională de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, după ce a fost adoptată de Parlament în 29 iunie a.c..

Actul normativ vizează îmbunătăţirea cadrului legislativ actual în domenii cheie, respectiv autorizarea, investiţiile şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească operatorii economici din industria naţională de apărare, în ceea ce priveşte activităţile desfăşurate şi deţinerea de capacităţi de producţie pentru apărare şi/sau capacităţi de producţie pentru apărare de interes strategic.

În contextul propunerii şefului statului ca România să majoreze bugetul destinat Apărării naţionale la 2,5% din PIB, Legea nr.266/2022 va contribui în mod semnificativ la revigorarea industriei naţionale de apărare şi o va aduce cât mai aproape de standardele şi performanţele industriilor similare ale statelor partenere din NATO şi Uniunea Europeană.

Cele mai importante prevederi ale noului act normativ se referă la definirea industriei naţionale de apărare ca fiind „industrie strategică de interes naţional”. De asemenea, Legea 266/2022 reglementează organizarea şi funcţionarea industriei naţionale de apărare şi activităţile principale necesare realizării de produse militare, sensibile şi strategice, astfel încât aceasta să asigure protecţia intereselor naţionale de apărare ale României, inclusiv a intereselor esenţiale ale siguranţei naţionale.

Potrivit actului normativ, ţara noastră va susţine efortului de înzestrare a instituţiilor din cadrul Forţelor Sistemului Naţional de Apărare (FSNA), ţinând seama de interesul naţional, de angajamentele guvernamentale asumate în relaţia cu structurile NATO şi ale UE, precum şi pentru respectarea altor obligaţii asumate de România prin tratate, parteneriate strategice şi înţelegeri internaţionale.

Legea mai stipulează stimularea investiţiilor în industria naţională de apărare, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, precum şi conectarea industriei naţionale de apărare la activităţile industriei europene de apărare, dezvoltarea cooperării în domeniu, cu menţinerea şi creşterea pieţelor de desfacere interne şi externe, respectarea standardelor NATO şi accesul la tehnologii şi know-how de înaltă performanţă. Extrem de important este şi introducerea unui capitol privind protejarea operatorilor economici din industria naţională de apărare care deţin capacităţi strategice, cu scopul menţinerii acestora, acestea fiind declarate obiective de interes naţional.

Următoarele capacităţi şi domenii de activitate ale industriei naţionale de apărare sunt statuate de lege ca fiind de interes strategic la nivel naţional şi vor reprezenta interese fundamentale de securitate ale ţării: capacităţile de producţie şi fabricare a pulberilor şi explozivilor; capacităţile de producţie pentru fabricarea armelor şi muniţiilor, precum şi componente esenţiale ale acestora aşa cum sunt definite la art. 2 pct. 4 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, cu modificările şi completările ulterioare; capacităţile de producţie pentru fabricarea sistemelor de comunicaţie, comandă, control, computere, informaţii, supraveghere şi recunoaştere; capacităţile de producţie pentru fabricarea tehnicii militare; capacităţile de producţie pentru fabricarea echipamentelor şi accesoriilor de protecţie balistică, chimică, biologică, radiologică şi nucleară (CBRN); capacităţile de producţie pentru realizarea mentenanţei.

Noua lege a PNL va contribui în mod esenţial la relansarea industriei naţionale de apărare a României, fiind una imperios necesară în contextul agresiunii armante a Federaţiei Ruse din Ucraina şi a crizelor declanşate pe plan internaţional de acest război.

Sunt încrezătoare că Legea 266/2022 va îmbunătăţi capacităţile de producţie ale industriei de apărare din România, astfel încât să devenim competitivi pe această piaţă în continuă dezvoltare şi modernizare, iar Armata Română să poată fi înzestrată la înalte standarde calitative, de provenienţă autohtonă.

Deputat PNL Cluj,
CRISTINA BURCIU

Sursa foto Facebook CRISTINA BURCIU