Publicat: 18 Martie, 2019 - 10:50

Agenția imobiliară RE/MAX Grup de Lux din Cluj Napoca se extinde la trei birouri francizate – în Sibiu si Râmnicu Vâlcea. Extinderea se face prin  preluarea managementului biroului de către Adrian Vasiu - deținătorul francizei RE/MAX Professionals din Sibiu. Astfel, franciza din Sibiu va prelua numele de RE/MAX Grup de Lux și, totodată, va deschide un nou birou in Râmnicu Vâlcea, sub același nume. Numărul agenților imobiliari din cele trei francize RE/MAX Grup de Lux ajunge astfel la peste 50, iar numărul de proprietăți din portofoliu depășește 1.000.
Agenția Grup de Lux a fost înființată în 1995, în Cluj, de către Ramona Atena Cuc, iar grupului RE/MAX i s-a alăturat în 2011. Pe parcursul acestor ani, agenția a cunoscut o dezvoltare continuă, bucurându-se, în prezent, de o reputație însemnată pe piața imobiliară.  La aniversarea a 25 de ani în domeniul imobiliar, Ramona Atena Cuc, cea care tranzacționează această afacere, se retrage din managementul companiei, una dintre cele mai bine cotate agenții de imobiliare din România. 
„Consider că am ajuns la un punct în care pot să acord mai mult timp și celorlalte pasiuni ale mele – grădinăritul și traseele cu motocicleta. Pasiunea mea pentru imobiliare nu va pieri niciodată, motiv pentru care, deși mă retrag din management, nu renunț cu totul la acest domeniu. Mă voi concentra pe partea care îmi aduce bucurie sufletului, și anume tranzacționările la nivel de excelență, cu acei oameni care fac parte din echipa de elită construită în actualul birou. În plus, colegii vor beneficia în continuare de suportul meu, așa cum și Adrian Vasiu o va face. Sunt fericită că aceasta afacere rămâne pe mâini bune, că va căpăta un nou suflu, iar eu voi putea să îmi urmez pasiunile”, a declarat Ramona Atena Cuc. 
Potrivit reprezentanților RE/MAX, noua franciza extinsă RE/MAX Grup de Lux, cu birouri în Cluj, Sibiu și Râmnicu Vâlcea, va aduce sub conducerea fraților Adrian și Andrei Vasiu un curent nou în managementul francizelor RE/MAX, urmând modelul dezvoltării de „mega-office”-uri, care să atragă și să dezvolte cele mai puternice echipe de agenți și să livreze servicii integrate pentru clienți – ceea ce caracterizează acest brand la nivel global. Până la finele lui 2019, noul management al RE/MAX Grup de Lux își propune o creștere cu 40% a numărului total de agenți și are în vedere extinderea cu noi puncte de prezență și în alte orașe noi.

În România, RE/MAX este cea mai mare rețea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare număr de  agenți imobiliari, având 47 de francize și peste 400 de membrii, fiind recunoscut deja ca cel mai puternic brand național în imobiliare. Planul de extindere la nivel național al RE/MAX România până în 2023 vizează 110 birouri francizate și peste 1.000 de agenți imobiliari.
La nivel mondial E/MAX este lider în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înființată în 1973 în Denver, are astăzi peste 125.000 de agenți afiliați în 7.000 de birouri aflate în cca. 100 de ţări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 38 de țări, cu peste 2.000 birouri și 23.000 de agenți, continuând să se extindă. Pentru mai multe detalii accesați: www.remax.ro
 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: