Publicat: 15 Decembrie, 2020 - 00:00
Share
Care erau subiectele zilei în urmă cu trei decenii, în 1990

"Sondajul Brâncuşi"- O bombă dezamorsată

Controversata expoziţie Brâncuşi de la New York se dovedeşte o benefică deschizătoare de "porţi" pentru arta românească în marile muzee ale lumii! Bănuielile că cele patru lucrări din muzeul de la Craiova ar fi putut să nu mai fie revăzute pe meleagurile oltene se dovedesc, în cele din urmă şi din fericire, nefondate.

 

Ziarul Libertatea din 15 decembrie 1990 pag. 1-a ► Click pe imagine pentru mărire 

Ziarul Libertatea din 15 decembrie 1990 pag. a 2-a ► Click pe imagine pentru mărire 

Ziarul Libertatea din 15 decembrie 1990 pag. a 3-a ► Click pe imagine pentru mărire 

Ziarul Libertatea din 15 decembrie 1990 pag. a 4-a ► Click pe imagine pentru mărire 

"Gura lumii" ÎN IMAGINI

AMBIDEXTRU

• MAREA CONSOLARE. Remarcată de foarte mulţi dintre spectatori, Tunde Popp, de 20 de ani, creatoare de modele din. Sf. Gheorghe, a primit un frumos premiu de consolare din partea conducerii clubului Bavaria Nord Hotel. Ea va afla cu ocazia apariţiei acestui supliment al ziarului nostru că intre cei care au regretat neapariţia ei printre cîştigătoarele finalei se află şi conducerea redacţiei noastre, care a hotărit să-i acorde un Premiu special de 10.000 lei. Ea este rugată să ia de urgenţă legătura cu neconsolata noastră conducere la telefon 13 27 77, interior 7. La festivitatea de premiere care va avea loc în curind, sint invitaţi toţi cei de o preferinţă cu noi. In cazul cînd capacitatea clubului Bavaria Nord Hotel va fi depăşită, se află in rezervă stadionul Steaua. 

• BAVARIA BRAVEAZĂ. Club Bavaria Nord Hotel a prezentat invitaţilor săi la recepţia de după încheierea finalei o selecţie din cele mai reuşite numere de cabaret din programul său. In contextul dat, show-ul a fost considerat un act de curaj şi aplaudat ca atare.

• CUPA DANIELA-MACRO. Aşa cum a declarat ziariştilor prezenţi la recepţia oferită de Club Bavaria Nord Hotel participantelor şi invitaţilor Ia Miss România 1991, Mauro nu se îndoieşte că Daniela Nane, cîştigătoarea titlului de Miss România 1991 va cuceri şi unul din premiile de la Miss Univers. De aceea el a ridicat împreună cu Daniela o singură cupă de şampanie, cealaltă urmind să fie folosită la anul, la Los Angeles.

• A LA GUERRE. Corina Ilie - Miss Fotomodel, Crinuta Popescu - Miss Manechin, Daniela Nane - Miss România şi Consuela Popescu - Miss Dunărea, artileria grea a frumuseţii din România se pregătesc să declanşeze atacul pentru cucerirea Europei şi a Lumii. Candidaţii pentru posturile de ataşaţi de presă sint mult mai numeroşi decît oferta sponsorului care va suporta cheltuielile de transport. Intrucît candidaţii nu sint dispuşi să renunţe, se caută în continuare sponsori pentru finanţarea campaniilor de vară ale războiului frumuseţii.

• CRONICA UNUI BILET DE VOIE. Distinsa doamnă lnes Schipani, membră a juriului, şi-a sacrificat sîmbăta liberă pentru a asista la repetiţia generală de dimineaţă şi apoi la spectacol. A beneficiat, în schimb, de-o recuperare, plecînd mai devreme de la recepţie, spre dezamăgirea şoferului ambasadei, care ar fi fost dispus să mai sacrifice o parte din week-end.

• AGENTURILE SFIDEAZĂ "DIMINEAŢA". Pe bună dreptate obrajii gălbejiţi ai foii vitelor de pripas - "Dimineaţa" - s-au învineţit de furie marţi dimineaţă, relatînd despre spectacolul care a avut loc sîmbătă seară, la Opera Română - finala Miss România 1991. In raportul înaintat, cuvintele informatorului anonim de pe prima pagină gîlgîie de sfîntă mînie fesenistă cînd arată că fetele frumoase pe care Ie avem, "poate cele mai frumoase din Europa", "nu mai vor să fie sudoriţe fruntaşe, nici secretare cu propaganda U.T.C. Vor să fie soţii iubitoare, manechine, actriţe, medici, fizi-ciene automiste, laureate ale premiului Nobel". In rezoluţia pusă pe această notă informativă întrezărim gindirea justă, dialectică a unei înflăcărate patrioate şi exemplare soţii. "Ne dăm seama că trebuie să trecem de la manifestările de exhibiţionism şi jalnice interese comerciale la adevăratele sărbători ale frumuseţii feminine". 

P.S. în cursul zilei de ieri domnul Vassil Papazov directorul firmei Inter-sound, a transmis realizatorilor spectacolului Miss România 1991, în mod oficial, din partea Comitetului de organizare al concursului Miss Univers de la Los Angeles, felicitări pentru excelenta organizare a finalei concursului. încă o dată agenturili străine sfidează nomenclatura.

• NOTA... BENE! La ultima repetiţie, candidatele la Miss România au organizat şi ele un concurs-blitz pentru ierarhizarea prezenţelor masculine care au contribuit la realizarea spectacolului. Cea mai mare notă - 9 - a obţinut-o prezentatorul concursului, Octavian Ursulescu, la proba costum de seară. El ne-a rugat să nu comunicăm cititorilor nota obţinută la proba costum de baie, dacă vrem să rămînem prieteni. Vrem.

• TOTUL E BINE. Carnavalul cu care Jimmy Curt şi-a încheiat recitalul a beneficiat de participarea întregului grup al finalistelor. Cîntăreţul francez a fost atît de emoţionat încit a uitat cuvintele refrenului, care a fost cîntat de Mauro, pe un text de Mihai Pocorshi. Din fericire atenţia publicului a fost îndreptată spre ilustraţia coregrafică, aparţinînd Doinei Andronache.

• BUCĂTĂRIA E UN SFETNIC BUN. Transformată în sală de vizionare, începînd cu ora 11, cînd a început transmisia emisiunii înregistrate de televiziune, bucătăria Clubului Bavaria Nord Hotel a servit, în pauză, şi ca studio foto pentru imortalizarea unor amintiri de neuitat pentru sponsori, care au suplimentat, cu această ocazie, premiile oferite iniţial. Domnul Bernard Manovelli, consilier general de Marsillia, a hotărit, spre exemplu, să ofere primelor 4 clasate şi cîte o excursie de două săptămîni Ia Paris. Bucătăria e un sfetnic bun.

 

Ziarul Libertatea din 15 decembrie 1990 pag. a 5-a ► 

Topul restaurantelor

La concret

XXXXX În Bucureşti nu există un astfel de local.

XXXX  Salonul ROYAL (Athenee) - ambianţă: plăcută, intimă, clientela selectă, serviciul de bună calitate; bucătăria: specific franţuzesc; MOLDOVA; NAN JlNG (specific chinezesc); salonul DIPLOMAT (Athenee); MADRIGAL, CASA LIDO, BUCUREŞTI.

XXX CONTINENTAL - ambianţă plăcută, clientelă diversă; bucătăria specific franţuzesc; serviciul corect. De acelaşi rang: BOLTA RECE, BERLIN; LEBĂDA; SELECT. Discoteca BAVARIA; NORD-HOTEL; barul ATHENEE; barul INTER, AMBASADOR, LIDO.

XX OLIMP 90; BULEVARD; PALAS- CAPITOL; LIDO; SNAGOV-PALACE; PESCARUS; FLORA; PARC; PODUL MOGOSOAIEI; LE PRESIDENT; INTER 21; MIGNON; DOI COCOŞI; BELLA ITALIA; PĂDUREABANEASA; PESCARUL; CIŞMIGIU

X TURN; MĂRUL DE AUR; VARŞOVIA; BUCUR; CASA ROMANA; VOICU ET 'CO.; LA FLORENTIN; FICUS; GAMBRINUS; BERLIN (braserie); CARUL CU BERE; 1 MAI.

Cişmigiu, la drum de zi

În prag de finiş al topului; incă două apariţii de bun augur la categoriile două şi, respectiv, trei stele. In inima Bucureştiului, restaurantul Cişmigiu este şi nu este privilegiat de poziţia sa. Privilegiat, pentru că se află intr-un vad dintre cele mai prielnice şi tot din aceleaşi motive, urgisit. Am intrat pe la prânz, cu aerul eroului grăbit să guste ceva şi să ia o bere. Mă ia în primire, incă de la uşă un şef de sală binevoitor, dispus să-mi înţeleagă graba. O picoliţă îmbrăcată îngrijit, deşi după inodora modă a deceniilor trecute - taior negru şi bluză albă - este trimisă să-mi aducă imediat o bere. Ezitările mele în privinta meniului sînt învinse de o recomandare; seducătoare - ciorbă de burtă şi sărmăluţe cu mămăliguţă. Nu prea aglomerat şi destul de curat, Cişmigiul rezistă deverului cu o bună adaptare a meniurilor la punga omului care bate bulevardul cu treburi, a provincialului bucuros să găsească in forfota obositoare a Bucureştiului un loc tihnit pentru o masă mai ieftină. Comanda mea vine, în adevăr, aşa cum mi s-a promis, destul de repede, gust din ciorbă de burtă şi, fără să am revelaţia reţetei de la Moldova, o dau gata, ajutat de iuţeala ardeiului din care las jumătate pentru sarmale. Nu mă voi bucura de spiritul meu prevăzător, pentru că marele succes întotdeauna al gastronomei româneşti nu ajunge să satisfacă cererea, aşa că accept o friptură la tavă, asortată cu obişnuita garnitură de cartofi piure - ce continuă să dăinuie din vremea reţetelor alimentaţiei raţionale. Îmi termin paharul de bere cu spuma sleită pe margini, achit nota şi mă gândesc să fac un schimb de amabilităţi cu gazda mea, generoasă în promisiuni pentru data viitoare. Voi da curs invitaţiei cîndva cînd voi fi la fel de grăbit, pentru că atât cît face faţă niveIului de două stele, ca acum. Cişmigiul poate fi un popas la drum de zi, fără mari revelaţii dar şi fără riscuri.

La Lido ajung spre seară. La intrare o apetisantă expoziţie cu vinzare. Majoritatea meselor ocupate, cîteva libere se detaşează cu albeaţa stropită a feţelor de masă, sub pavilionul ocrotitor al inscripţiei "rezervat". Orchestră bună, sunet potolit, atmosferă liniştită, cu antren pentru oameni între două virste. Cer permisiunea să stau la o masă unde doi domni, tocmai stau să achite nota. Cer un tornedo cu ciuperci. Mi se recomandă politicos şi un entre. Ca de obicei, amănuntele sînt esenţiale - aranjamentul, garnitura verde. Aştept tornedo, precedindu-l cu un Riesling, tot la recomandarea gazdei. Trebuie să fac semn către ospătar să lase paharul pe jumătate gol, aşa cum ar fi trebuit să ştie, deja, şi el, că se serveşte un vin bun. E doar un mic amănunt, dar pentru un restaurant de lux el trebuie să intre în reflex ,adică trebuie ca cineva să ştie să-l înveţe şi, nu mai puţin, să-l controleze din ochi. Dar vinul e bun, aşteptarea îmi e agreabilă, în jur tronează un zumzet de local in care se simte patina experienţei. Impresia îmi e întărită de serviciul atent de care sînt înconjurat pină cînd îmi termin cina. Aş fi putut da cale liberă pentru Lido în categoria de lux, dar imaginea celor cîţiva chelneri care stau de vorbă rezemaţi de o masă de serviciu lingă uşa de la intrare şi a unor inşi dubioşi ce-şi caută cu umblet clătinat cunoştinţe prin salon mă face să mai acord trei stele. 

INSPECTOR L

Ziarul Libertatea din 15 decembrie 1990 pag. a 6-a ► Click pe imagine pentru mărire 

Ziarul Libertatea din 15 decembrie 1990 pag. a 7-a ► Click pe imagine pentru mărire 


"Sondajul Brâncuşi" - O bombă dezamorsată

Un interviu lămuritor şi aproape complet, cu domnul ANDREI PLEŞU, ministrul culturii, aflat acum la New York, la festivitatea de închidere a expoziţiei găzduite de către Galeriile Gagosian.

- Am recepţionat mustrările pe care adjunctul dvs., domnul Babeţi, ni le-a făcut în "Adevărul" pentru "îngrijorarea paternalistă" în legătură cu sculpturile Iui Brâncuşi trimise în America. Nu se poate nega totuşi, că au existat nişte neclarităţi, nişte motive de îngrijorare - in momentul acela şi faţă de ceea ce se cunoştea. Cu ajutorul dumneavoastră - pentru care vă mulţumesc - acesta lucruri pot fi lămurite.

• "Aceste lucrări au un statut juridic foarte special"

- Neclarităţi au existat şi îngrijorările sînt legitime cind e vorba despre valori atît de mari. E bine să fim îngrijoraţi, dar fără să ne pierdem cum-pătul şi fără să ne imaginăm că sîntem înconjuraţi de bandiţi. Că ministrul culturii însuşi ar putea fi atît de detracat moral, mai ales ca om de specialitate, încit să rişte, iresponsabil, pierderea unor asemenea valori. Neclarităţile, riscurile unei asemenea expoziţii sînt legate întîi de riscurile oricărei expoziţii de acest tip. Cind trimiţi la peste mii de km lucrări de valoare, rişti in totdeauna ceva. Ori să se întimple un accident pe drum, ori să fie furate de cineva - sînt riscuri pe care orice organizator de expoziţii şi le asumă. În plus - şi aici e punctul-cheie al întregii probleme - aceste lucrări au un statut juridic n-aş spune neclar, dar toarte special, legat de tipul de justiţie şi de politică ce a fost valabil in România vreme de 45 de ani. Ele nu sînt naţionalizate cum a apărut în presă şi cum crede domnul Vulpescu, ele au fost pur şi simplu luate din casa posesorului lor, în timp ce acesta era în închisoare, la rugămintea făcută unui "coleg" de celulă care a ieşit mai devreme. E vorba despre Nicolaescu - Plopşor cel care a reuşit să Ie depună Ia Muzeul din Craiova. Cind proprietarul a ieşit din închisoare, nu le-a revendicat, a fost bucuros să le ştie acolo.
- Aveţi idee cine era acest proprietar?
- Pop se numea. Deci nici măcar nu se poate spune că ele au fost naţionalizate şi că s-ar putea ca prin abolirea măsurilor luate la naţionalizare ele să revină proprietarului. Au fost ocrotite în muzeul din Craiova prin consimţământul proprietarului. Acuma e bine ca lumea să fie informată că în situaţia asta sint foarte multe opere de artă din România şi că dacă ar fi să luăm foarte în serios această hibă privind titlul de proprietate, noi n-am mai putea să mişcăm mai nimic din ceea ce conţin marile colecţii ale ţării pentru că multe dintre ele, prin anii '50, au fost confiscate sau rechiziţionate.

• "Sărutul" a ieşit de cinci ori

- Legea Patrimoniului nu mai operează? Ea nu Ie-a stabilit un statut?
- Niciodată legea Patrimoniului n-a putut clarifica acest statut pentru că trebuia să pună în discuţie jurisdicţia valabilă pînă la Revoluţie. Aş da ca exemplu muzeul Bruckenthal. El este în întregime cu titlu de proprietate neclar pentru că el aparţine comunităţii evanghelice şi dacă cineva îşi pune în gând, poate să-l revendice. Aş mai adăuga că o lucrare poate fi revendi-cată şi dacă e în ţară; nu e neapărat nevoie să iasă. De altfel, acest lucru se întîmplă cu o lucrare de Brâncuşi care este în ţară! Mai există o problemă legată de Pop, de proprietar, care a murit, dar care are moştenitori. Noi am făcut cercetări şi am stabilit că nu mai trăieşte decît unul singur, şi anume în Anglia. S-a luat legătura cu ei şi el însuşi a confirmat că "Sărutul", de pildă, a mai fost la Londra in 1978 şi că nici nu i-a trecut prin cap să-l revendice, că în vîrsta şi in situaţia lui e ridicolă o asemenea idee. E momentul să spunem, şi că diferit de ce s-a dat în presă aceste lucrări au mai ieşit. "Sărutul" a ieşit de 5 ori, începând cu ’69, la New York. Dacă Ceauşescu, ca să-şi betoneze prestigiul, a riscat să scoată această lucrare şi nu s-a întîmplat nimic, nu merita ca noi să ne comportăm mai abitir şi să stăm mai mult pe gînduri cind e vorba de un lucru in fond curent. Falsă este şi informaţia că ar exista o legătură de rudenie între Pop şi Radu Varia. Tatăl lui Radu Varia, care trăieşte în Bucureşti şi care a fost, de altfel, asediat de trei senatori şi luat din scurt să spună "cine eşti dumneata, domnule Varia?", a dat toate garanţiile şi a fost dispus să accepte orice confruntare, din care ar fi reieşit că singura legătură de rudenie cu Pop era apartenenţa la teritoriul Olteniei. Deci tipul ăsta de informaţie, făcută să dea sare şi piper întregii aventuri, este nefondat şi Senatul, respectiv domnul Vulpescu, trebuia să manifeste mai mult exigenţă. 

• Cel mai reticent a fost directorul muzeului

- Se pare că domnul Varia are totuşi o legătură cu "cazul" în speţă...
- Domnul Varia este unul dintre autorii recunoscuţi în toată lumea prin scrierile sale despre Brâncuşi! Trebuia sa va mai spun şi că atunci cind s-a pus problema organizării acestei expoziţii eu am primit o scrisoare de încu-rajare de la domnul Barbu Brezianu, cel mai mare specialist în Brâncuşi din Romania. Şi că deşi s-a făcut foarte rapid...    .
- ...la un moment dat, suspect de rapid!
- Nu s-a făcut in 24 de ore cum a apărut în presă. S-a invocat scrisoarea domnului Aurel Dragoş Munteanu. Lucrările n-au plecat în America pe baza acelei scrisori care, in paranteză ne spus, nu era o scrisoare privată, ci a ambasadorului nostru la ONU, adresată mie în calitate de ministru al Culturii. Ea avea un singur rost: să confirme ca semnăturile de pe scrisorile şi contractul domnului Gagosian sînt autentice. O precizare de ordin juridic. Trimiterea lucrărilor s-a făcut pe baza unui contract cu numeroase pagini, tradus in română şi engleză, cu clauze adăugate pînă în ultimul moment, care să dea toate garanţiile că, în limitele rezonabilului, nu se poate întîmp-la nimic. Cele mai importante garanţii erau că orice litigiu ar surveni în timpul expoziţiei de la New York, el trebuie judecat după legile româneşti şi numai după reîntoarcerea lucrărilor in tară. Acest fapt e garantat prin contract. Aşa cum funcţionează lucrurile în Occident şi cum sper să funcţioneze odată şi la noi, dacă organizatorul urnei expoziţii încalcă contractul sau face o acţiune ilegală, e compromis pe vecie, prestigiul şi averea lui dispar. Fără să fie vorba da 24 ore, a fost vorba, de 4-5 luni - in vară au început negocierile, prin discuţii cu mine, cu directorul muzeului şi eu preşedintele Iliescu însuşi. Domnul Radu Varia a ajuns pînă la preşedinte, i-am făcut şi reproşuri pe chestia asta, ca să ii discute oportunitatea acestei expoziţii. Cel mai reticent a fost directorul muzeului, domnul Teodor Enescu (era firesc să fie hiperprudent, fiind vorba despre un patrimoniu de care răspundea) care avea o informaţie insuficientă despre Gagosian, nerealizînd că e unul dintre cei mai importanţi galerişti din lume, ceea ce s-a şi confirmat ulterior a crezut că are o anvergură mai mică în plus dînsul a pus anumite condiţii care sînt perfect legitime din punctul său de vedere şi care au fost rînd pe rînd îndeplinite. Ajunsesem să punem condiţii peste condiţii, spre surprinderea noastră toate se respectau şi nu puteam să ne blocăm la nesfîrşit Intr-un soi de "nu ne vindem ţara" avînd toate garanţiile că transferul se putea realiza cu un minimum de riscuri.

• Am hotărit să-mi asum aceste riscuri

- Totuşi, din ce parte a venit această opoziţie "fermă", dacă în cele din urmă a fost nevoie de o intervenţie a ambasadorului american şi de o semnătură a preşedintelui?
- Semnătura preşedintelui am cerut-o eu, fiind vorba de nişte valori de anvergură. Am impresia că au fost şi nişte vanităţi ale unor jurişti. Ale celor de la muzeu, care se angajaseră în a demonstra riscurile fatale ale unei asemenea operaţiuni, şi care n-au vrut să-şi nuanţeze punctele de vedere, ci au luat ca pe o înfrîngere personală faptul că eu am hotărît să-mi asum aceste riscuri. Asta pentru mine a fost foarte grav, pentru că nu sînt atît de obnubilat încît să nu realizez ce riscam dacă se întimplă ceva.

• Asigurările au fost făcute pentru 60 milioane de dolari

- V-a fost teamă?
- Bineînţeles. Mi-e teamă încă, pină cind le văd înapoi. Dar ce contează, este totuşi, garanţia juridică pe care mi-am luat-o. Acum în legătură cu asigurările: să ştiţi că ele au fost făcute la Lloyd's, pentru 80 de milioane de dolari! Pentru "Sărutul" s-a plătit cea mai mare asigurare înregistrată vreo-dată pentru o sculptură! Sigur că nu ne-ar încălzi să ne alegem cu banii în locul lucrărilor. Dar în uzanţele internaţionale, efortul făcut de galeria Gagosian, ca să asigure expoziţia, a fost uriaş. Probabil că noi resimţim şi o oarecare nevoie de scandal. Mi-aduc aminte că domnul Enescu iarăşi a fost foarte indignat cind, acum vreo cîteva luni, muzeul din Amsterdam, Rijkmuseum, unul dintre cele mai mari din lume, s-a oferit să restaureze cîteva dintre capodoperele calamitate în timpul Revoluţiei, şi a făcut-o, în presă declanşîndu-se un adevărat scandal, cum că noi am dat lucrările unor falsificatori urmînd să primim înapoi falsurile! Ideea că cei mai serioşi restauratori din lume, care doreau să ne ajute gratuit, ar fi nişte tîlhari a sunat mizerabil! S-a dovedit însă că şi panica aceea a fost nu numai nejustificată, dar de-a dreptul ridicolă. În legătură cu ecoul acestei expoziţii...

• Domnul Vulpescu a făcut foarte multe valuri

- De altfel, "Libertatea" a publicat chiar primele ecouri, o corespondenţă de la New York a Iui Cristian Popişteanu...
-  Exact. Ei bine. Între timp acolo lucrurile s-au consolidat, s-a văzut şi într-o emisiune de la televiziune că toţi "bonzii" domeniului au fost la vernisaj şi că au apreciat - cu surprindere chiar - rapiditatea şi eficacitatea cu care s-a produs. Noi încă n-am "învăţat" birocraţia occidentală, şi acesta e un avantaj. O asemenea expoziţie se aranjeaz princontracte complexe care durează 1-2 ani. Noi am avut o "viteză" extraordinară, între altele şi datorită insistenţelor extrem de mari ale domnului Varia, care a făcut naveta New York - Bucureşti în repetate rînduri, a satisfăcut tot ceea ce i s-a cerut să satisfacă şi a pus atita pasiune în soluţionarea pozitivă a expoziţiei incit a putut stîrni suspiciuni. Noi trăim încă într-o atmosferă în care efortul, salahoria nu sînt plauzibile. În occident, tipul ăsta de insistenţă, de eficacitate, sînt naturale. Sper, să ajungem şi noi la un astfel de moment. Aş vrea să mai spun ceva legat de neliniştile domnului Vulpescu, care a făcut foarte multe valuri, care a făcut declaraţii false, cum că el ar fi oprit la un moment dat lucrările...
- Cind ele erau deja în America!
- Că le-a oprit pe aeroport! S-a pus într-o postură de James Bond, uşor absurdă, şi sigur că îi mulţumesc pentru vigilenţă, pentru patosul intervenţiei Iui şi aproape că regret că un om atît de eficace şi cu o limbă atit de ascuţită n-a fost mai sensibil la distrugerile din patrimoniu de dinainte de decembrie, cînd intr-adevăr s-au distrus în mod ireversibil valori la fel de importante ca Brâncuşi şi cind vocile care se înălţau să le apere se numărau pe degetele de la o mină. Vazînd cată pasiune are domnul Vulpescu pentru valorile naţionale, cu acest prilej, m-am mirat foarte mult ca nu i-am auzit glasul mai devreme. Sînt însă şi pasiuni tîrzii, care apar la virste mari si sînt cel mai periculoase...

• Ceramica de Cucuteni în marile muzee ale lumii

- Aş vrea să vă rog să-mi spuneţi cîteva lucruri despre situaţia generală a patrimoniului de Ia Revoluţie încoace.
- Se lucrează la o nouă lege a patrimoniuiui şi pericolul era ca in inter-regnul dintre cea veche şi cea nouă să se petreacă nereguli...
- Sîntefi sigur că nu s-au petrecut?
- Nu! Nu sînt sigur. Noi am făcut o "lege de inter-regn", o circulară, un ordin, care să reglementeze situaţia pînă cînd Legea va fi votată de către Parlament. Legea asta merge greu pentru că sînt noi dispute în legătură cu conţinutul ei. Vedeţi, în legătură cu orice lege - şi cu legea presei - orice tip de lege se propune, e văzută în general ca o tentativă de obstrucţie, şi aici au apărut nenumărate idei care să contureze tipul ăsta de lege văzută ca foarte restrictivă. Dar ea trebuie să fie restrictivă, însă cu anumită elasticitate şi în limite europene. Nu e bine să întîrzie şi trebuie să-mi asum păcatul acestei întârzieri. Au fost poate, accidente pe care nu le-am putut controla şi care au ţinut de starea generată de lipsa de cadru limpede juridic, de permeabilitatea graniţelor... Ceea ce ştiu sigur este că "valori esenţiale, "de gradul zero"... n-au putut ieşi.
Şi chiar dacă vor fi existind cîteva scăpări regretabile, nu sînt calamităţi în plan adînc. Am luat însă măsuri ca de aici încolo astfel de lucruri să devină practic imposibile. Dar mai este ceva: noi va trebui să găsim şi mijloacele - şi acest lucru va fi prevăzut în legea Patrimoniului de a asigura, în anumite limite, o circulaţie a valorilor. De exemplu, ceramica de Cucuteni, unică în lume de o valoare extraordinară, şi aflată în România în cantităţi uriaşe. Sînt ogoare întregi unde dacă ari, scoţi ceramică. Ar fi bine să existe ceramică de Cucuteni în marile muzee ale lumii şi în felul acesta să atragem atenţia asupra ei. Avem cantitate, avem calitate...
- Şi ar fi necesară, deci, şi o... disponibilitate de export!
- Exact. Şi acest lucru trebuie gîndit foarte atent, pentru că nici o valoare nu trăieşte închisă sub şapte lacăte... Arta, e în primul rînd, o valoare de circulaţie.    
- Au existat rumori în legătura cu dispariţia unor tablouri din Muzeul de Artă în timpul revoluţiei. Există la ora aceasta un inventar exact al lucrărilor?
- Eu nu ştiu să existe asemenea pierderi. Doamna Dorana Coşoveanu, directoare adjunctă, a stat tot timpul in Muzeu, de-a lungul evenimentelor, cu riscul vieţii. S-au înregistrat mari pierderi la secţia de grafică. Nu ştiu însă să fi dispărut ceva. E vorba numai despre lucrări avariate.

• Să nu se întîmple o catastrofă

- Cînd se întoarce Brâncuşi?
- Muzeografii care au însoţit lucrările la plecare sînt deja in drum spre America. Vor pIeca de acolo pe data de 16 decembrie. Eu acum mă duc pentru festivitatea de închidere, din data    de 15. Ieri am văzut biletele şi documentele pentru avionul cu care urmează să revină, aşa încît cred că pot spune, deşi nu e bine să zici "hop" pînă nu sari, că sînt ca şi întoarse, dacă nu se întimplă, doamne fereşte, vreo catastrofă. Cind se întorc, ne vom trage intii sufletul, apoi nişte învăţăminte despre felul cum trebuie pregătită opinia publică.

• Acum avem cereri pentru marile muzee ale lumii

- Credeţi că ar fi greu să procedăm americăneşte şi, speculind vilva din jurul acestei "afaceri", să facem la întoarcere o expoziţie la Bucureşti?
- Dacă Muzeul din Craiova va suporta o nouă întîrziere, cred că le vom putea prezenta şi la Bucureşti! Trebuie să vă mai spun că după succesul expoziţiei de la New-York avem numeroase cereri de la mari muzee din lume. Avem cereri pentru arta românească in general şi avem în perspectivă cîteva expoziţii de artă de avangardă românească. Cred ca n-am avut decît de profitat de pe urma acestei acţiuni care nu s-ar fi făcut fără insistenţele şi hărnicia absolut neobişnuite ale domnului Radu Varia, care trebuie să culeagă lauri pentru această acţiune...

OCTAVIAN ANDRONIC

Ziarul Libertatea din 15 decembrie 1990 pag. a 8-a ► Click pe imagine pentru mărire