Publicat: 10 August, 2014 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu două decenii, în 1994?
Libertatea din 10 august 1994

 

În cupele europene de fotbal

START VICTORIOS PENTRU RAPID

Au început meciurile din cadrul ediţiei 1994/1995 a cupelor europene de fotbal. În turul preliminar, au evoluat în "Cupa U.E.F.A.", aseară, Univ. Craiova şi Rapid, iar astăzi de la ora 20.30 va juca Steaua în cadrul "Ligii Campionilor". Reamintim că Dinamo şi Gloria Bistriţa (prima în "Cupa U.E.F.A.", a doua în "Cupa Cupelor") vor juca direct în turul I.

GIULEŞTENII AU ÎNVINS CU 6-2 

DINAMO TBILISI - U CRAIOVA 2-0
Aseară, în Malta, pe stadionul Ta'quali, Rapid a învins pe P. C. La Valletta cu 6-2 (2-1), prin golurile înscrise în ordine de Ghebac, în minutul 5, Vlădoiu, în minutele 14 şi 47, Ţâră, în minutul 70 şi Rodin Voinea, în ’minutele 73 şi 79. De menţionat că în penultimul minut al partidei Vlădoiu a ratat o lovitură de la 11 m.

Evident, succesul feroviarilor - coroborat cu valoarea modestă a adversarei - îi scuteşte pe inimoşii şi numeroşii lor suporteri de absolut orice emoţie.
Cu Neagoe şi Biţă plecaţi peste hotare, cu Cristescu - indisponibil, cu Canea - accidentat, cu Craioveanu - suspendat, cu Gane şi Sburlea neincluşi printre titulari, Univ. Craiova a pierdut prima manşă cu 0-2 (0-1), prin golurile marcate de Kiknadze (min. 26) şi Arveladze (min. 58), din penalty.

Şanse pentru retur există, mai ales că Ţicleanu speră să poată folosi toţi jucătorii titulari.

Acuzaţi, în bloc, de deturnare de fonduri

CONSILIERII MUNICIPALI ÎN INSTANŢĂ

În urma unui control efectuat de Curtea de Conturi, privind hotărârile adoptate de Consiliul Local al Municipiului Bucureşti, aleşii urbei au fost chemaţi în instanţă.
Capetele de acuzare:     hotărârea nr. 44 din 30 iulie 1992, prin care consilierii au aprobat preluarea de către municipiul Bucureşti a celor 1 714 părţi sociale, la valoarea nominală de 35 391 377 lei, deţinute de "Federalcoop" la Societatea comercială "Centrul de Comerţ Internaţional Bucureşti" SRL, banii urmând a fi alocaţi din fondul de rezervă al bugetului local, pe anul 1992. Primarul general era împuternicit de acea hotărâre să îndeplinească toate formalităţile prevăzute în Statutul societăţii, precum şi în Legea 31/1990, pentru transmiterea către municipiul Bucureşti a părţilor sociale deţinute de "Federalcoop" la "Centrul de Comerţ Internaţional".
A doua hotărâre atacată de Curtea de Conturi, nr. 51/11.09.1892, se referă la alocarea sumei de 10 milioane lei din fondul de rezervă al bugetului local pe anul 1992, pentru constituirea fondurilor financiare ale Fundaţiei Române "Mihai Viteazul", care avea ca scop ajutorarea umanitară a românilor din ţară şi din străinătate. Membrul fondator al fundaţiei - Consiliul Local al Municipiului Bucureşti.

Chemarea consilierilor municipali în instanţă, pentru justificarea hotărârilor mai sus amintite, se face prin extindere de răspundere a primarului general Crin Halaicu, citat cu mult înainte de Curtea de Conturi, dar care a "aruncat pisica" la "vecinul" său, Consiliul Local al Capitalei, motivând că el doar a executat o hotărâre.

Astfel, aleşii urbei vor avea vineri, 12 august, prima înfăţişare la procesul în care sunt chemaţi ca "pârâţi". Sunt, însă, hotărâţi să "rămână uniţi", cum ne declara unul dintre ei, adăugând: "De ce nu a contestat aceste hotărâri Prefectura, dacă nu erau în regulă, că doar asta are de făcut, nu?!... Nu-i nimic, după noi îi va veni şi ei rândul...

Ce va fi, rămâne, însă, de văzut...

Emanuela VĂDUVA

Ajutorul SUA este ca şi ratat, dar

AMERICANII NE DAU 1.000 TONE DE UNT
O organizaţie particulară de caritate din S.U.A. a obţinut aprobarea guvernului american pentru a distribui, în România, 1000 tone de unt. O parte din această cantitate va fi vândută direct pe piaţa românească, banii urmând a fi folosiţi pentru asistenţă socială: restul va fi distribuit în şcoli, orfelinate, spitale.

Cât despre cele 7.000 tone de unt pe care, de n-ar fi fost întârzierile provocate de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, le-am fi primit gratuit încă de anul trecut, donaţia este în continuare obstrucţionată de acelaşi minister. Amănunte despre un important document Ia dosarul tergiversării ajutorului american, în ziarul nostru de mâine.

Viorel CHIFU

A CĂZUT IAR UN MIG

Ieri, în jurul orelor 12.58, un avion de vânătoare MIG-23 s-a prăbuşit la 4 km de aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanţa, în timp ce se pregătea de aterizare.

Aflat în imposibilitatea de a mai salva aeronava, pilotul, căpitanul Nelu Cristian Păvălache, s-a salvat prin catapultare. Bineînţeles, o comisie de specialitate a MApN cercetează cazul. Este a şasea catastrofă a aviaţiei militare din acest an şi al treilea aparat MIG-23 pierdut.

Deşi peste drum de minister s-au scumpit produsele de panificaţie
MINISTRUL AGRICULTURII, NU ŞTIE NIMIC!
La întrebarea redactorului "Libertăţii" pusă ieri dlui Ioan Oancea, ministrul agriculturii şi industriei alimentare, care sunt motivele scumpirii unor produse de panificaţie, răspunsul a fost sec şi fără comentarii: "Nu ştiu nimic!"
Nu este pentru prima oară când domnul ministru Oancea rămâne în urma evenimentelor. Ba, am spune că întârzierea în sesizarea realităţilor din sectorul de care răspunde este o caracteristică a activităţii sale în fruntea instituţiei. Când a fost secetă, dl ministru informa Guvernului când nu mai era nimic de făcut; astă-iarnă, dl Oancea recomanda însămânţarea grâului, considerând-o perioada optimă; când criza de zahăr era în toi şi Guvernul alocase banii pentru importuri, acelaşi ministru se deroba de sarcina organizării licitaţiilor; când era motorină din abundentă, conducerea ministerului se plângea pe toate canalele informaţionale că este organizat un boicot împotriva ramurii, alţii (cine?) blocându-i motorina necesară recoltării.

De fiecare dată, ministrul găseşte motivaţii realităţilor dramatice din agricultură; are explicaţii la transformarea României într-un importator masiv de produse agricole; găseşte scuze pentru distrugerea sistemului naţional de irigaţii; are o argumentaţie solidă pentru destinul sectorului zootehnic iar despre falimentarea industriei de zahăr, dl Oancea poate susţine o disertaţie, considerându-se specialist în domeniu!

Dl ministru aprecia, ieri, iritat, în conferinţa de presă, că "pe unii îi deranjează faptul că lucrurile merg bine în agricultură" - afirmaţie firească după mecanismul propriu de gândire. Dl Oancea nu şi-a pus, probabil, niciodată problema că pe mulţi îi îngrijorează tocmai faptul că lucrurile nu merg bine în agricultură. Cifrele triumfaliste oferite ieri presei - 8,6 milioane tone cereale recoltate în această vară, estimarea unei producţii în 1994 de 20 milioane tone cereale - ascund realitatea uriaşelor pierderi înregistrate, datorate încolţirii grâului în spic, ca urmare a întârzierii recoltării.

În urmă cu o lună, dl ministru anunţa pe acelaşi ton optimist că scumpirea pâinii din toamnă nu trebuie să depăşească 5 la sută; cifră contrazisă imediat de realitatea din industria de panificaţie. Faptul că de ieri fabricile au trecut deja la scumpirea produselor de panificaţie, iar domnul ministru nu ştie nimic, este grav. Mult mai grav ni se pare că si atunci când stie despre ce-i vorba, dl ministru spune altceva.

Dan CONSTANTIN
Georgiana CAPUERDE


Noul ambasador al Chişinăului la Bucureşti îşi defineşte misiunea

"DEOARECE SUNTEM PRIETENI ŞI VECINI, TREBUIE SĂ CĂUTĂM SĂ AVEM LEGĂTURI!"