Publicat: 10 Martie, 2015 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1990?

AZI 

CLEPSIDRĂ ÎN MINIPARLAMENT! 

Inovaţie revoluţionară în Dealul Mitropoliei — introducerea unei clepsidre de trei minute! Era şi timpul!


Libertatea din 10 martie 1990, pag. 1-a

Doina Cornea acuză (A.F.P.)

Fosta disidentă româncă Doina Cornea, aflată la Paris cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaţionale a Femeii, a reafirmat, în cadrul unei conferinţe de presă, acuzaţiile sale la adresa noii conducerii din România, reproşîndu-i că utilizează în avantajul său cvasitotalitatea fostei poliţii secrete (securitatea).
"Securitatea continuă să fie foarte activă, iar acţiunile sale se fac din ce în ce mai simţite", a declarat Doina Cornea, acuzînd conducerea că se foloseşte de securitate în perspectiva alegerilor din mai.
Doina Cornea a declarat că atît ea, cît şi alţi oponenţi ai regimului primesc în fiecare zi ameninţări cu moartea provenind "indirect din partea securităţii şi guvernului".
"Dezinformarea şi calomnia au devenit monedă curentă" a mai arătat D. Cornea.
O ştire similară a difuzat şi agenţia Associated Press.


Libertatea din 10 martie 1990, pag. a 2-a


Libertatea din 10 martie 1990, pag. a 3-a


Libertatea din 10 martie 1990, pag. a 4-a


Libertatea din 10 martie 1990, pag. a 5-a


Libertatea din 10 martie 1990, pag. a 6-a


Libertatea din 10 martie 1990, pag. a 7-a


Libertatea din 10 martie 1990, pag. a 10-a


Libertatea din 10 martie 1990, pag. a 11-a

Un condamnat la moarte povesteşte

R: Domnule Scaleţchi, eu am auzit de acţiunea dumneavoastră temerară de la posturile de radio străine. Înainte ca să vorbiţi despre ea, vă rog să vă prezentaţi.

S: M-am născut la 11 septembrie 1954 la Constanţa. Pentru a continua tradiţia familiei (tatăl a fost navigator), m-am înscris şi am absolvit Institutul de Marină "Mircea cel Bătrîn" devenind deci navigator. Am ajuns comandant de cursă lungă la vîrsta de 26 ani şi aşa cum au anunţat
mass media din ţară şi străinătate cel mai tînăr comandant al lumii.

R: Pe navele cu care aţi navigat erau securişti?

S: Ei nu erau denumiţi drept securişti. Cred că mai degrabă erau colaboratori ai Securităţii. De fapt şi pe mine m-au chemat de cîteva ori să mă racoleze, cînd mi s-au propus diverse lucruri.

R: Ce vi s-a propus?

S: Să spun tot ce ştiu despre anumite persoane de pe vas. Am refuzat categoric, motivînd că am foarte multe responsabilităţi pe vas ca să văd ce face cutare sau cutare. Ar fi fost o ruşine pentru mine. Dar au fost alţii care au făcut-o!

R: Acum să trecem la acţiune. Care a fost mobilul?

S: Important este faptul că mă număram printre fericiţii societăţii lui Ceauşescu. Deci nimeni nu mi-ar putea spune că am făcut-o pentru că o duceam rău. Am făcut-o pentru că am simţit că pot face şi eu ceva pentru acest popor. Hotărîrea mea a fost animată de faptul că eram cel mai tînăr comandant de cursă lungă al lumii, că tineri-i aşteptau ceva de la mine, că anul 1985 era Anul Internaţional al Tineretului, în care România gira funcţia de preşedinte şi avea în frunte pe nimeni altul decît pe Nicu Ceauşescu. Şi atunci am luat hotărîrea să lansez un apel de pace. Acest apel nu putea fi lansat în tară. Apoi mă revolta degradarea morală şi materială a flotei române. Apelul meu de pace a fost scris pe două eşarfe de 120 m pe 4 m care aveau la capete desenate (4/4) trei copii ţinîndu-se de mînă, o rachetă ruptă de două mîini vînjoase, un porumbel alb. Conţinutul era următorul: Tineri şi tinere, adolescenţi şi bătrîni, guverne din tări socialiste, uniţi-vă forţele pentru o lume a păcii, dreptăţii, progresului, emancipării în lume. Luptaţi pentru o singură Germanie, o singură Coree, un singur Yemen, un singur Cipru. Dacă vreţi să fie pace în lume, desfiinţaţi decalajul enorm de forţe armate dintre Est şi Vest. Opriţi escaladarea dictatorilor la conducerea ţărilor dumneavoastră prin amendamente la Constitutie. Luptaţi pentru economia a-cestei planete, pentru sănătatea ei. Folosiţi cadrul ONU pentru rezolvarea tuturor problemelor litigioase ale lumii contemporane. Pe cealaltă eşarfă aduceam un elogiu ţărilor capitaliste dezvoltate în frunte cu SUA, ca luptătoare neobosite pentru libertate şi respectarea drepturilor omului în lume.

R: Ce loc ocupa situaţia poporului român în acest apel?

S: Dacă ati urmărit cu atenţie, atunci cînd mă refeream la dictator, la forţele armate, la unificarea celor două Germanii care nu mai puteau sta separate, poporul român nu avea pe atunci echivalent în lume. Am ascultat multe interviuri în care se spunea că poporul român a dus-o mai rău decît poporul sud-african. Adică apartheidul era o politică blîndă in ceea ce priveşte drepturile omului fată de cea a lui Ceauşeseu. Cutreierind lumea de la un capăt la altul, am constatat că afirmaţiile a celea erau adevărate. Anul 1985 nu a fost doar Anul Internaţional al Tineretului ci şi an politic important în România deoarece la 16 martie erau prevăzute alegerile de deputaţi. Fapta mea se întîmplă pe 16 martie, zi premergătoare alegerilor în care eu eram implicat direct, fiind şeful secţiei de votare, eu voturile la mine. Ba, mai mult, l-am luat cu mine pe Iancu Lucian, directorul teatrului din Constanţa propus ca deputat in Marea Adunare Naţională şi pe timonierul. Mateescu Alexandru. În acel moment, noi renunţam la tot ce se chemau funcţii, onoruri şi părăseam România în semn de protest, schimbînd traseul navei.

R: Care navă?

S: Nava Uricani, navă mineralier de 12 500 T, încărcată cu minereu şi care urma să execute un traseu de rutină între Constanţa şi Galaţi. Încă de la ieşirea din portul Constanţa, am îndreptat nava spre Istanbul, nod important de circulaţie maritimă, prin care trec zilnic nave sub drapele ale ţărilor din întreaga lume. A existat un consens. Nu puteam să iau această decizie fără ca toti membrii echipajului să fie de acord. Totul a decurs desă-vîrşit de bine pînă a apărut ceea ce se numeşte momentul critic. Atunci, unul dintre ofiţerii echipajului, ofiţer maritim III Vlad Viorel, omul Securităţii desigur, cu o minte mefistofelică, s-a dus la fiecare membru al echipajului (eram deja in apele internaţionale, la numai o oră şi jumătate distantă de Istanbul) şi le-a spus "Gînditi-vă bine, ceea ce faceţi nu e bine, Ceauşescu o să vă omoare copiii, soţiile, pe voi. Si mai mult de ce o faceţi? Nu vedeţi că el a luat bani de Ia acei doi indivizi." N-a trebuit mult ca să-i determine pe acei oameni să-şi schimbe hotărîrea pe care o luaseră mai devreme. M-au convocat la o întîlnire, rugîndu-mă, pe un ton foarte cordial, să ne întoarcem. Mai aveau şi o altă dorinţă. Cei doi să fie arestaţi. Nu puteam să-mi trădez prietenii şi niciodată n-am condus dictatorial, aşa că m-am dus în cabină şi m-am declarat demis.

R: Dacă mai era o oră şi jumătate pînă la Istanbul de ce nu ati continuat totuşi cursa debareînd în acel port?

S: Din acel moment toţi membrii echipajului ar fi devenit complicii mei.

R: Deci v-aţi gîndit la soarta echipajului?

S: Categoric. Ca dovadă că nici nu i-am implicat în proces, deşi îmi dădeam seamă că, cu cît am fi fost mai mulţi, impactul asupra opiniei publice ar fi fost mai mare. Este foarte interesant momentul intrării noastre în port. A început acel spectacol, acea regie care amintea de un film turnat la Hollywood. Vedete purtătoare de rachete, elicoptere care lansează paraşutişti, diversiune pe navă, sîntem puşi la perete, ameninţaţi de oameni înarmaţi, gata, gata să fim împuşcaţi. Se deplasează la Constanţa cu un elicopter ministrul de interne Homoştean şi şeful Departamentului Securităţii Statului T. Postelnicu, şi atunci mi se spune "Băi, pe tine nu te mai scapă nimeni! Singurul care te poate scăpa este Ceauşeseu, dar cum el a dat ordin, nu te mai scapă nimeni“. Şi aşa a fost. Peste 8 zile am fost condamnat la moarte.

R: Ce au scris ziarele româneşti?

S: Ce scriau ziarele româneşti înainte de 22 decembrie 1989!?!

R: Dar cele străine cum au aflat?

S: Atunci cînd membrii echipajului m-au anunţat că vor să se întoarcă, m-am dus pe punte şi am aruncat în apă cele două eşarfe pe care le pusesem în prealabil în două butoaie. Ele au fost recuperate de marinarii turci şi astfel lumea întreagă a aflat de fapta mea. După condamnare, s-au făcut demersuri la toate nivelurile de către demnitarii străini pentru comutarea pedepsei şi chiar pentru eliberarea mea. La un moment dat, chiar acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate a fost condiţionată de numele meu într-o listă de 7. Dintre aceştia trimisul special al preşedintelui Reagan, D.L. Wheather, ministrul de externe al R.F.G. H.D. Genscher, primul ministru al Australiei, Margaret Thatcher, Francois Mitterand, ca să nu mai vorbesc de Papa Paul al II-lea. Acum 2 ani în urmă, multe guverne din Europa de Vest şi America ne-au oferit azil politic.

Interviu consemnat de RUXANDRA PĂUN
(va urma)


Libertatea din 10 martie 1990, pag. a 12-a

Minicuvîntare în miniparlament

Sînt hotărît împotriva hotărîrii ca partidul pe care-l reprezint să participe la dezbateri doar ca observator! Noi sîntem oameni de acţiune, nu de observare. Nu ne-am putut înregistra pînă acum la tribunal nu numai fiindcă avem o repulsie organică faţă de tribunale, dar si fiindcă nu am reuşit să ne aducem încă platforma, din lipsă de vagoane, deoarece platforma noastră are de transportat nu cîteva principii, ca la alte partide, ei obiecte grele: răngi, bastoane, mitraliere, tunuri. Cineva a spus aici că sîntem un partid de extremă dreaptă. Dar, toată lumea ştie că nici o echipă de fotbal nu poate înainta fără extremă dreaptă, darămite o democraţie fragilă ca a noastră! Nu, n-am nimic împotriva democraţiilor fragile. Ba chiar îmi plac foarte mult. Fragilitatea e cea mai solidă bază pentru activitatea noastră, întrucît noi pornim de la vîrf, nu de la bază. Mai întîi vîrfurile: primii miniştri, intelectualii, şefii partidelor, şefii sindicatelor, şefii armatei, şefii studenţilor, şi terminăm şi eu baza! Căci dacă vrem o democraţie cu adevărat fragilă, mai întîi trebuie înlăturaţi şefii. Iar pentru asta avem nevoie nu de "oameni de bine" la care se tot face apel, ci de oameni cu antrenament. Noi sîntem un partid cu tradiţie. Unii se laudă că au dat ţării cîţiva prim-miniştri. Ei bine, fraţilor, noi am luat ţării cîţiva prim-miniştri! Cei care au lansat lozinca "Fără violenţă" nu cunosc istoria ţării. Dacă spui "fără violenţă" e ca şi cum ai spune "fără Securitate“ sau "fără extrema dreaptă". Un domn din sală trage... atrage atenţia că şi "fără extrema stîngă". Şi atunci, ce fel de democraţie fragilă vreţi să construim? Se vorbeşte de o democraţie originală. Va să zică, Franţa are atentate, Italia are atentate. Anglia are atentate, Spania are atentate, iar noi să facem o democraţie fără atentate? De ce? Vreţi ca oamenii să se plictisească în gări, în restaurante, în trenuri în avioane, în sinagogi, în cinematografe, în faţa televizoarelor? Plictiseala duce la stagnare şi stagnarea la dictatură. Daţi-mi voie, nu mă întrerupeţi, mai am lururi importante de spus! Cer ecologiştilor să ne restituie culoarea verde, care prin tradiţie şi luptă este culoarea partidului nostru! Nu mă întrerupeţi! Avem arme şi împotriva întreruperilor! Ne plîngem că nu este suficientă carne pe piaţă. Nimeni nu s-a gîndit că numai noi putem umple abatoarele, aşa cum am făcut şi în patruzeci! Dacă nu-mi daţi voie să continui, vom trage. Toate concluziile. Au trecut trei minute? Perfect. Noi sîntem oamenii faptelor, nu oamenii vorbelor. Veţi muri si veţi vedea!

Pentru conformitate
Dumitru SOLOMON


Libertatea din 10 martie 1990, pag. a 13-a


Libertatea din 10 martie 1990, pag. a 14-a


Libertatea din 10 martie 1990, pag. a 15-a


Libertatea din 10 martie 1990, pag. a 16-a