Publicat: 10 Octombrie, 2020 - 00:00
Share
Care erau subiectele zilei în urmă cu trei decenii, în 1990

OBLIO 

Demisie în grup la cea mai cucuiată gazetă de partid: "Oblio". În semn de protest faţă de măsurile dictatoriale şi autocratice ale conducerii Partidului Naţional Democrat, patru redactori şi-au dat demisia în grup, urmînd să fondeze o nouă revistă în cadrul grupului "Phoenix". Ce ţi-e şi cu patronatul ăsta, fie el partinic sau nu!

OK

Deputaţii şi senatorii UDMR-işti profită de orice prilej pentru a trage chiulul de la lucrările parlamentului, motivînd acest lucru printr-o profitabilă formă de protest faţă de unele formulări sau puncte da vedere.

Fondul monetar internaţional ne vine în ajutor!

Primul ministru Petre Roman a primit, marţi după-amiază, pe Michel Camdessus, director general al Fondului Monetar Internaţional, şi pe Godard Posthumus, director executiv la FMI care efectuează o vizită în ţara noastră la invitaţia guvernului român.
În cursul întrevederii, premierul român a prezentat programul de reforme pentru trecerea la economia de piaţă şi a exprimat dorinţa României de a-şi intensifica cît mai curînd relaţiile cu Fondul Monetar Internaţional. În acest context, au fost analizate posibilităţile prin care FMI să acorde asistenţă tehnică şi financiară României pentru înfăptuirea reformelor economico-sociale. Au fost abordate şi problemele pe care le ridică economiei româneşti criza din Golf, impactul acesteia asupra balanţei de plăţi a ţării.
La întrevedere au fost prezenţi Adrian Severin, ministru asistent al primului ministru pentru reformă şi relaţia cu parlamentul. Teodor Stolojan, ministrul finanţelor, şi Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale.
La sfîrşitul întrevederii, domnul Michel Camdessus, director general al FMI, a declarat: "Tocmai am sosit în România şi am avut marele privilegiu de a mă întîlni atît cu primul ministru, cit şi cu ministrul de finanţe. Şi pot să spun că aţi avut o discuţie foarte lungă în cadrul căreia am vorbit despre perspectivele României şi dificultăţile cu care sînteţi confruntaţi în greaua sarcină pe care o aveţi. Vreau să adaug că există o foarte puternică hotărîre din partea FMI de a ajuta ţara dumneavoastră în această perioadă de tranziţie. Noi am fost creaţi cu acest scop şi ştim că, oricît de mari ar fi eforturile comunităţii financiare internaţionale, ceea ce contează foarte mult sint eforturile ţării însăşi. Ne-am convins că România arc un program de reforme economice comprehensiv şi îndrăzneţ şi, în acelaşi timp sîntem hotărîţi să convingem comunitatea financiară internaţională, indiferent cît de mari vor fi eforturile pe care le veţi face în viitoarele luni, că merită să fiţi ajutaţi".
La rîndul său, domnul Godard Posthumus, director executiv la FMI, a declarat: "Putem spune că am început o nouă istorie a relaţiilor României cu FMI. Văd în viitor o colaborare foarte bună între FMI şi România, deoarece în acest moment înţeleg că ţara dv. vrea să intre în comunitatea financiară internaţională cu ajutorul FMI. Va fi cu siguranţă o perioadă de muncă foarte grea".

Ziarul Libertatea din 10 octombrie 1990 pag. 1-a ►

Eram sigur că așa o să sfîrșească...

Caricatură de ANDO

U. D. M. R. condamnă

Statuia ecvestră a craiului munţilor Avram Iancu din Piaţa Trandafirilor din Tîrgu Mureş a fost din nou, duminică 7 octombrie, în jurul orei 20,00, ţinta unei profanări. Un grup de tineri de naţionalitate maghiară alcătuit din Nagy Csaba de 22 de ani, muncitor necalificat la fabrica de răcoritoare, Ughy Istvan, de 22 de ani muncitor la cooperativa Tricotex, Balint Gyula de 18 ani, muncitor necalificat la Fabrica de răcoritoare asistaţi de Bindila Carmen Timeea şi Zoltan Toth Lehel, muncitori la întreprinderea Electromureş au făcut o piramidă cu scopul de a smulge drapelul tricolor românesc din mîna marelui tribun al revoluţiei din 1848 din Transilvania. In timp ce operau pentru concretizarea intenţiei criminale au fost surprinşi de către o patrulă a politiei militare sesizată de cetăţeni, care l-a reţinut şi predat organelor de cercetare. In legătură cu evenimentul petrecut la Tîrgu Mureş, domnul Deak Iuliu, secretar al filialei judeţene Mureş a UDMR, a declarat că Uniunea Democrată a Maghiarilor din România nu are nimic comun cu huliganii care au provocat scandal în jurul statuii lui Avram Iancu şi că UDMR condamnă cu vehemenţă acest act antistatal şi antiromânesc, neputîndu-şi asuma nici o răspundere în legătură cu incidentul petrecut".

K.O. 

S-auzi şi să nu crezi: aflat la Covasna, pe meleagurile alegătorilor săi, domnul senator Radu Câmpeanu nu a fost servit în restaurant pentru că a vorbit româneşte! Adevărul e că pînă acum putea să înveţe măcar cîteva cuvinte, în semn de recunoştinţă faţă de formaţiunea care l-a sprijinit masiv în alegeri....

IERI

Televiziunea îi datorează un miel domnului ministru Ion Aurel Stoica, cu prilejul botezului oficial in cadrul emisiunii "Actualităţi" de aseară. Prezumtivul nou nume al domnului ministru era Stoian.

GURA LUMII

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MÎNA ÎN FOC)

DORU BRAIA - INEDIT!
Continuăm să publicăm fragmente din interviul - fluviu pe care ni l-a oferit, cu mai multe luni în urmă, profesorul de democraţie Doru Braia.

INTR-UN TRAMVAI SUPRAAGLOMERAT

- Aţi fost în tară în timpul cutremurului din 1977. Înţeleg că aţi plecat din România în 1978. Ce ne puteţi spune despre activitatea pe care aţi desfăşurat-o cu prilejul acelui eveniment?
- Sigur, vă referiţi, probabil, la anumite imagini de televizor, cît şi la o fotografie, apărută în cartea cutremurului, în acea perioadă, din care s-ar putea trage concluzia unor apropieri între mine şi aparatul represiv ce a stăpînit România pînă la 22 Decembrie? Deci pînă la un moment dat am fost singurul care a intrat în subsolul blocului SCALA, dărîmat la cutremur, în dorinţa fiecărui român de atunci, de a înfrînge în primul rînd moartea. La una din ieşirile mele din subsolul clădirii a apărut în fata mea, ca o stafie, aş putea spune, Ceauşescu. Înconjurat de întreaga pleiadă a lingăilor publicişti, inclusiv a aparatelor de filmat, care în ceea ce îl priveşte niciodată nu făceau economie de peliculă. M-a întrebat dacă există morţi sau vii. I-am arătat pe un plan bănuiala mea, că ar mai exista, probabil, undeva, într-un colţ sau altul cadavre sau oameni vii. Acest moment a fost fotografiat şi a apărut în cartea lui Aristide Buhoiu, iar în ceea ce priveşte cele vorbite de mine cu Ceauşescu, în acel moment, probabil că dacă vom avea posibilitatea să-l interogăm pe generalul Ion Coman îi vom putea excita memoria. Mi-am "permis" să-i spun dictatorului ce aveam ca român pe suflet, printre altele, "De ce, domnule preşedinte - remarc, n-am folosit niciodată cuvîntul tovarăşe - de ce, domnule preşedinte beneficiem de aprovizionare mai bună acum, în timp de calamitate? Oare nu este posibil şi într-o viaţă normală? De ce, domnule preşedinte, acuzaţi vechii arhitecţi că ar fi fost nişte speculanţi care au construit blocuri improprii rezistenţei", remarcîndu-i că niciodată un arhitect din lume nu a proiectat ceva în dorinţa de a omorî oameni sau a-i periclita, iar căderea acestor blocuri masive din centrul Bucureştiului s-a datorat unor acţiuni necalificate. În momentul în care Ceauşescu, după cîteva minute fără să răspundă nimic, dar probabil făcînd un semn discret, a plecat, domnul Ion Coman, figură de tristă amintire, nu numai pentru mine, ci şi pentru foarte mulţi oameni din România, m-a chemat, mi-a atras atenţia că am vorbit cam mult, iar atenţionarea domniei sale s-a materializat cîteva zile mai tîrziu în nişte interogatorii făcute, cel puţin aşa mi s-a prezentat, de un anumit locotenent Dumitrescu, în vremea aceea, iar formele de interogatoriu ale securităţii sînt prea bine cunoscute pentru a mai insista. (Va urma)

AMBIDEXTRU

Ziarul Libertatea din 10 octombrie 1990 pag. a 2-a ►

 

INCOGNITO: Afacere dez... gropată?

Un recent comunicat al Consiliului de conducere al Uniunii Scriitorilor, prin care Eugen Barbu este exclus din rîndurile obştei literaţilor, readuce "la ordinea zilei" mai vechea problemă, a plagiatului de care autorul "Groapei" a fost acuzat, în 1979, de către conducerea de atunci a Uniunii Scriitorilor, cu referire la volumul III al romanului "Incognito". Întrucît argumentele pro sau contra nu lipsesc de ambele părţi implicate, fiecare avînd motive sau motivaţii mai mult sau mai puţin îndreptăţite, mai mult sau mai puţin obiective (sau subiective), considerăm utilă "răsfoirea" unor pagini de referinţă ale dosarului clasat atunci şi redeschis acum, în vederea unui verdict cît mai imparţial din partea instanţei supreme, Opinia Publică, în condiţiile deplinei libertăţi de exprimare a tuturor punctelor dc vedere ce pot face sentinţa definitivă.

EUGEN BARBU: "O jalnică mistificare"
Vorbiţi de furt, dar nu puteţi dovedi asta pentru că o confruntare de texte ar duce, vai, la o jalnică mistificare organizată de oameni care nu mă iubesc (...). Dar eu vă întreb de ce nu faceţi proces şi lui Camil Petrescu. În cazul trilogiei "Bălcescu" care foloseşte şi el acea metodă şi care m-a inspirat.
Un alt scriitor român care ar intra în aceeaşi culpă ar fi Cezar Petrescu, ba, dacă mă gîndesc bine, chiar Rebreanu. Despre "luările" lui Caragiale din Alecsandri şi alţii "mostrele" ar fi atît de numeroase că ar trebui să-i scoatem din Istoria literaturii (...).
Pe urmă vreau să vă mai întreb de ce, de pildă, nu vă amintiţi de Marin Preda care şi el în cazul Delirului a fost acuzat că a folosit un capitol dintr-o carte a unui colonel, cît despre Bănulescu de ce nu este comparat cu Marquez care e mai la îndemîna noastră? De ce Bălăiţă nu e acuzat că a folosit maniera Joyce? Truman Capote şi Manchester ar fi după dv. mari plagiatori. Creangă (ce să mai vorbim) numai un transcriitor de basme populare pe care le-a semnat numai. Vreţi să mai lungim lista?

(SCRIITORUL EUGEN BARBU FACE MAI MULTE PRECIZĂRI ÎN LEGĂTURA CU ROMANUL "INCOGNITO").

("Flacăra", an 28, nr. 52 (1129), 28 decembrie 1978).

O istorie polemică şi antologică a literaturii române de la origini pînă în prezent
CARAGIALE (CXXXVHI). Opera (Va urma) Eugen BARBU

P.S. 1. România literară de ieri îmi face cinstea de a-mi aminti că sunt un plagiator, Nicolae Manolescu stabileşte, într-o pagină întreagă, că ne-am însuşit din Paustovski nişte plopi piramidali cane miroseau a tămîie şi nişte fluturi care intrau pe geamul unui tramvai. Este adevărat, vai mie, numai că regula jocului - cum zice d-sa - nu e respectată. Se sugerează că am împrumutat fraze întregi, ceea ce nu este exact. Asta se explică de ce N.M. dă numărul paginilor din Paustovski şi pe cele din "Incognito” le uită. Dacă m-ar fi întrebat pe mine, eu i-aş fi dat şi mai multe exemple cu care putea să-şi ilustreze frumosul atac.    

P.S. 2. În aceeaşi revistă, Geo Bogza deplînge pe scriitorii care nu mai ştiu să roşească. Să-i aduc eu aminte d-sale cine traducea din ziarele franţuzeşti reportajele de pe fronturile din Spania din timpul războiului civil şi le semna fără ruşine?
Să-i amintesc eu cine a fost rechemat în ţară tocmai pentru că ar fi trebuit să roşească în calitate de înaintaş în materie de împrumuturi literare?

("Săptămîna culturală a Capitalei", serie nouă, nr. 423, vineri 12 ianuarie 1979 - redactor sef Eugen Barbu).

MARIN SORESCU: "Graba de a nota tot"
Eugen Barbu obişnuieşte să scrie "Incognito". A ajuns la volumul al treilea apărut recent într-un tiraj de 116 000 exemplare (...).

Publicist în stare de alertă continuă, pe orice temă, Eugen Barbu, atunci cînd se aşează la masa propriilor creaţii, pare gata epuizat de oficiul de caraulă benevolă a scrisului altora. În spatele larmei sale foiletoniste, o adevărată perdea de zgomote, se întinde un domeniu clarobscur, cu de toate, mai mult obscur decît clar, domeniu pe care cercetătorii serioşi se abţin să-l scruteze.

Curios lucru: în loc să se aplece asupra lui însuşi - poate reuşeşte să desţepenească vreun şurub ruginit al creaţiei - Eugen Barbu declanşează campanii după campenii împotriva mai tuturor scriitorilor importanţi ai momentului care îl incomodează prin simpla lor prezenţă. Ca un adevărat prinţ (sau "princepe") mohorît al gîlcevei, el stă la răscrucea caravanelor literare, răscoleşte totul, bagă mîna în sacii cu făină stelară ai poeţilor, suduie, se ia cu manile de cap, îşi dă bretelele în jos, ţipă, pîrăşte, care socoteală. Săptămînal. (...).

Dar ce-i cu "Incognito"! (...). Obsesia pare a fi construirea unui roman-fluvi-u. Un fel de saga. O saga a noastră din perioada războiului ultim (...).

Ah, moda asta a erudiţiei! Eugen Barbu ori a primit moştenire o mare bibliotecă, ori cineva i-a împrumutat un
important transport de cărţi şi i le cere înapoi. Altfel nu se explică graba aceasta de a nota tot, de a trece dintre nişte coperţi între alte coperţi mormane de fapte, de a "călca cu mintea", vorba lui Călinescu (despre Iorga), terenuri atît de vaste din Spania-n Kostiol şi din Bucureşti în Brazilia. Şi după aceea - să-i găsim pegasul la Focşani, "priponit de-un leuştean", vorba cîntecului.

"O tînără fată din Kostiol" chiar ne uimeşte cu precizia descrierii, notarea unor amănunte de viaţă care merg de
la numele proprii: Braniţkaia, Zahaciscki, pînă la ou de furnici şi abţibilduri, şi totul într-o formă literară, trebuie să recunoaştem, de bună calitate.

Acest capitol se detaşează ciudat de ansamblul romanului, de aceea l-am analizat separat. Poate vom reveni. Trecem acum în Spania. Ba nu, că nu ne-a sosit încă bibliografia. (...).

MARIN SORESCU: "Incognito" (Cronică literară).
("Ramuri" nr. 12 (174), 15 decembrie 1978, redactor şef Marin Sorescu).

DAN ZAMFIRESCU: "Furtună într-un pahar cu apă"
Mica furtună într-un pahar cu apă stîrnită în ultima vreme în jurul volumului III din Incognito le apare unora ca un adevărat ciclon, de la care aşteaptă nu ştiu ce împlinire a unor viguri îndelung visate în legătură cu un personaj incomod prin opţiunile sale, prin convingerile şi ţelurile sale şi, mai ales, prin statornicia sa într-o direcţie pe care a reuşit cîndva să o formuleze, împreună cu o generaţie de confraţi mai tineri adunaţi şi lansaţi de dînsul în revista Luceafărul în perioada 1962 - 1968.    
Acest personaj este Eugen Barbu despre care de multe ori s-a spus (uneori chiar de către adversari !) că de n-ar fi existat, ar fi trebuit să fie inventat! (...)
În cazul articolului lui Marin Sorescu avem neîndoielnic de a face cu o mică poliţă plătită autorului Istoriei polemice şi antologice... şi cu o explozie de umoare mai recentă, din care a rezultat o pagină de humor de anul nou, oferită cititorilor revistei Ramuri.
În ce priveşte celălalt articol, al lui Nicolae Manolescu (...) trebuie să spunem că ceea ce unora le apare, ca o lovitură în plin nu este în realitate decît un trucaj de film, o manieră de a aborda 
subiectul cu care sîntem obişnuiţi demult în activitatea criticului, Manolescu fiind suficient de versat şi de inteligent ca să demonstreze orice vrea (sau ori ce se vrea), uneori chiar contrariul a ceea ce afirmase cu o săptămînă sau o vară înainte: (...) Eugen Barbu a anunţat de la început, în primul volum din Incognito (cum a anunţat şi în Principele), că foloseşte texte străine după această metodă. Numai atentul examen al tehnicii de creaţie poate stabili dacă avem de-a face cu un plagiat sau cu o metodă curentă în Iiteratura universală (...) Unul a pus chiar problema principial: nu interesează dacă s-au luat cinci rînduri sau sute de pagini! Cîţi autori contemporani străini care folosesc aceeaşi metodă pot rezista însă la acest criteriu, enunţat justiţiar pe malul Dîmboviţei.

DAN ZAMFIRESCU: "TURNESOLUL"
("Săptămînă culturală a Capitalei", serie nouă, nr. 425, vineri 26 ianuarie 1979, redactor şef Eugen Barbu).

PLENARA CONSILIULUI UNIUNII SCRIITORILOR

Miercuri 21 februarie a.c. a avut loc plenara Consiliului Uniunii Scriitorilor.
În cadrul plenarei, George Macovescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, a înfăţişat sarcinile şi răspunderile ce revin Uniunii Scriitorilor in anul 1979.
Vorbitorul a subliniat că Congresul al XII-lea al Partidului Comunist Român şi împlinirea a 35 de ani de la Eliberarea patriei de sub dominaţia fascistă reprezintă repere esenţiale în activitatea de zi cu zi a tuturor creaturilor de literatură ca şi a tuturor cetăţenilor patriei noastre. El a relevat obiectivele majore ale Frontului scriitoricesc, în lumina programului de ridicare a creaţiilor literar-artistice la nivelul exigenţelor ideologice şi artistice contemporane şi în special îndatoririle fiecărui scriitor legate de marile înfăptuiri economice, politice şi sociale din România socialistă.
Consiliul a aprobat planul de acţiuni al Uniunii Scriitorilor pe anul 1979.
La punctul 2 al ordinei de zi, George Macovescu a informat Consiliul despre constatările colectivului de scriitori desemnat de Biroul Uniunii Scriitorilor, în şedinţa din 17 ianuarie a.c. pentru a analiza situaţia creată de romanul "Incognito", volumul III, de Eugen Barbu. Consiliul a luat în discuţie accste constatări şi a hotărit să dezavueze procedeul plagiatului folosit de Eugen Barbu în volumul III al romanului, "Incognito", procedeu contrar normelor profesionale şi morale, incompatibil cu principiile eticii şi echităţii scriitoriceşti.
La discuţii au luat cuvîntul: Ioan Alexandru, Paul Anghel, Vasile Băran, Geo Bogza, Radu Boureanu, Constantin Chiriţă, Şerban Cioculescu, Dan Cristea, Dan Deşliu, Gabriel Dimisianu, Ştefan Aug. Doinaş, Nicolae Dragoş, Geo Dumitrescu, Fodor Şandor, Laurenţiu Fulga, Romulus Guga, Dan Hăulică, Mircea Radu Iacoban, Ion Ianoşi, Eugen Jebeleanu, Corneliu Leu, Nicolae Manoleseu, Fănuş Neagu, Alexandru Oprea, Alexandru Piru, Sânziana Pop, Marin Preda, Catinca Ralea, Aurel Rău, Mircea Sîntimbreanu, Mircea Horia Simionescu, Szasz Ianoş, Dorin Tudoran, Laurenţiu Ulici, Petru Vintilă, Mircea Zaciu.

("România Literară", an XII, nr. 22 februarie 1979).    

MARIAN POPA: lmitaţiile literare ale operei literare

Probleme mai complexe în noile condiţii ale originalităţii sint în genere legate nu de imitaţia tradiţională a realităţii de către opera literară, ci de imitaţiile literare ale operei literare (...)
In Princepele se folosesc cărămizile factuale şi situaţionale oferite de texte literare şi documente mai mult sau mai puţin cunoscute, ca şi Incognito, de altfel. Dar alegerea materialelor de construcţie nu se poate confunda cu construcţia însăşi (...) Toate materialele conforme sînt folosite pentru a performa, pentru a ilustra o anumită viziune. Princepele devine astfel o construcţie evidenţiind o anume filosofie a istoriei. Incognito se află în aceeaşi situaţie, dar cu o altă funcţionalitate. Incognito este un roman din categoria aşa-numitei literaturi de consum, formulă care incă uimeşte pe unii literatori deformaţi de obsesia originalităţii romantice, exacerbată azi.
Puncte de vedere. Marian Popa: "Tipuri de imitaţie" (România Literară, an. 12. nr. 5, joi 1 februarie 1979).

NICOLAE MANOLESCU: "Caracterul ilegitim al procedeului mi se pare în afara oricărui dubiu"

Am crezut o vreme în inocenţa lui Eugen Barbu, dispus să-şi ofere în "Incognito" satisfacţia unui astfel de joc, savoarea creaţiei după reţetă. Totuşi, nu! Scriitorul pare a se lua in serios, vâzînd în incognito altceva decît este şi anume un modern roman de colaj documentar istoric (amestec de fapte istorice şi de ficţiune), oarecum în felul Cărţilor lui W. Manchester sau Truman Capote. Mărturisesc că turnura rocambolescă continuă să mi se pară mai convingătoare. Şi mă tem că intenţiile acestea ale autoruIui urmăresc să justifice nu atât o formulă cit dreptul de a utiliza (nemodificate) texte străine. La urma urmelor în ce constă aşa-zisul colaj? Într-un interviu recent     din "Flacăra", Eugen Barbu se apără (după părerea mea foarte prost) de acuzaţia care plutea în aer de plagiat. "La drept vorbind, afirma el, dacă aş dori să plagiez un scriitor, l-aş plagia pe Proust nu pe Faulkner, dar credeţi dvs că nu mai am talent deloc,, că n-am mai scris     alte romane în care nu există "contribuţii"? Nu ştim deocamdată ce să credem. Să credem însă contribuţiile, incognito, continuă Eugen Barbu face parte dintr-un gen practicat aiurea cu multă fervoare, dar lumea nu vrea să ştie sau ştie, dar în cazul meu e foarte picant să se spună că plagiez". Nu e doar picant, e grav. Genul la care se referă prozatorul ar fi acela al reconstituirii istorice, documentare. "Da, am folosit, ca (şi) alţii mai iluştri decât mine, fragmente de texte, pentru că Incognito face o constituire istorică şi nu mi-am permis să improvizez acolo unde istoria e cel mai bun romancier". Chiar admiţînd că Incognito este un astfel de roman, argumentuI rămîne falacios cîtă vreme memoriile lui K. Paustovski, I. Ehrenburg şi M. Koltov, precum şi romanele lui Hewingway şi Malraux care au fost folosite după indicaţia lui Eugen Barbu însuşi nu sunt istorie pur şi simplu, document de viată (pentru Rusia înainte de Revoluţie sau Spania războiului civil), ci opere literare, unde informaţia şi atmosfera, sînt produsul unei viziuni subiective, lesne de recunoscut şi inimitabile. Ceea ce e autentic în Speranţa nu mai poate fi autentic (dacă trece neschimbat), în Incognito. "Detractorii mei, se justifică Eugen Barbu, vor să facă dintr-un caz obiectiv istoric care nu aparţine nici măcar lui Paustovski un furt literar, ceea ce nu e adevărat." Dar tocmai aceasta e problema: că nu e vorba de lucruri obiectiv istorice, ci de unele modelate de o subiectivitate precisă şi care aparţin lui Paustovski. Din aceasta (Vremuri de demult) sînt împrumutate, bunăoară pagini ce descriu viaţă şi atmosfera specific rusească din Kostiol, Kiev şi alte părţi prin anii 1914 - 1915. În genere Eugen Barbu le "prelucrează", păstrînd nume, biografii, fapte, locuri.
Ca şi cînd memorialistul însuşi ar fi fotografiat, el, realitatea! Procedeul e straniu, semănînd în cel mai bun caz cu o pastişă. E foarte ciudat să-l vezi pe K. Paustovski refăcut în felul acesta. Uneori însă nu e nici măcar refacere, ei transcriere curată. Eugen Barbu nici nu s-a mai obosit să reformuleze.    
Iată primăvara kievliană văzută de cei doi. La K. Paustoski (p. 73-74): "Primăvara începea la Kiev cu revărsarea Niprului. Era deajuns să ieşi din oraş pe dealul Vladimirskaia şi îndată ţi se arăta înaintea ochilor fluviul umflat ca o mare azurie. Pe lîngă asta se petrecea şi o altă revărsare a strălucirii soarelui, a aerului proaspăt, a palelor de vînt cald şi înmiresmat. Pe bulevardul Bibikovski înverzeau plopii înalţi, piramidali. Ei umpleau străzile din jur cu miros de tămîie. Castanii scoteau săgeţile primelor frunze, străvezii, boţite, acoperite cu puf roşcat. Cînd înfloreau pe castani luminărelele galbene şi roze însemna că primăvara e în toi. Din grădinile vechi de veacuri se revărsau peste străzi valuri de răcoare, respiratia jilavă, a ierbii ţinere şi foşnetul frunzelor abia crescute. Omizile se tîrau pe trotuare pînă şi pe Kresceatik. Vîntul aduna în grămezi petalele uscate. Cărăbuşii şi fluturii pătrundeau şi în vagoanele de tramvai." Şi la E. Barbu (p. 84): "Era vremea cînd Niprul se revărsa cu tunete mari. Pe bulevardul Bibikovski înverzeau plopii înalţi, piramidali, umplînd aerul cu un miros de tămîie.
Pe urmă înfloreau castanii cu luminările lor galbene, roz şi trotuarele erau invadate de omizi. Şi pe Kresceatik, fluturii, în cete năvăleau prin ferestrele vagoanelor de tramvai". Aici este un clar "conspect" ceea ce a fost reţinut din textul mai bogat     al lui Paustovski fiind aproape identic. Aş putea înmulţiexemplele. Ce fel de material documentar e acesta? Scriitorul ne prevenea la începutul ciclului său că va utiliza material documentar, dar el copiază în fapt un stil, o modalitate expresivă, scrie în "limba" literaturii lui Paustovski (deşi, vai, după o traducere !)... Scriitorul s-a apărat susţinînd că similitudinile nu sînt numeroase. Ca şi cînd ar conta cantitatea şi nu principiul! (...) Ei bine, am controlat, reprimîndu-mi un sentiment penibil, şi am constatat că aşa-zisul roman de colaj procedează, cum am arătat deja, prin împrumut de texte literare (şi nu prin alăturare de documente), in două moduri: prelucrînd şi transcriind. Toată partea referitoare la biografia Irenei Nathalie din capitolul O tînără fată din Kostiol (cam 90 de pagini din 207 cite are capitolul) urmează foarte îndeaproape pe Paustovski. Ceea ce Eugen Barbu pune de     la sine e neînsemnat în raport cu ce găseşte de-a gata în Vremuri de demult. Din loc în loc, frazele memorialistului trec aidoma în Incognito. In capitolul Me duele Espana (150 de pagini) întreg fundalul evenimentelor (aproximativ egal cu evenimentele în întindere) este scos din Ehrenburg (Oameni, ani, viaţă, vol. 4) şi din ceilalţi memorialişti şi romancieri indicaţi de Eugen Barbu în interviu. Nu cunosc nici o operă valabilă în care prelucrarea şi transcrierea să fie utilizate ca în Incognito. Caracterul ilegitim al procedeului mi se pare în afara oricărui dubiu (Actualitatea literară. Nicolae Manolescu: "Regula, jocului", "România literară", an XII, nr. 2, joi 11 ianuarie 1979).

Către Consiliul Uniunii Scriitorilor din Republica Socialistă România
Tovarăşe Preşedinte,

Am luat cunoştinţă de informaţia publicată de "România Literară" din 22 februarie a.c. in care se formulează o apreciere asupra volumului III din romanul meu "Incognito". În legătură cu aceasta aş dori să aduc la cunoştinţa opiniei publice că încă de la volumul I am avizat cititorul asupra procedeului în care am conceput acest roman, aviz pe care îl reproduc în facsimil. Am anuntat astfel că voi folosi texte din autori cunoscuţi sau chiar necunoscuţi în dorinţa de a da autenticitate reconstituirii epocii istorice pe care o cuprinde romanul "Incognito". Consider că acest lucru este suficient pentru a dovedi buna mea credinţă şi lipsa de intenţie de a-l induce in eroare pe cititor şi de a-mi însuşi ceea ce nu-mi aparţine. De altfel, doresc să informez cititorii că la sfirşitul volumului IV voi prezenta o listă bibliografică a cărţilor consultate în vederea construirii acestei cărţi.
Iată de ce calificativul dat volumului III din "Incognito" m-a mîhnit şi nu mi s-a părut obiectiv.
In ce mă priveşte mi se pare anormal ca, faţă de cele publicate de "România Literară", să nu se ţină seama de orientarea, calitatea întregii mele opere şi de aprecierea cu care a fost întîmpinată de către critică şi opinia publică.
Pe de altă parte acest comunicat al Consiliului Uniunii Scriitorilor mi-a dat de gîndit. Voi încerca la ediţia a Il-a a volumului III să pun şi mai clar în evidenţă aportul meu original la edificarea acestei cărţi. In acest sens voi găsi soluţii prin care vor fi puse mai bine în lumină unele aspecte pe care le-am eludat (do pildă în capitolul privitor la războiul civil din Spania). E de reflectat de asemenea asupra metodologiei în care vor fi scrise viitoarele mele cărţi.
Acestea fiind zise mulţumesc colegilor care s-au străduit să mă ajute cu buna lor credinţă în aceste împrejurări.

Al dumneavoastră Eugen BARBU
(Contemporanul, nr. 10 (1637), 9 martie 1979).

Ziarul Libertatea din 10 octombrie 1990 pag. a 3-a ►

 

 

Ziarul Libertatea din 10 octombrie 1990 pag. a 4-a ►

 

Banca Mondială va trimite în România o misiune pentru a examina posibilitatea acordării unor împrumuturi

România, a cărei apropiere de reformele politice şi economice nu a fost atît de evidentă ca în celelalte ţari din Europa răsăriteană cum ar fi Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria şi a prezentat intenţiile sale de reforme la sesiunea anuală a Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, se menţionează într-un Buletin de ştiri al Casei Albe.    

Ministrul de finanţe al României, T. Stolojan, a declarat reporterilor, la 23 septembrie, că ţara sa a devenit membră a Corporaţiei Internaţionale de Finanţe (I.F.C.), filială a Băncii Mondiale care acordă împrumuturi pentru dezvoltarea sectorului privat. Ministrul Stolojan a apreciat că acest pas reprezintă un indiciu că România este ferm hotărîtă în deciziile sale de a realiza economia de piaţă. România este membră a acestei Bănci, dar nu a mai primit nici un împrumut de la această instituţie din 1982.

Eugenio Lari, director pentru ţările Europei răsăritene în cadrul Băncii Mondiale, a declarat că Banca va trimite la mijlocul lunii octombrie o misiune în România pentru a examina posibilităţile acordării unor împrumuturi care să sprijine agricultura şi industria agricolă, sectorul bancar, privatizarea întreprinderilor de stat, dezvoltarea sistemului energetic, eforturile în direcţia protejării mediului înconjurător şi redresarea reţelei de asistenţă socială.

Lari a arătat că programul de ansamblu al Băncii Mondiale pentru sprijinire a Europei centrale şi răsăritene este "solid şi în creştere", reprezentînd 12-15 la sută din împrumuturile Băncii înseşi fără a lua în calcul filialele acesteia, cum ar fi IFC, destinate ţărilor din regiune. El a împărtăşit însă părerea unui interlocutor, potrivit căreia problemele economice ale Europei răsăritene ar putea să fie subestimate. "Ar fi o greşeală să se investească mii de milioane dolari într-o regiune fără restructurări în economie", a declarat Lari. El a evidenţiat, de asemenea, deosebirile existente între ţările est-europene. Chiar dacă au similitudini de sistem, acesta ţări sînt foarte diferite între ele, a adăuga el. "Nu putem să comparăm Cehoslovacia cu Bulgaria sau Polonia cu Cehoslovacia. Există diferenţe pe plan economic, cultural, politic".

Lari a declarat că nu trebuie "subestimat dezgustul pe care îl resimt aceste ţări, care au fost forţate să coopereze în cadoul CAER in ultimii 40 de ani. Este foarte dificil să le convingi să mai conlucreze dacă ele ar vedea în a-ceasta cel puţin din punct de vedere politic, o încercare din partea noastră de a revitaliza o asociaţie între ele". Potrivit declaraţiei sale, criza din Golf va avea un puternic impact asupra economiilor ţărilor din Europa răsăriteană, dat fiind faptul că scumpirea petrolului pe piaţa mondială se va adăuga dificultăţilor cu care se confruntă aceste tări, ca urmare a trecerii la efectuare a plăţilor în valută forte pentru petrolul sovietic. El a estimat că liv-rările sovietice de petrol si gaze către Europa răsăriteană vor scădea cu o treime în perioada imediat următoare.

O.K. 

Agenţia iugoslavă Taniug transmite din Moscova: Uniunea Sovietică este dispusă să restituie Japoniei insulele Kurile, s-a anunţat fără alte comentarii în cadrul programului informativ "Vremea" al televiziunii sovietice.

K.O. 

Agenţia sovietică TASS transmite, desigur, tot din Moscova: URSS nu a făcut noi propuneri referitoare in insulele Kurile, a relevat un purtător de cuvînt al MAE al URSS, In o conferinţă de presă. El a subliniat că afirmaţiile agenţiei nipone Kyodo potrivit cărora Uniunea Sovietică s-ar fi arătat de acord să cedeze Japoniei două din cele patru insule Kurile ce constituie obiectul disputei între cele două state "nu corespund realităţii".    

"În Ţinutul Secuiesc, după 22 Decembrie nu au avut loc atrocităţi!"

Interviu cu fostul ambasador al Ungariei la Bucureşti ("Nepszabadsag" nr. 225 din 25 septembrie 1990).

Întrebare: Szuts Pal a fost numit ambasadorul Ungariei la Bucureşti tocmai când relaţiile româno-ungare se aflau la cel mai scăzut nivel. Din faptele de atunci şi din procesele ce se desfăşoară acum nu se prea întrevede vreo speranţă. La ce fel de schimbări ne putem aştepta totuşi?
Răspuns: Se putea oare simţi şi mai devreme inevitabilitatea schimbărilor? La această întrebare aş putea să răspund: aşteptam fiecare toamnă, fiecare iarnă, sperînd că acestea vor aduce vreo schimbare. 

Î: La cine trebuie să ne gîndim cînd vorbiţi la plural?
R: Mă refer la toţi cei care s-au ocupat în mod serios de politică şi doreau progresul. În afara slujitorilor regimului existau foarte mulţi oameni care, trăind din salarii foarte mici, au simţit zi de zi poverile grele ale regimului soţilor Ceauşescu. Oamenii care obişnuiau să gîndească, dar mai ales cei care au reuşit să ajungă cumva prin străinătate şi aveau o bază de comparaţie, ştiau că se va produce schimbarea. Este adevărat că cei care se aflau în opoziţie faţă de dictatură dispuneau de posibilităţi foarte puţine pentru a se organiza. Cea mai puternică acţiune spontană de opoziţie fost revolta muncitorilor de Braşov din 1987. În urma înfrîngerii respectivei mişcă mulţi participanţi au dispărut, nici pînă acum nu se ştie nimic de soarta lor. Alţii dintre el au putut suporta chinurile închisorii şi au murit acolo (după cîteva zile de la "eliberarea" lor) din cauza bătăii pline de cruzime. In cercuri intelectuale, au existat, de asemenea, cîteva puncte noda dar aceste mişcări nu pot considerate opoziţii organizate.

I.: În iarna trecută a intervenit totuşi schimbarea, explozia.
R.: Intr-un anumit sector ceea ce s-a întîmplat la 22 decembrie 1989 i-a luat pe toţi prin surprindere. Deşi majoritatea oamenilor au urmărit cu mare atenţie eroica opoziţie a lui Tokes Laszlo faţă de autorităţi şi de conducerea bisericii reformate, nimeni nu a îndrăznit să se gîndească că din această acţiune poate să înceapă o mişcare pe întreaga ţară. Marea cotitură a avut loc pe 21 decembrie, cînd dictatorul, orbit de putere, a mobilizat zeci de mii de oameni în Piaţa Palatului. I-a convocat în speranţa că aceştia îl vor aclama şi că vor fi de acord cu decizia sa de a trage în masele de la Timişoara. Lucrurile nu s-au petrecut astfel, iar ce-a urmat cunoaşte toată lumea.

I.: Pentru dv. pare a fost evenimentul cel mai important?
R.: Pe maşina mea aveam steagul ungar. Iar oamenii parcă ar fi dorit să exprime faptul că ştiu că în cele înt]mplate aici am avut şi noi contribuţia noastră, în sensul că la Timişoara românii şi maghiarii au luptat împreună. Văzînd steagul unguresc oamenii scandau "Timişoara, Timişoara!", dar şi lozinca: "Trăiască Ungaria! Trăiască prietenia româno-ungară!". Atunci am avut sentimentul că a început ceva nou. Că poate acum vom putea încheia o dată pentru totdeauna epoca cea mai groaznică a istoriei celor două popoare, ceii douăzeci şi ceva de ani de sub stăpînirea lui Ceauşescu. A fost necesar să ne folosim de acest prilej pentru a aşeza pe baze noi relaţiile dintre cele două ţări. 

Î.: Şi Budapesta a căutat imediat posibilităţile de a colabora...
R.: Este fără precedent că intr-o asemenea situaţie, cînd încă nu existau instituţii, şi nici conducători, cînd şi ministrul de externe a fost numit din mers, în două zile am putut aranja ca la Bucureşti să fie primit ministrul de externe al Ungariei. La 29 decembrie, Horn Gyula ducea deja tratative acolo despre modalităţile în care să reglementăm problemele noastre comune; acestea au fost nişte convorbiri deosebit de plăcute, desfăşurate cu bună dispoziţie. Asupra noastră au produs o impresie pozitivă toţi membrii conducerii de atunci, am simţit că şi el doresc schimbarea. Din păcate, această stare nu a durat prea mult. Dar eu nu consider că pentru acest lucru este de vină noua conducere din România. Este de vină poate numai în sensul că nu s-a putut opune presiunilor care se făceau asupra sa. Peste cîteva zile a apărut o opoziţie organizată, un zid inpenetrabil împotriva îmbunătăţirii relaţiilor cu Ungaria, presiune căreia noua conducere poate din cauza slăbiciunii ei - nu s-a putut opune.

Î.: Un nou zid din cărămizile vechi...
R.: Din nişte rămăşiţe foarte puternice; cei care şi-au păstrat vechile lor poziţii, relaţii, infIuenţe. Baza lor o constituie vechiul mod de gîndire, care în ultimele decenii s-a înrădăcinat în conştiinţa românilor ideea că Ungaria nu poate fi altfel decît duşmană. Faptul că orice facem, chiar dacă facem o faptă bună, în spatele acesteia se caută mereu intenţii rele, în zadar soseau din Ungaria foarte multe ajutoare, degeaba am trimis noi mult mai multe lucruri decît oricare altă ţară: nu se observa nici o schimbare. Aparatul de propagandă a trecut complet sub tăcere gesturile de ajutor ale Ungariei.

Î.: La nivel oficial a antervenit cotitura tot atît de repede?
R.: Încă din prima săptămînă a lunii ianuarie, a trebuit să ne dăm seama cu uimire că în ceea ce priveşte Ungaria, nu prea ne puteam aştepta la schimbări în atitudinea conducerii din România, cel puţin într-o perspectivă apropiată. Atunci am fost convocat la ministrul de externe al României. Mi s-a povestit ceva, în esenţă faptul că, după revoluţie, în ţinutul Secuiesc au murit români omorîţi de unguri. Mi s-au relatat cu lux de amănunte atroci-tăţile numindu-se şi localităţile şi am fost anunţat că la respectivele atrocităţi au participat şi unguri sosiţi din Ungaria, purtînd cocarde tricolore impare, veniţi aici cu camioanele. S-a cerut sprijinul Ministerului de Externe ungar pentru a se pune capăt respectivelor atrocităţi. Ce poate face într-un asemenea caz un ambasador? Este obligat să transmită mai departe mesajul. Ministrul de externe al Ungariei a crezut că omologul său român este un om corect... Drept consecinţă, ministrul de externe ungar, Horn Gyula a făcut apel către cetăţenii unguri care călătoreau în România să se abţină de la amestecul în treburile interne. Dar a doua zi am primit sute de telefoane din Ţinutul Secuiesc. Cunoştinţe, prieteni şi noii conducători propulsaţi de revoluţie îmi confirmau că după 22 decembrie, în Ţinutul Secuiesc nicăieri nu au avut loc nici fun fel de atrocităţi. În cele două oraşe menţionate de ministrul do externe, în "ziua cotiturii au fost într-adevăr omorîţi trei oameni, unul din conducătorii Securităţii, precum şi un schingiuitor supranumit "maşină de bătut" şi un miliţian. Numele ultimilor doi sînt Szekely Gabor şi Ferenczi Imre... Imediat l-am căutat pe ministrul român de externe, rugîndu-l să dezmintă, informaţiile false răspîndite în cadrul unor conferinţe de presă oficiale (sub influenţa respectivelor informaţii au început într-adevăr să se organizeze grupuri româneşti antiungare). Este în interesul nostru comun de a dovedi că cele amintite mai sus nu sînt consecinţele contradicţiilor româno-ungare. Sergiu Celac mi-a rîs în faţă.

I.: "Vatra Româneasca" a obţinut relativ puţine voturi la alegeri. Cum reuşeşte totuşi să-şi menţină, ba chiar să-şi intensifice, influenţa asupra conducerii ţării?
R.: "Vatra" a primit doar un mic procent de voturi. Dar trebuie să se ştie că în cadrul organizaţiei respective acţionează personalităţi care deţin poziţii-cheie. De pildă, ofiţerii de securitate care au fost preluaţi de armată. Şi printre intelectualii oraşelor de provincie sînt mulţi care fac parte din "Vatră".    

Î.: Pentru aşa ceva este necesară existenţa unui public receptiv?
R.: Naţionalismul "Vetrei Româneşti" este acceptat de cel care nu sînt obişnuiţi cu convieţuirea naţională. În anii industrializării, sute de mii de persoane au fost colonizate în Transilvania, iar pentru aceştia ideea convieţuirii este un lucru cu totul nou. De aici îşi trag seva şi rădăcinile evenimentele din Tîrgu Mureş - marea masă a românilor mai de curind aduşi din alte zone ale ţării, mai puţin pregătiţi care se tem că-şi vor pierde serviciile şi vor fi nevoiţi să se întoarcă în zonele lor sărace. Ei i-au instigat pe cei mai puţin pricepuţi, pe oamenii simpli din Hodac, să treacă la pogromuri nelegiuite. Cealaltă "pătură receptoare", foarte periculoasă, este formată din semidocţi: cei care au au auzit lucruri aproximative despre istorie, dar nu o cunosc cu adevărat.

I.: Dv. v-aţi întîlnit, în mai multe ocazii cu preşedintele Ion Iliescu. Ce impresie v-a făcut?    
R.: Atitudinea sa, modul său de gîndire au făcut asupra mea o impresie bună. După părerea mea, cu el, se poate şi discuta, şi chiar ar trebui să se discute, deşi în anumite privinţe nici el nu se poate elibera complet de presiunea care-l apasă.

Î.: Zilele acestea, şeful de stat român şi-a repetat propunerea şi anume că s-ar întîlni cu plăcere cu preşedintele ungar Gonez Arpad.    
R.: A declarat acest lucru pentru prima dată la una din întîlnirile noastre. A spus că, dacă el ar avea ocazia să se întîlnească personal cu şeful statului ungar, atunci ar reuşi să elucideze foarte multe probleme. Iar această afirmaţie a fost făcută într-un mediu unde de repetate ori au fost respinse unele declaraţii ale lui Goncz Arpad, de pildă aceea că drumul României către Europa trece prin Ungaria! Sînt de părere că un politician care gîndeşte în mod realist trebuie să înţeleagă foarte dar că ţara sa este în imposibilitatea de a se integra în Comunitatea europeană atît timp cit relaţiile cu vecinii nu sînt reglementate. De aceea, eu înţeleg această iniţiativă, care este un fel de încercare de a ieşi din încercuire. Este drept că, dacă eu fac astfel de afirmaţii, cei de dincolo se revoltă imediat, simţindu-se lezaţi... De altfel, însuşi Iliescu a susţinut că noi, cele două ţări, dispunem de numeroase condiţii naturale pentru a avea o colaborare fructuoasă.    

I.: În cazul unei întîlniri la nivel înalt nu am fi ameninţaţi din nou de un fiasco, cum a fost cel de la Arad?
R. : Sînt încredinţat că nici un fel de "fiasco de la Arad" nu se mai poate repeta. Acel fiasco nu a reprezentat un eşec al concepţiei politice şi al po-liticii externe ungare, ci a fost opera celor doi oameni care au discutat în mod direct. Grosz Karoly, lipsit de orice experienţă, a plecat la Arad în ideea că acolo va rezolva toate problemele, dar nu a făcut nimic din toate acestea. Ba mai mult, am ajuns într-o situaţie mai proastă decît înainte. Dar aş protesta dacă s-ar afirma că toţi cei care au fost acolo ar fi avut vreo vină. Condiţiile de atunci erau de aşa natură, încît nimeni nu putea spune nici un cuvînt contra. Cei care au pregătit întîlnirea nu sînt răspunzători pentru faptul că propunerile lor nu au fost luate în seamă.

I.: Dv. acum v-aţi întors definitiv acasă. Care vă sînt planurile de viitor?
R.: Încă nu ştiu ce se va întîmpla cu mine. Pînă acum mi s-a spus că mă vor scoate la pensie înainte de termen. Acum, se pare că va exista posibilitatea să lucrez mai departe. Desigur, aş dori să-mi scriu toate amintirile tot ce mi s-a intimplat în România.

• Ultima oră •

Guvernul despre dezbaterile din Senat

În legătură cu dezbaterea din Senat asupra art. 93, aliniatul 3 din proiectul de lege asupra societăţilor comerciale, guvernul oonsideră că enunţul propus iniţial în proiectul său şi însuşit de Camera Deputaţilor, a fost reformulat de Senat într-o manieră confuză, susceptibilă de a da naştere la interpretări, precum cea exprimată în Declaraţia UDMR. Guvernul apreciază că singura formulare adecvată este cea care stipulează participarea cetăţenilor români, indiferent de naţionalitate, principiu cu caracter constituţional, care nu poate fi încălcat printr-o lege ordinară. Ne exprimăm convingerea că în cadrul procedurii de mediere între cele două camere ale Parlamentului, formularea finală va elimina ambiguităţile şi astfel va reflecta principiul egalităţii in drepturi a tuturor cetăţenilor României.