Publicat: 10 Septembrie, 2018 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1993?

Noi membri al Academiei Române

În zilele de 7—8 septembrie, s-au desfăşurat lucrările ADUNĂRII generale a ACADEMIEI ROMÂNE, care a dezbătut art. 29 din Statut, proiectul de Buget pe anul 1994 şi proiectul Legii privind organizarea activităţilor de cercetare-dezvoltare, transmis, spre avizare, de Ministerul Cercetării şi Tehnologiei.
ADUNAREA GENERALA a ales noi membri ai ACADEMIEI ROMANE, a) Membri titulari: ION BACIU (medic fiziolog, Cluj-Napoca), VALERIU COTEA (oenolog, Universitatea Agricolă din Iaşi), MARlUS SABIN PE-CULEA (fizician, Rm. Vâlcea), ALEXANDRU SURDU (filosof), GHEORGHE TECUCI (inginer în inteligenta artificială); b) Membri dc onoare (din străinătate) : HORIA DAMIAN (pictor, Franţa), JEAN-MARIE LEHN (chimist, laureat al Premiului Nobel, Franţa), MARIA MANOLIU-MANEA (lingvist, romanist. preşedintele Academiei Americano-Române, SUA), EUGEN MIHAESCU (pictor, SUA), ALEXANDRU MOŞANU (istoric. Republica Moldova), PAUL PETRESCU (etnolog, critic de artă, SUA), VIOLETTE REY (geograf, Franţa), SORIN STATI (lingvist, Italia), PIERRE WERNER (jurist, economist, Luxemburg).

EUGEN MIHĂESCU - ACADEMICIAN!

De ieri, consilierul nostru artistic, graficianul EUGEN MIHĂESCU, a intrat printre Nemuritori! În proaspăta sa calitate de membru al ACADEMIEI ROMANE, domnia sa ne-a expediat, de la NEW YORK, prin fax, această spirituală definiţie a

ANARHO-JURNALISMULUI!

În călimara din stânga se află "cerneala" cu care a fost scris şi "elogiul" justiţiarului FLORICĂ, caz la care s-a referit, într-o spirituală misivă adresată redacţiei "Evenimentului zilei" şi preşedintele Camerei Deputaţilor, dl Adrian NĂSTASE: "Eu înţeleg că dumneavoastră aţi înregistrat un eşec răsunător, legat de prezenţa generalului Florică în Parlament; în fond, dumneavoastră aţi susţinut campania menită să ducă la audierea generalului în plenul Parlamentului (practică neîntâlnită nicăieri!), încălcându-se toate regulamentele acestuia şi creându-se un precedent dăunător pentru viitorul acestei instituţii democratice şi al statului de drept. Eu înţeleg, de asemenea, că acum nu îl mai "recunoaşteţi" pe generalul Florică şi, mai mult, trebuie să justificaţi strategia la care au recurs unele persoane care conduc partide din opoziţie".
N. R. În ziarul nostru de mâine vă oferim o interesantă PANORAMA A... FLORICULTURII! Este de citit!

GURA LUMII

STRICT AUTENTIC

O zguduitoare dezvăluire despre...
CUM "ECONOMISEA" FLORICĂ CA SĂ-ŞI IA MAŞINĂ MICĂ!

Ex-comisarul naţional a explicat convingător cum şi-a luat mai multe maşini mici: avea SALAR bun, şi el şi nevasta, îl mai ajuta tata, din pensia lui, dar mai ales, când mergea în străinătate, evita restaurantele, punând dolar peste dolar din diurnă. Iată şi un alt mod de a "economisi", pe care generalul de Gardă nu I-a mai înfăţişat:
Între 9 şi 16 aprilie 1991 o delegaţie condusă de (atunci) colonelul Florică, maiorul Dinu Aron şi translatorul Valeriu Moraru de la ROMAVIA, au primit din partea generalului Opruţă sarcina de mare răspundere să meargă în Italia şi să aducă exemplarul unui contract încheiat între ROMAVIA şi AIRCONSULT pentru servicii aeroportuare, contract negociat şi încheiat anterior! Importanta delegaţie trebuia, deci, să aducă documentul!!! Ei bine, misia a durat 8 zile şi în decontul făcut la întoarcere, o comisie de inspecţie a depistat numeroase falsuri: adăugarea de cifre cu pixul (în loc de 47.800 lire — 147.800!, în loc de 3 nopţi la hotel, 8 nopţi, bilete de taxi de la companii diferite completate cu aceeaşi pastă) convorbiri telefonice şi de fax fictive, şi alte găinării de acelaşi fel, în urma cărora Florică şi ai săi s-au ales cu un plus de 1519,81 dolari pe care, i-au băgat liniştiţi în buzunar.
Rezultatele verificării efectuate de lt. col. Bută Gh. şi maiorul Ion Diaconu s-au constituit într-un proces verbal (din 30. 03.1992) ataşat la dosarul care a fost i trimis la procuratura generală, unde s-a rătăcit definitiv printre hârtiile dlui general Mugurel Florescu. Şi de atunci nu s-a mai auzit nimic de el.
Poate se aude, acum!
AMBIDEXTRU

DEZVĂLUIRILE EX-COMISARULUI NAŢIONAL AU ZGUDUIT PARLAMENTUL DE RÂS!