Publicat: 11 Iunie, 2019 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1994?

TRANZACŢIILE TRANZIŢIEI

ÎNĂLŢAREA LUI... BULĂ?

Bulă, personajul care a dominat, cu autoritate, spiritualitatea noastră, la vreme de restrişte totalitară, oferindu-ne atât de necesara rază de speranţă prin zâmbet, părea a fi fost înmormântat, laolaltă cu eroii şi teroriştii sfârşitului de epocă. Nu o dată ne-am întrebat de ce, ani de zile, n-am mai auzit un banc. De ce, brusc, am început să privim cu atâta seriozitate o realitate făcută, parcă, pe măsura celebrului personaj. Pentru că, dacă este să stăm strâmb şi să judecăm drept, după revoluţie am plonjat într-o lume caragialeană, în care umorul se scria cu majuscule, zi de zi şi ceas de ceas, din stradă şi până în Parlament. În care personajele lui nenea lancu înviau cotidian, sub înfăţişarea unor iluştri contemporani, care, asemenea lui Mr. Jourdain, făceau umor fără să ştie. Numai că, într-un mod de-a dreptul dramatic, această revărsare nebună de umor involuntar nu reuşea să gâdile coarda comică a cetăţeanului. Cele mai absurde situaţii, cele mai groteşti întâmplări, cele mai fantastice aberaţii nu

făceau decât să genereze replici şi reflecţii îndârjite, violente, întunecate. Păream sortiţi, noi, contemporanii lui Mitică şi ai lui Bulă, unui destin sumbru şi grav, atât de nepotrivit genei noastre fundamentale...

Până deunăzi... Când am auzit primul banc nou, relatat cu aceeaşi satisfacţie ca altădată. Cică, nu demult, pe undeva prin podgoriile Huşilor, s-au întâlnit Snegur şi lliescu. Au vorbit, unul în moldoveneşte, altul în româneşte, au băut un pahar de vin şi şi-au propus să continue a colabora, chiar dacă... Un jurnalist, mai îndrăzneţ, l-a abordat frontal pe preşedintele basarabean: "Care mai este pulsul relaţiei dv. cu lliescu? V-aţi mai apropiat, v-aţi mai îndepărtat?" La care Snegur ar fi răspuns cu înţeles: "Ori că ne-om apropia, ori că ne-om îndepărta, d’apăi eu tot cu ELŢÎN!"

Este, dacă vreţi, o splendidă sinteză de actualitate politică, pe care n-ar putea-o egala nici un politolog. Este un banc nou sută la sută, pentru că, e evident, n-ar fi avut cum să fie adaptat. Şi un semn dătător de speranţă. Că Bulă n-a murit. Sau că n-a murit de tot. Că, o dată cu el, am putea descoperi speranţa. Într-o lume mai bună, sau mai uşor de suportat.

Octavian ANDRONIC


LA PUNCT
"UITAREA" MARILOR PRIETENI
Sărbătoare mare pe bătrânul continent. Luni, 6 iunie 1994, va rămâne şi ea în istorie, aşa cum a fost consemnată data de 6 iunie 1944 -debarcarea aliată în Normandia. A 50-a aniversare a fost purtată de foşti aliaţi cu mare fast, cum stă bine unor naţiuni civilizate. Capete încoronate, şefi de stat şi de guvern au fost prezenţi la numeroase evenimente care s-au dorit tot atâtea pioase dovezi de recunoştinţă faţă de cei care au schimbat soarta întregii lumi. Dar, la această zi s-a consemnat şi o "uitare" a marilor puteri. Numai pentru faptul că armata României a desfăşurat activităţi pe un front de 1700 km, a forţat 20 masive muntoase, a eliberat 8717 centre populate, din care 138 oraşe, sau că armata română, în perioada 23 august 1944 - 12 mai 1945, deci numai în 263 de zile de luptă, a înregistrat 169 822 de morţi şi ar fi suficient, credem, pentru a împrospăta memoria celor mari.

Unul din marii absenţi la festivităţile prilejuite de marcarea a jumătate de secol de la debarcarea în Normandia are un nume: România. Poate, la anul, când se vor împlini 50 de ani de la sfârşitul celor mai mari conflagraţii, situaţia va fi alta...

Emil JURCĂ

Interviul de sâmbătă

MATTY: "Prea miroase a înmormântare!"

- Câţi,din cei 70 de ani de viaţă i-aţi... risipit în caricatură?

- Aproape 50: din 1946.

- Nu vă întreb câte idei grafice v-au obsedat în acest răstimp, ci cam câte... cotidiene aţi comis!

- Nu le-am numărat! O cifră-standard, rotundă ca toate cifrele jubiliare, ar putea fi 20 000; numai la "România liberă", în 16 ani, din 1968 până în 1982...

- O adevărată performanţă era rubrica "Una pe zi". Până într-o zi!

- Când am fost scos de la ziar, o dată cu Octavian Paler, cu Nicolae Manolescu şi cu alţi colaboratori mai (sau prea) incomozi.

- Subiectele vă erau date sau sugerate?

- Cu rezervele inerente epocii, temele le luam din viaţă. La un desen publicat, trebuia să prezint câte trei... rezerve!

- Pentru sufletul dv. liric, aţi putea alege câteva desene antologice? 

- Eu nu le-am păstrat! Am auzit că unii cititori o făceau...

- Caricatura strict politică parcă nu vă tentează...

- Decât să-mi exprim punctul meu de vedere, prefer, să le exprim pe-ale cititorilor obişnuiţi...

- Nu v-aţi gândit la o retrospectivă de grafică satirică?

- Încă nu! Prea miroase a înmormântare...

Ion BUTNARU