Publicat: 11 Martie, 2019 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1994?

DE LA O ZI LA ALTA

 
Partidele politice puse în faţa unui adevăr incomod:
 
MAJORITATEA ROMÂNILOR PREFERĂ UN GUVERN DE TEHNICIENI
 
Iată rezultatele sondajului de ultimă oră realizat de IRSOP, la cererea Televiziunii Române.
 
Consideraţi că, în prezent, criza politică din Parlament ar trebui rezolvată prin negocieri între partide sau prin noi alegeri generale?
Negocieri între partide 52 %
Noi alegeri 48 %

 

Consideraţi că ar fi necesară formarea unui nou guvern sau consideraţi că actualul guvern ar trebui să rămână mai departe în funcţie?
Un nou guvern 68 %
Să rămână guvernul actual  32 %
 
Unii doresc un guvern cu o culoare politică, format din reprezentanţi ai partidelor politice, alţii doresc un guvern fără culoare politică, format din tehnicieni. Dv. ce guvern aţi prefera?
Cu o culoare politică  45 %
Fără culoare politică   55 %
 
Dacă PDSR s-ar hotărî să formeze un guvern cu alte partide politice, dv. cu cine aţi dori să formeze un nou guvern: cu partidele dini opoziţie sau cu partidele aliate?
Cu partidele din opoziţie (CDR)  60 %
Cu partidele aliate (PUNR, PSM, PRM, PDAR)  40 %
 
În ce direcţie vi se pare că merge România în prezent?
Spre capitalism  16 %
Spre un socialism occidental  11 %
Spre refacerea comunismului  13 %
În nici o direcţie clară  60 %
 
Consideraţi că în următoarele 6 luni în România va fi linişte sau nu va fi linişte?
Va fi linişte  55 %
Nu va fi linişte  45%
Ce părere aveţi despre...?
  Foarte buna Destul de bună  Nu prea bună Foarte proastă  
ONU 21 % 55 % 21%   3 %  
Consiliul Europei 20 % 55 % 20 %   5 %  
NATO 18 % 48 %  28 %   6 %  
Banca Mondială   9 % 48 % 32 % 11%  
FMI 10 % 43 % 36 % 11%  
  
 
FRAŢII DE PESTE PRUT DAU BRÂNZA PE DOLARI
 
Decretul prezidenţial semnat ieri de Mircea Snegur, interzice barterul în relaţiile comerciale dintre România şi Moldova. Plata mărfurilor se va face numai în valută.
 
DECIZIA VA AFECTA PUTERNIC COMERŢUL DINTRE CELE DOUĂ ŢĂRI. NOROC CĂ RĂMÂN ajutoarele umanitare
 

Corespondenţă din Coreea de Sud de la Octavian Andronic

Managerii de la Seul ne propun o formulă... pacifică:

PARTENERIATUL PENTRU BUNĂSTARE

 
• Ieri, manifestările oficiale s-au concentrat asupra... aniversării zilei de naştere a ministrului de externe. Teodor Meleşcanu
 
Sunt greu de sistematizat, în câteva file, impresiile - chiar şi a doar două zile - generate de acest prim contact al gazetarului cu Coreea de Sud. Cu "fenomenul Coreea de Sud". Există pe aici - din păcate nu am confirmarea - o zicală populară: "Leneş ca un japonez". Ei bine, imaginaţi-vă cam cum sunt cei care cutează să califice într-un asemenea mod - figurat - performanţa niponă! De altfel, nu mai este un secret pentru nimeni nici măcar pentru japonezi - faptul că la această oră adevăraţii tigri ai Asiei sunt coreenii, că economia lor este una dintre cele mai dinamice, că politica lor de cucerire a altor pieţe este una dintre cele mai agresive şi că nivelul de trai al coreeanului, mediu statistic, asaltează vârfurile.
 
Cea de-a doua zi a vizitei delegaţiei române, conduse de preşedintele Iliescu, a avut un caracter pronunţat pragmatic. "Ziua de muncă" a început cu o vizită la Cartierul general al companiei Lucky GoldStar, cu o prezentare generală a posibilităţilor şi performanţelor concernului făcută chiar de preşedintele Park şi cu dezvoltarea contactelor cu oamenii de afaceri români - de stat sau privaţi - aflaţi în delegaţie. S-a amintit cu acest prilej faptul că legăturile companiei cu România au început să se dezvolte chiar din 1990 şi că la această oră ele parcurg, un traseu ascendent, societatea mixtă GoldStar - Electromagnetica fiind, din acest punct de vedere, un autentic model. Tot cu prilejul acestei întâlniri s-a toastat un pahar de... oranjadă în onoarea ministrului de externe, Meleşcanu, a cărui zi de naştere a fost chiar ieri. Nu lipsită de importanţă ni s-a părut şi solicitarea gazdelor de a dispune de un canal de comunicare direct cu autorităţile româneşti competente, a cărei explicaţie poate fi uşor găsită în birocraţia "interesată" pe care o serie de instituţii, ce deservesc privatizarea o promovează cu tenacitate.
 
În cursul după-amiezii, vizita a continuat la una dintre unităţile reprezentative ale firmei - GoldStar Electronics de la Pyongtek. O fabrică de înaltă performanţă, complet automatizată, unde am putut urmări cum lucrează roboţii industriali pentru a produce 200 de videorecordere într-o oră, cu contribuţii minore - de aprovizionare şi de finisaj - din partea personalului. Am distins aici, ca şi în etapa care a urmat, un cult al muncii bine făcute, o responsabilitate majoră faţă de calitatea actului colectiv, o participare afectivă care nouă poate să ne apară stranie, dar care explică, în fond, performanţa economiei sud-coreene.
 
Concernul DAEWOO, vizitat în continuare, se prezintă pe poziţia 47 între primele 500 de companii pe care le clasifică magazinul FORTUNE. Gama domeniilor pe care le acoperă este majoră, de la chimie la autonomie, de la construcţii la foraje marine, de la electronică la medicamente sau telecomunicaţii DAEWOO contribuie la realizarea unor subansamble pentru reactorul de luptă american F16, între altele. După ce pe la Craiova s-au perindat în patru ani, zeci de firme de automobile europene şi americane, care au tot analizat problema, a venit DAEWOO şi într-o lună a încheiat contractul de societate mixtă, urmând ca în câteva luni să înceapă producţia de autoturisme ce vor înlocui OLTCIT-ul. Coreenii sunt interesaţi, de asemenea, într-o participare la centrala atomoelectrică de la Cernavodă, precum şi într-o dezvoltare de proiecte pentru amenajări portuare, în aceste zile aflându-se la Seul o numeroasă delegaţie de reprezentanţi de firme româneşti interesate.
 
Dincolo de seriozitatea şi tenacitatea interlocutorilor noştri, o altă trăsătură a acestei vizite s-a impus: respectul şi consideraţia acordată la toate nivelurile delegaţiei române, manifestările de politeţe şi delicată atenţie - ca roade ale unei concepţii viguroase de viaţă şi nu ca manifestări de circumstanţe. Politeţea este, de altfel, una dintre Coordonatele fundamentale ale societăţii coreene şi ea nu constituie altceva decât expresia unui înalt grad de civilizaţie. Este fondul pe care conştiinciozitatea şi tenacitatea au dat roadele, ce se pot vedea astăzi.
 
Mass-media din Seul a consemnat cu conştiinciozitate si deferenţă, etapele acestei vizite considerate - nu noi o spunem, ci ei - drept istorice. Este momentul constituirii unei autentice axe Bucureşţi - Seul, într-o formulă pe care coreenii, dacă n-au inventat-o, au perfecţionat-o: PARTENERIATUL PENTRU BUNĂSTARE. În concepţia managerilor coreeni, relaţia dintre cel care cumpără şi cel care vinde nu este una antagonică, ci se bazează pe încredere, armonie şi consens. Dacă noi vom şti să răspundem cu seriozitate si bună-credinţă acestei oferte, nu vom avea decât de câştigat. În toate
domeniile, pentru că nimic nu pare să le fie străin sau indiferent acestor admirabili coreeni; nici măcar sportul, ei răspunzând cu entuziasm ideii preşedintelui Iliescu de a îmbina, la Craiova interesul pentru automobile cu cel pentru... fotbal!
 
Astăzi, în ultima zi a vizitei în Coreea, delegaţia română se va deplasa, cu avionul, la Changwon, unde vor fi vizitate alte uzine ale concernului DAEWOO: Daewoo Folkcar şi Heary Industries. Apoi, sfârşitul de săptămână îl vom petrece în sudul Chinei, unde sunt prevăzute alte câteva runde de manifestări oficiale.
 
• Programul zilei a luat sfârşit la Hotelul HILTON cu un dineu oferit de concernul DAEWOO în onoarea delegaţiei române, al cărui punct maxim l-a constituit tortul pregătit special pentru ministrul nostru de externe, în cinstea căruia s-a ciocnit o cupă de vin adevărat!
 
 
Doar din pricina turneului asiatic
PREŞEDINTELE NU INTRĂ ÎN POSTUL MARE ALĂTURI DE NOI
 

Pagina a 2-a