Publicat: 12 August, 2014 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu două decenii, în 1994?
Libertatea din 12 august 1994

 

Prin hăţişurile birocraţiei

FUNCŢIONARII PRIMĂRIEI TRATEAZĂ DIN BIROU DEZASTRUL ECOLOGIC DE LA GIULEŞTI-SÂRBI
Revenim astăzi cu noi amănunte în cazul gropii de pământ de Ia Giuleşti - Sârbi, unde, în mod ilegal, se depozitează gunoi menajer deşi trustul de construcţii Soced SA, căruia îi aparţine, afirmă că nu depozitează acolo decât pământ şi moloz. Cine sunt atunci vinovaţii? Ce face Primăria Capitalei pentru a curma calvarul trăit de locuitorii din Giuleşti - Sârbi, care, de ani de zile, au de făcut fată unei invazii de camioane şi mirosurilor pestilenţiale. 

În pag. a III-a CRONICA EVENIMENTELOR ANUNŢATE.

Din lipsă de bani pentru întreţinere
AVIOANELE MIG VOR CONTINUA SĂ CADĂ

"Situaţia aviaţiei noastre este foarte complexă: este o acumulare de dificultăţi pe parcursul a două decenii. Soluţiile ce trebuie luate sunt şi mai complexe şi extrem de costisitoare. În orice caz, avioane vor mai cădea aşa cum cad şi în alte armate".
Afirmaţia a fost făcută de ministrul apărării naţionale, dl Gheorghe Tinca, la conferinţa de presă ce a avut loc în sala de protocol a căminului de garnizoană recent inaugurat la Constanţa. Dl ministru s-a angaiaţ, în numele MApN că se vor face eforturi pentru ca numărul catastrofelor să fie păstrat în cadrul unui procent considerat normal.

Alături de viceamiralul Gheorghe Anghelescu, şeful de Stat Maior al Marinei militare, a participat la conferinţa de presă şi pilotul aparatului MIG-23 prăbuşit alaltăieri, căpitanul Nela Cristian Păvălache, cel care a reuşit să se salveze prin catapultare. Potrivit anchetei, aflate încă în desfăşurare, accidentul s-a datorat unei probabile fisuri a rezervorului central de combustibil sau unei avarii la tubulatura de aducţiune a combustibilului la rezervorul central.

Ministrul apărării l-a felicitat pe pilotul avionului pentru curajul şi calmul cu care a acţionat în cursul încercării de salvare a avionului.

Războiul privatizărilor ilegale avansează pe toate fronturile
CASĂ DE CULTURĂ - TRANSFORMATĂ ÎN CÂRCIUMĂ
După revoluţie, casele de cultură, pentru care s-au cheltuit cândva bani grei, au rămas ale nimănui, fiind a-runcate de la o instituţie la alta, devenind monede de schimb într-un "război" al privatizării. Un exemplu este şi cazul fostei Case de Cultură a sectorului 3 din strada Mircea Vodă nr. 5.

HOTĂRÂRILE DE GUVERN NU SUNT LUATE IN SEAMĂ.

Acum, nimic nu aminteşte că la această adresă ar fi existat un astfel de aşezământ. Pe faţada clădirii tronează firma "Restaurantul Bachus". Conform Hotărârii Guvernului nr. 51 din 17 ianuarie 1991, se interzice schimbarea destinaţiei clădirilor care, prin construcţie sau amenajări ulterioare, au fost destinate desfăşurării unor activităţi culturale, sau care fac parte din patrimoniul arhitectural naţional. Aşa că apare legitimă întrebarea: de ce un restaurant în clădirea acestei instituţii de cultură, care în plus figurează şi pe lista clădirilor din patrimoniul arhitectural naţional? Directorul Casei de Cultură, Octavian Poştoacă, ne explică: după revoluţie, în condiţiile de autofinanţare, am încheiat un contract pentru folosirea spaţiilor de către "Fundaţia Hyperion".

Şi cum studenţii beau cafea şi alte lichide, aici a apărut si un bufet, introdus în sediu prin contractul între Casa de Cultură şi patronii SC Bachus.

Deşi, după un timp, conducerea Casei de Cultură dispunea de suficiente elemente care să ducă la rezilierea contractului, nu a făcut-o. Bufetul s-a transformat într-un restaurant, realitate statuată şi de un nou contract, semnat între patronii noii societăţii Veritas şi aceeaşi conducere "binevoitoare" a Casei de Cultură.

CHIRIAŞII DAU AFARĂ PROPRIETARUL! Văzându-se cu o chirie lunară de 40.000 de lei, o nimica toată la un spaţiu de 237 mp, şi beneficiind de credulitatea celor puşi să apere integritatea acestei instituţii de cultură, patronii SC Veritas s-au pus pe treabă.

Au continuat folosirea spaţiului ca restaurant, numai presiunile conjugate ale Primăriei sectorului 3 şi ale Inspectoratului pentru Cultură al Capitalei reuşind ca, începând din luna noiembrie 1993, să oprească cu mari eforturi aceasţă ilegalitate. Situaţia nu s-a îmbunătăţit, ba dimpotrivă. Cei doi asociaţi ai SC Veritas, care se pare că privesc spaţiul închiriat ca fiind propriul lor spaţiu, au decis că într-o instituţie de cultură este foarte nimerită fabricarea... stiksurilor!!!

Au fost începute modificări importante în încăperile închiriate. S-a scos parchetul, curtea a devenit încet-încet un adevărat şantier. Protestele conducerii Casei de Cultură, ale Primăriei sectorului 3, au rămas de această dată fără ecou.

Aşteptăm răspunsul forurilor competente, mai ales a-cum, după ce, la 15 martie 1994, conducerea Casei de Cultură a dat în judecată SC Veritas. Procesul, ce a avut până acum două înfăţişări, s-a amânat pentru luna septembrie.

Adrian POPESCU
Foto: Gabriel MIRON 

RAPORTUL "COMISIEI VONICA" (ANTICORUPŢIE)

Creată în urma declanşării "scandalului Florică", Comisia Vonica a purtat şi ea, din plin, amprenta punctelor de vedere ireconciliabile ale reprezentanţilor făcând parte din arcul guvernamental şi al celor din Opoziţie. Datorită numeroaselor puncte de vedere divergente (manifestate mai ales în cazul unora dintre demnitarii acuzaţi pe baza "dovezilor" incerte ale comisarului) avem, practic, de-a face, cu două rapoarte, în care cititorii vor putea găsi, pe lângă argumente faptice şi numeroase opinii sau simpatii şi antipatii politice.

În aşteptarea unei sesiuni parlamentare care să-l ia la bani mărunţi, Raportul a fost publicat de către autorii săi. Este un op masiv, de peste 700 de pagini care, prin datele pe care le conţine, ridică mari semne de întrebare referitoare la cauzele şi condiţiile în care s-au putut produce într-un timp atât de scurt, atât de mari încălcări ale legalităţii.

Dincolo de polemica intrinsecă, Raportul relevă dimensiuni îngrijorătoare ale unor fenomene care, prin neintervenţia celor abilitaţi, riscă să devină cronic.

Vă oferim astăzi noi fragmente din acest raport!

(Fragmente)

CAPITOLUL III
- Anchetarea altor caruri de corupţie, cu care comisia de anchetă a fost sesizată ori s-a autosesizat, precum şi continuarea anchetei dispuse de Senatul României prin HOTĂRÂREA nr. 3/16 ianuarie 1992

O RECOLTĂ BOGATĂ

Comisia parlamentară de anchetă privind actele de corupţie, a înregistrat de la înfiinţare până la 24.05.1993, un număr de 510 sesizări şi a soluţionat 485 sesizări.

Din sesizările soluţionate, un număr de 40 au fost reţinute la comisie, iar restul au fost trimise, spre rezolvare, altor organe: 35 la Guvern, 72 miniştrilor pentru problemele aflate în competenţa acestora ; 35 Corpului de Control al primului-ministru; 62 Procurorului general; 70 Parchetelor de pe lângă Curţile de Apel, tribunale şi judecătorii ; 28 Tribunalelor judeţene şi judecătoriilor; 22 Tribunalelor militare; 101 prefecţilor; 5, unor primari; 5 la Gerda Financiară; 11 la Inspectoratul General al Poliţiei, 3 la Curtea Supremă de Justiţie; 1 la Curtea de Conturi; 1 la Curtea Constituţională, 5 la Oficiul pentru protecţia consumatorilor.

Sesizările provin din următoarele judeţe: Alba - 11; Arad - 2; Argeş - 18; Bacău - 10; Bihor - 8; Bistriţa-Năsăud - 4; Botoşani - 4; Braşov - 16; Brăila - 7; Buzău - 7; Caraş-Severin - 5; Călăraşi - 3; Covasna - 2; Cluj - 10; Constanţa - 17; Dâmboviţa - 8; Dolj - 20; Galaţi - 5; Giurgiu - 1; Gorj - 9; Hunedoara - 15; Ialomiţa - 2; Ieşi - 58; Maramureş - 5; Mehedinţi - 2; Mureş - 9; Neamţ - 13; Olt - 13 ; Prahova- 13 ; Satu Mare - 5 ; Sălaj - 8; Sibiu - 15; Suceava - 14; Teleorman - 5; Timiş -12; Tulcea - 11; Vaslui - 4; Vâlcea - 13; Vrancea - 11; Municipiul Bucureşti - 144.

Sesizările trimise altor organe au avut ca problematică aplicarea greşita a Legii nr. 18/1991 - 57 de cazuri; abuzuri ale şefilor unor instituţii publice, prefecţi, subprefecţi, primari, consilieri - 58 de cazuri; abuzuri şi acte de corupţie ale unor directori din regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat - 60 de cazuri, plângeri împotriva unor ofiţeri de poliţie ori subofiţeri - 57 de cazuri, fapte abuzive comise de procurori-judecători, notari, executori judecătoreşti ori alt personal din justiţie - 60 de cazuri; săvârşirea de infracţiuni de corupţie, sustrageri, infracţiuni economice 46 de cazuri; ilegalităţi comise de Agenţia de privatizare - 14 cazuri; folosirea ilegală a creditelor de către instituţii publice, regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat - 10 cazuri; încheierea ilegală a unor contracte economice - 13 cazuri; nelegalitatea şi netemeinicia unor hotărâri judecătoreşti - 22 cazuri; abateri sau fapte de încălcare a legii săvârşite de parlamentari - 7 cazuri; audienţe solicitate la oomisie de diferiţi petiţionari - 36 de cazuri; diverse alte probleme - 46, sesizări fără date suficiente - 26.

La sesizările trimise s-au primit 265 răspunsuri.

Sesizările reţinute la comisie, au fost soluţionate astfel: 25 prin comunicarea unor răspunsuri la diverse probleme cu caracter juridic, în special în legătură cu aplicarea Legii nr. 59/1993 privind modificarea unor prevederi ale Codului de procedură civilă; în 10 cazuri s-a dispus clasarea deoarece sesizările erau anonime ori nu aveau date suficiente, iar în 18 cazuri s-au făcut cercetări cu privire la acte de corupţie şi încălcarea dispoziţiilor în vigoare. Un număr de 14 sesizări, sunt în curs de soluţionare.

Comisia de anchetă a fost investită după cum urmează: 450 sesizări de la persoane fizice, 36 sesizări de la persoane juridice, 14 de la deputaţi şi senatori, 10 anonime.

Comisia a examinat, de asemenea, şi o parte din cazurile cercetate de Comisia senatorială de anchetă instituită prin Hotărârea nr. 3/16 ianuarie 1992 a Senatului României între acestea situându-se: contractul pentru achiziţionarea de către TAROM a doua avioane AIRBUS, contractul de achiziţionare a 115 vagoane căi ferate din Germania, situaţia flotei maritime româneşti, atribuirea în folosinţă a unor terenuri sau case prin hotărâri guvernamentale sau decizii ale primului-ministru.

Ancheta a reţinut următoarele cazuri mai importante cu consecinţe grave pentru economia naţională:

CONTROVERSATUL
"CAZ TAROM"

1. Compania TAROM S.A. a făcut obiectul anchetei Comisiei senatoriale în anul 1992 şi al acestei comisii, ca urmare a unor sesizări în presă şi ale sindicatului salariaţilor din companie. În esenţă, se reţin următoarele:

Compania TAROM S.A., societate comercială de interes naţional, prin perspectiva unor importante afaceri, se situează in centrul atenţiei investitorilor străini şi a unor agenţi economici români, ca şi a unor persoane dornice să realizeze profituri.

Conducerea companiei a încheiat, după luna decembrie 1989, o serie de contracte insuficient fundamentate şi garantate, în condiţii dezavantajoase pentru TAROM de care au profitat partenerii de afaceri, salariaţii proprii şi diverşi colaboratori.

Cel de al doilea Raport preliminar al acestei comisii a examinat sesizarea privind achiziţionarea în condiţii dezavantajoase a unor avioane AlRBUS A310-300 şi implicarea unor persoane din conducerea Companiei TAROM şi din afara acestei societăţi, în operaţiuni comerciale din care au rezultat prejudicii.

În cursul lunilor noiembrie-decembrie 1993, au mai fost audiaţi cu privire la diferite aspecte ale contractului TAROM-AIRBUS INDUSTRIE: Burada Corneliu - fost ministru al transporturilor în perioada ianuarie-mai 1990; Răcaru Gheorghe - fost director general al Companiei TAROM S.A. În perioada iulie 1991 - aprilie 1993, iar în prezent director general adj. şi Dogaru Viorela, fost director comercial din iunie 1991 până în anul 1993.

La data de 13 ianuarie 1994 s-au prezentat la această comisie: Romeo Iordănescu - preşedintele Sindicatului tehnic TAROM; Grama Ion; Gheorghe Bogdan şi Căpitan Gabriel din Consiliul acţionarilor S.C. TAROM S. A. şi au sesizat săvârşirea unor abuzuri, fraude şi acte de corupţie de către directorii acelei companii. Drept urmare, în zilele următoare, s-a dispus aumerea următorilor salariaţi din TAROM: Ion Grama, Romeo Iordănescu, Pamfiloiu Marian, Gheorghe Bogdan, Căpitan Gabriel, Varga Maria, Lăzăroiu Gheorghe, Gălăţeanu Gabriel, Ionescu Gheorghe şi Vanica Viorica.

Reprezentanţii sindicatului TAROM şl ai Consiliului acţionarilor în susţinerea sesizării lor, au depus la comisie diferite contracte, studii, note, procese-verbale şi alte acte.

În urma audierilor şi examinării actelor şi materialelor depuse în legătură cu sesizarea formulată, se reţine săvârşirea unor fapte în prejudiciul Companiei TAROM S.A.

1. Contractul încheiat de S.C. COMPANIA TAROM S.A. cu Societatca AIRBUS INDUSTRIE - Toulouse, Franţa, pentru achiziţionarea a 3 avioane AIRBUS A 310-300.

Cerinţele modernizării transporturilor aeriene determinate de normele Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale, au impus, încă din anul 1987, începerea unor tratative de către conducerea TAROM şi Departamentul aviaţiei civile în vederea achiziţionării unor avioane pentru înlocuirea avioanelor existente în dotare, cu un grad avansat de uzură fizică şi morală. Astfel de tratative s-au dus cu Societatea Comercială BOEING din S.U.A. şi cu Societatea AIRBUS INDUSTRIE din Franţa în scopul cumpărării unor avioane de transport călători, lung curier pentru a deservi liniile aeriene de mare distanţă ea: Bucureşti - New York; Bucureşti - Beijing sau Bucureşti - Singapore.

La începutul anului 1989 au existat tratative cu firma americană BOEING prin TEHNOIMPORT Bucureşti pentru cumpărarea a 3 avioane B-767 cu termene de livrare în anii 1990-1993, Firma BOEING avea două sloturi disponibile cu termen de livrare 1990, dar Compania TAROM nereuşind sa finalizeze contractul, firma BOEING le-a vândut companiei poloneze LOT (declaraţia ing. Borteş Mircea de la TEHNOIMPORT Bucureşti).

In anul 1989 au început tratative şi cu firma AIRBUS INDUSTRIE din Franţa pentru achiziţionarea a 3 avioane. Proiectul de contract cuprindea şi un program de cooperare cu industria aeronautică română în special ou Fabrica de avioane care urma să primească comenzi de subansamble de la firma AIRBUS, cu propunerea ca 30% din valoare să fie acoperită prin barter cu lucrări de aeronautică. Obligaţia găsirii partenerilor externi şi a produselor ce urmau să fie exportate revenea firmei AIRBUS INDUSTRIE. Aceeaşi condiţie se prevedea şi pentru plata anticipată a 20% din valoarea contractului. Obligaţia părţii române era să asigure derularea contractului cu firmele româneşti. Motoarele, ca şi alte piese de rezervă, urmau să fie ţinute într-un depozit de consignaţie, dar fără a fi cumpărate până în momentul când vor fi necesare.

Preţul celor trei aparate AIRBUS era de 240 milioane dolari S.UA. în care se includea şi costul unei baze de reparaţii şi a unui centru de instruire a personalului navigant, ambele în România. Mai era necesar acordul COCOM (Coordinating Committee on Multilateral Export Control) şi rezolvarea unor divergenţe în ce priveşte preţul/avion care se solicita a fi diminuat de la 73 milioane la 70 milioane dolari S.U.A., după care să se semneze contractul.

În luna aprilie 1989, pe baza dispoziţiilor primite de la Guvern, s-au sistat negocierile cu ambele firme constructoare de avioane.

La începutul anului 1990, problema dotării Companiei TAROM cu avioane a fost reluată. În luna februarie 1990, o delegaţie guvernamentală din care făcea parte primul-ministru Petre Roman şi reprezentanţii Departamentului aviaţiei civile şi TAROM (declaraţia lui Sandu Lucian), a purtat o discuţie, de principiu, cu o delegaţie franceză în legătură cu achiziţionarea de avioane AIRBUS. Este cert că după această întâlnire, la data de 6 martie 1990, Compania TAROM, prin directorul său, Lorin Dumitrescu, a solicitat Departamentului aviaţiei civile, şef departament fiind Dumitru Prunariu, să intervină la conducerea Ministerului Transporturilor şi la primul-ministru Petre Roman, pentru achiziţionarea de avioane lung curier şi modernizarea parcului de avioane al TAROM.

Ca urmare a corespondenţei cu Ministerul Transporturilor şi convorbirilor pe care Dumitru Prunariu le-a avut cu Petre Roman, (declaraţia lui Burada Comeliu), prin Ordinul nr. 4956/19 martie 1990, Sandu Lucian a dispus întocmirea unui studiu privind necesităţile de dotare ale Companiei TAROM şi a unui raport cu privire la achiziţionarea unor nave moderne de tip lung curier. În lunile februarie - martie 1990 au avut loc patru întâlniri TAROM - AIRBUS.

Raportul a fost prezentat în şedinţa Consiliului de administraţie al TAROM la data de 30 martie 1990. Pe baza acestui Raport, Departamentul aviaţiei civile din Ministerul Transporturilor a aprobat în Consiliul de administraţie semnarea scrisorii de intenţie pentru achiziţionarea a 3 avioane A 310-300 trimisă la AIRBUS INDUSTRIE; efectuarea unui depozit de 600 mii dolari S.U.A. în favoarea AIRBUS INDUSTRIE în contul acesteia de la Banca CREDIT LYONNAIS pentru asigurarea poziţiilor de livrare ale avioanelor; negocierea memorandumului de înţelegere pentru a putea fi semnat în termen util. Totodată, s-a dispus organizarea unei echipe de tratative pentru negocierea memorandumului de înţelegere şi întocmirea unei note de fundamentare la Guvern, ceea ce s-a şi făcut.

In nota de fundamentare înaintată Guvernului, se propune finanţarea investiţiei, fie din disponibilităţile create la balanţa de plăţi a statului, fie din credite externe obţinute de TAROM sau de statul român.

Ion Păţan, ministrul finanţelor, a condiţionat avizul său la această achiziţionare de avioane, de obţinerea unui credit comercial uzual în asemenea operaţiuni. Astfel de credite nu s-au obţinut până la data încheierii contractului pentru că nu exista, la acea dată, o linie de credit sau finanţare deschisă. Neavând o linie de credit sau finanţare deschisă, TAROM nici nu putea să încheie contractul pentru cele 3 avioane AIRBUS.

Nota de fundamentare întocmită de ministrul transporturilor, Comeliu Burada, şi avizată de Constantin Caloianu, ministrul economiei naţionale, Alexandru Mărgăritărescu, ministrul comerţului exterior, Dan Pasca-riu pentru preşedintele Băncii Române de Comerţ Exterior, Ion Păţan, ministrul finanţelor - cu condiţia existenţei unui credit comercial uzual - a fost prezentată primului-ministru Petre Roman, care a aprobat achiziţionarea a 3 avioane AIRBUS A 310-300, cu precizarea "încheierea contractului la finalizarea tratativelor".

Echipa de negociatori constituită prin Ordinul C. 499/2 mai 1990 al adjunctului ministrului transporturilor, formată din Ciopraga loan, Haşegan loan, Zahariade loan Andrei, Rada Adrian Octavian, lonaşcu Octavian, Manciu Daniel, Coroi George, Istrătescu Vasile, cu participarea directorului Vijoaica Constantin din partea Ministerului Comerţului. Exterior, a încheiat şi semnat, la data de 17 mai 1990, memorandumul de înţelegere (vol. VII pag. 33-138 TAROM). În calitate de director al TAROM a semnat Toan Ciopraga, iar pentru AIRBUS INDUSTRIE a semnat Iurgen Zangenberg. Prin acest memorandum s-a stabilit ca termene de livrare a avioanelor 1 martie 1992, mai 1992 şi mai 1993.

Delegaţia TAROM/Departamentul aviaţiei civile formată din Lorin Dumitrescu - director TAROM; Ştefan Dinică - contabil şef; Haşegan Ion - şef birou; Matei Doru - economist principal; Coroi George - şef serviciu, Direcţia aviaţiei civile, a continuat negocierile cu AIRBUS pentru achiziţionarea avioanelor în perioada 20-23 iunie 1990 la Toulouse - Franţa. O altă echipă, formată din Haşegan loan, Adrian Zahariade, Niţescu Nicolae şi Coroi George s-a deplasat, după 26 iunie, timp de 5 zile pentru a negocia aspectele juridice şi economice ale contractului.

Finanţarea acestei investiţii prin realizarea unui împrumut, aşa cum s-a propus de către ministrul finanţelor, nu s-a realizat din lipsa unei linii de creditare. La data de 2 iunie 1990, au avut loc convorbiri între conducerea BRCE (Dan Pascariu, V. Gontineanu) şi directorul de finanţare AIRBUS INDUSTRIE - Klaus Kalbitze, cu privire la posibilităţile de finanţare a achiziţionării navelor A 310-300 confirmate în scrisoarea AIRBUS INDUSTRIE din 8.06.1990. La finalizarea negocierilor contractuale s-au prezentat conducerii Guvernului notele din 13.07.1990 şi 16.07.1990, privind semnarea contractului fără să se rezolve şi problema finanţării.

S-a recurs atunci la plata depozitului iniţial de 600 mii dolari S.U.A. viraţi în contul AIRBUS INDUSTRIE deschis la banca CREDIT LYONNAIS şi a avansului de 30 milioane dolari, plătiţi cash, din rezerva valutară a statului, pe baza aprobării primului-ministru şi din dispoziţia guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, fără să existe o hotărâre a Guvernului României privind finanţarea investiţiei. Nota de fundamentare tehnico-economică pentru achiziţionarea celor 3 avioane AIRBUS de către Compania TAROM din 23 august 1990, a fost discutată în şedinţa de Guvern, dar fără să se adopte o hotărâre, abia în luna septembrie 1990, ulterior încheierii contractului cu AIRBUS. Banca Română de Comerţ Exterior a făcut rezerve întemeiate la contractul TAROM - AIRBUS, considerând că acest contract, în modul în care a fost angajat, este un efort valutar prea mare pentru ţară şi că neexistând o creditare şi garanţii îşi asumă riscul numai partea română.

Rezoluţia primului-ministru, Petre Roman, din 13 iulie 1990, pe Nota de fundamentare întocmită de ministrul lucrărilor publice, transporturilor şi amenajării teritoriului, semnată de Doru Pană şi contrasemnată de Dumitru Prunariu şi Corneliu Burada, adresată lui V. Voloşeniuc, preşedintele Băncii Române de Comerţ Exterior "pentru 10,9 milioane dolari să facem efortul pentru a crea imaginea, ulterior putem apela la linia de credit franceză" şi o altă rezoluţie a primului-ministru, din 16 iulie 1990, tot pe o Notă de fundamentare economică în legătură cu finanţarea "planning, recuperare, suma investiţiei se plăteşte avansul 10,9 milioane dolari", deşi investiţia nu era aprobată legal şi finanţarea nu era deschisă, au creat delegaţiei desemnată să participe la finalizarea negocierilor, verificarea contractelor şi parafarea acestora în vederea semnării la data planificată, 18-19 iulie 1990, convingerea că vor avea asigurată finanţarea şi au propus semnarea contractului.

Delegaţia era formată din: Haşegan Ion - şef sector cargo serviciu comercial; Zahariade Adrian - inginer TAROM; Crăciun Romulus - şef serviciu, Coroi George - economist la Direcţia aviaţiei civile. Contractul a fost semnat la data de 19 iulie 1990 de către Lorin Dumitrescu - director general al TAROM şi Herbert Flos-dorf din partea firmei AIRBUS INDUSTRIE, în prezenţa primului-ministru, Petre Roman şi Jean Pierson, administrator general al AIRBUS INDUSTRIE, la Toulouse, Franţa.

Au fost prezenţi, la semnarea contractului: Doru Pană, ministrul transporturilor, Dumitru Prunariu, şeful Departamentului aviaţiei civile.

Valoarea totală a contractului pentru cele trei avioane AIRBUS A 310-300 şi 256,6 milioane dolari S.U.A. nu mai include baza de reparaţii şl centrul de instruire personal.

Dogaru Viorela, fost director financiar al TAROM, declară că nu ar fi semnat un atare contract şi nu înţelege cum s-a putut semna aşa ceva (declaraţia din 9 decembrie 1993, paginile 11-12).

La data de 30 iulie 1990 s-a emis, de către TAROM, cererea de autorizare import, pe care ministrul comerţului a aprobat-o sub condiţia prezentării, în 10 zile, la Guvern a Notei de fundamentare economică şi asigurării sursei de finanţare, în condiţiile obţinerii de credite pe o perioadă de 12 ani pentru o cotă de maximum 85% din valoarea contractului şi o dobândă care să asigure competitivitatea comercială a operaţiunii.    

În contract se prevede că preţul avioanelor AIRBUS de 256 504 459 dolari S.U.A. să fie plătit după cum urmează:

  • - 600 000 dolari S.U.A. la semnarea memorandumului de înţelegere;
  • - 10 039 077 dolari S.U.A. la semnarea contractului;
  • - 40 661 811 dolari S.U.A., celelalte plăţi, în avans;
  • - 205 203 571 dolari S.UA. la livrarea avioanelor.

Defalcarea pe ani a plăţilor este următoarea: 

  • 1990 - 19 092 009 dolari S.U.A.
  • 1991 - 23 464 299 dolari S.U.A.
  • 1992 - 143 991 508 dolari S.U.A.
  • 1993 - 69 956 643 dolari S.U.A.

TOTAL : 256 504 459 dolari S.U.A.

Plata s-a făcut, în continuare, în valută, de la bugetul statului. Compania TAROM a rambursat Băncii Române de Comerţ Exterior valoarea acestor plăţi în lei, la cumul oficial, până în luna august 1991, când din lipsă de valută a sistat plăţii.

Demersurile pentru găsirea unei surse de finanţare se concretizează abia la 8 octombrie 1992, când prin Hotărârea Guvernului nr. 640/ 1992 s-a acordat garanţia statului pentru creditul extern de 117 milioane dolari S.U.A., angajat de TAROM pentru achiziţionarea a două avioane AIRBUS 310-300.

O delegaţie comună a Ministerului Economiei şi Finanţelor - TAROM, pentru a nu se pierde avansul de 30 milioane dolari S.U.A. deja plătit, în condiţiile inexistenţei oricărei surse de finanţare pe plan extern, a negociat obţinerea unul credit cu reprezentanţi ai agenţiilor de credit:    COFACE, E.C.G.D., HERMES şi băncile finanţatoare C.C.F. DRESDNER BANK, BARCLA'Y şi cu AIRBUS INDUSTRIE pentru finanţarea şi achiziţionarea celor două avioane A 310-300.

Nota Ministerului Economiei şi Finanţelor şi a Ministerului Transporturilor a fost aprobată, la data de 10 noiembrie 1992, de primul-ministru Theodor Stolojan, iar la data de 2 decembrie 1992, noul prim-ministru Nicolae Văcăroiu, cu avizul ministrului economiei şi finanţelor, ministrul transporturilor şi Guvernatorului Băncii Naţionale a României, şi-a dat acordul să aprobe garanţia guvernamentală şi să se elibereze de către B.N.R. şi o garanţie de transfer către băncile finanţatoare din sistemul LASU. A fost autorizată B.N.R. să deschidă un escrow account. În condiţiile înţelegerii dintre cele două firme, AIRBUS INDUSTRIE a livrat şi TAROM a recepţionat, la data de 17 decembrie 1992, cele două avioane.

Până în august 1991 s-au făcut plăţi în valută pentru o investiţie neaprobată legal din fondurile statului, pe baza dispoziţiei primului-ministru, cu depăşirea competenţei legale.

Din documentaţia financiară a TAROM şi B.R.C.E. rezultă că s-au achiziţionat două avioane AIRBUS A 310-300 cu suma de 214 951 534 dolari S.U.A., în care intră:

- 30.058.148 dolari S.U.A., avans.

- 67.893.386 dolari S.UA., dobândă.

- 117.000.000 dolari S.U.A., credite de la un consorţiu de bănci străine, la care se plătesc lunar, conform scadenţarului, rate aproximativ de câte 1.915.708 dolari S.U.A. Până în prezent s-au plătit pentru cele două avioane 10.258.175 dolari S.U.A.:

- 30.058.175 dolari S.U.A., avans,

- 10.200.000 dolari S.U.A., credit şi dobândă. Acest contract de credit încheiat cu CARPATI BAIL - Franţa la 17 decembrie 1992, fiind un contract de financial leasing (încheiere financiară), transmiterea dreptului de proprietate către TAROM se va face numai Ia achitarea integrală a preţului şi dobânzilor.

În contract intră şi motoare de rezervă la preţ fix, neescaladat, în sumă de 19.612.666 dolari S.U.A. cu dobândă de 5% şi rabat sub formă de credit din valoarea contractului de 11% care se eliberează la livrarea fiecărui avion. La aceste motoare, furnizorul acordă un rabat sub formă de credite în valoare totală de 53% din valoarea contractului. Rabatul acordat de furnizori la avioanele A 310-300 şi motoarele de avion era de circa 20% din valoarea contractului. Aceste sume reprezentând concesiile acordate de furnizori sub formă de credite în favoarea companiei TAROM, urmau să fie utilizate pentru achiziţionarea de motoare de rezervă, piese de schimb, scule, dispozitive, echipamente şi utilaje necesare introducerii în serviciu avioanelor. De asemenea, se prevedea că o parte din aceste credite vor putea fi utilizate pentru scăderea preţului de achiziţie a avioanelor.

Achiziţionarea unor motoare de rezervă constituie o cheltuială nerentabilă şi înseamnă. În acelaşi timp, şi un contract dezavantajos. În practica internaţională, motoarele de avion sunt garantate 3-4 ani şi se înlocuiesc automat, dacă se defectează, de către furnizor.

Există uzanţa ca plata motoarelor să se facă numai atunci când s-a dispus înlocuirea lor (declaraţiile ing. Borteş Mircea, Spiros Kalodiehis şi directoarei Dogaru Viorela). Potrivit aceloraşi declaraţii, asemenea achiziţii - motoare de rezervă - lipsite de utilitate imediată, conduc la acordarea unor comisioane confidenţiale de către firma furnizoare.

Persoanele audiate în faţa comisiei şi actele prezentate se referă la plata unor comisioane de 22 milioane dolari S.U.A. (Dogaru Viorela), 11 milioane dolari S.U.A. (Varga Maria), 9,6 milioane dolari S.U.A. (dosarul de anchetă al comisiei senatoriale) şi 500 mii dolari S.U.A. primiţi de la firma PRATT & WITNEY, potrivit actelor existente la Compania TAROM.

Suma de 500 mii dolari S.U.A. s-a acordat de menţionata companie, S. C. TAROM S. A. în vederea dotării cu echipamente şi pentru publicitate Sar două autobuze au fost oferite de firma AIRBUS, Companiei TAROM.

Companiei TAROM s-a mai acordat o reducere de preţ de către firma PRATT & WITNEY de câte 3,7 milioane dolari S.U.A./ avion.

Suma de 500 mit dolari S.U.A. a fost utilizată de conducerea companiei TAROM, fostul director general Lorin Dumitrescu şi contabil şef Dinică Ştefan, pentru acoperirea debitului de 1.369.105 dolari S.U.A. creat TAROM-ului de către firma ARCHAB - Argentina, cu concursul unor salariaţi, prin nedecontarea unor bilete de transport în contul societăţii DACIA TOURS S.A.

Departamentul aviaţiei civile din Ministerul Transporturilor, a emis o decizie de imputaţie pentru suma de 14.464.606 lei reprezentând o parte din paguba produsă de salariaţi în Argentina prin nedecontarea biletelor de transport. Această decizie de imputare emisă împotriva salariaţilor: Topală Constantin, Sabău Liviu, Stănescu Radu Eugen, Niţescu Nicolae şi Munteanu Pompiliu, care din neglijenţă au creat posibilitatea ca asociaţii Fayez Chebat şi Karlos Arini de la firma ARCHAB - Argentina să producă paguba de mai sus, nu a fost pusă în aplicare.

Direcţia generală a controlului financiar de stat - Bucureşti, la data de 31 martie 1992, a constatat că suma de 500 mii dolari SUA încasată de la firma PRATT & WITNEY prin Agenţia TAROM din New York, nu a fost evidenţiată de TAROM ca venit din activitatea acestei agenţii, ci a fost înscrisă la contul "alţi creditori", de unde în luna septembrie 1990 a fost transferată, cheltuindu-se 370 000 dolari S.U.A. pentru acoperirea debitului pentru care s-a emis ordin de imputare. 

Plata cash a avansurilor pentru avioanele AIRBUS sau pentru oricare alte avioane, nu este uzuală. Numai România şi China au achiziţionat avioane cu plata cash a avansurilor. Directoarea Dogaru Viorela, declară că afirmaţia sa cu privire la astfel de plăţi, se bazează pe o discuţie avută cu Jurgen Zangenberg, director de vânzări la AIRBUS INDUSTRIE.    

Stelian Dumitrescu şi Spiros Kalodikis, specialişti în tranzacţii cu avioane şi asociaţi la firma ADKO pentru intermedieri vânzări avioane, critică şi ei contractul cu AIRBUS INDUSTRIE, tocmai pentru motivul că avansul s-a plătit cash.

Ion Păţan, la data de 12 august 1992 în faţa comisiei, consideră că avansul trebuia să fie aprobat de Guvern şi nu de o singură persoană, fie el şi primul-ministru, deoarece e vorba de efortul valutar al statului, urmând să se reglementeze dacă este credit sau dotaţie pentru investiţie.

Andrei Sidarov, fost director financiar al TAROM, în declaraţia sa la comisie şi Tăsluanu Doina în adresa B.R.C.E. cu privire la rezervele în legătură cu proiectul de contract cu AIRBUS, adresă cu nr. 37/99030/18 din iulie 1990 a Direcţiei de încasări şi plăţi existente, confirmă că achiziţionarea de aeronave se face pe bază de credite, nu prin plata cash a avansurilor.

Comisioanele în discuţie rezultă nu numai din declaraţiile făcute în faţa comisiei de Varga Maria, Dogaru Viorela, Stelian Dumitrescu, Spiros Kalodikis, din actele aflate la dosarul comisiei senatoriale de anchetă, pag. 85-86, vol. III, pag. 154-155, vol. XII, dar şi din alte acte. Astfel, dintr-un raport strict confidenţial, întocmit de unul din cei care s-a ocupat de încheierea contractului cu AIRBUS se precizează că AIRBUS era dispus să plătească pentru a intra pe piaţa românească: 

-30 milioane dolari SUA în afara contractului
- 300 mii dolari negociatorului
- 28 milioane dolari S.U.A. operaţii în contrapartidă.

Avioanele puteau fi achiziţionate, conform anexei de la dosar, cu 62 milioane S.U.A.

Acest înscris este confirmat parţial prin actul de la fila 154-155 vol. XII dosar comisia senatorială de anchetă. Pe aceste două file se constată un calcul făcut în anul 1989, la avionul AIRBUS A 310-300, în care se precizează că firma AIRBUS urma să acorde: 

- comisioane confidenţiale în sumă de 25 milioane dolari S.U.A.;
- comisioane GEC/P&W de 5 milioane dolari, iar al firmei AIRBUS de 3 milioane dolari pentru fiecare.


Natura ţine cu tranziţia
MERCURUL TERMOMETRELOR URCĂ PROPORŢIONAL CU PREŢURILE!

Pag. a VIII-a