Publicat: 12 Februarie, 2014 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu două decenii, în 1994?

TRANZACŢIILE TRANZIŢIEI

 

JIRINOVSKIZAREA

 
Dacă Jirinovski nu exista, precis că l-am fi inventat noi, românii. Ba s-ar putea spune că ne aflam deja într-o fază avansată a experimentărilor atunci când el a erupt pe scena politică moscovită. Jirinovskizarea României a început în presă şi în Parlament. Cei doi poli de scandal ai societăţii postrevoluţionare multilateral dezvoltate. De aici au plecat cu regularitate cele mai groaznice acuze, cele mai bizare aserţiuni, cele mai categorice sentinţe, într-o succesiune de-a dreptul halucinantă pentru bietul, simplul cetăţean, atât de obişnuit în ultima jumătate de secol cu consensul, cu vigilenţa, cu optimismul bine temperat (de sus). Parcă sub influenţa năbădăiosului politician prima noastră scenă politică a explodat! Nivelurile cele mai de sus ale puterii sunt înţesate de spioni. Unii bănuiţi, alţii neconfirmaţi. Acuza e de o gravitate extremă. Cu toate acestea, nimeni nu reacţionează. Cu excepţia câtorva replici amuzant-ironice. Mai mult, cei care ar trebui să se îngrijoreze măcar de o asemenea perspectivă, nici nu se sinchisesc! Un ministru e acuzat de ruinarea economiei şi de evaziuni fiscale. Acesta se plânge partamentului. Nu-l ia de guler pe acuzator. Nu aduce dovezi care să infirme acuzaţiile. O gazetă dornică de senzaţii tari pretinde că ministrul l-ar fi făcut pe acuzator "tâmpit". Termen neparlamentar. Aceeaşi gazetă revine cu precizarea că n-ar fi fost vorba de "tâmpit", ci de "poet". E cu totul altceva. "Poetul" nu reacţionează nici el. Ministrul ignoră probe clare care dovedesc implicarea sectorului pe care-l conduce într-o mizerabilă bişniţăreală. Justiţia zice că subordonaţii domniei sale s-au făcut vinovaţi de fals şi uz de fals, dânsul zice că nu, că au fost abateri administrative. Nimeni nu recunoaşte nimic. Toată lumea acuză. Nimeni nu se sesizează din oficiu. Un înalt funcţionar al preşedinţiei pare să fi agonisit - conform unor documente vehiculate de presă - averi neobişnuit de mari şi de incompatibile cu funcţia sa în miezul siguranţei naţionale. Şefii - sau şeful - său nu reacţionează. Nu reacţionează, nimeni aşa cum ar trebui să o facă. Totul se metamorfozează politic, în funcţie de interese. Bişniţa devine echidistantă. Delaţiunea devine îndatorire patriotică. Falsul - o abatere minoră de la disciplină. Înjurătura devine aserţiune, iar insulta - o definiţie. Un circ perpetuu, din care reiese că doctrina se confundă cu sediul, ponderea ideologică cu banii din cont, iar acţiunile adversarilor împrumută metode legionaro-comuniste. Un haos în care nimic şi nimeni nu pare să poată face ordine.
 
Dacă Jirinovski n-ar fi existat, precis că l-am fi inventat noi.
 
Octavian ANDRONIC
 

În dialog cu NEAGU UDROIU despre...

 

ROMPRES - ÎN OFENSIVA INFORMAŢIONALĂ

 
• Un dicţionar al "nemuritorilor" • O Fundaţie cu triplă funcţionalitate • Alte "Pagini Naţionale" • Şi o retehnologizare a la France Presse
 
- Ne parvin noutăţi de la "Rompres", domnule director general? 
- Dacă prin genă profesională suntem făcuţi să alergăm după noutăţile procurate de la alţii, din când în când, dacă nu-ţi este luat în nume de rău, mai laşi să scape câte ceva şi despre tine.
 
- Şi cam ce ar vrea să însemne, de această dată, acel "ceva"?
- Bănuiesc, în întrebare, trimiterea la recenta întâlnire colegială de la sediul agenţiei noastre când în intenţia mea a fost să comunic direct, fără terorizantele mijloace intermediare care ne separă, ceas de ceas şi în proporţia ştiută - telex, fax, telefon - pe noi, "lopătarii" de ştiri de agenţie şi beneficiarii de toată ziua - ziariştii de la coti-diane, de la radio şi televiziune, întâlnire la care loja rezervată ziarului dv a rămas goală.
 
- N-am de gând să formalizez lucrurile, apelând la explicaţii...
- O, asta ar mai lipsi. Ar crede lumea că ne aflăm cine ştie unde... în altă parte. Ziarişti, politeţe... Ehe!
 
- Chiar aşa, de ce să ne arate lumea tocmai pe noi. Cine are chef, să-şi caute. Dar nu mă lăsaţi, totuşi, cu urechea întinsă.
- Am vorbit despre noul nostru volum din colecţia "Personalităţile României contemporane", consacrat, de această dată, prezentării membrilor Academiei Române. Lansarea s-a făcut în prezenţa preşedintelui de până acum al Academiei, domnul Mihai Drăgăneşcu, şi al preşedintelui ales, domnul Virgil Constantinescu. Le-am şi înmânat primele exemplare de semnal. A primit volumul fiecare participant, cu urarea din partea editorilor de a se regăsi într-o viitoare ediţie a acestui dicţionar intitulat, reţineţi, "Nemuritorii". 
 
Octavian ANDRONIC
 
(Continuare în pagina a 7 - a)
 

INTERVIUL DE SÂMBĂTĂ

 
LUCREŢIA PACEA: "Nu s-a schimbat nimic!"
 
- Aţi împlinit o vârstă impunător de "rotundă"! Cu ce sentiment aţi schimbat "prefixul"? 
 
- Nu s-a schimbat nimic! Nu-mi dau seama să se fi schimbat ceva... Femeile au vârsta pe care o arată, iar bărbaţii vârsta pe care o dovedesc...
 
- Când aţi avut ultima expoziţie personală în ţară?
 
- În 1971, la "Orizont".
 
- În schimb, peste hotare aţi fost mult mai prezentă. De ce?
 
- Pentru că am fost mult mai solicitată şi nu mi-am permis să refuz asemenea invitaţii.
 
- Mai ţineţi minte câte aţi avut?
 
- Aş menţiona mai curând unde am fost invitată, chiar şi de mai multe ori în aceeaşi ţară: Suedia, Norvegia, Statele Unite, Germania, Olanda, Israel ş.a. 
 
- De ce aţi expus atât de rar la noi?
 
- Fiindcă e foarte greu să păstrezi în atelier lucrările, în aşteptarea unor programări rigide. Pe când în străinătate e mai simplu: le ai gata, le expui şi le vinzi.
 
- Dacă le vinzi...
 
- Eu n-am adus nimic înapoi!
 
- Cum e viaţa dumneavoastră alături de pictorul Ion Pacea?
 
- Precum numele!
 
Ion BUTNARU