Publicat: 13 Iunie, 2019 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1994?
Libertatea din 13 iunie 1994

DE LA O ZI LA ALTA

Semne bune vara are:

VOM AVEA O SĂPTĂMÂNĂ BOGATĂ ÎN ACŢIUNI SINDICALE DE PROTEST!

Deocamdată, într-o formă... sportivă: adică marşuri şi demonstraţii. În faza a doua nu se ştie cum va fi.

DIVERSIUNEA SĂPTĂMÂNII

DUPĂ CE, SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ, PREŞEDINTELE ILIESCU A FOST "ASASINAT" DE CĂTRE REVOLUŢIONARI. SĂPTĂMÂNA ACEASTA ŢĂRĂNIŞTII SE PREGĂTESC SĂ-L RECUZE. 

În felul acesta, Proiectul legii caselor naţionalizate va rămâne, în continuare, nediscutat. Dacă nu cumva acesta este chiar scopul...
Avem dovada!

TOKES A SEMNAT PACTUL CU DIAVOLUL

Revista "TINERAMA" a găsit dovada... multiplicităţi episcopului reformat: angajamentul de colaborare voluntară cu odioasa securitate română. Pentru că despre colaborarea cu cea maghiară se ştie de mult.

"EROUL" REVOLUŢIEI ROMÂNE ÎŞI DĂ ARAMA ARGINŢILOR PE FAŢĂ!
ROMÂNUL FERI VAŞTAG A CÂŞTIGAT TITLUL MONDIAL    ÎN THAILANDA!

În finală el l-a învins pe cazahul Ceagataev!

C. M. DE FOTBAL în ultimul meci de verificare, susţinut în America. România - Suedia 1-1. Golul nostru a fost marcat de Hagi.

DL GENERAL STĂNCULESCU, NU MAI STĂ ÎN... BANCA LUI!

• Fostul ministru al apărării a trimis o scrisoare conducerii Băncii BALLI prin care anunţă că începând cu 21 iunie se consideră un "om liber".
Sucursala română a Băncii "BALLI" - instituţie de credit aparţinând unei importante familii iraniene şi având sedii în Elveţia şi Anglia - trebuia să-şi înceapă activitatea încă cu un an şi jumătate în urmă, când a fost amenajat ssdiul său în clădirea fostei misiuni economice sovietice de pe str. Romulus nr. 3. în fruntea viitoarei bănci a fost instalat dl general Victor Stănculescu care, în aşteptarea depunerii capitalului social de către banca - mamă, a testat şi schimbat vreo 3 echipe de manageri. Ultimul abordat (şi apoi abandonat) în acest scop a fost Dan Pascariu, fostul preşedinte al BRCE.

Am aflat, săptămâna trecută că, datorită marii întârzieri în luarea deciziei de punere în funcţiune a băncii, dl general Stănculescu a adresat o scrisoare prin care-l informează pe Wahid Aleghban, preşedintele Băncii BALLI, că începând cu data de 21 iunie a.c. renunţă la colaborare. Solicitat de un reporter LIBERPRESS să comenteze această mişcare, dl Stănculescu a declarat: «Am mai multe propuneri între care şi aceea de a mă alătura Societăţii CAPITAL S.A. - unde participă BERD cu 25%, BRCE cu 25 %, Banca Ţiriac cu 12,5 % şi un mare număr de personalităţi ale vieţii politice şi economice româneşti cu pachete de acţiuni individuale. Mă gândesc, totodată, serios la crearea unei societăţi de consultanţă pentru intermedierea relaţiilor economice dintre Vest şi Est. O decizie definitivă voi lua însă doar după întoarcerea din Italia unde plec mâine pentru o consultaţie medicală a unuia dintre membrii familiei". (LIBERPRESS)

Remember 13-15 iunie 1990
RAVAGIILE INTOLERANŢEI "LA PĂTRAT"
După Revoluţia din decembrie 1989, numeroase au fost momentele de criză pe care le-a străbătut societatea românească post-totalitară, dar parcă nici unul nu a atins gravitatea evenimentelor din 13-15 iunie 1990 de la începutul cărora, iată, chiar astăzi, se împlinesc 4 ani. După o demonstraţie - maraton de 25 de zile din Piaţa Universităţii a forţelor politice şi civice potrivnice autorităţilor instalate în fruntea statului, în dimineaţa de 13 iunie s-a declanşat - într-un moment în care aproape că devenise inutilă - contraofensiva brutală a organelor de ordine publică împotriva celor care mai rămăseseră imprudent în urmă cerând, cu insistenţă, debarcarea de la putere a victorioşilor de la 20 mai, data primului şi atât de contestatului, scrutin electoral de după prăbuşirea regimului comunist. Sub impactul primelor violenţe, într-o intervenţie televizată, preşedintele Ion Iliescu a lansat incendiara apreciere că ţara se află în faţa unei veritabile tentative de lovitură de stat de inspiraţie legionară şi a chemat "oamenii de bună credinţă" (formulă de largă circulaţie atunci) să vină în sprijinul fragilei democraţii româneşti. Rezultatul se cunoaşte prea bine: a doua zi, pe 14 iunie, puneau piciorul în Capitală cohortele de mineri şi violenţele s-au înteţit. O lume întreagă a receptat prin televiziune imagini de coşmar dintr-o Românie căreia se părea că Dumnezeu îi întorsese definitiv spatele. Durerosul moment din 13-15 iunie 1990 şi-a făcut simţite din plin reverberaţiile de ură şi intransigenţă până târziu, polarizând fără precedent societatea românească. Rămâne doar o întrebare: dacă lacrimile vărsate atunci s-au uscat cu adevărat?

Mircea SUCIU

PREŞEDINTELE ILIESCU NU VA PARTICIPA LA C.M.

In ultimele zile s-au făcut speculaţii pe marginea ideii că preşedintele Iliescu va face o vizită în Statele Unite pentru a urmări meciurile echipei naţionale de fotbal şi - cu prilejul întâlnirii directe cu echipa S.U.A. - pentru a avea un contact oficial cu preşedintele Clinton.
La solicitarea noastră de a comenta informaţia, o înaltă oficialitate a Ministerului de Externe a exclus categoric această ipoteză. "Preşedintele Iliescu ar urma să facă în această toamnă prima sa vizită oficială în S.U.A., în condiţiile prevăzute de protocolul acestor vizite. Nu văd de ce s-ar renunţa la aceasta în favoarea unei întâlniri formale". (LIBERPRESS)

SĂPTĂMÂNA POLITICĂ

ASASINAREA (SAU REVOCAREA) UNUI PREŞEDINTE...

"Scandalul" săptămânii trebuia să fie casele. Cele naţionalizate exact in urmă cu 46 de ani. Dar şi mai devreme. Şi mai târziu. Urma să înceapă chiar de luni, la Senat. Acolo însă s-a desfăşurat un alt scandal, în curs. Vadim şi revoluţionarii. Mai exact, Vadim contra revoluţionarilor. A unor revoluţionari. In numele altora. Senatul a fost zguduit toată ziua de luni de valurile destăinuirilor unei revoluţionare: se plănuieşte o lovitură de stat şi asasinarea preşedintelui Iliescu! De către foştii săi tovarăşi de luptă revoluţionară! Era contralovitura lui Vădim la agresiunea de la Constanţa. O contralovitură dură, care a ridicat la luptă PD-ul. Cum adică, noi care am luptat pe baricade alături de dl Iliescu? E drept că există diferenţe de vederi, dar de aici până la... Cei mai loviţi în demnitatea lor sunt revoluţionarii. Mai exact, cei care şi-au transformat această calitate în profesie. Care nu s-au căpătuit, ca alţii. Care au rămas mai mult sau mai puţin proleturi, chiar dacă legea le dădea buticuri şi terenuri. Atinşi în cele mai sfinte sentimente ale lor au declanşat deschis campania anti-Vadim. Au cerut procuraturii să-l aresteze, şi tribunalelor să-l judece. Au organizat pichete. I-au înconjurat casa. l-au blocat accesul la Senat. Vadim a reuşit să devină nesuferit multora. Aproape tuturor. Ar fi - în unele viziuni - un motiv să fie lapidat din oficiu. Iar cei mai îndreptăţiţi să ceară acest lucru sunt, bineînţeles, revoluţionarii. Cei care s-au jertfit şi au supravieţuit. Pentru că au supravieţuit Vadim e tentat să nu-i considere revoluţionari autentici. Pentru că le refuză această recunoaştere, revoluţionarii nu sunt dispuşi să-i recunoască lui Vadim calitatea de parlamentar ales. Imunitatea. Jos cu imunitatea lui Vadim!
În toată hărmălaia se uită, practic, de unde s-a plecat. Se uită unde s-a ajuns: într-un stat care se consideră de drept şi unde funcţionează principii democratice. Nostalgia deciziei unice e mai tare ca orice principiu democratic. Democraţia străzii vrea un cap, iar acesta e capul lui Vădim. Se descoperă cu satisfacţie neascunsă, motivul asasinatului. Preşedintele Iliescu va fi asasinat pe 17! Nu mai contează că cel care a aruncat "piatra" e un prost. Contează altceva: "scoop"-uI publicistic. Vânzarea ziarului. O gazetă se grăbeşte să numere zilele, strecurând insidios ideea unui simplu pronostic: va fi sau nu va fi asasinat preşedintele Iliescu? La câţi nebuni umblă în libertate, "poanta" devine periculoasă. Dacă unul crede că destinul i-a rezervat lui această sarcină? Tot văzând-o în ziar, nu poate începe oare să creadă că aşa trebuie să fie? Incitare? Nici pomeneală! Simplă găselniţă gazetărească. O
glumă, la urma-urmei. Dar dacă pe 17...? Până una-alta, dacă nu ţine chestia cu asasinatul, măcar să-l revocăm pe preşedintele ăsta incomod. A intervenit în mersul justiţiei! Un partid în scădere de popularitate pune chestiunea pe tapet şi-şi declanşează toată artileria în direcţia asta. Este - după Vadim, în prima săptămână - diversiunea celei de-a doua săptămâni de discuţie a proiectului caselor naţionalizate. Cu toată hărmălaia, Senatul a reuşit să discute articolul 1, alineatul 1. Săptămâna asta s-ar mai putea să avanseze un alineat. Dacă nu cumva, bătălia electorală mutată în stradă de aniversarul 13-15 nu o va lua pe calea contondentă a disputelor Iui ’90. Şi vine vacanţa. Şi legea cea mai importantă a tranziţiei sociale va rămâne în sertare, laolaltă cu neliniştile şi speranţele oamenilor. În pădurea politicii, copacii raţiunii devin de negăsit...

Octavian ANDRONIC


"TINERAMA" lansează o bombă: TOKES A FOST INFORMATOR AL SECURITĂŢII!

Ne-am cam obişnuit în aceşti ultimi patru ani cu ideea că cei mai aprigi "judecători" ai fostei securităţii se recrutează chiar din rândurile foştilor săi... informatori! Adică a celor care au dat în scris declaraţii de fidelitate şi abnegaţie faţă de adererea instituţiei.

Că în legătură cu părintele Tokes, lucrurile nu erau prea curate se ştia de mult. Se ştia de pildă că era informator al securităţii... maghiare. Se ştia, de la revoluţie, că semnase o chitanţă pentru primirea unor bani. Dar nu exista "documentul"... L-au găsit ziariştii TINERAMEI care, în faţa descoperirii opinează că "din acest moment istoria Revoluţiei din decembrie trebuie re-scrisă". Poate că lucrurile nu stau chiar aşa. Poate că trebuie doar adoptată. Oricum, faptul că episcopul reformat de Oradea este născut pe 1 aprilie (Conform facsimilului angajamentului său), constituie o explicaţie a faptului că a reuşit să păcălească pe atâţia. Inclusiv două securităţi!

Foto: Gabriel MIRON

 

"Sforile" consensului:
"13 - 15 IUNIE: CINE-A TRAS DE... FUNIE?"

Pagina a 3-a