Publicat: 14 Martie, 2020 - 00:00
Share
Care erau subiectele zilei în urmă cu trei decenii, în 1990?

FIECARE CAZ ESTE O TRAGEDIE 

Recunoaştem că angajaţi în goana după senzaţional am bătut şi la uşile Comisiei Naţionale pentru Victimele Dictaturii sperînd să dezvăluim cazuri deosebite. În fapt, ne-am convins că fiecare caz este o tragedie, tragedia unui om care a suferit în timpul dictaturii, si chiar dacă nu este nimic senzaţional pentru ceilalţi, pentru el înseamnă totul: o viaţă distrusă sau mulţi ani pierduţi pentru totdeauna. In acest sens a avut amabilitatea să ne vorbească dl Nicu Stăncescu, preşedintele comisiei amintite. Dinsul ne spune că toate cazurile sînt la fel de importanţe si le trateaza ca atare chiar dacă de la înfiinţarea comisiei (20 ianuarie) şi pînă azi s-au primit cite 300-400 memorii pe zi! Din păcate, capacitatea comisiei nu este dimensionată pe măsură necesităţilor (se pot "lucra" maximum 100 de cereri pe zi) şi dacă mai adăugăm şi faptul că anchetele unor abuzuri de peste 45 de ani nu se pot rezolva peste noapte, ajungem la un procent de soluţionare a cazurilor de 10%.    

Organizarea comisiei este însă de aşa natură încît cetăţeanul după depunerea sau trimiterea memoriului să nu fie pus pe drumuri, el primind acasă un răspuns ferm de soluţionare sau nu (deocamdată). "Filiera" memoriu- lui este următoarea: în prima fază este examinat de experţi ai comisiei, ajutaţi de 2-3 specialişti voluntari - jurişti, economişti, ingineri etc., precum şi reprezentanţi ai partidelor politice şi oricăror organizaţii înregistrate oficial. În continuare se repartizează cererea delegatului ministerului de resort, care are împuternicirea din partea Comisiei să urmărească rezolvarea ei şi să revină cu răspunsul care va fi trimis cetăţeanului. Cazurile de nere-zolvare a memoriilor sint, în general, determinate de legislaţia în vigoare ce nu prevede anumite situaţii. Dacă acestea se constituie la nivel de fenomen (nu cazuri izolate), Comisia propune modificarea legislaţiei. În acest sens este în stadiu de proiect un decret privind înapoierea bunurilor mobile şi imobile confiscate in timpul dictaturii. Deci, deocamdată, legislaţia nu susţine aciditatea Comisiei, singurul decret cu care poate opera fiind cel cu nr. 35/1990 privind deţinuţii politici.

Şi pentru că am amintit de greutăţi trebuie să deschidem o listă mai lunga. Multe ministere nu şi-au trimis încă delegaţi: Industria Alimentară, Cultele, Construcţiile de Maşini, Apărarea Naţională, Internele, Sportul, Poştele şi Telecomunicaţiile, precum şi A.D.A.S.-ul. Această situaţie stopează rezolvările cazurilor ce privesc aceste structuri, mai mult slăbesc încrederea oamenilor în activitatea Comisiei, cum s-a întîmplat cînd cîţiva cetăţeni şi-au retras memoriile recunoscind ca reprezentant de la Interne un fost securist (acum recuzat).

Comisia pentru victimele dictaturii este o comisie permanentă a C.P.U.N. (deci structură superioară guvernului) dar cu toate acestea nu are spiritul secretarului acestuia în sensul asigurării personalului, tehnicii de dactilografiere şi copiere şi in plus mai este si la cheremul unor ministere. Să mai adăugăm că au fost schimbate 3 sedii pînă acum şi atunci cele doar cîteva sute de cazuri rezolvate rămîn rodul, unor eforturi deosebite ale membrilor Comisiei. Oare problemele de viată şi de moarte ce le aduc victimele sînt mai prejos decît, de exemplu, procurarea de verighete pentru tinerii căsătoriţi? Aceşti oameni abrutizaţi de dictatură nu pot găsi o alinare, un sprijin ce-l aşteaptă de atîţia ani?

Comisia condusă de dl. Nicu Stăncescu este conştienta că multe probleme vizează bugetul de stat (repuneri în drepturi băneşti, despăgubiri, chirii şi impozite percepute abuziv etc.) şi a "îngheţat" deocamdată rezolvarea lor pină la stabilizarea situaţiei economice. Dar pentru celelalte cazuri munca acestor oameni trebuie susţinută mai intens. Bineînţeles, cazuri de genul: "am 4 copii, trăiesc cu concubinul, n-am casă şi nici serviciu; vreau casă şi serviciu" sînt ridicole, dar 99% din cazuri atacă probleme deosebit de grave.

Răzvan MITROI


Libertatea din 14 martie 1990, pag. 1-a


Nu călcaţi pe iarbă! Amendă de la 6 luni la 2 ani!
Caricatură de ANDO

Acord istoric la Masa rotundă din Bulgaria

DE LA SOFIA PENTRU "LIBERTATEA", PRIN TELEFAX

La sfîrşitul după-amiezii de 12 martie a fost reluat dialogul între principalele forţe politice din Bulgaria asupra reformelor fundamentale vizînd societatea. Acesta avea ca scop semnarea unor documente foarte importante: acordul Mesei rotunde naţionale cu privire la sistemul politic, declaraţia cu privire la rolul şi statutul Mesei rotunde şi posibilităţile unui acord naţional, garantînd calea paşnică a tranziţiei spre democraţie.

Aceste documente trezesc mari speranţe. Dialogul între reprezentanţii partidului comunist, pe de o parte, avînd alături un partid agrarian tot mai puţin docil şi, pe de altă parte, opoziţia (Uniunea Forţelor Democratice) s-a întrerupt acum trei săptămîni în urma refuzului P.C. de a-şi dizolva organizaţiile de bază (celulele) de la locul de muncă şi de a le reînfiinţa, dacă membrii săi; o mai doresc, potrivit principiului teritorial (al domiciliului). De fapt, un acord în acest sens a fost, elaborat, dar cind toţi participanţii la Masa rotundă (inclusiv partidul agrarian de pe lingă P.C.) erau gata, să-l semneze, P.C. a prezentat o redactare a acestui document cu totul nouă.

Această încăpăţînare cu atît mai mult cu cît discuţiile în jurul Mesei rotunde au fost transmise în direct la radio, a provocat o reacţie puternica. La 25 februarie, peste două sute de mii de persoane s-au întrunit într-una din pieţele centrale ale capitalei bulgare pentru a participa la un mi-ting organizat de Uniunea Forţelor Democratice, în cursul căruia manifestanţii au cerut guvernului comunist reforme reale. Ca urmare, această piaţă care, oficial poartă numele "Piaţa 9 Septembrie 1944" (ziua in care a fost preluată puterea de către Frontul Patriei; al cărui membru era P.C. Bulgar) a fost numită spontan de popor "Piaţa Democraţiei".

În următoarele două săptămini protestele au continuat sub forma unor "vegheri ale tăcerii" intre orele 18.00-19.00, oamenii aduîndu-se in fiecare seară in "Piaţa Democraţiei" cu o luminare aprinsă în mină. La 3 martie, zi care a fost proclamată sărbătoarea naţională a Bulgariei, alt miting a reunit 100 000 persoane. Tot atîţia manifestanţi s-au adunat intr-urna din pieţele centrale din Sofia cerînd creşterea tirajului presei de opoziţie.

Sîmbătă, după-amiază, capitala a fost martora unei mari demonstraţii a mai multor mii de studenţi în faţa redacţiei organului P.C., care, potrivit părerii lor a manipulat faptele privind manifestaţia studenţească ce a avut loc in urmă cu o săptămînâ.

Este logic să credem că tactica Uniunii Forţelor Democratice într-un singur val de proteste şi-a arătat roadele conducind pînă la urmă la semnarea acordurilor. Ceea ce deschide calea dialogului activ în jurul Mesei rotunde de care este atît de avid poporul, dialog aşteptat cu atita nerăbdare.

BOYKO NIKOLOV
redactor la ziarul "Democratzia"

AZI

S.O.S. de la Poliţia rutieră a Capitalei! Cine poate da relaţii în legătură cu autorul accidentului de circulaţie comis în seara zilei de 13.03.1990 (orele 20.30) în apropierea staţiei I.T.B. -ICECHIM Policolor?

MICROPARTID SAU MACROCACIALMA?

"Comitetul de restructurare morală al Partidului Republican Creştin aduce la cunoştinţa opiniei publice apariţia pe întîia scenă politică a ţării a "profesorului" Popilean Gh., de profesie escroc. Comitetul de restructurare morală se desolidarizează de acest specimen şi solicită blocarea fondurilor alocate de către C.P.U.N. acestui partid".

06.03.1990

Textul este semnat de patru (acum, poate, foşti) membri ai Partidului, Republican Creştin, care a devenit legal prin Decizia nr. 43, din 15 februarie a.c., a T.M.B. La acea dată rezulta că are 256 de membri şi dispune de un fond de 1 000 lei. În dreptul funcţiei de preşedinte apare numele de Popilean Gheorghe, cel pe care membrii "comitetului de restructurare morală" al partidului său îl consideră drept escroc si nu politician bine intenţionat. Întîmplător, punctul lor de vedere coincide cu al nostru, pe care l-am şi publicat de două ori în ziarul "Libertatea". Prima dată sub formă de întrebare, iar a doua oară ca afirmaţie. Destinatarul, pe nume Gh. Popilean (şi nu Popillian sau Papillian) nu ne-a răspuns. El ştia - ştiam şi noi - de ce. Poate că l-am fi trecut cu vederea, dacă nu l-am fi văzut la balconul în care sînt plasate partidele cu statut de "observator" pe lingă Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, agitîndu-se vehement aidoma unui politician agresiv. L-am revăzut în aceeaşi postură, a doua oara, pe micul ecran. Or, tocmai comportamentul de acest gen nu trebuie să fie permis. O spunem îngrijoraţi, mai ales de faptul că personajul in discuţie s-a şi strecurat între membri "plini" ai C.P.U.N. din municipiul Bucureşti, pe care-i poate compromite oricînd. Să fim clari: Gh. Popilean - repetăm că numele de Popilean şi Papillian e încercarea sa de a-i dezorieta pe cei ce i-ar pune în discuţie modalitatea care a uzat de mijloace neadmisibile din punct de vedere moral, spre a aduna "adeziunile" necesare întrunirii numărului minim de 251 membri, care să-i permită să ceară înfiinţarea şi legalizarea unul partid. Despre acestea, vom scrie însă în numărul de luni al ziarului nostru.

Pentru azi, să-l prezentăm pe actualul preşedinte al P.R.C., ce-şi are sediul în mansarda care i-a servit mulţi ani în activitatea-i de delincvent de drept comun. În sentinţa nr. 418/13 aprilie 1978 - rămasă definitivă - prin care Judecătoria fostului sector 4 l-a condamnat la 4 ani închisoare, pentru 43 de infracţiuni de înşelăciune în dauna avutului personal şi pentru trafic de influenţă, se explică şi modul de a proceda al infractorului Gh. Popilean, recidivist la acea oră (în 1958, fusese condamnat Ia 3 luni închisoare pentru înşelăciune avut obştesc ; în 1964 - la 4 luni închisoare pentru delapidare, la 4 luni pentru înşelăciune, la 5 luni, pentru înşelăciune avut obştesc - de către Tribunalul Roşiori de Vede). Deci, în 1978, a încasat 17 000 lei şi, respectiv 15 000 lei de la două persoane, cărora le-a promis favorizarea intrării copiilor lor Ia facultate. În 1977, a promis la 43 de persoane închirierea unor locuinţe, pretinzîndu-le şi primind în cuantum de pînă la 9 000 lei; realizînd în acest fel peste 250 000 lei. Din banii aceştia - se spune în sentinţa citată - şi-a organizat o locuinţă, sediul de azi al... P.R.C., care reprezenta o adevărată agenţie de închiriere prin angajarea unor persoane care să răspundă la telefon si să dea relaţii cu privire la locuinţele de închiriat". Fără scrupule insă, nu-i asa?

La ora aceea, el nu mai era doar absolvent al Facultăţii de Finanţe-Contabilitate, secţia fără frecventă, din promoţia 1972/1973, ci chiar posesor al diplomei de economist, pe care a obţinut-o luînd media 6, după susţinerea, examenului de diplomă în anul 1976. Cu alte cuvinte, cel care s-a prezentat drept "profesorul" Popilean, chiar şi pe micul ecran, cînd şi-a citit platforma-program a partidului şi ne-a "analizat" foarte critic numărul din "Libertatea", apărut în acea zi, este si economist de nota 6.

Să mai adăugăm că, după efectuarea unei părţi din ultima condamnare, personajul a început să se ofere ca profesor "meditator", pentru orice nivel, cum anunţa prin diverse locuri (cutii poştale, holuri de blocuri) la: română, matematică, fizică, economie politică, chimie, geografie, contabilitate, rusă, franceză. Aşa rezultă, de altfel, şi din declaraţiile sale de venituri depuse an de an la circumscripţia financiară, unde - între altele, fie spus - actualul preşedinte de PRC a uitat să-şi plătească impozitele datorate în 1989 pentru ocupaţia autodeclarată de meditator. Curios, pentru că acum se pare că manipulează mari sume de bani şi valută. Se impune deci o întrebare: - Partidele politice înregistrate la T.M.B. au primit cumva fonduri din partea statului?

P.S. în partea a doua: • Cum se pot recruta 251 de membri pentru a forma un partid?    - din experienţa reuşită a unui escroc • Care poate fi valoarea unui partid (chiar si mititel) în traficul de influentă? • Sfînta mică publicitate • Ai scăpat rapidul? Bună e si cursa locală • Păziti-vă economiile, oameni buni! • Ape tulburi, afaceri mari • Va demisiona preşedintele Partidului Republican Creştin?

Liviu NISTOR


Libertatea din 14 martie 1990, pag. a 2-a

PROCESUL DE LA TIMIŞOARA

Ultimele interogatorii

• Azi a inceput audierea martorilor acuzării • O sală de judecată aproape fără public • Ultimul drum al generalului Nuţă, văzut din maşina cu care a fugit din Timişoara • In actualitatea imediată a preocupărilor magistraţilor Secţiei Militare a Curţii Supreme de Justiţie - judecarea recursului declarat de Postelnicu, Bobu şi Mănescu In sala de judecată s-a instalat parcă de cîteva zile o atmosferă de "sfîrşit de sezon". Banca apărării s-a subţiat sensibil (avocaţii bucureşteni şi chiar maeştrii timişoreni mai au doar si alţi clienţi, apar doar şi în alte cauze), iar balconul presei, cu locurile atît de rîvnite în urmă cu două săptămîni, este acum aproape gol: doar doi - trei "încăpăţînaţi'' cu bloc notes-urile pe genunchi.

Parcă şi garda militară a clădirii a devenit mai blîndă, renunţînd la controlul corporal pentru prevenirea introducerii în sala de judecată de obiecte metalice".

Şi-a pierdut, oare, procesul din importantă din interes? Se pare că da cu precizarea că nu este vorba de proces în general, ci de actuala sa fază interogatoriul privind, în ultimele zile, "personaje penale" de mîna a doua si chiar a treia - cei care s-au ocupat de transportul şi arderea cadravelor celor ucişi în zilele Revoluţiei de la Timişoara. Să adăugăm acestui argument ce ţine de fondul chestiunii, oboseala deloc de neglijat resimţită de justiţiabili, de asistenţă, după cele 11 zile de dezbateri cuprinse de regulă, în fiecare zi, între orele 9 şi 21, cu o oră, două de pauză. De admirat în asemenea condiţii rezistenţa magistraţilor şi nu numai a lor, calmul imperturbabil al preşedintelui curţii care continuă să conducă dezbaterile în aceeaşi manieră... europeană, cu aceeaşi rigoare şi acelaşi profesionalism cu care ne-a obişnuit, atitudine ce imprimă procesului ceva din atmosfera justiţiei anglo-saxone.

Aseară, privind ceasul, am crezut la un moment dat că vom stabili un nou "record". N-a fost aşa, pentru că, exact la ora 21,10 procesul s-a suspendat, egalînd: ca durată ziua de vineri. Am aflat, aşadar, ceva nou în ultimele zile? Credem că da...

Dincolo de unele aspecte, e drept sinistre, legate de transportul; şi arderea cadavrelor, am mai ascultat cum fiecare dintre inculpaţi a repetat în apărarea sa convingerea că, participînd la această acţiune, nu co-mitea nici o faptă ilicită, nu executa decît un ordin legal. Pe lingă argumentul ierarhiei militare, a obligativităţii executării ordinului superiorilor, inculpatul Baciu Ion, fost şef al Direcţiei economice din IGM, a invocat, în susţinerea nevinovăţiei sale, a sincerităţii confuziei privind autenticul conţinut al transportului ce trebuia să ia calea crematoriului (ordinul iniţial primit vorbea de colete trimise din străinătate timişorenilor şi nu de corpurile celor împuşcaţi), faptul că, din ordinul generalului Nuţă pentru rezolvarea acestei probleme, a luat contact la Bucureşti în ziua de 18 decembrie, cu însuşi procurorul general de atunci...

Surprize - dacă putem numi astfel senzaţiile pe care le pot trezi faptele asupra cărora s-a insistat în ultimele zile, fapte ce ţin mai mult de psihopatologia judiciară decît de o conduită infracţională normaIă - ne-a adus ultimul dintre inculpaţii audiaţi aseară, fostul căpitan de miliţie Bucur Viorel. Este, dacă nu ne înşelăm, primul dintre acuzaţi care s-a plîns fără echivoc de presiunile din timpul anchetei, declarînd instanţei că a fost ameninţat cu arestarea (era atunci cercetat în stare de libertate) pentru a-şi formula, după voinţa procurorului una dintre declaraţii. De arestat e drept, a fost... Apoi, fostul căpitan a povestit pe larg fuga din Timişoara a generalilor Nuţă şi Mihalea pe care - susţine el - a fost obligat să-i însoţească.

Am aflat astfel, că drumul celor doi "bonzi" cu elicopterul ce avea să fie spulberat de antiaeriană a început, in ziua de 22 decembrie la ora 12,30. Îmbrăcaţi civili cu acte de identitate false, fabricate chiar de Miliţia din Timişoara. Nuţă şi Mihalea s-au îmbarcat intr-un ARO de culoare gri deschis, condus de un plutonier de miliţie. Prima destinaţie: Mehedinţi. Apoi, traseul s-a schimbat, n-am prea înţeles din ce motive. Oricum, Nuţă era foarte preocupat, obsedat chiar să sune la IGM la biroul său. S-a căutat, deci, un telefon. Cum de unul public nu putea fi vorba, au plecat spre apartamentul unei familii, prietenii lui Bucur. Pentru că cei căutaţi nu erau acasă, maşina a pornit spre graniţa cu Iugoslavia. Ghinion, toate posturile de miIiţie din comunele traversate (de la care se putea telefona) erau fie închise, fie înconjurate de mulţimi de oameni. Maşina ajunge la Moraviţa, la punctul de trecere al frontierei. De aici, de la grăniceri, Nuţă a vorbit, în fine cu cabinetul său. Ce a transmis? A dorit ca ofiţerul de serviciu să-i anunţe soţia că el este bine şi că va sosi în Bucureşti în cursul aceleiaşi zile sau în dimineaţa următoare... Curios, nu?

Pe acelaşi drum, "echipajul" s-a întors la Timişoara. Nuţă inspăimîntat de mulţimile întîlnite n-a pregetat să devină revoluţionar". În comuna Deta a convins un puşti să-i "împrumute" un tricolor cu stema decupată pe care îl va ţine tot drumul, desfăşurat pe fereastra deschisă a maşinii.

A urmat o nouă escală în casa mamei inculpatului Bucur, apoi, la scurt timp, o nouă plecare. De această dată, aşa cum susţine, căpitanul a refuzat să-i mai însoţească pe cei doi generali. Răspunsul lui Nuţă, în maniera sa caracteristică: o înjurătură spurcată. Cum ar fi ajuns din acest punct cei doi generali la elicopterul în care aveau să-şi afle moartea vom afla poate, cu adevărat, altă dată...

Astăzi a început audierea martorilor acuzării. Cererea formulată de apărare privind introducerea în proces a lui Coman Ion a fost apreciată de instanţă ca prematură, urmind ca ea să fie repusă în discuţie după administrarea probelor. Se pare că astăzi sau mîine procesul va fi suspendat, cauza urmînd a fi amînată spre sfirşitul lunii. Este, ca să ne exprimăm în limbajul locului, doar o supoziţie. Ce ştim exact, este faptul că în ziua de 19 martie va incepe judecarea recursului declarat de Postel-nicu, Bobu şi Mănescu, a cărui judecată va fi făcută tot de completul Secţiei Militare a Curţii Supreme. Timişoara va ieşi, aşadar în curînd din prim planul activităţii justiţiei. Doar pentru un timp.

Val. VOICULESCU


Libertatea din 14 martie 1990, pag. a 3-a


Libertatea din 14 martie 1990, pag. a 4-a

MARTOR LA PROCESUL TIRANILOR

Declaraţii făcute de vicepremierul Gelu Voican Agenţiei France Presse 

Vicepremierul Gelu Voican una dintre figurile de prim-plan ale Revoluţiei de la 22 decembrie îşi pune întrebări cu privire la viitorul său politic si se îndoieşte că va fi candidat în alegerile din luna mai.

"Mă macină dezgustul" - s-a confesat al agenţiei France Presse, în seara de 9 martie, in timp ce asista la dezbaterile furtunoase ale Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (C.P.U.N.) în sala Parlamentului din Bucureşti.

"Priviţi democraţia: o magmă haotică de ambiţii personale sau egoismele înlocuind ideile". In cursul dezbaterilor proiectului de lege electorală, membrii C.P.U.N. se ceartă de un sfert de oră pe tema "pluralismului", pentru a defini democraţia, căruia unii îi preferă "pluripartitismul". "Înainte eram sigur că voi fi candidat la aceste alegeri, dar acum nu mai cred. Mi-e prea frică de perversitatea jocului politic" - afirmă acest om în virstă de 49 de ani, cu barbă albă, de profesie geolog.

In schimb, dl. Voican nu se mai teme de ameninţările la adresa persoanei sale. "Am renunţat la armă, nu-mi serveşte la nimic. Prefer să mă las în grija lui Dumnezeu, căci sînt credincios". El afirmă, de asemenea, că trebuie să depăşească "psihoza Securităţii" si adaugă: "Nu mai -iau în serios ameninţările, nici chiar atunci cind apelurile ameninţătoare se aud acasă la mama sau la vecini".

Vechea poliţie politică - explică G. Voican - "era o spaimă ierarhizată care se propagă pînă în mintea oamenilor. Trebuie să depăşim această stare, pentru că ea nu mai există ca instituţie: sînt cu atît mai sigur de asta cu cît am participat la demolarea ei".

Întrebat despre rolul său în procesul soţilor Ceauşescu, Voican a răspuns că el nu a fost decît un "simplu spectator în sala printre alţi cinci spectatori şi asistenţi", asumindu-si doar responsabilitatea organizării lui materiale. Ştiam din seara zilei de 22 decembrie unde se aflau soţii Ceausescu. Odată obtinută de la Ion Iliescu, la început, reticent, decizia de a fi judecaţi, el m-a însărcinat cu organizarea tehnică a operaţiunii". Convocarea tribunalului militar - precizează el - a fost permisă în virtutea unei hotărări a lui Nicolae Ceauşescu, "ultima sa hotărire de preşedinte: decretind starea de necesitate, el aproba convocarea unui asemenea tribunal".

"Generalului Stănculescu (actualul ministru al apărării) a furnizat asistentă tehnică sase elicoptere. Am îmbarcat procurorul, doi judecători, doi avocaţi, trei juraţi, asistenţii si medicul legist, care nu ştiau unde vor merge. Credeau că vor merge să judece nişte, simpli terorişti".

"Pentru a ajunge la Ţîrgovişte elicopterele au zburat in zig-zag spre a evita propria noastră apărare antiaeriană; Ne-am luat măsuri de precautie pentru a nu fi reperaţi, zburînd cu radioul închis. Ajunşi la elicoptere au asigurat In zbor apărarea lociilui unde urma să aibă Ioc procesul. La aterizare i-am informat că ei urmau să-i judece pe sotii Ceauşescu. Am pregătit procesul, paralel cu redactarea actului de acuzare într-o jumătate de oră. Le-am ordonat sa acţioneze rapid, intrucit ne temeam de o intervenţie a adepţilor dictatorului".

Gelu Voican se temea că seful statului va abuza de autoritatea sa si va exercita presiuni asupra judecătorilor: "Refuzind să se ridice în fata tribunalului, el i-a iritat si magistraţii şi-au regăsit prezenta de spirit. Pe parcursul întregului proces; dictatorul aştepta o intervenţie din exterior, uitîndu-se la operator şi la mine. Cind mă uitam la ceasul meu, el se uita la al lui".

"Întregul proces a fost filmat. Sper că înregistrarea va fi prezentată in curînd integral. Imaginea cadavrelor nu a fost prezentată imediat pentru că era seara de Crăciun. A fost o greşeală care a alimentat speculaţiile asupra morţii lor, dar i-am înhumat eu însumi, cinci zile mai tîrziu, în Bucureşti".    

Întrebat despre sinuciderea generalului Gică Popa, judecător la Tribunalul militar care i-a condamnat pe soţii Ceauşescu, dl. Voican este de părere că el a fost dominat de "ideea fixă a ameninţării, care îl măcina din interior".    

El însuşi, rămine convins de temeinicia acestui proces, "întrucît era de urgenţă: aşteptasem trei zile pentru a-l face, violenţa creştea, iar adepţii dictatorului se organizau".

El a menţionat că "în pofida precipitării, procesul a fost regulamentar: era suficient ca Elena să accepte a fi recunoscută iresponsabilă psihic - asa cum i-a sugerat un avocat - sau ca perechea să ceară recurs la citirea verdictului si nu am fi putut face nimic împotriva lor".