Publicat: 17 Ianuarie, 2014 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu două decenii, în 1994?

DE LA O SĂPTĂMÂNĂ LA ALTA

O vizită de senzaţie: YASSER ARAFAT LA BUCUREŞTI!
 
În cursul acestei luni preşedintele O.E.P. va vizita România, în cursul unei misiuni care, prin prisma istoricului acord de pace cu Israelul capătă - datorită contribuţiei istorice a României la reluarea dialogului dintre cele două tabere - o semnificaţie cu totul specială.
 
YASSER ARAFAT REVINE LA BUCUREŞTI ÎN CALITATEA SA DE "OM AL PĂCII" ŞI DE PRINCIPAL BENEFICIAR AL EFORTURILOR OCCIDENTULUI DE A CONSTRUI UN CLIMAT DE STABILITATE ÎN ZBUCIUMATUL ORIENT MIJLOCIU
 
Vizita liderului palestinian anunţă o relansare a relaţiilor bilaterale, după o perioadă de "temporizare" datorată suspiciunilor în legătură cu o presupusă participare a palestinienilor la acţiunile teroriste din revoluţie.
 
TIRANA, MON AMOUR!
 
În contrast cu atitudinea degajată şi obiectivă pe care a avut-o la Bucureşti, delegaţia americană a preşedintelui Clinton, condusă de doamna Madeleine Albright a trăit, la Tirana, o adevărată "Coup de Foudre".
 
S-AU FĂCUT ACOLO ADEVĂRATE DECLARAŢII DE DRAGOSTE AUTORITĂŢILOR ALBANEZE, MENŢIONÂNDU-SE FAPTUL CĂ A FOST PRIMA ŢARĂ DIN EST CE A CERUT SĂ INTRE ÎN NATO Şl ANUNŢĂNDU-SE TRIMITEREA UNOR AJUTOARE DE MULTE MILIOANE DE DOLARI
 
În ceea ce ne priveşte, parteneriatul este, deocamdată, pe gratis!
 
CONTEINERELE MORŢII
 
Într-un conteiner aflat la bordul unei nave ancorate în portul britanic Felixtowe, au fost descoperite cadavrele a patru persoane, alături de a cincea aflată în stare critică. Nava sosise din Le Havre şi avea ca destinaţie Statele Unite. Autorităţile presupun că cele cinci persoane sunt de naţionalitate română.
 
DE CÂND ACCESUL ROMÂNILOR ÎN ŢĂRILE LUMII LIBERE A FOST BARAT DE IMPLACABILELE VIZE, CONTEINERELE AU DEVENIT UNICELE "PAŞAPOARTE" CU TRIBUTUL PLĂTIT UNEI ASEMENEA MODALITĂŢI...
 
MĂRIREA ACCIZELOR - BUCURIA TRAFICANŢILOR!
 
Aplicarea unor supra-impozite pe VICIU şi LUX ar fi o metodă înţeleaptă de creştere a veniturilor statului în situaţia în care modalităţile de aplicare ar fi bine puse la punct. Cum însă nu sunt, mărirea accizelor la 300 la sută, pentru băuturi şi ţigări, nu va reuşi altceva decât să dea un nou impuls contrabandei şi să-i îmbogăţească pe traficanţi. Atâta tot!
 
SEISM ÎN PARTIDUL SOCIALIST AL MUNCII?
 
Unitatea de monolit a presupusului moştenitor al PCR se vede ameninţată de demersul reformator al vicepreşedintelui Tudor Mohora. Într-un moment în care Adrian Păunescu întăreşte adeziunea faţă de liderul istoric al partidului, Ilie Verdeţ, Tudor Mohora face un apel hotărât Ia ruperea de trecut şi la afirmarea unei identităţi moderne.
 

SĂPTĂMÎNA POLITICĂ

12 IANUARIE
 
Regimul comunist avea mania aniversărilor. În special a acelora care marcau ceea ce diriguitorii săi doreau a constitui evenimente. Evenimente erau congresele partidului, felurite plenare, cuvântări istorice şi vizite de referinţă.
 
Istoria postrevoluţionară n-a dus lipsă de date memorabile şi nici de propensiunea spre aniversări. De-a dreptul ciudat, însă anul acesta ziua de 12 ianuarie a trecut - din acest punct de vedere - aproape neobservată. Poate şi datorită faptului că actul final al consultărilor prezidenţiale a adus în aceeaşi zi la Cotroceni delegaţia opoziţiei unite, pentru întâlnire ce se anunţa, din toate punctele de vedere, spectaculoasă.
 
Se împlineau, deci, în acea zi, patru ani de la ceea ce a fost este interpretat foarte diferit. Cea mai tentantă accepţiune este aceea că în 12 ianuarie a avut loc prima manifestaţie publică, net anticomunistă. Pentru că până la acea dată lucrurile evoluaseră pe un fond confuz şi elementul dominant fusese doar anticeauşismul, în faţa căruia aproape toate forţele sociale, căci despre cele politice era greu de vorbit - făcuseră front comun. Frontul Salvării Naţionale. Echipa care preluase frâiele "închizând" vidul de putere păruse până atunci compactă. Compoziţia sa era însă destul de pestriţă şi elementele disidente începuseră deja să manifeste tendinţa de a se retrage din ceea ce li se părea a deveni, contrar părerilor lor, o formaţiune politică. Semnalul îl dăduse Doina Cornea, într-o primă şedinţă a CFSN, prin 6 ianuarie, când întrebase - retoric - ce reprezintă acesta. În ciuda armoniei ce părea că domneşte la vârf şi a consensului ce făcea din dl Iliescu liderul de necontestat al momentului, lupta pentru putere se derula în culise, principalul său exponent fiind Dumitru Mazilu. Iniţiativelor sale publice- cele mai multe ostentative - nu avuseseră forţa să li se opună nici Iliescu, nici Roman, nici Gelu Voican Voiculescu, principalii corifei. Tot ceea ce s-a întâmplat în acea zi de 12 zguduind profund conştiinţa publică şi provocând prima fisură a viitorului edificiu politic, a fost o expresie clară a luptei pentru putere. Nu ştiu cât de mult a fost amestecat Mazilu în provocarea acelei manifestaţii, cât de implicat a fost acel Augustin Sbora -conducătorul unei fantomatice şi stranii Alianţe Muncitoreşti (?) Anticomuniste şi Antifasciste - în această manipulare, dar este cert că ea a avut rezonanţe profunde. Ca şi în 22 decembrie, cei mai mulţi dintre cei care au înconjurat şi au încercat să ia pentru prima dată cu asalt Palatul Victoria, erau animaţi de aspiraţia sinceră de a vedea cu ochii lor, de a simţi ca legătura cu trecutul a fost ruptă, că nu mai există calea de întoarcere la un comunism opresiv şi dezumanizant. Chiar printr-un act de forţă, cu atât mai mult cu cât revoluţia însăşi demonstrase că această calea. Pe acest fond, Mazilu şi oamenii săi au reuşit în acea seară o lovitură care avea să le fie fatală. Veritabil tribunal popular, mulţimea i-a interogat prin acuzatori publici de genul "asistentei la hematologie" în legătură cu "ce-au făcut în ultimii 5 ani?" Prin intermediul aceloraşi au fost cerute şi impuse decretele legate de reintroducerea pedepsei cu moartea şi scoaterea în afara legii a Partidului Comunist. Era, în aceste cereri - dincolo de incitarea subversivă - obsesia faptului că acea Putere n-are nici forţa şi nici dorinţa de a regla aceste chestiuni esenţiale pentru viitorul ţării. Celebrul slogan al lui Mazilu - "Moarte securiştilor" - a întors însă totul pe dos. A dezvăluit mecanismul înscenării. A făcut să se ivească neîncrederea în mesaj. Era prea multă uşurinţă în felul în care securistul Mazilu îşi condamna categoria căreia îi aparţinea. Nu putea fi adevărat. Prea era de circumstanţă. Seara de 12 ianuarie a fost, pe lângă brusca mărire şi decădere a celui ce s-ar fi dorit a fi el emblema revoluţiei, semnalul declanşării -luptei pentru putere în România. O luptă dură, presărată cu violenţe, caracterizată de o intoleranţă de sorginte totalitară ce avea să ducă la o ruptură profundă, a societăţii româneşti.
 
12 ianuarie 1994 a marcat o etapă, calitativ nouă în traseul luptei pentru putere, ea având semnificaţia îmbucurătoare a progresului, incontestabil. A unui progres democratic autentic. Îndepărtându-se tot mai mult de stradă şi de elementele perturbatoare ale acesteia, lupta politică are toate şansele să se transforme în dialog. A demonstrat-o întâlnirea de la Cotroceni. Chiar dacă de aici nu va ieşi nimic - sau nimic din ce se aşteaptă în acest moment - câştigul este incontestabil. Şi el rezidă în aruncarea unei punţi de înţelegere peste crevasa ideologiei, menite să ducă la găsirea acelui numitor comun de care ţara - nu partidele - are nevoie. A spus-o chiar preşedintele Convenţiei Democratice şi este reconfortant faptul că dincolo de neînţelegerile şi acuzele curente, dialogul n-a fost refuzat, deşi au existat suficiente tentaţii şi motivaţii.
 
Repet: nu ştiu dacă - şi chiar mă îndoiesc - aceste consultări vor avea o finalitate concretă şi vor conduce la constituirea unei alianţe apte să scoată ţara din impas. Probabil că până Ia urmă, măcar pentru lunile ce urmează vor prevala calculele şi egoismele tradiţionale. Sau, chiar dacă o asemenea alianţă s-ar realiza teoretic, ea n-ar fi rapid minată de structura aritmetică a actualului Parlament. Important mi se pare însă faptul că atunci şi acolo s-a deschis o fereastră.
 
Mai rămâne, deci, să se deschidă şi uşa...
 
Octavian ANDRONIC
 

 

În delicata chestiune a "parteneriatului pentru pace"...

 

EMISARII PREŞEDINTELUI CLINTON NE-AU REMIS UN "CERTIFICAT DE BUNĂ PURTARE"

 
AMBASADOAREA MADELEINE ALBRIGHT A VENIT LA BUCUREŞTI PENTRU A NE ASIGURA CĂ SECURITATEA ROMÂNIEI PREOCUPĂ ÎN CEL MAI ÎNALT GRAD ADMINISTRAŢIA AMERICANĂ Şl ORGANIZAŢIA EUROATLANTICĂ
 
"Premiul" pentru acceptarea entuziastă a "stagiului partenerial" va fi - probabil - admiterea noastră în organizaţia euroatlantică ODATĂ cu Ungaria. La o dată ce va fi comunicată ulterior...
• Vizită la Bucureşti a încheiat turneul de informare al ţărilor "nevişegrădene" asupra hotărârilor luate la Bruxelles • Convorbiri fructuoase la Externe şi la Cotroceni • Dineu oferit de preşedintele llieşcu în onoarea delegaţiei americane, la care au participat reprezentanţi ai unor partide parlamentare şi membri ai Executivului • Au absentat reprezentanţii PUNR, PD şi PRM • O întrebare incomodă a asistentului preşedintelui Clinton pe probleme de securitate naţională, Richard Shifter: "Când aveţi de gând să trimiteţi un ambasador la Washington?" • Dna Albright a fost însoţită de reprezentanţii presei "aservite" puterii: "Washington Post" şi "New York Times".
Când a sosit, sâmbătă pe la ora 10, la aeroportul Oto-peni, la bordul unui avion militar american capabil să aterizeze pe orice fel de vreme, doamna ambasador Ma-deleine Albright  înscria în istoria relaţiilor româno-americane un capitol protocolar inedit: domnia sa este cel mai important membru al administraţiei Clinton care poposeşte la Bucureşti.
Desigur, cârcotaşii nu vor pierde prilejul să consemneze că, în acelaşi timp, cel mai înalt emisar al administraţiei Clinton care a poposit la Praga era Clinton însuşi, dar acest lucru nu înseamnă prea mult dacă
 
(Urmare în pag. 2)
Emisarii preşedintelui Clinton ne-au remis un "certificat de bună purtare"
 
(Urmare din pag. 1)
 
privim situaţia cu realism şi bun simţ. Ştiu, este greu să ne împăcăm cu ideea că sub Ceauşescu, Nixon poposea la Bucureşti, nu la Praga, dar asta este situaţia acum, în anul de graţie 1994, când întregul echilibru politic şi al lumii s-a schimbat şi când România nu mai poate juca rolul de arbitru între interesele Estului şi ale Vestului pe care l-a avut odată în circumstanţele ştiute. Măcar pentru moment, importanţa noastră geostrategică este mult mai redusă şi chiar dacă doamna Albright a avut ca principală sarcină să ne comunice că securitatea României interesează în cel mai înalt grad Statele Unite, este evident că în vizorul americanilor ea se află, dincolo de situaţia specială a ruşilor, cehii şi polonezii, cărora li se adaugă, fără prea multă tragere de inimă (din partea euroatlanticilor) slovacii. Este foarte probabil că aceştia vor fi şi primii care vor îndeplini standardele de intrare în NATO, după stagiul partenerial. Administraţia americană este însă mulţumită de faptul că noi măcar nu facem nazurile pe care le fac polonezii şi că am acceptat, nu doar fără să crâcnim, dar chiar cu un oarecare entuziasm, perioada de "penitenţă". Este un gest care s-ar putea să ne aducă un beneficiu, deloc de neglijat: acela de a avea acces în NATO - indiferent de etapă - o dată cu ungurii pentru că, mai ales în aceste condiţii, americanii nu vor dori să adâncească disensiunile şi neîncrederea din zonă printr-un gest preferenţial care lor nu le aduce nimic. Este, de altfel, concluzia ce a putut fi trasă - fără ca ea să fi fost exprimată deschis - din discuţiile purtate sâmbătă, vreme de aproape 5 ore, cu delegaţia americană. Mai întâi la Externe, apoi la Cotroceni, unde s-au făcut şi primele declaraţii. Optimiste şi satisfăcătoare de ambele părţi, chiar dacă Bucureştiul a fost ultima escală a delegaţiei americane, ceea ce ar putea să-i facă pe pesimişti şi mai pesimişti în legătură cu locul pe care-l ocupăm pe agenda intereselor americane. Traseul prezidenţial şi cel al emisarilor săi sugerează, de altfel strategia pactului nordatlantic, pentru următoarea perioadă a cărei întindere în timp nu o poate preciza, încă nimeni. Este evident că în conformitate cu strategia "partenerială" elaborată la Bruxelles, ruşii şi sateliţii lor nu vor putea avea acces în organizaţie, ei nefiind deloc dispuşi spre acea maximă transparenţă pe care o implică reglementările euro-atlantice. Cu atât mai puţin în ceea ce priveşte integrarea tehnologică şi posibilitatea adaptării sistemelor lor de apărare la cele occidentale. Rămân, deci, vişegrădenii (minus Ungaria) în prima etapă, apoi (foarte probabil) balticii, într-o a doua, abia după care vom urma noi, ungurii şi bulgarii. Va mai curge însă multă apă pe Dunăre până atunci şi conştienţi de această dificultate, americanii sunt dispuşi să ne ofere cel puţin asigurarea interesului lor faţă de ceea ce ni s-ar putea întâmpla. Este, oricum, mai mult decât nimic.
 
POST SCRIPTUM. O tristă şi deloc plăcută confirmare a justeţei avertismentelor date de "libertatea" în legătură cu neclarităţile, din statutul ambasadorului român în Washington, dl Aurel Dragoş Munteanu, a oferit-o în cursul discuţiilor oficiale de la Cotroceni, dl Richard Shifter, asistent al preşedintelui Clinton în probleme de securitate naţională, întrebându-şi interlocutorii români "când au de gând să trimită un ambasador la Washington", pentru că este destul de dificil ca acolo să se discute mereu "pe trei voci". "Ne-ar fi de folos dacă ne-aţi putea oferi un interlocutor de la care să înţelegem clar mesajele dv" - a adăugat dl Shifter, neştiind probabil că dl Munteanu va mai trebui suportat - conform păsuirii prezidenţiale - încă vreo trei luni. Cu toate consecinţele de rigoare, între care campania declanşată de domnia sa într-o serie de gazete româneşti din New York împotriva dlui Mihai Botez, este doar un episod...
 
Octavian ANDRONIC
 
 

 
K.O. DIALOG TV
 
Rep.: Ai fost una dintre marile actriţe care au refuzat să recite versuri patriotice. 
 
Gina Patrichi: Da, aşa este! Şi n-am păţit nimic. Am jucat toate rolurile pe care le-am dorit.
 
Răspuns "în plex" pentru reporteriţă - aceeaşi cu autoarea "Memorialului durerii".

 
Minută neoficială
• La sosirea pe Otopeni - foarte promptă, în ciuda ceţei dense - doamna Albright a arborat o cochetă pălărie roşie, ceea ce i-a făcut pe unii gazetari să o compare cu Scufiţa Roşie şi să se întrebe ce va fi având în coşul cu merinde pentru... Bunica • Atmosferă degajată la Externe, unde doamna Albright s-a simţit foarte în... apele sale, provenind dintr-o familie de diplomaţi (Tatăl domniei sale a fost ambasador la Helsinki) • În timpul discuţiilor oficiale de la Cotroceni, la care au participat domnii Meleşcanu şi Spiroiu (în civil!), în salonul alăturat s-au adunat invitaţii la dineu: domnul Adrian Năstase - întors cu două ore mai devreme, din turneul său asiatic şi aflat încă sub impresia sfaturilor regelui Bumibhol al Thailandei, de a se organiza în agricultură asociaţii ţărăneşti - domnul Oliviu Gherman şi premierul Văcăroiu - nemulţumit de a-şi fi întrerupt activitatea de analizare a ordonanţelor • Domnul Nicolae Manolescu împreună cu dl Ion Raţiu au reprezentat Convenţia Democratică • Domnul Tudor Mohora, Partidul Socialist al Muncii • Au absentat, deşi au fost invitaţi, dl Gavra (de, ce înseamnă să fii partid de provincie) şi dl Dijmărescu (în absenţa dlui Roman, aflat într-un turneu euroatlantic) • Ministrul Florin Georgescu a încercat să convingă asistenţa jurnalistică de faptul că aplicarea accizelor pe "viciu şi lux" (ţigări, băuturi şi auto-turisme mai mari de 1800 cmc) va aduce importante beneficii bugetului • Consilierii prezidenţiali, Traian Chebeleu şi Vasile Ionel au făcut oficiul de gazde • Senatorul Caius Dragomir l-a abordat pe Florin Georgescu în chestiuni de specialitate • La dineu, la masa dnei Albright au luat loc preşedintele Ilieseu, premierul Văcăroiu, miniştrii Meleşcanu şi Spiroiu, domnii Năstase şi Gherman, dl Shifter şi ambasadorul John R. Davis • Invitaţii s-au servit singuri de la bufet • Cu ochii pe ceas, şefii protocolului au dat semnalul de plecare la 14.30 fix • Înainte de despărţire, în holul Cotroceniului, dl Iliescu a mai rămas la o şuetă cu dnii Manolescu, Raţiu, Năstase şi Dragomir • Dna Albright a fost însoţită de ziarişti reprezentând presa "aservită" puterii americane: Washington Post şi New York Times...
 
Culmea euroatlantismului:

VARŞOVIA SĂ FIE PRIMA CARE INTRĂ ÎN NATO!