Publicat: 17 Noiembrie, 2018 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1993?

De la o zi la alta

Vin negociatorii de la FMI
LA ANUL VIN Şl DOLARII!

"AZI, 16, ORA 12,10 (ORA WASHINGTONULUI) AM AVUT ULTIMA ÎNTÂLNIRE CU MICHEL CAMDESSUS ŞI NE-AM FELICITAT RECIPROC PENTRU SUCCESUL NEGOCIERILOR"
 — A DECLARAT IERI MIRCEA COŞEA, CU UN OPTIMISM UŞOR EXAGERAT, DUPĂ ÎNCHEIEREA DISCUŢIILOR CU PREŞEDINTELE FONDULUI MONETAR INTERNAŢIONAL.
VIN DOLARII? UŞUREL: MAI ÎNTÂI VOR VENI TEHNICIENII FMI, IAR MEMORANDUMUL VA FI FINALIZAT ÎN DECEMBRIE. AŞA CĂ ABIA LA ANUL.

Ce-au făcut în America "cei trei crai finanţişti" — Mircea Coşea, Mugur Isărescu şi Florin Georgescu?
AU DISCUTAT CONŢINUTUL PROGRAMULUI ECONOMIC AL REFORMEI, PE CARE URMEAZĂ SĂ-L SUSŢINĂ FMI. PROGRAM CE SE VA BAZA PE O POLITICĂ FISCALA ŞI MONETARĂ RESTRICTIVE ŞI ACCELERAREA PRIVATIZĂRII.
Aşadar, spre deziluzia multor "comentatori", acordul STAND BY rămâne în... picioare!
PREMIERUL A AFLAT CĂ MERG PROST LUCRURILE PE LA PUNCTELE DE TRECERE A FRONTIEREI Şl I-A CHEMAT PENTRU A-I MUŞTRULUI PE FACTORII RESPONSABILI.

Aflăm cu surprindere că darea în vileag a unor matrapazlâcuri comise de foşti guvernanţi se
numeşte...
PERSECUŢIE POLITICĂ!
A luat fiinţă chiar un Comitet de Rezistenţă, în fruntea căruia se află cei care au băgat mâna cel mai adânc...

Muzica şi afacerile
Michael, cu figura sa a la Liz Taylor, pe care şi-a confecţionat-o la cerere.

MICHAEL JACKSON - UN MIT DESTRĂMAT?

PRIMARUL TUTUNARU DA UN PALAT PE O GARSONIERĂ

Analizând cu sânge rece situaţia,
MINISTRUL SĂNĂTĂŢII NU-ŞI FACE SÂNGE RĂU DIN CAUZĂ EXPORTULUI DE PLASMĂ...