Publicat: 18 Aprilie, 2019 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1994?
Libertatea din 18 aprilie 1994

DE LA O SĂPTĂMÂNĂ LA ALTA

Când să zică BANCA NAŢIONALĂ "Doamne-ajută" în chestiunea modificării cursurilor...

LA B.R.C.E. EXPLODEAZĂ BOMBA CORUPŢIEI

ARESTAREA VICEPREŞEDINTELUI PETRE DIMA DESCHIDE CALEA OFENSIVEI ANTICORUPŢIE SPRE "VÂRFURI"

Este de aşteptat ca "schijele" acestei bombe să facă victime în întregul sistem bancar în care a proliferat, spre forme aberante, celebrul "10%".

SEMNALAT DE "LIBERTATEA", ÎNCÂ DE ANUL TRECUT, COMISIONUL ILEGAL, OFERIT DE CEI DORNICI SĂ INTRE MAI REPEDE LA SCHIMBUL DE DOLARI "IEFTINI", A FĂCUT CA ÎN BUZUNARELE UNOR FUNCŢIONARI NECINSTIŢI SĂ INTRE MILIOANE DE DOLARI

"MISTER 10%" ARE ACUM O IDENTITATE PRECISĂ

Alte nume s-ar putea afla consultându-se listele cu beneficiarii schimburilor prioritare - solicitate şi de Curtea de Conturi, dar aflate sub "protecţia" secretului bancar. Acelaşi care a făcut să apară, peste noapte, averi impresionante din nimic.

PRIN ARESTAREA "LA VÂRF" OPERATĂ LA B.R.C.E., PARCHETUL GENERAL ŞI POLIŢIA MARCHEAZĂ O COTITURĂ ÎN ATITUDINEA FAŢĂ DE FENOMEN: PENTRU PRIMA OARĂ ANTICORUPŢIA ATINGE ZONELE SUPERIOARE ALE SOCIETĂŢII SAU MĂCAR, DESCHIDE CALEA SPRE ELE.

PANICA CELOR CU "MUSCA PE PORTOFEL" ESTE DUBLATĂ DE TEAMA CĂ SCANDALUL VA AVEA REPERCUSIUNI ASUPRA POSIBILITĂŢILOR DE A SE OBŢINE CREDITE VITALE DIN AFARĂ

La Banca Română de Comerţ Exterior, conflictul latent dintre ex-preşedintele Dan Pascariu şi actualul preşedinte Răzvan Temeşan capătă tonalităţi acute.

ÎN VREME CE PASCARIU LIPSEŞTE DIN ŢARĂ, DIN ZIUA IMEDIAT URMĂTOARE ARESTĂRII PATRONULUI FIRMEI PAN CARS, TEMEŞAN ACUZĂ FOSTA CONDUCERE DE A FI PATRONAT NEREGULILE

"Ideea schimbării a fost tocmai aceea de a se face «curăţenie» în Bancă" - a declarat Temeşan, care estimează la 500 milioane de dolari pierderile pe care le va provoca acest scandal
O NOUĂ "AFACERE SKODA"?

Mita luată de vicepreşedintele băncii conduce însă spre aspecte mult mai grave. Şi anume...

O CONSIDERABILĂ EVAZIUNE FISCALĂ GENERATĂ DE SISTEMUL IMPORTURILOR DE AUTOTURISME DIRECT PE BENEFICIAR, DE CARE AU UZAT Şl INSTITUŢII Şl OFICIALITĂŢI DE PRIMĂ MÂNĂ

Flotila impresionantă de OPEL, AUDI, VOLVO, RENAULT nu a lăsat în casieria ţării nici un fel de taxe vamale.

ÎNTREG SCANDALUL A FOST DECLANŞAT DE BLOCAREA DE CĂTRE VAMĂ Şl GARDĂ A 100 DE AUTOTURISME SKODA PENTRU CARE NU SE PLĂTEAU TAXELE VAMALE DE "FIRMĂ IMPORTATOARE"

Consecinţele acestui scandal vor fi într-adevăr grave.

DAR MAI GRAVĂ AR FI PERPETUAREA SISTEMULUI CARE A CONDUS PÂNĂ AICI. BĂNCILE MERITĂ O LITURGHIE ŞI O SPOVEDANIE!

Amin!

SĂPTĂMÎNA POLITICĂ

ALEGERI CU REZULTATE ANTICIPATE

Unii descoperă cu surpriză că partidele politice au început să facă deja campanie electorală. Surpriza vine din convingerea că aşa ceva e valabil doar în perioadele preelectorale. Este, desigur, o lipsă de maturitate politică, pentru că orice partid care se respectă şi ştie cum se duce lupta în acest câmp nu renunţă nici un moment de a-şi face popularitate şi de a câştiga noi aderenţi.

Ultimele săptămâni au fost marcate de indignarea forţelor din opoziţie faţă de campania mascată a partidului de guvernământ. Indignare generată mai mult de faptul că în această acţiune au fost angrenate, masiv, personalităţi ale Executivului şi alte persoane publice. PDSR a lucrat intens "în teritoriu" folosind orice pretext - simpozioane, vizite de lucru, aniversări. A făcut-o cu o obstinaţie care te face să crezi că în spatele acestei ofensive se ascunde ceva. Ce? Ce altceva decât alegeri anticipate? Dar este destul de evident faptul că alegerile anticipate nu sunt dorite de nimeni - nici de Putere, nici de clienţi ai Puterii, nici de Opoziţie. Pentru simplul motiv că nimeni nu pare dispus să renunţe la confortul pe care-l asigură actuala configuraţie parlamentară, care, la urne, ar putea fi drastic amendată, pe tot eşichierul, de neîncrederea tot mai marcată a electoratului în politică şi în oamenii politici. Singurii care ar avea ceva de câştigat sunt radicalii şi extremiştii care vor polariza în jurul lor pe aceia care văd în Parlament o moară de vorbe şi în Guvern un organism lipsit de eficienţă. PDSR a mai utilizat "şantajul" alegerilor anticipate pentru a face Opoziţia mai cooperantă în anumite chestiuni, dar nu a părut niciodată a lua în serios o astfel de eventualitate, cu atât mai mult cu cât ea nu primise binecuvântarea prezidenţială.

Ce se întîmplă, deci, acum? Se întâmplă că, încă din această săptămână, va începe discuţia proiectului de Buget. Proiect important, fără de care guvernul va fi blocat în deciziile sale. Se anticipează dispute dure de guerillă parlamentară, cu atacuri sub centură ale Opoziţiei pe "cărţile" clasice ale Sănătăţii, învăţământului şi Culturii, cu riposte ale coaliţiei pe tema insuficienţei resurselor şi, până la urmă, cu blocarea discuţiilor prin părăsirea sălii de către parlamentarii indignaţi. Ceea ce, teoretic, n-ar trebui să provoace prea multe griji coaliţiei guvernamentale. Dacă n-ar exista nişte precedente. Votul unor legi în care lovitura sub centură a venit de la proprii parlamentari care, mai nou, aplică tactica subtilă a absenţei de la vot. Discuţiile pe marginea Bugetului promit să fie mai rele decât trei moţiuni de cenzură şi liderii PDSR sunt obligaţi să ia foarte în serios eventualitatea unui blocaj care să conducă Ia imposibilitatea guvernului de a mai funcţiona şi Ia obligarea preşedintelui de a decide ţinerea de alegeri anticipate. Ca orice partid care deţine puterea şi nu doreşte să o piardă, PDSR încearcă, prin actuala campanie, să anticipeze chiar şi rezultatul alegerilor. Ceea ce, pe fondul buimăcelii şi lipsei de atenţie a unei Opoziţii măcinate de neînţelegeri, s-ar putea să-i reuşească.

Octavian ANDRONIC


Între atâtea aniversări, iată şi...
Centenarul unui mare gazetar:

PAMFIL ŞEICARU

Au trecut o sută de ani de la naşterea celui care a fost, între războaie, gazetarul-emblemă al vremii: Pamfil Şeicaru. Personalitatea directorului "Curentului" este evocată astăzi - în cadrul unei manifestări prilejuite de o expoziţie omagială organizată la ora 14 la sediul Băncii Internaţionale a Religiilor din bd. Unirii nr. 27 - de către dr. Ion Popescu, directorul Centrului Internaţional Ecumenic, scriitorul Dinu Săraru, Octavian Andronic, directorul ziarului "Libertatea" şi ziaristul Mircea Dumitrescu, redactor la "Curentul" în perioada 1940-1942.

Consemnăm această aniversare cu un 'fragment ' din Volumul "Articole de fond" - ianuarie-august 1944, apărut într-un volum pe care marele gazetar i l-a trimis compatriotului său aflat în exil, cu următoarea dedicaţie: "Domnului Eugen Mihăescu, în semn de mare bucurie pe care am simţit-o văzând succesele nnui român dincolo de frontierele ţării. Pamfil Şeicaru, 12 iulie 1978".

Certitudinea lui Iuliu Maniu
La întoarcere am văzut pe mareşalul Antonescu pe la sfârşitul lui februarie 1944. M-a ascultat cu mare atenţie şi nu s-a arătat surprins de cele ce i-am comunicat din partea lui Kovalewski. Când i-am redat dorinţa colonelului Kovalewski de a-i comunica şi lui luliu Maniu cele transmise mareşalul mi-a spus: "Chiar te rog să-i comunici ca să se convingă că în zadar va tot aştepta cele două brigăzi anglo-americane aeropurtate. Roosevelt şi Churchill nu vor intra în conflict cu Stalin din o prea mare simpatie pentru România ca şi pentru Polonia".

L-am văzut pe Iuliu Maniu la Mihai Popovici. Mihai Popovici avea un început de surzenie şi eram obligat să vorbesc cât mai tare şi să repet ca să fiu înţeles, i-am atras atenţia lui Iuliu Maniu că servitorii pot auzi şi transmite lui Cristescu, directorul general al siguranţei. Cu un zâmbet Maniu m-a liniştit: "Apoi sunt oameni de credinţă, nu avea nici o grijă". Totuşi un raport a fost făcut de Cristescu mareşalului Antonescu în care reda exact convorbirea. Şeful siguranţei nu ştia că transmisesem lui Iuliu Maniu din ordinul celui căruia mă denunţa.

După ce am fost ascultat cu obişnuita lui atenţie, Iuliu Maniu a ţinut să împrăştie temerile mele de viitor spunându-mi: "Nu fiţi neliniştit, dvs. citiţi prea adesea pe Goebbels şi vă lăsaţi influenţat de propaganda lui. Mă rog, cum poate şti colonelul Kovalewski tocmai din Lisabona ceea ce s-a discutat la Teheran? Şi el este victima propagandei hitleriste care împrăştie în toată lumea născocirile ei diabolice să zăpăcească lumea. Pentru liniştea dvs., mulţumindu-vă pentru cele comunicate, vă pot spune că nimic nu se va schimba în Europa centrală şi în Balkani, cu atât mai mult în ceea ce priveşte frontierele ţării, fără ca în prealabil dl Churchill şi preşedintele Roosevelt să mă consulte. "Nu-l mai citiţi pe Goebbels". I-am replicat: "Cum să-l citesc când nu ştiu germana, dvs. puteţi să-l citiţi." A zâmbit indulgent.


MARELE SCANDAL BANCAR A IZBUCNIT!

Dolarii în "contul" corupţiei 

"MISTER 10%" ARE UN NUME: PETRE DIMA

Şi o funcţie importantă - vicepreşedinte al B.R.C.E.

Că scandalul corupţiei din sistemul bancar a izbucnit la BRCE poate să fie doar o întâmplare. El putea să explodeze la oricare alta dintre băncile angrenate în păgubosul şi dubiosul sistem al "fixingului" prin intermediul căruia societăţile comerciale în general, dar cele private în special, aveau acces la "dolarii ieftini" din visteria statului. Marea foame de dolari manifestată în primii trei ani de după Revoluţie a condus la constituirea unui sistem de tip mafiot prin care, contra unui comision de 10% (uneori chiar mai mare, în funcţie de pressingul afacerilor) dosarele celor culanţi     erau împinse mai în faţă şi prindeau un curs mai bun, în timp ce altele, ale celor care nu cunoşteau regulile jocului, aşteptau mult şi bine până li se lungeau urechile. Cei mai deştepţi şi-au creat un sistem propriu, constituindu-şi o mulţime de societăţi şi împărţindu-şi între acestea necesarul, sumele mai mici având acces mai rapid.

Cum se distribuita această taxă de 10%, şi între cine, va rămâne un mister, atât timp cât dl DIMA nu se va hotărî să vorbească.

Totuşi, faptul că ceea ce s-a întâmplat la BRCE nu e chiar întâmplător, ne-o mai dovedeşte şi altceva: în cursul anului trecut un funcţionar al acestei bănci a fost reţinut pentru primirea unei sume din partea unui negustor arab căruia îi facilita anumite demersuri. S-a crezut atunci că dl lordăchescu va fi "cheia" misterului, dar nu s-a confirmat, Cercetările poliţiei au scos la iveală un "peşte mic".

Este Petre Dima un "peşte mare"?

La recenta Adunare generală a acţionarilor de la BRCE, în cursul căreia fostul preşedinte Dan Pascariu a fost schimbat cu Răzvan Temeşan, Mircea Dima şi-a păstrat funcţia de vicepreşedinte. Până în ziua de 14 aprilie când, la ora 15,45, a fost ridicat de poliţie direct dintr-o şedinţă în acel moment Răzvan Temeşan se afla în drum de la aeroport spre bancă, după ce condusese delegaţia ce pleca la Paris. Evenimentul venea pe fondul unei alte arestări, cu o zi în urmă, a şefului serviciului administrativ, Victor Segărceanu. Motivul reţinerii, acestuia nu era cunoscut cu exactitate: se bănuia că era vorba despre mită primită din partea unei firme ce urma să execute o instalaţie de aer condiţionat în sediul băncii. Arestarea lui Dima a avut efectul unei lovituri de trăznet nu numai în BRCE, ci în toate băncile centrale.

O nouă "afacere Skoda"?

După cât se pare, este vorba despre o nouă "afacere SKODA". Societatea mixtă româno-israeliană PAN CARS avea ca obiect importul de autoturisme SKODA. Noi, şi la un preţ extrem de competitiv - în jur de 5 000 USD - mult sub preţul altor mărci comercializate curent (OPEL, VOLVO, RENAULT) de către firme sau reprezentanţe în România. Oferta era atât de avantajoasă încât - dacă e să dăm crezare unor informaţii neverificate - chiar Parchetul General comandase 4 autoturisme. Banii se depuneau într-un cont special deschis la BRCE, după care urma livrarea. S-a întâmplat însă să se producă întârzieri care i-au băgat la idei pe cumpărători, iar unii dintre aceştia au sesizat poliţia. Controlul făcut la sediul firmei a dus la descoperirea unor nereguli în operaţiunile bancare. Mircea Bleher a fost reţinut pentru 24 de ore, după care Parchetul i-a prelungit mandatul la 30 de zile.

De ce a plecat Dan Pascariu din ţară?

Evident, s-ar putea să fie doar o coincidenţă. Dar s-ar putea şi să nu fie. Cert este că, la o zi sau două după a-restarea lui Bleher, Dan Pascariu, fostul preşedinte al BRCE, a plecat urgent în străinătate, întregul scandal găsindu-l într-un loc de unde poate urmări cu atenţie desfăşurarea acestuia. Dan Pascariu îndeplineşte în continuare, funcţia de consilier în BRCE, deşi relaţiile dintre el şi Răzvan Temeşan, încordate de mai multă vreme, au fost definitiv deteriorate de rocada pe care ambiţiosul Dan Pascariu n-a prea fost dispus să o accepte.

Legat de cazul Dima - Segărceanu, Răzvan Temeşan este foarte categoric:

"Dan Pascariu a avut responsabilitatea faptelor pentru care au fost arestaţi cei doi!"

Înfiinţată în 1993, cu un capital de 9,6 milioane lei (!) firma PAN CARS a beneficiat în timpul preşedinţiei lui Dan Pascariu de mai multe credite de câte 50 milioane lei. Cât de justificate, ne e greu se spunem acum, probabil că nu prea, din moment ce Dima şi Segărceanu au fost mituiţi cu câte 3.800 de dolari şi 16.000 dolari, şi au primii trei autoturisme DAEWOO şi unul SKODA, livrate fără plată şi "eşalonat", în cursul anului 1993.

La cei doi s-a ajuns prin intermediul unor acte ale firmei pe care se afla semnătura lui Segărceanu.

Prin Skoda - spre cea mai mare fraudă vamală?

Cum spuneam, afacerea s-a inflamat în momentul în care Vama şi Garda au blocat 100 de autoturisme Skoda pe motivul că fiind importate de o firmă, nu plăteau taxele vamale corespunzătoare.

Povestea e mai veche şi ea ar putea să reprezinte, după contrabanda cu ţigări, cea mai mare fraudare a bugetului statului prin sustragerea de la pista taxelor vamale. Sistemul importului de autoturisme direct pe numele cumpărătorului - deci fără a implica taxele care se plătesc pentru importuri propriu-zise - este practicat pe scară largă în România de către aproape toate firmele şi reprezentanţele. Dacă se vor cerceta documentele de la Ministerul Finanţelor se va constata că practic, importul de autoturisme nu figurează ca un capitol distinct printre taxe. Ba, culmea este că chiar instituţii ale statului (Guvernul, Preşedinţia) au beneficiat de astfel de importuri prin care Bugetul, şi aşa prăpădit cum este, a mai fost o dată păgubit.

Consecinţele scandalului

Deşi motivul arestărilor nu este direct legat de lungul proces infracţional al "fixingului preferenţial", se va ajunge fără îndoială şi acolo. Pentru că aceasta este de fapt buba, de aici s-a declanşat întregul proces al corupţiei generalizate, pentru că agenţii economici s-au considerat îndreptăţiţi să-şi recupereze prin varii mijloace, cei 10% achitaţi la negru, şi să perpetueze metodele ilicite. Multe zeci de milioane de dolari au intrat în acest fel în buzunarele unor mai mari sau mai mici responsabili din sistemul bancar, producându-Ie peste noapte o creştere a nivelului de trai: autoturisme noi, de ultimul tip, concedii în străinătate, cărţi de credit, achiziţionări de proprietăţi care nu corespund nici pe departe câştigurilor oficiale. O statistică referitoare la cei care au călătorit în străinătate în ultimii ani mai mult şi mai des i-ar scoate fără îndoială în evidenţă pe bancheri - mai mici şi mai mari. Şi poate că de aici ar trebui să-şi înceapă acţiunea o "lege 18" adoptată în condiţiile actuale. Asta este însă o chestiune de perspectivă. De actualitate este alta şi anume marele deserviciu pe care acest scandal îl poate face României.

"Pierderile pot atinge 500 milioane dolari"

...Afirma Răzvan Temeşan, referindu-se la posibila tăiere a unor linii de credit străine necesare achiziţionării de petrol şi gaze. Iar preşedintele BNR, Mugur Isărescu, care n-a apucat să savureze succesul alinierii cursurilor valutare, crede că difuzarea prematură a acestei informaţii va afecta credibilitatea băncii şi că trebuiau aşteptate rezultatele definitive ale anchetei.

Poate că aşa este. Dar, permiteţi-ne să credem că asanarea morală a acestui sector vital merită chiar riscurile unei pierderi temporare de credit. Altfel, ar putea fi vorba de pierderea definitivă a speranţei că lucrurile mai pot fi îndreptate.

Octavian ANDRONIC
Foto: Gabriel MIRON


Parlamentul va îmbogăţi harta României cu zece judeţe
​ŢĂRII, CÂT MAI MULŢI PREFECŢI

Pagina a 2-a

.