Publicat: 19 Februarie, 2014 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu două decenii, în 1994?

TRANZACŢIILE TRANZIŢIEI

 

IUBIREA DE SCAUN

 
Pe vremea dictaturii, scaunul avea o semnificaţie de-a dreptul religioasă: era un "dar" făcut de sus. Dăruitul nu se întreba, de regulă, dacă-l merită sau nu. După cum nu se prea întreba nici cel ce dăruia. Era actul de bunăvoinţă care putea să-l fericească pe muritorul aspirant la gloria nomenclaturistă şi de care acesta încerca să se bucure cât mai mult cu putinţă. După cum era dat, scaunul putea fi şi luat, în orice moment şi fără nici o explicaţie. Revenit cu picioarele pe pământ, cel dat jos din scaun nu numai că nu îndrăznea să gândească a cere explicaţii, dar era fericit dacă fenomenul rămânea fără alte urmări. Trăia în continuare din amintirea perioadei în care a fost înscăunat şi cu speranţa secretă că minunea s-ar mai putea repeta.
 
Democraţia postrevoluţionară a produs mutaţii importante în concepţia despre scaun. Rapida instalare a unora în scaunele vacante, bazată sau nu pe un simulacru electoral - chiar acolo unde nu era cazul - şi pe deteriorarea rapidă şi catastrofală a mecanismelor de putere şi de comandă, i-au făcut pe unii nomenclaturişti să creadă că s-au instalat acolo pentru tot restul vieţii şi să se gândească - de ce nu? - la modul în care le-ar putea lăsa moştenire. Scoaterea din scaun a unui personaj vădit incapabil a devenit o operaţiune extrem de dificilă, dacă nu imposibilă. Sentimentul legitimităţii revolutionare a acţionat puternic, transformând ierarhiile într-o reţea de scaune în care fiecare piesă constituia, de fapt, unul dintre picioarele celei de deasupra, răsturnarea uneia riscând să producă o reacţie în lanţ, oricum de neacceptat. Soliditatea structurilor birocratice de astăzi se bazează tocmai pe această enormă îmbinare de interese, dictată de incapacitatea de a face altceva.
 
Atunci când, totuşi, lucrurile se încing şi înscăunatul simte că e posibil să se rupă legătura dintre el şi obiect, începe să ţipe: că Puterea are ceva cu el, că-l simte că e -sau vrea să fie - echidistant şi nu vrea să înghită asta, că cei care vor să-l dea jos n-au acest drept şi el nici măcar nu-i recunoaşte şi aşa mai departe. Cazul Florică este, din acest punct de vedere, unul bibliografic. La fel de interesant promitea să devină "cazul Pascariu". Preşedintele BRCE a început să se agite de mania-focului când a prins de veste că ar exista ideea rotirii sale: cum să se întâmple aşa ceva când el nu-şi terminase marile proiecte, când străinătatea avea încredere doar în el şi când, la urma urmei, nici măcar nu dorea să fie schimbat? Agitaţia pe care a făcut-o în jurul acestui proces absolut firesc în evoluţia unei structuri organizatorice vădeşte carenţele de gândire ale unui pseudomanager care nu s-a întrebat nici un moment dacă nu cumva schimbarea este justificată de politica stângace (pentru stat) pe care a dus-o în fruntea unei instituţii şi într-o funcţie pentru care a dovedit că nu avea calificarea necesară. Desprinderea de scaunul prezidenţial a căpătat, pentru dl Pascariu, proporţiile unei tragedii personale cu reverberaţii planetare. Pentru că aici, în mod evident, scaunul era cel care a făcut omul şi nu viceversa. Cum ar fi fost normal.
 
Octavian ANDRONIC
 

INTERVIUL DE SÂMBĂTĂ

 
Ştefan Popa-Popas: "În caricaturi trag în toţi!"
 
- V-a fost teamă să poposiţi până acum în Capitală?
 
- Mi-a fost teamă că altora le va fi teamă de... Popas!
 
- De ce credeţi că s-ar mai teme cineva de ''peniţa" Popii?!
 
- Peniţa este cum este; mai boantă sau mai ascuţită! Dar urmele ei pot întrista sau chiar exaspera...
 
- Tema expoziţiei cu care, anul trecut, îmi spuneaţi că veţi veni la Bucureşti era intrigantă: "Animalele carene guvernează". Ca descendenţi legali din romani, cu accentul pe a, luăm noţiunea în accepţiunea latină, de însufleţiţi. Deci, însufleţiţii care ne guvernează! Nu i-am regăsit, totuşi, pe simezele de la Cercul Militar Naţional... 
 
- Gazdele s-au dovedit mai inanimate decât mine!
 
- Va urma serialul: "Inanimatele care ne găzduiesc"?
 
- Vor urma mulţumirile mele faţă de organizatorii care mi-au prilejuit prima întâlnire cu publicul bucureştean. Majoritatea portretelor sunt dedicate unor actori îndrăgiţi de tot românul.
 
- Ce interese politice slujiţi?
 
- Eu am opţiunea mea politică în viaţa de zi cu zi. Dar în caricatură - trag în toţi!
 
Ion BUTNARU
 

OBSESII ÎN DIASPORA

 
Este cel puţin îmbucurător să constaţi că presa din diaspora nu este compusă doar din subproduse "dirijate"; gen "Lumea liberă" din New York, a şoferului de taxi Cornel Dumitrescu. Întâmplarea a făcut să dăm peste acest "ZUM" - un bilunar care se difuzează pe întreg teritoriul Statelor Unite, în special în zonele locuite compact de colonii româneşti. Lectura acestui ziar - care deţine deja privilegiul de a avea cea mai largă circulaţie în cadrul comunităţii româno-americane - demonstrează nu doar o bună şi corectă cunoaştere a realităţii româneşti din ţară, dar şi o superioară înţelegere a rolului diaspora.
 
Vă prezentăm, din numărul apărut la 1 februarie, două articole reprezentative pentru conduita morală a acestei gazete.
 
ÎN PAGINA A 2-A