Publicat: 2 Februarie, 2016 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1991

A murit un lac

Opera Română nu mai are în repertoriul său "Lacul Lebedelor" în vremea cînd era strivită de indicaţii, invadată de frig şi sugrumată de autofinanţare, înverşunarea de a juca această celebră şi irepetabilă creaţie a geniului ceaikovskian era o formă de protest, zguduitor. In puritatea tăcerii, ca însăşi muţenia desăvîrşitelor simboluri ale gingăşiei — lebedele. Astăzi Opera nu mai poate juca "Lacul" din simplul şi răscolitorul motiv că nu mai are atîtea lebede cît cer canoanele libretului.
În această privinţă, Lacul e sfînt. El nu se poate juca şi nici nu se joacă nicăieri în lume decît strict cu numărul de lebede pe care le-a voit creatorul său. Atunci cînd lipseşte numai şi o singură lebădă. Lacul moare. Poate de aceea este şi atît de desăvîrşită existenţa sa scenică. La Bucureşti Lacul a dispărut de curînd. Mai alunecă pe scîndura amintirii luciului său doar umbrele, de zîne rătăcite, ale lebedelor mici, desperecheate, pe care nimeni nu vrea să le vadă suferind.

Ziarul Libertatea din 2 februarie 1991 pag. 1-a ▼ Click pe imagine pentru mărire 

Vom intra în Europa fără cultură?

Gheorghe TOMOZEI

Întruniţi zilele trecute în consiliu, scriitorii ciţi s-au aflat în frumoasa casă pictată Vernescu-Lenş, cu care i-a cadorisit Revoluţia, s-au întrebat, firesc, dacă anul în care tocmai am intrat va fi benefic pentru cultura noastră. Pălmaşii romanelor, plugarii poemelor şi arendaşii eseurilor critice şi-au îngăduit să viseze. Edituri avem, reviste şi jurnale cu nemiluita, juni sîntem (mai ales noi cei cam trecuţi; înaintaţi în vîrstă, adică scăzuţi), liberi sîntem (scrieţi, nimeni nu depinde de nimeni) şi o sumă de alte considerente au făcut din noi nişte cavaleri de o clipă. 
De ce de numai o clipă?
- Fiindcă, iubite cetitorute, dacă pînă acum n-ai avut bibliotecă, nici că mai ai şansa, să zideşti una. Cărţile fiind cărămizi smălţuite, comparaţia cu zidul e întru totul firească. In primul rind, e problematică procurarea "sculei", a mobilei propriu zise. Admiţind că s-a fabricat şi nu e încă în "pom", preţul ei e usturător, de parcă rafturile s-ar fi dulgherit din lemn de boabab şi nu din clasicul sanvici (rumeguş intre două felii de placaj), de parcă ar fi vorba de viorile Stradivarius.
Vertiginos urcă şi mai ales vor urca preţurile la cărţi. Cu alte producte ale pămîntului te mai descurci: n-ai parale să iei o gîscă, te mulţumeşti cu penele. E scumpă berea? Beai numai o cinzeacă, beai vinul cu toiul şi sifonul cu dorobanţul. E complicat însă să intri în librărie şi pipăind un tom de o mie de pagini ("Opere" de Brucan, să zicem) să te rosteşti nonşalant: "Pune şi mie o litră!".
Vom citi anunţuri bizare: "Caut asociat pentru cumpărarea volumului "Soneturi" de G. Tomozei, aştept provincia". Lasă că "soneturile" nu vor mai avea ca sub odiosul regim 14 versuri, ci vor fi ceva mai scurte, ca să încapă mai multe pe pagină, că de unde hîrtie să măi tipărim novele secsualiceşii, horoscoape şi alte năzdrăvănii.
Un roman va costa, spun calculele anticipative, cit un costum de ţoale, dar nu străinesc, doamne fereşte, ci dacic. O plachetuţă de versuri (Nichita le numea Gillete!) se va putea cumpăra cu contravaloarea unei cămăşi de lux. Vinzi frigiderul şi iei lexiconul! Pe un Trabant poţi primi un volum Picasso!
Singurele volumuri accesibile ar rămine partea de telefon a oraşului Jibou şi Mersul trenurilor.
Din pricini lesne de înţeles, anumite cărţi, cu dubioasă vandabilitate nici nu vor mai fi tipărite, editurile neasumîndu-şi riscurile de rigoare, altele nici nu se vor mai scrie. O istorie a literaturii nescrise de la începuturi pînă azi trebuie să recunoaşteţi că s-ar citi uşor şi nici n-ar costa prea mult.    
Lipsa paralelor e cea mai cruntă cenzură imaginată cîndva şi oricît ne-am amuza vorbind despre necazurile necăjitei obşti a scriitorilor s-ar cuveni să încercăm să-i imblînzim soarta.
Vom intra în Europa fără cultură? Şi ce treabă are Europa cu Asiile inerţiilor noastre, cu Oceania sărăciei, cu Groenlanda fricii?

Ziarul Libertatea din 2 februarie 1991 pag. a 2-a ▼ Click pe imagine pentru mărire 

Ziarul Libertatea din 2 februarie 1991 pag. a 3-a ▼ Click pe imagine pentru mărire 

Ziarul Libertatea din 2 februarie 1991 pag. a 4-a ▼ Click pe imagine pentru mărire 

"Gura lumii" ÎN IMAGINI

AMBIDEXTRU

POLICE ACADEMY

Acţiunea se petrece în Academia de Politie. Ce interesant, ce palpitant, ce trepidant. Să pătrunzi în lumea plină de mistere şi neprevăzut a uzinelor de superpoliţişti din serialele TV. Cum e în realitate o Academie de Poliţie, în- care poţi să intri şi să te convingi personal cît senzaţional şi cîtă realitate prozaică se amestecă în existenţa ei cotidiană, încercăm să vă prezentăm prin oglindirea ei în cîteva din principalele personaje ale unei recente întîlniri oficiale.
• DOSARELE ACADEMIEI. Dl. A. Munteanu, fost colonel disident şi actual general activ şi-a întreţinut interlocutorii cu subiecte de interes din preţioasele Arhive ale statului al căror şef a fost numit după revoluţie. Dl. general n-a fost niciodată actor de prim plan şi poate pînă acum nu l-ati cunoscut. Cineva trebuie să fie si în planul doi. Şi, după cum se vede, cineva e totdeauna în planul doi.
• ACADEMIA IDEALĂ. Un om mereu calm şi paşnic si, totuşi, iubit de concetăţeni. O minte pătrunzătoare şi odihnită. O figură comună, însă plină de personalitate. Privire străpungătoare, zîmbet deschis, aer sever. Cu mare experienţă, dar tînăr şi impetuos. Dacă credeţi că aşa şi numai aşa trebuie să fie imaginea unui şef de poliţie în ochii bobocilor de pe băncile Academiei, îl obligaţi pe dl. general Dănescu să aibă complexe. Si ar fi păcat, pentru, că e un om calm, paşnic. Şi bun poliţist.
• ACADEMIA SI PRIMĂRIA. Alături de cîţiva din consilierii săi, dl. primar Oproiu a vizitat pentru prima dată Academia de Politic. In ciuda emoţiei care l-a copleşit pe unul din trei însoţitori, dl. primar îşi tine cumpătul, pentru că Bucureştiul are acum cel puţin zece institutii academice — de ştiinţă, de teatru, de arte frumoase, de arte marţiale, culinare etc.
• ACADEMIA LIRICĂ. Festivitatea dezvelirii unui monument la Academia de Politie nu se poate imagină nici acum fără un recital de poezii patriotice. Studenţii poliţişti îl preferă pe Gheorghe Cozorici. Tradiţional interpret al rolurilor de voievod sau maistru luminat si viteaz, cunoscutul actor Naţionalului bucureştean a citit cu patos, ca pe vremuri. Si a fost momentul poetic, scurt şi binevenit ca un repaos ordonat Ia momentul potrivit.
• ACADEMIA DIRIJATĂ. Dl. Niculescu Duvăz a dirijat discuţiile pe subiecte care au făcut din problemele tineretului şi sportului capul de afiş al reuniunii mondene de la Băneasa. Pentru aceasta, dl. ministru s-a folosit de celebra sa pipă care îl apropie, din punctul de vedere al recuzitei de dirijorii de la pupitrele culturii si economiei.
• VIVAT ACADEMIA. Trebuie să ai mult umor să fii ministrul culturii în perioada cea mai defavorabilă înfloririi sale. Pentru dl. Andrei Plesu, trei sferturi din timpul înaltei sale demnităti se împarte în mod egal între refuzurile pretenţiilor şi reclamaţiilor rudelor, prietenilor şi cunoştinţelor, legate de obţinerea unei locuinţe, a unei vile, a unui teren arabil, a unei autorizaţii sau a unei excursii de documentare. Cită vreme poliţistii nu i-au cerut nimic vreme de ptru ore, dl. Plesu este gata să cînte "Vivat Academia". Fie si de politie.

Ziarul Libertatea din 2 februarie 1991 pag. a 5-a ▼ 

Topul restaurantelor

XXXXX Firmă cu mari pretenţii, local de lux, servicii impecabile
XXXX Firmă serioasă. Local select cu un anumit specific, servicii de excelentă calitate. Dacă sinteţi înzestrat cu rafinament şi bani merită să deveniţi clientul casei.
XXX Local bun. De obicei serviciul este corespunzător. Merită să-l frecventaţi dacă vă este în drum sau dacă sînteţi cunoscut de personal
XX Este ceea ce se cheamă un local de mina a doua chiar dacă preţurile sint deocamdată de lux. Veţi găsi ceea ce nu aşteptaţi şi rareori veţi găsi ce vă doriţi. Încercaţi să vă menajaţi nervii şi manifestaţi prudenţă în toate privinţele. Dacă veţi reveni o veţi face din motive sentimentale sau din nevoie.
X Nu riscaţi.

La concret

XXXXX În Bucureşti nu există un astfel de local
XXXX  NANJING, salonul DIPLOMAT (Athenee); MADRIGAL, BALADA (Inter 21), CASA  LIDO, BUCUREŞTI
XXX CONTINENTAL - ambianţă plăcută, clientelă diversă; bucătăria specific franţuzesc; serviciul corect.
De acelaşi rang: BOLTA RECE, BERLIN; LEBADA; SELECT. Discoteca BAVARIA NORD-HOTEL; barul ATHENEE; barul INTER,     AMBASADOR, LIDO. Salonul ROSAL     (Athenee), MOLDOVA
XX OLIMP ’90; BULEVARD; PALAS; CAPITOL; PARC; PODUL- MOGOSOAIEI; LE PRESIDENT MIGNON; DOI COCOŞI; BELLA ITALIA, PĂDUREA BANEASA, PESCARUL, CIŞMIGIU, SNAGOV PALACE; PESCĂRUŞ.
X TURN; MĂRUL DE AUR; VARŞOVIA; BUCUR; CASA ROMÂNA; VOICU ET CO.; LA FLORENTIN; FICUS; GAMBRINUS; BERLIN (braserie); CARUL CU BERE; 1 MAI; HAMKA; CAFE BAR "LUXUS"

LIDO, casă de şatră

Hotărît, puţine lucruri mai sint stabile şi durabile, astăzi în privinţa restaurantelor lucrurile nu stau nici mai bine nici mai rau. Consemnez, în această săptămînă; regresul a două firme mari. Prima Salonul Diplomat, (Athenee), nici măcar nu mă mai surprinde, după ce am avut trista revelaţie a declinului fratelui său geamăn — Salonul Royal, Somptuoasa sală ne primeşte cu aerul pustiu şi descurajat al unui muzeu în dezafectare. Priviri vinovate ale unui ciorchine de chelneri nesiguri de utilitatea prezenţei lor în acest cadru. Minutele de reculegere cu privirea desfătată de detaliile impresionantei arhitecturi neoclasice şi decoraţiilor uluitor de bine conservate vor rămîne singurele momente plăcute ale popasului la Diplomat. În liniştea monumentală dialogul se stinge rapid sub apăsarea îngheţată a înfricoşătorului "n-avem". 
Pentru ca să măsuraţi singuri decepţia căderii în gol veţi trebui să reţineţi că distinşii mei convivi doriseră să-şi ofere o seară sărbătorească, cu caviar şi şampanie. Aveam să pricepem foarte curînd că, la numai două luni după notarea cu excelent, bucătăria Diplomatului mai poate încropi doar de o gustare rece incompletă — brînzeturi n-avem —, de una caldă, dar banală şi două-trei feluri de preparate, "dar numai de vacă". Nici o specialitate, nici o fantezie gastronomică nu clinteşte rutina, nici un ecou din reţetele îmbietoare de mai ieri. Doar aerul jenat al gazdelor mai aminteşte că "Diplomatul" a stat un timp în plutonul de elită. Şi mareşalul de la intrare, hotărît lucru, cea mai pitorească figură a restaurantelor Bucureştilor, care strînge din umerii lui largi, a scuză deznădăjduită. Paragina e atît de mare încît am sincera credinţă că Diplomatului nu-i stă bine, cu haina în care e acum, decît în semiîntunericul gangului cu două stele.
Abia urcat la trei stele, de curînd, Lido cade şi el ca tras de un elastic căruia nu poate să-i scape. Intrasem, de fapt, pentru a-mi risipi îndoielile unor scene care mă făcuseră să acord cu o oarecare nelămurire trei stele. Plăcută imagine la intrarea in sală, ca şi data trecută — mese strălucind impecabil în curăţenie, dispuse ingenios, evitînd simetriile obositoare, iluminate discret şi lăsînd să iasă - în evidentă licărul elegant al luminărilor. Un careu de mese în centru îmi atrage atenţia; lăsîndu-mă să cred că voi vedea şi cum se onorează un protocol. Dar înainte de a schimba primele păreri despre meniu, un tiuit, pătrunzător ne atrage atenţia că undeva lîngă ring se lucrează la o viitoare sonorizare. Încerc să ignor sîrguinţa, caraghioasa la început, a celor patru electronişti de culoare care vor deveni în minutele următoare un pitoresc grup muzical - un fel de muzică lăută-rească altoită pe un heavy-metal balcanic. Nu voi putea s-o fac, însă, decît pînă la un punct, pentru că în dezlănţuirea lor vor atinge numărul de decibeli şi halul de falsitate la care puterile obişnuite cedează. Căutăm o soluţie de avansare spre miezul mai optimist al cinei, dar sîntem respinşi cu hotărîre de o necruţătoare rafală de "n-avem", copiat parcă din sistemul de autoapărare al Diplomatului. Nici varianta disperată de a ne înmuia crisparea intr-o şampanie nu reuşeşte, ba chiar, chelnerul- apatic -şi negljient care ne-o aduce ne anunţă cu o bucurie abia reţinută în glas că e caldă şi gheaţă n-avem. Sîntem doar la începutul decepţiei, acum va sosi, primit cu onoruri, grupul de la masa de protocol şi din acest moment sîntem ignoraţi de-a binelea vre-o oră, pînă cînd ni se ridică farfuriile de entre, de care abia ne-am atins şi ni se aduce o monstruozitate gastronomica un fel de vrăbioară recomandată ca muşchi de vaca, cu nelipsita garnitură de cartofi sleiţi şi mazăre-conservata, regina-antiapetitului naţional. Nu vom avea prilejul să ne consumam în linişte indispoziţia pentru că reprizele balaoacheşilor de pe ring ne obliga să-i urmărim, incapabili să ne sustragem artei în numele cărora s-au şi semnat cu o scîndură colorată din fata bateriei - Profesioniştii. Descurajaţi de fripturi încercăm salata de andive, dar sîntem iar aruncaţi înapoi, căci aceasta a fost aruncată în castron direct de sub tăietor, fără nici un fel de ingrediente. N-am tăria să suport pînă Ia capăt această revărsare de mitocănie şi neglijenţă. Pe fundal de muzică ţigănească, las în urmă Lido cu ambianţa. în care pare să se regăsească cu plăcere. Două stele, indubitabil doar două.

INSPECTOR L

Ziarul Libertatea din 2 februarie 1991 pag. a 6-a ▼ Click pe imagine pentru mărire 

Ziarul Libertatea din 2 februarie 1991 pag. a 7-a ▼ Click pe imagine pentru mărire 

Ziarul Libertatea din 2 februarie 1991 pag. a 8-a ▼ Click pe imagine pentru mărire 

DINTRE SUTE DE ZIARE

Rapidă trecere în revistă a presei

FLACĂRA a optat de mai mult timp pentru încadrarea pe copertă a graficii satirice, cu diferenţe de valoare de la un număr la altul. In ultimul nr. din 30.01, înfăţişarea d-lui Alexandru Bîrlădeanu ca sperietoare îmbrăcată în noua lege a pămîntului are tot atita umor cit aveau caricaturile anilor '50 ale caricaturiştilor angajaţi în demascarea chiaburimii • În rest, numai de bine despre autorii unor intervenţii critice scrise cu pană subţire, cum este aceea a lui Tudor Octavian la adresa aceluiaşi om politic. Mai reţine atenţia — o consemnare emoţionantă, trăită sub ochiul unui scriitor de o remarcabilă probitate morală şi limpezime stilistică — Horia Pătraşcu — povestea lui Teodor Cincinaş, născut in 1930, in preajma Clujului: "Sînt un urmaş comunist al Iul Iisus Cristos" • STRICT SECRET — "săptămînal in care nu toate articolele sînt confidenţiale" se străduie să pară misterios. Iată lista marilor secrete vândute în ultimul număr — 40 anul 2: "Titulescu, postum 50", "Jurnalul "spătarului Milescu — în limba chineză", "Un week-end cu Julio Iglesias", "O întilnire cu poetul şi traducătorul Paky Yemery", "Corabia Maimuţelor" (2). "Unde e casa lui Moş Crăciun?" • N-aş zice că umorul lui CAŢAVENCU a fost pînă acum umorul liderului său, Ioan Groşan. Ultimul număr, însă, mi se pare că relansează spiritul Ars amatoriei. Grupajul "Legionarii printre noi" este un fel de reuniune la vîrf a celor mai promiţători dintre incomozii discipoli ai maestrului:     Alexandru Katz (Manualul legionarului amator), Eugen Istodor şi Liviu Ştefănescu (Sondaj de opinie pe teme legionare) şi Alee Macri (Semnalmentele unui legionar). Şi, în acelaşi număr, un Caţavencu inedit, transmiţînd "in direct, de la Brăila lucruri care îl fac să lase gluma la o parte: "Mizeria iese însă o clipă la suprafaţă şi apoi... directorul Cibu şi contabilul şef Purice încheie nişte contracte economice cu Germania. Se deplasează în cîteva rînduri la nemţi şi se intoarce la volanul unui superb FORD SCORPIO pe care il înmatriculează pe numele lui şi Ia o altă deplasare revine tot pe roate, dar acum de VOLVO 211 nou nouţ pe care-l înmatriculează pe numele cumnatului contabilului şef, Dorin Boeru. Contractele încheiate cu germanii sînt sub normele republicane, deci iarăşi jaf organizat" • Valurile ultimului interviu televizat al domnului Brucan au atins şi BARICADA: "Dl. S. Brucan refuză interviul cu ziariştii noii prese şi cenzurează cu autoritate chiar întrebările presei "îngăduite". Dl. S. Brucan se pregăteşte pentru funcţia prezidenţială. În acest caz "promit" să-l aleg şi să-mi atîrn de piept insigna Silviu Brucan preşedinte, căci nu mi-a mai rămas nici o speranţă."
"Votaţi Silviu Brucan preşedinte!" zice Eduard Victor Gugui, redactorul şef al publicaţiei, care, deci, incepind din 29.01.1901 nu mai poate fi considerată independentă • De la o vreme fără redactor şef, "OBLIO" se zbate între, politică si chatarsis la fel ca un cunoscut orn politic al zilei, declarind un NU hotărit impotenţei, printr-un articol al d-lui Gheorghe Ionescu Oblojan, care atrage atenţia onor cititori că "Nu e numai pentru bărbaţi" • Intr-o relatare oficială publicată în RL despre "ADUNAREA GENERALA A SINDICATULUI LIBER DIN RADIOTELEVIZIUNEA ROMÂNA" opinia publică este informată că dl. Dumitru Iuga a fost reales lider, "pentru exemplul de verticalitate morală şi tradiţia de luptător". Alte date biografice despre exemplara biografie a d-lui Iuga specifica faptul că are "umeri demni, dar fragili". Din relatare mai aflăm că după desemnarea liderului "săptămina aceasta urmează alegerile Ia nivel de nuclee sindicale, pentru stabilirea noului consiliu de conducere". Numai Ceauşescu făcea alegerile întîi la nivel de nuclee şi apoi la nivel de vîrf • Apare în continuare OPUS (anul 4 nr. 5), în paginile căruia merită consemnată începerea traducerii volumului lui GUY SORMAN "Ieşirea din socialism", apărută în editura Fayard, pe care revista îşi propune să-l prezinte "intr-o formă sintetizată şi adaptată". Ieşirea din socialism este comparabilă, prin repercusiunile sale, cu prăbuşirea imperiului roman..." este de părere Guy Sorman şi "Iui Marx sau Lenin fondatori ai socialismului, nu li se pot opune nici un anti-Marx sau anti-Lenin care sa propună o utopie antisocialistă şi un model de a.o realiza". Oportună şi interesantă iniţiativa OPUS-ului, problema care se pune este dacă sintetizatorul va fi la adîncimea acestei analize socio-politice şi filosofice • CUVlNTUL publică o corespondenţă despre războiul din Golf intitulată "Moralul forţelor aliate" din care se deduce că acesta este foarte ridicat. Relatarea făcută în direct prin agenţia UPI, în traducerea Cristinei Simionovici este memorabilă prin panseurile reprezentanţilor forţelor aliate. Iată, spre exemplu, ce zice, "John O' Donovan, din Kearney, Nebraska, ofiţer ce se ocupă cu probleme logistice: "Întrebat dacă trupele de marină îşi pot realiza misiunea fără o ofensivă terestră, O' Donovan spune aceasta va depinde de preşedintele irakian Saddam Hussein". Adînc gîndit, frumos transmis, superb tradus • EXPRESUL, ultimul număr, vinde cu mare tam-tam pe post de trufandale castraveţi muraţi de două luni de zile in colecţia Adevărul — Ordinul 2600 al Departamentului securitătii statului. 
Sîntem informaţi că ofensiva dezvăluirilor din EXPRES continuu cu publicarea Statutului PCR şi a Operelor complete ale lui Nicolae Ceausescu. 

LECTOR L

 

La Conferinţa de presă a guvernului

DL PLEŞU VISEAZĂ DOLARI ŞI UMBRELUŢE

Ceea ce trebuie să dea de gîndit conducătorilor acestei instituţii de cultură este exemplul Muzeului Metropolitan din New-York care se ocupă şi de "producţia de bani". Conducerea muzeului a inventat instituţia care se numeşte "Membru al Muzeului Metropolitan". Pentru această calitate plăteşti 46 de dolari şi obţii în mod gratuit publicaţiile Muzeului şi invitaţii Ia vernisajele expoziţiei. Rezultatul: obţinerea a milioane de dolari. Iată o idee care nu ne-ar strica nici nouă. Adevărat, că mentalitatea marxistă nu ne permite deocamdată asemenea iniţiative. Dar poţi să ştii că nu ne-am luminat la cap cu acest exemplu al dlui Pleşu?
In confortabilul fotoliu al Boeingului ce îl purta spre "Lumea Nouă" cu scopul de a recupera sculpturile furate ale lui Brâncuşi, dl. Pleşu era plin de imaginaţie. Visul său avea o uşoară tentă spre culoarea verde. Şi nu spre orice nuanţă, ci spre verdele pal al valutei. Gîndea un cuantum aproximativ care ar fi putut salva, cultura românească. Odată ce calculul a fost finalizat a încolţit si cifra salvatoare: 30 milioane dolari. Şi toată această speranţă în ideea că se vă găsi cineva acolo, în "Lumea Nouă", care să fie dornic să ofere culturii româneşti "colacul de salvare". Cu cît timpul şederii domniei sale se apropia de sfîrşit, visul la culoarea verdelui pal se spulberă. Dar asta nu a împiedicat existenţa unei nopţi în care domnia sa a visat dolari zburători care veneau spre el. Şi aceasta nu întîmplător. Cinase în seara cu pricina cu o persoană care i-a povestit că produce, nişte umbreluţe pe care le expune fie pe Coasta Americii, fie pe Coasta Japoniei, cîştigînd nici mai mult nici mai puţin suma de 30 milioane dolari. Coincidenta a fost şocantă. Deşi nu ne-a declarat-o, ideea de a salva cultura românească cu nişte umbreluţe pare să-l fi urmărit pe dl. Pleşu. Nimeni nu ştie, însă dacă în România există creatori de asemenea umbreluţe. La o ultimă întrebare, oarecum provocatoare, dl. Pleşu a abordat şi "problema Hegheduş", rămas moştenire de la regimul trecut cunoscător, al tuturor sertarelor şi sertăraşelor din vechiul Consiliul al Culturii al dnei Suzana Gâdea, dl. Hegheduş s-a dovedit indispensabil. Intrucît acum toate oalele se sparg în capul domniei sale, mai precis tot ce nu merge în activitatea Ministerului eu, — ne spune domnul Pleşu — nu pot fi decît foarte fericit.
Dacă domnul ministru al culturii a reuşit datorită sosirii sale la Conferinţa de presă să-l "salveze" pe domnul Bogdan Baltazar, domnia sa nu ne-a lăsat să înţelegem însă cum va fi, totuşi, salvată cultura românească. Poate o nouă călătorie peste ocean cînd nu va mai fi dominat de tentaţie spre verde pal se va găsi cineva, care să-i ofere mult aşteptatul "colac de salvare".
Pentru prima dată de cînd este purtător de cuvînt al Guvernului, domnul Bogdan Baltazar a împărţit rolul de vioară întîi cu domnul Andrei Pleşu, ministrul culturii.
Protagonistul a sosit tocmai la timp pentru "a-l salva" pe domnul Baltazar aflat în cumpănă şi puţinei iritat de o întrebate referitoare la biografia sa. De ce se ocupă Ministerul Culturii? După declaraţiile domnului Pleşu, de toate şi de nimic. Foarte multe din lucruri nu ar trebui, după părerea domniei sale să intre în sfera de activitate a culturii. Probleme de genul — turnătorii, probleme familiare, calorifere sparte etc, care ocupă în mare parte activitatea titularului. Ca să nu mai vorbim de împărţirea hîrtiei tipografice, ceea ce îi da mare bătaie de cap, domnului Pleşu, conştient de circulaţia invizibilă a hîrtiei între fabrică şi sutele de solicitanţi. De o lună şi jumătate, domnului ministru nu-i mai încetează durerile de cap, întrucît nu ştie "dacă România va reuşi să supravieţuiască culturalmente". Motivul? Scăderea drastică a bugetului ministerului, care reprezintă doar "nimic, virgulă 33". Se pare că domnia sa ar fi foarte mulţumit dacă s-ar putea obţine măcar "nimic virgulă 66". A folosit acest limbaj pentru a menaja urechile celor prezenţi şi pentru a nu-i da satisfacţie, după aprecierile noastre, domnului Eugen Barbu. Îndepărtindu-se de marxism, dl. Pleşu a ţinut să precizeze, că într-o ţară în care există o inevitabilă criză şi toate sectoarele de activitate se află în pragul unui colaps, cultura nu are nici o şansă. La rîndul ei şi cultura este o treabă de bani. "Nu poţi face cultură mare într-o ţară săracă. De aceea mi se pare o treabă copilărească, iritarea cu care sînt întîmpinat în ultima vreme pentru că în cultură nu se fac lucruri mari. Ca şi cum Ministerul Culturii ar fi un minister al jongleriei care poate face din nimic ceva". De aici şi tragedia, "toată lumea se pricepe la cultură şi are părere despre cum ar trebui redresată". Deci, conchide domnul Pleşu, lipsa de mijloace, pe de o parte şi priceperea tuturor pe de altă parte, au dus la actualul război împotriva ministerului, război în care se folosesc arme diferite pentru a se demonstra că situaţia este dezastruoasă. De aici şi afirmaţia, domnului Pleşu că drama vieţii sale este aceea de a fi devenit ministru al culturii într-un moment în care totul merge atît de prost. Oamenii de cultură nu se mai ocupă de cultură, iar dl. Pleşu nu o poate inventa, după cum nu poate inventa nici publicul pentru cultură. Răspunzînd, domnului Everac care l-a interpelat în ziarul nostru, dl Pleşu a răspuns cu o întrebare: "Ce a scris dl. Everac în acest ultim an? Unde este "Un fluture pe lampă" şi celelalte corespondenţe cu care ne-a încălzit ochii şi urechile în anii trecuţi". Surprinzătoare pentru mulţi dintre participanţii la întîlnire a fost şi afirmaţia că Ministerul Culturii este o creaţie absolut latină. Poate şi de aceea dl. Pleşu se gîndeşte la momentul cînd vom deveni anglo-saxoni şi vom avea o cultură fără Minister al Culturii. În toată lumea cultura este subvenţionată însă în proporţie de 30%, restul depinde de preocuparea fiecărei instituţii de a se autofinanta.