Publicat: 2 Iunie, 2019 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1994?
Libertatea din 2 iunie 1994

DE LA O ZI LA ALTA

De unde erau prea mulţi, acum sunt prea puţini!

LOTUL DE 22 PENTRU AMERICA ARE NUMAI... 21 DE FOTBALIŞTI

• Din cei 24 de jucători pe care i-a avut la dispoziţie, Puiu Iordănescu a renunţat Ia Stanciu, Sabău este indisponibil, iar aseară Radu Niculescu s-a accidentat grav! • Pentru cel de-al 22-lea loc, concurează Timofte II, Vlădoiu şi Constantinovici • Până mâine, trebuie luată decizia.

Iată-i pe cei 21: PRUNEA, STELEA, PREDA - Dan PETRESCU, PRODAN, BELODEDICI, MIHALI, SELYMEŞ, PAPURĂ, GÂLCA - LUPESCU, GICĂ POPESCU, DORINEL MUNTEANU, ILIE DUMITRESCU, HAGI, CHIRIŢA, STÂNGĂ, PANDURU RĂDUCIOIU, IVAN, MOLDOVAN.

- Amănunte în pag. a IV-a - 

PALATUL VICTORIA A DECLANŞAT RĂZBOIUL ÎMPOTRIVA PRESEI!

După mărirea cu 45 la sută a tarifelor la manopera tipografică, noua majorare a preţului hârtiei de ziar cu 36 la sută este cea mai recentă lovitură dată libertăţii de expresie
Primul-ministru Nicolae Văcăroiu şi ministrul finanţelor, Florin Georgescu, au promis acum o lună că vor analiza, cu maximă atenţie, propunerile făcute de directorii principalelor ziare din România, menite să determine o oarecare uşurare a poverilor de tot felul care presează situaţia financiară a publicaţiilor. Din partea Executivului nu există, însă, nici un semn că demersul ziariştilor ar fi avut vreun ecou. Dimpotrivă!

În condiţiile în care o tonă de hârtie de ziar a ajuns să coste, cu taxele aferente şi transport, 1 milion de lei, în consecinţă preţul publicaţiilor va trebui să crească cu aproape 100 la sută, lovind în cititori, diminuându-se şi tirajele restrânse, continuu de sărăcirea populaţiei. Domnii Văcăroiu şi Georgescu pun iar placa egalizării costurilor cu piaţa mondială uitând însă că preţul hârtiei de la singura fabrică din România este de mult timp la preţul mondial.

Nu ar fi normal ca acest guvern, care a prevăzut în buget la capitolul "acţiuni economice" câteva mii de miliarde de lei, să aloce câte ceva şi pentru sprijinirea producătorului de hârtie, care deţine monopolul pieţei? Acesta ar fi un act strict de democraţie.

Echipa domnului Văcăroiu este investită; cu un mandat limitat în timp, dar instituţia presei în societate trebuie să existe. Crede domnul prim-ministru că va avea o viaţă mai liniştită dacă în următoarele luni ziarele vor dispărea unul câte unul? Îl asigurăm că ne vom bate pentru supravieţuire cu toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie.

RĂZBOIUL PE CARE PALATUL VICTORIA L-A DECLANŞAT ÎMPOTRIVA PRESEI NU POATE FI CÂŞTIGAT NICI DE DL VĂCĂROIU ŞI NICI DE VREUN ALT PRIM MINISTRU, INDIFERENT CE CULOARE POLITICĂ AR AVEA.

O dovedeşte experienţa tuturor ţărilor democrate.

O personalitate istorică (încă) prea pătimaş discutată
MAREŞALUL ION ANTONESCU TRĂIEŞTE ÎN INIMILE VETERANILOR
Ieri, În Capitală, dar şi în alte oraşe din ţară, au avut loc o serie de manifestări de comemorare a celui ce a fost conducătorul statului român (4 septembrie 1940 - 23 august 1944), mareşalul - din 22 august 1941 - Ion Antonescu. În Bucureşti, LIGA PRO-MAREŞAL ION ANTONESCU A FOŞTILOR COMBATANŢI DE RĂZBOI a organizat o slujbă de pomenire (la biserica Sf. Gheorghe), după care s-au depus coroane în incinta închisorii Jilava, locul unde, la 1 iunie 1946, Ion Antonescu şi alţi trei apropiaţi colaboratori de guvernare (Mihai Antonescu, g-ral Constantin "Piky" Vasiliu şi Gheorgbe Alexianu) au sfârşit sub gloanţele unui pluton de execuţie. Condamnarea la moarte fusese pronunţată de aşa-numitul "Tribunal al poporului" care, între 6-17 mai 1946, l-a "judecat" pe Antonescu şi pe cel din echipa sa guvernamentală. Înscenarea judiciară şi execuţia au fost puse la cale de autorităţile comuniste (aflate, atunci, foarte aproape de a acapara în întregime puterea în stat) şi de ocupanţii sovietici.

Dincolo de semnificaţia acestor fapte de aducere aminte, nu ne rămâne decât să tragem nădejde că nu e departe ziua când istoria (inclusiv cea a anilor asupra cărora şi-a pus pecetea inconfundabilă cel de la a cărui naştere se împlinesc 112 ani) nu va mai fi păgubitor contaminată de diverse şi contradictorii convingeri politice şi când despre Antonescu se va discuta cu decenţă şi luciditate.    

Mircea SUCIU


175,6 milioane dolari, credit BIRD pentru industria petrolului

​VALUL DE DOLARI "SPALĂ" ROMÂNIA!