Publicat: 2 Martie, 2015 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1990?

Uniunile de creaţie

Printre elementele noi din viaţa spirituală a ţării se află şi uniunile de creaţie. Unele, de tradiţie, şi-au schimbat conducerile, şi-au îmbunătăţit organizarea, au primit mulţi tineri care băteau la porţile lor, au hotărît în mod democratic ample programe de activitate. Altele s-au născut în aceste zile. S-a întemeiat Uniunea cineaştilor. A luat fiinţă Uniunea Teatrală Română, reunind actori, regizori, scenografi, critici şi Uniunea interpreţilor muzicali, scenografilor, criticilor. Sînt forme de asociere sub semnul timpului. În arcul lor de preocupări, intră asigurarea libertăţii creatoare a profesioniştilor, sprijinul multiplu acordat artiştilor pentru înfăptuirea unor lucrări durabile, stimularea talentelor tinere, instaurarea cît mai decisă a criteriilor de valoare şi competenţă, sensibilizarea faţă de tendinţele novatoare. E posibil ca asociaţiile din care fac parte şi criticii să-şi propună întocmirea unui cod deontologic al acestei profesii care să stipuleze probitatea ca piatră de încercare a demersului specializat.
VALENTIN SILVESTRU

(Continuare în pag. a ll-a)


​Libertatea din 2 martie 1990 pag. 1-a​


ITB, -Nu plecăm!
Caricatură de ANDO

Astăzi a început la Timişoara

JUDECAREA "PROFESIONIŞTILOR CRIMEI"

- De la trimişii noştri speciali -
Seria de procese intentate celor vinovaţi de genocid împotriva poporului român se continuă cu cel intentat lotului de 21 de inculpaţi vinovaţi de masacrele comise la Timişoara în perioada revoluţiei, vinovaţii aparţinînd fostelor organe de represiune ale dictaturii ceauşiste.

Pentru prima oară în istoria justiţiei române, cea mai înaltă instanţă juridică a ţării, Curtea Supremă judecă în afara sediului său, la faţa locului, aici, în oraşul martir al Revoluţiei noastre, Timişoara.

Aşa cum am mai relatat în ziarul nostru, sesizarea, ca instanţă de fond, a Curţii Supreme de Justiţie - Secţia militară, a fost determinată, conform legii, de calitatea de general activ a unuia dintre inculpaţi, fostul şef al fostei securităţi locale.

Stelian MOŢIU
Val.VOICULE5CU

(Continuare în pag. a II-a)

Securitatea are şi ea cuvîntul

Domnule Redactor - Şef

Un grup de ofiţeri ai fostei Securităţi a Municipiului Bucureşti vă adresează rugămintea de a publica în ziarul dumneavoastră această scrisoare deschisă, în încercarea de a clarifica opinia publică, în special din Capitală, asupra preocupărilor acestei unităţi şi situaţia el prezentă.    
Trebuie înţeles de la început, că Securitatea Municipiului Bucureşti (S.M.B.) a avut statut de securitate judeţeană, separată fiind de direcţiile centrale şi alte unităţi speciale subordonate fostului D.S.S., care au sediul în Bucureşti. Presa şi celelalte mijloace de informare în masă, nu au făcut pînă în prezent referiri negative concrete la ofiţeri din SMB, ci din contră, ziarul "România Liberă" din ziua de 18 februarie a.c. ca răspuns la întrebarea cine a tras în demonstranţi, în Capitală, pe perioada Revoluţiei, publică considerentele reale, verificabile, care scot acest organ din discuţie (articolul cu titlul "Buni atunci - buni şi acum!").    

Mai întîi, considerăm că, la deformarea opiniei publice, vizavi de securitatea Capitalei, au contribuit unele reţineri, neorientări, sau chiar intenţii ale unor persoane, de a nu exprima operativ şi deschis poziţia ofiţerilor faţă de Revoluţie. Este semnificativ faptul că, încă din primele zile ale acesteia, prin 3 telexuri expediate mijloacelor mass-media, ne-am exprimat adeziunea şi hotărirea de a sprijini Revoluţia, dar acestea nu s-au difuzat, avînd "prioritate" unele asociaţii de locatari. Cu toate acestea, în condiţii deosebit de grele, s-a acţionat în direcţia culegerii de informaţii privind amplasarea elementelor teroriste şi a bazelor logistice ale acestora (despre care nu avem nici un fel de cunoştinţă), identificarea persoanelor suspecte şi a celor care lansau zvonuri alarmiste, panicarde, datele obţinute fiind comunicate unui comandament special constituit, subordonat M.Ap.N. De asemenea, numeroşi ofiţeri au conlucrat cu conducerile obiectivelor economice şi ale gărzilor patriotice, în asigurarea pazei şi prevenirea producerii de evenimente deosebite: incendii, explozii, avarii, acte de sabotaj etc.

În situaţia confuză creată, fără a se efectua verificări de către organele competente, asupra implicării Securităţii Municipiului Bucureşti în reprimarea demonstranţilor, ministrul Apărării Naţionale, general de armată Nicolae Militaru, a semnat ordinul M.C. 137 din 22 ianuarie 1990, de trecere în rezervă a 334 ofiţeri din serviciul operativ, motivat prin reorganizarea activităţii, în fapt, o sacrificare a acestora pentru liniştirea opiniei publice.

Dacă măsura de trecere în rezervă a Securităţii Municipiului Bucureşti, alături de cele din judeţele Timişoara, Sibiu, Cluj, Braşov ar fi fost considerată corectă, M.Ap.N. ar fi trebuit să informeze opinia publică de aceasta şi de preocupările de a forma un nou organ de apărare a intereselor Statului, fapt ce ar fi eliminat deruta şi suspiciunea în rîndul acesteia.

(Continuare în pag. a ll-a)

ULTIMA ORĂ.

După cum sîntem informaţi de Procuratura Generală, judecătorul Gică Popa, preşedintele completului de judecată a celor doi ceauşeşti, s-a sinucis, ieri, în incinta Palatului de Justiţie. Vom reveni cu amănunte.    

RECONSTITUIREA.

Vă mai amintiţi, probabil, fotografia apărută în primul, număr (liber!) al "Libertăţii", din după amiaza zilei de 22 decembrie: un elicopter alb, pe cer, şi sute de pumni încleştaţi, îndreptaţi spre el. A fost momentul crucial al Revoluţiei: dictatorul pornise pe drumul fără întoarcere al sentinţei pronunţate de către ISTORIE. Ieri, bucureştenii au asistat, contrariaţi, poate la un episod identic. În fapt, reconstituirea acestei fugi, solicitata de organele de anchetă. O reconstituire de la care aşteptăm clarificarea unei serii întregi de detalii pe care cercetările efectuate de către ziarişti (inclusiv cei ai ziarului nostru precum şi de către justiţie nu le-au putut elucida.

Foto: Lucian CRIŞAN

Un scenariu al privatizării
- propus de domnul ION RAŢIU, preşedintele Uniunii Mondiale a Românilor Liberi -    

- Primul nostru dialog a stîrnit numeroase ecouri în rîndul cititorilor. Unii dintre cei care ne-au telefonat Ia redacţie ne-au rugat să vă întrebăm pe ce cale credeţi că va putea fi făcută privatizarea fără a tulbura echilibrul, şi aşa fragil, al bugetului cetăţeanului, al finanţelor tării.

- O privatizare se face în primul rînd oferind capitalul social al industriei marelui public, la un preţ fix. Cum?Simplu: valoarea mijloacelor fixe ale unei întreprinderi se împarte în acţiuni care sînt oferite publicului, la un preţ determinat pe o bază speculativă. Ce înseamnă asta? In funcţie de cerere. Cînd s-a făcut în Anglia privatizarea telecomunicaţiilor, preţul iniţial a fost fixat, prea jos faţă de cerere şi a ieşit un mare scandal. În scurt timp preţul l-a bursă a crescut enorm. De fapt, totul depinde nu atît de dotarea întreprinderii, cît de perspectivele ei. Cînd mă ocupam de navlosire, la un moment dat valoarea
fixă era, să spunem, de 10 milioane lire sterline. In 1974, această valoare a scăzut vertiginos la 2 milioane, datorită crizei petrolului. Deci piaţa, cererea fixează preţul.

- Sînteţi jurist, economist şi v-aţi ocupat cu mare succes de afaceri, pînă în momentul în care aţi decis să luptaţi pentru drepturile românilor. Foarte important este că ştiţi să explicaţi simplu o serie de fenomene economice. Vă rog deci să concepeţi acest scenariu al privatizării pînă Ia capăt.    

- Încerc să răspund cît mai exact la invitaţia dumneavoastră. Nici nu e greu. După fixarea valorii fondurilor fixe se estimează perspectiva şi se fixează un preţ al acţiunilor. Preţul va urca sau va coborî o dată cu începerea vînzării acestora, pur şi simplu în funcţie de cerere şi ofertă. Să spunem că o acţiune valorează iniţial 1000 de lei. În funcţie de piaţă, valoarea poate să urce la 1 200 de lei sau mai mult, să co-
boare la 800 de lei sau mai puţin.

- Dar în România apare o mare dificultate. Oamenii, marea masă a populaţiei, nu dispun de bani. Şi atunci ce facem? Vin străinii şi cumpără acţiunile? Este o teamă justificată, nu?

- Aşa este. Cetăţenii nu au capital. Rezultă că privatizarea trebuie făcută treptat, în aşa fel încît oricine să aibă posibilitatea de-a cumpăra, de-a obţine acţiuni. Acest proces eu îl văd în agricultură într-un fel, iar în industrie în alt fel. Pentru achiziţionarea uneltelor agricole cred că trebuie să se ofere creditul ne-

Sorin ROŞCA-STANESCU
(Continuare în pag. a II-a)

IERI

Aflăm că noul director al Teatrului Mic, scriitorul Romulus Vulpescu, a procedat ieri la o operaţiune încărcată de semnificaţii: a sfinţit (la propriu!) teatrul, cu ajutorul unei feţe bisericeşti, care a cădelniţat prin toate colţurile, în nădejdea îndepărtării definitive a lui... "Ucigă-l Toaca!" (indiferent cine a fost sau este acesta).    


​Libertatea din 2 martie 1990 pag. a 2-a

Note 

Din jurnalul unei cărţi amînate

"Dacă literatura nu ar roade sufletul acestui minunat comisar T.T., judiciaristul din el l-ar «ucide» - spune, pe coperta a IV-a a proaspăt apărutului roman "Din jurnalul unui poliţist", celebrul criminalist Dumitru Ceacanica. Şi este mult adevăr în această afirmaţie. Căci "disputa" dintre autor şi profesionist a avut ca rezultat la un moment dat... proscrierea ambilor! Pentru că în ochii unor şefi de calibrul intelectual al unui general Nuţă sau colonel Bărbulescu (nume de tristă amintire pentru marea majoritate a poliţiştilor) literatura -mai ales dacă era de calitate - se transforma într-o preocupare suspectă. Şi care trebuia sancţionată - cum a păţit, de altfel, Ion Anghel Mănăstire (vă mai amintiţi "Talanii" săi?) şi cum a păţit-o chiar Traian Tandin, azvîrlit la o circă pentru "re-educare". Autorul din el nu s-a lăsat, însă, reeducat, a continuat să scrie cărţi printre procesele verbale de trimitere a borfaşilor în judecată, şi iată-l acum în librării cu una dintre primele cărţi post "epocă". Este un volum, în mare parte autobiografic, în care cititorii săi vor recunoaşte date din biografia căpitanului Roman, eroul cîtorva dintre cărţile sale anterioare. Povestea apariţiei acestei cărţi ar putea constitui un subiect de roman, tribulaţiile pe traseul culturnico-militarist Bărbulescu-Nuţă-Postelnicu-Dulea meritînd, cu un alt prilej, acordarea unei atenţii speciale. Să remarcăm doar faptul că din 1986, de cînd a fost predată Editurii "Cartea Românească" şi pînă în 1990, cînd a apărut sumarul ei a cunoscut o groază de modificări pe care revoluţia şi spiritul ei nou le-au anulat dintr-un condei. Ne permitem deci să urăm drum bun către cititori unei cărţi palpitante, scrise cu căldură şi sensibilitate de un profesionist autentic.

Octavian ANDRONIC

P.S. Vă facem cunoscut cu plăcere că domnul locotenent-colonel Traian Tandin este redactorul şef al "Gazetei Poliţiei" al cărei prim număr a apărut azi. Cineva cred că s-a răsucit în mormînt la aflarea veştii. Iar alţii...


​Libertatea din 2 martie 1990 pag. a 2-a

Uniunile de creaţie
(Urmare din pag. I)
Există temeiuri să credem că organizaţiile profesionale vor impulsiona cercetarea teatrologică, muzicologică, a istoriei artelor, monografierea personalităţilor şi instituţiilor. Poate că se va ivi, în sfîrşit, posibilitatea constituirii unei arhive naţionale a teatrului românesc. Există, din fericire o arhivă a filmelor, un muzeu al muzicii - ce se va redeschide -dar muzeul şi Arhiva teatrului lipsesc. Muzeul Teatrului Naţional - căruia în noua clădire i s-a rezervat un spaţiu larg - nu mai funcţionează de cînd s-a inaugurat localul actual. Are mari şi multe lacune, dar e un punct de pornire. E de neînţeles de ce e ţinut la păstrare de atîta amar de vreme. Aici şi-ar afla locul şi benzile magnetice şi video cu cele mai valoroase reprezentaţii.

Din cîte ştim, în toate uniunile de creaţie se desfăşoară acum o vastă şi laborioasă muncă de organizare, distribuire a răspunderilor, contacte cu asociaţii similare din străinătate, asigurare a mijloacelor materiale de acţiune. E, în acelaşi timp, de aşteptat, şi un efort paralel de sprijinire a întocmirii repertoriilor în instituţiile de spectacole. Multă vreme, oficialitatea culturală a dictaturii a împiedicat pătrunderea la noi a literaturii muzicale şi teatrale universale moderne, determinînd îmbătrînirea unor instituţii şi uzura morală a programelor. În materie teatrală, numeroase piese româneşti interesante s-au aflat sub sechestru - care pentru unele datează de douăzeci de ani, de cincisprezece, de zece. Un seminar de repertoriu naţional şi străin ar oferi un ajutor concret noilor directori şi secretari literari care se adresează acum, adesea, unor texte învechite, mai ales pentru că nu au surse de informare. Alteori, din considerente minore şi pretenţii minime.

Deopotrivă, e de actualitate dezbaterea creatoare asupra calităţii actului artistic. Au dispărut comisiile jandarmereşti de vizionare, cenzurile (căci nu funcţiona numai una) care îşi arogau pretenţia că astfel se ajunge la "ridicarea nivelului" şi care interziceau artiştilor participarea la diagnoza propriului lor travaliu. Ei îşi pot examina acum liber înfăptuirea şi măsura lucid, izbîndirile sau nereuşitele. Dar, în genere, acest autoexamen nu se practică în clipa de faţă şi problemele creaţiei cedează locul vertiginos unui exclusivism administrativ complicat de temporizări ale proceselor creatoare, stagnări şi chiar dezordine continuă, soldate cu inactivitate cronica. Sînt locuri unde nu se pregăteşte nimic şi altele unde se iau măsuri pripite şi se fac opţiuni facile ca să se cîrpească anteriul lui Arvinte. Apariţia pe afişe a unor titluri derizorii, premierele unor spectacole de o vulgaritate dezgustătoare vădesc debusolări foarte păgubitoare. Or, uniunea de creaţie poate da un imbold şi o călăuzire colegială spre esenţial, spre adevăr a condiţionărilor de gîndire în exerciţiul artistic şi spre constituirea acelui climat în care grija pentru inedit şi pentru valoarea operei să aibă preeminenţă.

Securitatea are şi ea cuvântul
(Urmare din pag. 1)

Dorim să menţionăm însă că ordinul de trecere în rezervă a ofiţerilor Securităţii Capitalei, pe lîngă faptul că nu s-a putut argumenta prin concluziile unei verificări asupra implicării aparatului in represiune, a fost lipsit de umanitate şi ilegal, în sensul că pe acesta au fost incluşi şi trei ofiţeri răniţi în luptă - la apărarea Televiziunii şi a sediului unităţii (care pot fi consideraţi "eroi ai Revoluţiei") - şi alti 29 ofiţeri aflaţi la data emiterii ordinului, în spitale, datorită unor afecţiuni medicale anterioare acesteia, contrar legislaţiei muncii.

Menţionăm că în repetate rînduri ne-am adresat prin memorii, conducerii M.Ap.N. pentru a se analiza soarta aparatului Capitalei, marginalizat în totalitate, tocmai în această situaţie deosebit de complexă cu care se confruntă Bucureştiul. Oare, în noile condiţii Capitala României libere nu mai are nevoie de un aparat de informaţii loial, corespunzător pregătit? Privind compoziţia fostei Securităţi a Municipiului Bucureşti, trebuie să arătăm că peste 85% dintre ofiţeri sînt ingineri, economişti, jurişti, profesori, cadre medii tehnice etc., dintre care peste 75% au vîrsta sub 40 de ani, deci un aparat tînăr.

Activitatea tuturor ofiţerilor era subordonată dezideratului de PREVENIRE a acţiunilor, faptelor şi împrejurărilor de natură să aducă atingere securităţii statului, fapte cuprinse în Codul Penal. Masurile nu erau deci îndreptate împotriva intereselor poporului, ci dimpotrivă. Exemplificăm prin profilul de contrainformaţii economice, cu pondere însemnată în Securitatea Capitalei, care obţinea informaţii concrete, verificate, despre stări negative din întreprinderi, de natură să afecteze activitatea acestora, cu repercusiuni asupra retribuţie oamenilor muncii, stării de pericol potenţial generatoare de incendii, explozii, avarii, accidente colective de muncă etc. persoane care prin acţiuni sau inacţiuni puteau prejudicia interesele economice ale României pe plan extern.

Sinteze ale acestor materiale erau transmise conducătorilor centralelor industriale, ministerelor tutelare, fostului Comitet municipal de partid,     care coordona şi controla activitatea organelor noastre.

Am greşit oare cînd am prevenit divulgarea uiior date privind nivelul preţurilor pentru produsele româneşti exportate, precum şi a posibilităţilor de
import, sau atunci cind tehnologii româneşti valoroase urmau să fie date unor firme străine de către specialişti români pentru un pumn de dolari? Am abuzat, oare, cînd cetăţenii străini au fost declaraţi indezirabili, iar cetăţenii români implicaţi au fost judecaţi de colectivele din care făceau parte?

Sîntem conştienti însă că în activitatea anterioară Revoluţiei şi poate chiar în timpul acesteia, unele cadre din Securitatea Municipiului Bucureşti au încălcat anumite reguli de muncă, şi-au depăşit competenţele, dovedind exces de zel şi chiar abuzuri, fiind compromise, dar majoritatea covîrşitoare au acţionat pentru apărarea Revoluţiei, a intereselor poporului, a suveranităţii şi integrităţii teritoriale.

Ca orice cetăţean al României Libere, ne punem şi noi întrebarea legitimă: cine a tras în demonstranţi şi în populaţia Capitalei? Un singur răspuns putem da acum: Securitatea Capitalei nu a făcut-o, la organele de procuratură neexlstînd nici un indiciu in acest sens. Unde sînt in prezent, teroriştii, dacă sînt sau nu reţinuţi, cine îi cercetează şi de ce opinia publică nu este încă informată despre stadiul cercetărilor, despre armamentul lor recuperat, date care ar constitui un punct de plecare în dezlegarea misterului ce-l învăluie?

lată întrebări la care, noi, foştii ofiţeri ai Securităţii Capitalei, sîntem primii interesaţi să răspundă, pentru ca populaţia Capitalei, oamenii de bine care ne cunosc, prietenii, rudele, să nu ne mai considere terorişti - noţiune arbitrar atribuită de fapt întregului efectiv al fostului Departament al Securităţii Statului. Prin cele prezentate mai sus nu urmărim în principal rechemarea tuturor foştilor ofiţeri al Securităţii Capitalei în rîndul noilor structuri ce se impun cu necesitate a fi formate - avînd in vedere situaţia deosebit de complexă existentă în prezent, încercările făţişe de destabilizare politică şi economică - ci stabilirea exactă a implicării fiecăruia în acţiunile represive, indiferent din ce structuri actuale ale M.I. sau M.Ap.N. face parte.    

Ar fi nedrept însă ca acest colectiv cu cadre valoroase, în majoritate necompromise, să fie tratat în bloc şi nu individual, aportul unora dintre aceştia în crearea unui organ cu totul nou, putînd fi considerabil.

In numele colectivului, Maior (r.) Ing. Radu IOAN

"Profesioniştii crimei"
(Urmare din pag. 1)

Azi dimineaţă dezbaterile procesului au început cu verificarea identităţii inculpaţilor. Publicul, prezent în sala Casei Tineretului din Timişoara, transformată ad-hoc în sală de judecată, a audiat apoi rechizitoriul întocmit de Procuratura Generală. Principalele capete de acuzare reţinute în sarcina "profesioniştilor crimei" prezenţi în boxa puţin obişnuită ca mărime pentru o sală de tribunal: genocid, favorizare şi complicitate la genocid, delapidare.

Aşa cum cititorii noştri cunosc dintr-o serie de articole publicate în "Libertatea", instanţa se află în faţa unei cauze deosebit de complexe, cu implicaţii numeroase şi imprevizibile încă, importante pentru elucidarea vinovăţiei tuturor celor implicaţi în reprimarea sîngeroasă a mişcărilor populare din decembrie, reprimare la care a participat practic întreaga camarilă a fostului dictator. Ne exprimăm convingerea că, aşa cum am fost asiguraţi şi ieri încă o dată, in timpul unei utile şi inedite întîlniri a reprezentanţilor presei sosiţi aici în număr mare, cu un membru al Secţiei militare a Curţii Supreme, justiţia se va înfăptui cu rigoare, îşi va face pe deplin datoria pentru ca adevărul şi dreptatea să triumfe, pentru ca toţi cei vinovaţi să-şi primească pedeapsa meritată. Am reţinut, de asemenea, apelul la maximă probitate profesională, obiectivitate şi calm în informarea opiniei publice cu privire la desfăşurarea procesului, apel făcut de purtătorul de cuvînt al instanţei la adresa ziariştilor prezenţi, invitaţi să nu amorseze o stare şi aşa tensionată. Aici, la Timişoara, procesul suscită direct un mare interes, aflîndu-se în prim-planul discuţiilor purtate în pieţe, străzi, în coloanele foarte numeroaselor ziare apărute aici în ultima perioadă. Ieri a fost dat publicităţii un comunicat din partea comandantului garnizoanei - col. Marin Ilie şi a procurorului şef al Procuraturii Militare Timişoara - lt. col. de justiţie Vasile Cozma, în care se face un apel stăruitor la locuitorii municipiului pentru respectarea unei conduite civilizate, pentru evitarea aglomerărilor şi orică-ror incidente care ar putea afecta desfăşurarea legală, normală a procesului.

Mîine, procesul, ce se anuntă a fi de "cursă lungă", va continua cu primele interogatorii. Ce noutăţi vor aduce acestea în elucidarea numeroaselor neclarităţi ce persistă în legătură cu evenimentele din decembrie? Vom vedea. 

Înainte de a încheia această primă corespondenţă, o ştire de ultimă oră de la... Bucureşti. Pe data de 19 martie va începe la Curtea Supremă, în Capitală, judecarea recursului în procesul inculpaţilor Postelnicu, Bobu şi Mănescu (după cum se ştie, Dincă a refuzat să-şi exercite dreptul legal de a cere reexaminarea sentinţei de condamnare).


​Libertatea din 2 martie 1990 pag. a 3-a

TRIBUNALUL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI

Către redacţia ziarului "Libertatea"

Vă rugăm să publicaţi în ziarul dumneavoastră cele ce urmează:

Intr-o scrisoare deschisă, adresată de doamna Doina Cornea preşedintelui Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi publicată în revista Partidului Naţional Ţărănesc-Creştin şi Democrat "Renaşterea" nr. 4 din 9 februarie 1990, se arată între altele:

"Aţi luat deliberat toate măsurile legislative şi administrative ca partidele politice ce în mod fires trebuiausă reintre în legalitate sau să se reînfiinţeze, să fie dezavantajate faţă de Frontul Salvării Naţionale în competiţia electorală: birocratism în înscrierea la tribunal, cu amînări repetate, taxe enorme de înscriere (peste 100 000 lei), lipsa oricărui sprijin..."

Afirmaţiile acestei doamne,în partea privitoare la birocratismul în înscrierea partidelor la tribunal, precum şi cu privire la perceperea unor taxe de înscriere a acestora - singurele care ne interesează din scrisoarea celei în cauză sînt inexacte.

Fac precizarea că dintre cele 49 de partide politice care au fost înregistrate pînă în ziua de 27 februarie 1989 la Tribunalul Municipiului Bucureşti, în 43 de cazuri deciziile înregistrate au fost pronunţate a doua zi după depunerea cererilor.

Soluţionarea cererilor a fost amînată cu o zi în 4 cazuri şi cu două zile în 2 cazuri, numai pentru că partidele respective nu depuseseră la dosar toate actele prevăzute de lege.

Mai mult, deciziile rămase definitive privind înregistrarea partidelor politice au fost redactate în chiar ziua judecăţii şi înmînate reprezentanţilor acestora, prezenţi în instanţă. Susţinerea că s-au perceput taxe pentru înregistrarea partidelor politice (şi încă în sume de peste 100 000 lei) este de asemenea lipsită de orice temei. Nici legea nu prevede şi nici tribunalul nu a perceput taxe la înregistrarea vreunui partid.    

Ambele afirmaţii - rod al unei superficialităţi inadmisibile de documentare - uşor, totuşi, de evitat dacă se consulta, măcar registrul tribunalului şi se luau relaţii, chiar telefonice, de la oricare din partidele înregistrate, sînt de natură să creeze confuzii, să dezinformeze opinia publică şi să ştirbească autoritatea şi prestigiul justiţiei, ca putere independentă în stat.

Răul produs este foarte mare şi practic ireparabil, chiar în prezenţa unor dezminţiri sau scuze; singurul lucru ce poate fi făcut este să nu se mai repete niciodată.    

preşedintele Tribunalului Municipiului Bucureşti    
Marin POPA


​Libertatea din 2 martie 1990 pag. a 4-a

Preşedintele George Bush despre doi dintre eroii bisericii române

Participînd la o convenţie a posturilor de radio şi televiziune religioase, desfăşurată luna trecută la Washington, preşedintele George Bush a spus că anul 1989 a fost "anul victoriei libertăţilor cu care Dumnezeu a binecuvîntat America". "Am văzut că drepturile omului sînt în stare să mişte munţii din loc sau - ca în cazul Berlinului - chiar să mişte un zid". Adăugind că în 1989 în România colindele de Crăciun au fost ascultate la radio pentru prima dată din anul 1946, preşedintele american a făcut referiri Ia eroii bisericii, printre aceştia numărîndu-se şi doi români, al căror exemplu străluceşte, prin decenţă, curaj si dragoste.

"Primul este pastorul luteran Laszlo Tokes, care a îndrăznit să vorbească în predicile sale despre libertate, lucru pentru care, în noiembrie, la Timişoara, indivizi mascaţi au dat buzna in micul apartament pe care-l locuia împreună cu soţia sa însărcinată. A fost bătut. S-a interzis să i se aducă hrană de către credincioşi. În cele din urmă miliţia a venit pentru a-l deporta cu forţa. Dar mulţimea l-a protejat, formînd un lanţ uman în jurul locuinţei sale. În timp, lanţul a crescut în întreaga ţară. Pînă cînd - asa cum am celebrat la Crăciun - aspiraţia României către libertate a marcat victoria "luminii împotriva întunericului".

Astăzi Laszlo Tokes oficiază pentru un mare număr de credincioşi slujind pentru credinta fără frică. Aşa cum face si Gheorghe Calciu, preot ortodox. Povestea sa demonstrează că o idee nu poate fi ucisă şi că voinţa omenească nu poate fi distrusă. Părintele Calciu a petrecut din cei 64 de ani ai săi în închisoare. De fapt el l-a regăsit acolo pe Dumnezeu, pe cînd fusese închis din cauza opoziţiei sale faţă de regim. Eliberat, el şi-a riscat din nou libertatea, oficiind o serie de slujbe de Paşti. A fost încarcerat din nou şi torturat. Cu toate acestea, a refuzat să renunţe la credinţa sa, fiind condamnat la moarte. Odată pe cînd stătea într-un colţ din curtea închisorii, rugîndu-se pentru soţia şi fiul său şi aşteptîndu-şi moartea, i s-a întîmplat un lucru deosebit. Doi dintre cei care urmau să-l execute l-au chemat. "Acesta este sfîrşitul" - s-a gîndit el. Dar în loc de asta i-au spus:"Părinte!" - era pentru prima dată cînd îi ziceau astfel "s-a hotărît să nu fii executat!". Trei săptămîni mai tirziu a cerut permisiunea să oficieze o liturghie. Si cînd se pregătea pentru aceasta, i-a auzit pe cei doi apropiindu-se. S-a întors si a rămas încremenit: erau în genunchi, rugîndu-se! Părintele Calciu este astăzi cu noi. Este o onoare să-l putem saluta. Stiu că este bucuros de a fi aici. Dar ştiu, de asemenea, că speră să se întoarcă în ţara sa. Si, în acest timp al miracolelor, cine s-ar putea îndoi de credinţi sa? Astăzi timpul este de partea păcii. Pentru că lumea este, din ce în ce mai mult, de prtea Domnului".

Cuvinte frumoase, încărcate de adevăr şi sensibilitate, care subliniază splendida revanşă a credinţei autentice, a valenţelor morale fundamentale în fata imoralului tăvălug totalitar, căruia însă două conştiinţe de forţa si devotamentul celor ale acestor doi prelati-martiri i-a rezistat, oferindu-ne, tuturor, reperul de neconfundat al libertăţii.

Octavian ANDRONIC