Publicat: 2 Noiembrie, 2020 - 00:00
Share
Care erau subiectele zilei în urmă cu trei decenii, în 1990

K.O.

Aprinsă dezbatere TV pe marginea întîrziatei legi a pămîntului. Vom vedea ce va fi - şi bine ar fi să vedem mai repede - dar pînă una-alta să strîngem iute de pe cîmp barem ce s-a făcut. Că vine zăpada!

EVRIKA

O reporteriţă a Televiziunii a bălmăjit aseară la "Actualităţi" că manifestaţia de la Piaţa "U" a fost provocată de ziarul "Libertatea", care a publicat cîteva propuneri pentru preţurile noi. Lumea s-a înfuriat probabil de preţul propus al checului "Merişor". De ce nu s-or fi manifestat la fel şi pentru preţurile practicate de bişniţari?

Brâncuşi la New-York 

Aflăm de la Cristian Popişteapu că la New York se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primei expoziţii Brâncuşi după 21 de ani. Expoziţia cuprinzînd Iucrări din ţară se va deschide mîine, sîmbătă, 3 noiembrie 1990 la orele 15 - ora locală - la orele Cagostan, unul dintre cele mai importante locuri de expoziţii din Statele Unite. Expoziţia este organizată de Galeria Gagosian în colaborare cu Muzeul Naţional de artă din Bucureşti şi Muzeul de artă din Craiova.
Expoziţia va fi prezentată de cunoscutul istoric şi critic de artă Radu Varia, autorul celei mai noi şi cuprinzătoare monografii dedicată maestrului de la Tg. Jiu, monografie apărută în mai multe ediţii succesive în Statele Unite, Japonia, Franţa.

Ziarul Libertatea din 2 noiembrie 1990 pag. 1-a ► Click pe imagine pentru mărire!

 

Ministerul de Finanţe precizează 

In cursul zilei de 1 noiembrie 1990 s-a constatat că în unele spaţii comerciale desfacerea produselor către populaţie s-a efectuat la preţuri al căror nivel nu a fost stabilit în strictă concordantă cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 1109 din 18 octombrie a.c. cu privire la liberalizarea preţurilor şi măsuri de protecţie socială.
Există informaţii că aceste preturi nu reprezintă rezultatul negocierilor între producători şi consumatori, fiind o iniţiativă directă a comercianţilor şi, ca urmare, astfel de preţuri ies din sfera reglementată de hotărîrea guvernului.
În aceste condiţii, preţurile practicate abuziv reprezintă decît o sursă de cîştiguri ilicite pentru acei comercianţi cu amănuntul, precum şi o sursă de tensiune pentru consumatori.
Ca urmare, Ministerul Finanţelor va controla modul în care sînt respectate prevederile din Hotărîrea Guvernului, astfel încît, preţurile practicate să reprezinte rezultatul negocierii între producători şi comercianţi, in funcţie de condiţiile pieţii urmînd ca majorările nejustificate de preţuri să fie supuse impozitării şi să fie preluate la buget pentru constituirea surselor financiare ale acestuia.

Comunicatul este semnat de domnul Teodor Stolojan, ministrul finanţelor.    

Ieri după amiază şi azi noapte in Piaţa Universităţii

Mii de manifestanţi au ocupat, începînd cu primele ore ale după amiezii de ieri Piaţa Universităţii circulaţia rutieră fiind blocată, începînd cu ora 16. Demonstranţii au scandat lozinci antiguvernamentale, protestând în legătură cu liberalizarea preţurilor, formulînd de asemenea unele revendicări politice.
Începînd cu ora 21, grupuri de tineri au blocat cu diverse obiecte (tomberoane, navete cu sticle goale etc.) bulevardul Mihail Kogălniceanu, şi în dreptul străzii Academiei împiedicînd circulaţia troleibuzelor şi autobuzelor. De asemenea, a fost blocat bulevardul 1848, intersecţia cu străzile Doamnei şi Colţei.
Începînd cu ora 23,30, un grup de manifestanţi a pătruns în Biserica Colţei, trăgînd, pînă în jurul orei 1, clopotele acestui lăcaş de cult.
Demonstranţii s-au retras în jurul orei 2.

 

Deşi liberalizarea preţurilor este considerată "cheia"' trecerii la economia de piaţă, domnul Petre Roman vrea să ne dovedească faptul că nu se îmbată cu apă rece...

CONFERINŢA DE PRESĂ ROMAN - VĂTĂŞESCU

Lungul şi compicatul drum al economiei spre normalitate

(Stenogramă infidelă)

Pe ce să contăm? Pe conştiinţa societăţii, întreprinderilor şi a conducerilor lor? Am contat, începînd din ianuarie, pe faptul că, acordîndu-le multe facilităţi, în funcţionarea întreprinderilor vor profita de această situaţie exact în termenii pe care i-am auzit cu urechile mele de sute de ori în calitatea pe care o aveam, de profesor care eram chemat în zeci de unităţi industriale pentru expertize tehnice... Spuneam atunci, "e, dacă am fi lăsaţi noi să lu-crăm aşa cum ştim...". Dar toate au rămas pe loc, acum, cind sînt lăsaţi să lucreze aşa cum vor. Au primit drepturi cum n-au primit în ultimii 15 ani. O economie nu funcţionează pe bunăvoinţă. 40 de ani de comunism au demonstrat acest lucru. O economie funcţionează pe principii solide, de negociere între părţi. Este singura modalitate reală care ne poate debarasa de utopia pe care am trăit-o.

Liberalizarea preţurilor va proteja munca, pentru că ajungem la a lucra la parametrii cei mai buni pe care-i are ţara. Se ajunge în situaţia de a se intra în relaţii, parteneriale, fără a se mai scurge din ceea ce se produce datorită preţurilor false. Asta este esenţa problemei. Preţurile importante sînt controlate de stat, de exemplu cele ale materiilor prime. Preţurile vor fi negociate - ca de exemplu în construcţia de locuinţa, în industria electrotehnică - dar în celelalte sectoare, datorită situaţiei de fapt, preţurile vor fi negociate de stat. Guvernul nu a făcut decît să aplice legea. Atunci cind legea s-a dezbătut în parlament, toată lumea n-a făcut decît să insiste asupra unui singur punct, acel 30 la sută. Nimeni n-a mai ridicat altă problemă. Liberalizarea preţurilor nu s-a făcut la toate produsele. Sînt 21 de produse de bază pe care le subvenţionează guvernul. Prin Garda financiară vom preveni orice exces de beneficii. Veţi vedea acum în magazine preţul real al mărfurilor, care va reflecta nivelul consumului de materie primă, al tehnologiilor noastre, al productivităţii. Trebuia să punem o dată realitatea în faţă!

Vom trăi la nivelul la care vom produce!

Emit JURCA

GURA LUMII

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MÎNA ÎN FOC)

• PROPUNERE GENIALĂ

Un grup de economişti de piaţă vin în faţa opiniei publice cu următoarea idee: avînd în vedere procesul de eroziune pe care-l cunoaşte leul, devalorizarea sa progresivă - sa se renunţe la el. Să fie înlocuit cu tigrul - torte! Dacă vom continua să dăm 35 de lei pe dolar, unde vom ajunge? Mai ales că nici ţară asiatică nu sîntem. În schimb, cu tigrul, dacă o pornim de la zero putem asigura cel puţin convertibilitatea Grădinii Zoologice. Dixit!

• EDITORIALĂ

Sîntem siguri că cititorii vor primi cu entuziasm această informaţie: a apărut numărul trei al "RACNETULUI CARPAŢILOR" - oficios al Partidului Liber-Schimbist, cu o periodicitate extrasă din opera nemuritorului patron al acestei originale formaţiuni politice - Caragiale. Apare, deci, cînd iese de sub tipar! Mai precis, de sub teascurile "UNIVERSULUI", tipografie, care a ostenit cu minuţie asupra tuturor celor trei numere de pînă acum. Pe prima pagină, un citat din etern contemporanul nenea Iancu: "Nu trece mult si guvernul provoacă un scandal nemaipomenit, care ţine vreo şeapte luni şi care cît p-aci ameninţă să ia proporţiile unei revoluţiuni. Scandalul începe cu călcarea Mitropoliei şi cu brutalizarea Mitropolitului şi merge crescînd pînă la călcarea Universităţii, unde bătăuşii, entuziasmaţi de basamac, sub comanda prefectului de poliţie, fratele ministrului de Justiţie, atacă pe studenţi in satele de studii, le sparg capetele şi-l stîlcesc cu parul. în acelaşi timp la poliţie, cîţiva haidamaci se dedau la urgia torturei contra unor oameni prinşi la întîmplare în învălmăşeala de pe drum". 

Curat "Nimic nou sub soarele democraţiei!"

AMBIDEXTRU

Cazul Braia - turnură violentă?

În legătură cu situaţia domnului Doru Braia ministerul nostru de externe face precizarea că acesta a fost informat despre hotărîrea şefului Comisei de paşapoarte, arătîndu-i-se că este aşteptat să depună cererea şi formularele necesare, Ia una din ambasadele noastre, ceea ce va declanşa procedura legală de a i se acorda paşaportul de cetăţean român cu reşedinţa în străinătate pe care l-a solicitat. Pe această bază, domnul Braia s-a prezentat, la ambasada României de la Budapesta, depunînd cererea respectivă, urmînd ca aceasta să fie soluţionată cu promptitudine, conform procedurii legale în astfel de cazuri. În acelaşi timp însă domnul Braia a solicitat ambasadei să transmită autorităţilor române că aşteaptă răspunsul la Budapesta pînă la 1 noiembrie 1990, orele 16,00 după care se va îndrepta spre graniţa română pe care o va forţa, folosind inclusiv mijloace ilegale pentru a-şi cîştiga dreptul legal de a intra în ţara sa. "Nu putem decît să respingem o asemenea atitudine care nu poate fi în nici un fel justificată şi care încearcă să exercite presiuni inadmisibile asupra prevederilor legale", a spus domnul Traian Chebeleu, precizînd: "este de neînţeles cum, în condiţiile foarte complexe ale raporturilor sale zilnice cu statul român, cînd autorităţile noastre au manifestat maximum de bunăvoinţă pentru soluţionarea solicitărilor sale, inclusiv o viză de intrare în ţară, din considerente umanitare, domnul Braia cere ignorarea prevederilor legale, încălcarea lor de către autorităţile române".

Între 2-11 noiembrie

"Festivalul filmului sovietic"

După "Festivalul filmului francez" un alt cinematograf bucureştean îşi deschide porţile "Festivalului filmului sovietic". El se va desfăşura începînd de azi, 2 noiembrie la sala "Studio". Vor fi prezentate filmele Vara rece a lui ’53 de Aleksandr Proşkin; Stropi de şampanie de St. Govoruhin; Cvartetul criminaliştilor de Al. Muratov; Omorîţi dragonul de Mark Zaharov (cu doi actori de excepţie: Oleg Iankovski şi Evghenii Leonov) ; Autobuzul hoinar, film semnat de prestigiosul regizor Iosif Heifiţ, a cărui ecranizare după Doamna cu căţelul de Cehov s-a înscris în memoria spectatorilor; Trenul nostru blindat cu marele actor Mihail Ulianov şi Melodie uitată pentru flaut de un celebru autor de comedii, Eldar Reazanov (autorul filmului Gară pentru doi). Atrage atenţia că toate filmele sînt realizări recente, unele de ultimă oră.

Ziarul Libertatea din 2 noiembrie 1990 pag. a 2-a ► Click pe imagine pentru mărire!

Ziarul Libertatea din 2 noiembrie 1990 pag. a 3-a ► Click pe imagine pentru mărire!

Ziarul Libertatea din 2 noiembrie 1990 pag. a 4-a ► Click pe imagine pentru mărire!

CRONICĂ PARLAMENTARĂ

Reticenţe în problema liberalizării preţurilor
Şi în şedinţa comună a Banatului şi Adunării Deputaţilor desfăşurată ieri s-a propagat unda de şoc declanşată de măsurile de liberalizare a preţurilor care traversează şi întreaga opinie publică înainte ca senatorii şi deputaţii (prezenţi în proporţie de 82%) să-şi exprime punctele de vedere, s-a dat cuvîntul Guvernului, prin reprezentanţii săi dl. ministru Eugen Dijmărescu şi dl. ministru al Finanţelor, Teodor Stolojan. Vorbitorii au mai explicat încă o  dată - pe larg - ce înseamnă liberalizarea preţurilor şi care sînt consecinţele acestui proces. "Fractura economică declanşată pe 1 noiembrie este absolut necesară pentru trecerea la economia de piaţă şi s-a produs prin încetarea subvenţionării de către stat a unor materii: prime şi produse" - a subliniat dl Dijmărescu. S-au prezentat de asemenea listele cu produse subvenţionate încă de stat precum şi cele nesubvenţionate, sistemele de protecţie socială şi metodologia calculării preţurilor şi compensaţiilor. Toate acestea au fost detaliate în ziarul nostru de ieri şi nu mai insistăm asupra lor.

Interesante au fost opiniile parlamentarilor în legătură cu raportul primului-ministru şi cu măsurile de liberalizare. Vorbitorii s-au încadrat în două categorii: o parte care au criticat din conservatorism "violenţa procesului (prezentând deseori carenţe în domeniul ştiinţelor economice) şi o a doua parte mai documentată, care s-a referit la ideile liberale de guvernare, dar care s-a exprimat tot critic deoarece nu s-au avut în vedere de către guvern - în opinia lor - premisele liberalizării: înfăptuirea cadrului legal în domeniul proprietăţii private şi financiar-bancar! Dl. deputat Dinu Patriciu a punctat cu multă precizie aceste aspecte, sintetizînd concluzia majorităţii vorbitorilor care ar putea fi următoarea: Iniţiativa guvernului (terapia de şoc) este lăudabilă, dar inoportună in acest moment deoarece:

1. Opinia publică nu a fost pregătită suficient (de altfel chiar parlamentarii au intrat în posesia documentaţiei abia acum 2 zile!).
2. Nu există sistemul instituţional de trecere la liberalizare şi poate apărea pericolul escaladării preţurilor într-un mod anormal.
3. Sistemul protecţiei sociale este labil şi incomplet (ce se întîmplă cu şomerii, ţăranii, pensionarii de urmaşi).
4. Nu a fost prezentat un studiu amănunţit de prognoză. 

Dl. deputat Petrişor Morar a deschis chiar o listă de înscrieri pentru acordarea votului de neîncredere Guvernului, acţiune rămasă însă fără ecou.

De asemenea nu a fost primită cu entuziasm cererea Guvernului de a i se acorda de către Parlament competenţe sporite în implementarea reformei economice. Hotărîrea definitivă va fi luată, probabil, săptămina viitoare.

Atmosfera critică a şedinţei a fost atenuată de dl. deputat Ştefan Cazimir care a înmînat d-lui Dijmărescu - cu valoare de simbol - o cutie cu jocul... "Nu te supăra, frate".

Răzvan MITROI

Ultima oră • Ultima oră

REPATRIERE
România continuă demersurile la autorităţile irakiene pentru acordarea vizitelor de ieşire necesare repatrierii celor 441 de cooperanţi români care se mai află încă în Irak. În această privinţă s-au înregistrat unele tergiversări, în special la şantierul Arcif, datorită beneficiarului irakian care se cramponează de reglementarea unor aspecte contractuale înainte de a elibera vizele de ieşire. Noi facem eforturi pentru a disocia problemele contractuale de cele ale repatrierii. Am primit asigurări că poziţia guvernului irakian a rămas neschimbată, respectiv, în ceea ce priveşte cetăţenii români care vor să părăsească Irakul. În ce ne priveşte - a menţionat purtătorul de cuvînt am cerut aprobarea Comitetului Consiliului de Securitate al ONU, creat pentru aplicarea rezoluţiei 661 pentru două zboruri charter ale companiei Tarom, la Bagdad, cu scopul de a a-duce în ţară cooperanţii români. Cererea noastră a fost acceptată şi cursele se vor efectua de îndată ce cooperanţii vor obţine vizele de ieşire din Irak.