Publicat: 2 Septembrie, 2019 - 00:00
Share
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1994?
Libertatea din 2 septembrie 1994

 

Corespondenţă de la trimisul nostru special

Festivalul Internaţional "Cerbul de Aur“

SUEDEZA ZIA ŞI-A ALES SINGURĂ MELODIA CE A FĂCUT-O PE MAMA El SĂ DANSEZE

Fostul baterist al grupului „Phoenix", Ovidiu Lipan, alias Ţăndă­rică (primul din dreapta), va cânta la Braşov sub culorile Germaniei

După ce i-am văzut în ajun de ce sunt în stare, bulgăroaica Nadia Boteva, americanul Worthy Davis, finlandezii Caron şi Joy Day şi pe indonezianul Edo Kondolongit, a doua seară a festivalului nu a scos la rampă vedete, dar a entuziasmat publicul.

Foarte interesantă s-a arătat, to­tuşi, evoluţia suedezei Zia, care de­clara că şi-a ales melodia româ­nească „Şi mama-mi spune“ pentru că a fost singura dintre cele propuse de TVR care a făcut-o pe mama sa să danseze spontan. La fel, ameri­canca Patrice, protagonista unui microrecital prezentat la conferinţa de presă, ne-a demonstrat că o me­lodie a lui Marius Ţeicu ."Chema­rea dragostei", poate deveni blues, cii un sound preluat parcă de pe plantaţia de bumbac.

Reprezentanta României Mona Roşoga, prin modul în care a pre­zentat cele două piese cu care a in­trat în concurs, ne dă speranţe des­tui de mari, de a figura printre pri­mele zece locuri ale clasamentului.

Ascultându-l pe mexicanul Arturo Vargas, am avut ocazia şi să ne amintim că, în urmă cu mulţi ani, un cântăreţ de limbă spaniolă debu­ta la Festivalul „Cerbul de Aur“: Julio Iglesias.

Frumosul costum, tradiţional pe care I-a purtat aseară Vargas, I-a costat, după declaraţia sa, 7000 de dolari, fapt datorat firelor de aur şi argint cu care-i sunt garnisite hai­nele şi nasturii din argint masiv.

Recitalurile de aseară au fost în­cununate cu un extraordinar succes de public, astfel încât la obsedanta întrebare a celor de la „Culture Beat“ — „Can you hang, can you hang ?“ („Puteţi s-o ţineţi tot aşa ?“), răspunsul a fost, de fiecare dată, ferm: „Ye, Ye!“.

Alte amănunte în pagina a VIII-a.

Răzvan AUGUSTIN

 

Azi, la Tribunalul Bucureşti

Cuplul de britanici care a încercat, în iulie, să răpească o fetiţă din România urmează să apară astăzi în faţa tribunalului, se arată într-o telegramă REUTER. O astfel de situaţie nu face altceva decât să prezinte dilema morală creată de cazurile de adopţiune internaţională.

Adrian şi Bernadette Mooney, originari din Berkshire (An­glia) au fost opriţi în iulie la frontiera ungară. în maşina lor, vameşii au găsit-o pe micuţa, de numai-5 luni, Monica. Cei doi aveau asupra lor nişte hârtii în care se specifica fap­tul că părinţii fetiţei, doi ţigani care au fiecare 17 ani, au re­nunţat la ea.

Astăzi, la tribunal vor apărea şi Florina Dimir şi Florin Baiaram, părinţii naturali ai Monicăi. De asemenea vor fi aduşi alţi trei români acuzaţi că au intermediat vânzarea copi­lului. Dacă vor fi găsiţi vino­vaţi, pe acuzaţi îi aşteaptă 5 ani de închisoare.

Cei doi soţi Mooney au fost închişi timp de 11 zile într-o închisoare din oraş, după care au fost mutaţi într-un hotel modest din Bucureşti. Aici au fost ţinuţi sub strictă observa­ţie. Ei au declarat în august că totul n-a fost decât o „greşea­lă- stupidă" pe care o regretă enorm. Monica se află acum într-un orfelinat.

Familia Mooney mai înfiase o fetiţă, Grace, în 1991. De data aceasta, legal.

Procurorul Emil Dinu, care mai investighează un caz de trafic cu copii, â declarat că îi compătimeşte pe soţii Mooney pe care îi consideră nişte „pă­rinţi adevăraţi". Dar judecătoarea Rodica Popa, care se ocupă de acest caz, a declarat că cei doi soţi nu vor fi trataţi deosebit.

Ana NIŢA

 

 

Senzaţionalele dezvăluiri ale unei patroane de bordel"

„FETELE CARE NU ŞTIU SĂ TACĂ, N-AU CE CĂUTA AICI

În ciuda aparenţelor, a conduce o casă de to­leranţă este o activitate extrem de obositoare ce reclamă multă seriozitate. În fond, o afacere ca oricare alta, riguros organizată, în care nici un amănunt nu poate fi neglijat, aşa cum veţi ve­dea în interviul din pagina a VIII-a.

 

La ce este bună legea în România? La nimic!

UN MUNTE DE SENTINŢE JUDECĂTOREŞTI SPULBERATE PRECUM UN FIR DE PRAF

Ne fălim nevoie mare cu incipientul nostru stat de drept la înălţarea căruia toţi reprezentanţii puterii laolaltă cu cei ai opoziţiei nu prididesc să ne asigure că vor pune vârtos umărul. Nu ne îndoim de bunele dumnealor intenţii, ci numai de utilitatea efortului pe care îl promit, căci aşa cum veţi vedea, se pare că va trebui să treacă cam mulţi anişori ca în România legea să fie bună la ceva. În cazul familiei Vizitiu, care vreme de trei ani şi mai

bine, a tot luptat să-şi facă dreptate şi într-un sfârşit a şi reuşit, sentinţele judecătoreşti ce atestă acest lucru nu-i folosesc absolut Ia nimic. Îi pot fi eventual bune numai la împachetarea a oarece produse alimentare. Despre cal­varul acestei familii, care după trei ani de lupte prin tri­bunale are de partea ei legea, dar o are degeaba, puteţi citi în pag. a IV-a.