Publicat: 30 Noiembrie, 2020 - 00:00
Share
Care erau subiectele zilei în urmă cu trei decenii, în 1990

K.O. 

Se spune că în sport există adversarii de pe teren, cu care lupţi fată în faţă şi fel de fel de adversari Invizibili... Şi-au dat seama de aceasta şi cei care se ocupă de destinele sportului şi se luptă acum cu trei ministere (Finanţe, Invăţămînt şi Muncii), faţă în... faţă şi cu adversari invizibili ca anchilozarea şi birocraţia. Oare sînt oare mai puternici şi mai periculoşi?

Ziarul Libertatea din 30 noiembrie 1990 pag. 1-a ► Click pe imagine pentru mărire


Economia de piață

Caricatură de ANDO

 

Corespondenţă din Bonn

AUF WIEDERSEHEN, DEUTSCLAND

De fapt şi in realitate această corespondenţă nu este ciar din Bonn. Titlul rămine mai mult o figură de stil pentru că redactarea ei a început aseară, imediat după ce masivul Boeing ‘707 al campaniei „ROMAVIA“ a decolat de pe aerodromul militar din Köln, pentru a ne readuce acasă după cel mai lung turneu oficial al anului:peste 40 de ore de zbor! După căldura tropicală a Americii de Sud (unde sint acum temperaturi de 40 grade!) vremea Germaniei le-a demonstrat că iarna e iarnă, cel puţin in Europa. Aşa că ieri dimineaţă cind am plecat spre Stuttgart, la bordul a două elicoptere militare, începuse chiar o ninsoare uşoară. Acest lucru se întîmpla după două întilniri importante pe care primul ministru, Petre Roman le avusese deja cu preşedintele Partidului Social-Democrat, Hans Fochen Vogel, şl cu primul ministru al landului Renania de Nord.    

Discret, ca întotdeauna acesta a preferat rolul de spectator într-o „piesă“ al cărei coautor este, fără Îndoială, Capitala firmei Mercedes, este şi, aceea a unei regiuni care resimte acut relatia cu România, prin prisma faptului că este zona din care, la o distanţă de peste jumătate de veac, au emigrat înaintaşii aşilor şi şvabilor noştri. Aici se află o solidă comunitate a celor reveniţi in Germania în ultimii ani, oameni care au rămas puternic legaţi de România. Pe durata discuţiilor staff-ul de presă care l-a însoţit pe primul ministru a fost invitat în biblioteca palatului unde i-a fost oferită o delicioasă supă fierbinte (excelentă după frigul tras pe aeroport, in aşteptarea celui de-al doilea elicopter, cel oficial şi un pahar cu vin. Este probabil, un obicei al locului, pe care l-am „gustat“, vă asigurăm, din plin. 

Octavian ANDRONIC

 

​Ziarul Libertatea din 30 noiembrie 1990 pag. a 2-a ► Click pe imagine pentru mărire

O săptămană artistică fastă 

Se observă, pe mai multe planuri, intensificarea manifestărilor culturale naţionale, cele mai multe cu participare internaţională. Ne întîlnim în junul mesei rotunde pentru a evoca figuri impunătoare din trecutul ţării, investigăm problematici de acut interes actiuali, cum e evoluţia civilizaţiei rurale europene, colocviem asupra traducerilor din şi in română, iniţiem catagrafieeri în comun, prin sesiuni ştiinţifice, ale avuţiei spirituale. Şi organizăm evaluări ale stadiului creativităţii într-un domeniu sau altul. In această categorie se inserează şi Festivalul Naţional de Teatru „I. L. Caragiale“.

S-a desfăşurat la Bucureşti — unde, de peste douăzeci de ani, n-a mai avut loc o atare competiţie. De un interes aparte s-au bucurat seminarul de repertoriu  - primul de acest fel la noi — şi discuţiile creatoare zilnice în jurul spectacolelor, purtate colegial, cu aplicaţie şi seriozitate. Pe acestea şi le-a asumat, ca program şi desfăşurare, Secţia de critică şi teatrologie a Uniunii Teatrale din România.

A fost subvenţionat generos de către Ministerul Culturii şi Primăria Capitalei, astfel că s-a putut asigura participanţilor o şedere cuviincioasă în Capitală. Amfitrionatul teatrelor bucureştene, al UNITER, sprijinul Companiei de Turism pentru Tineret, adeziunea altor factori au conturat o ambianţă fertilă. Organizarea s-a vădit satisfăcătoare, punctată însă şi de unele ezitări, amnezii, carenţe datorate nu atît efectivului amplu de oameni destoinici, remarcabil angajaţi în finalizarea proiectului, cit unor situaţii insolite, generate de precaritatea serviciilor în metropola noastră. Şi, fireşte, lipsei de experienţă a unora din executanţi. Au grevat într-o măsură asupra preparaţiei acestei vaste acţiunii, dubiile unora care aflaţi în situaţia muştei la arat se îndoiau în aşa fel de utilitatea festivalului, incit făceau tot ce le trecea prim minte ca să-i convingă pe alţii de inoportunitatea lui. El a avut loc totuşi, în condiţii bune, sporind încrederea oamenilor de teatru în posibilitatea unei activităţi creatoare de un tonus mai ridicat şi mai sistematică, dovedind şi vitalitatea forţelor artistice ale domeniului, intr-un moment cind o anume atonie a muncii, în cite un loc sau altul, felurite confuzii şi dezordini din instituţiile scenice generau echivocuri.

Selecţia spectacolelor nu a fost menită să sulemenească irealitatea şi n-a stat sub semnul vreunui imperativ sau conjunctualităţi, iar juriul a putut delibera fără nici un amestec exterior, cumpănind chibzuit şi de sine stătător. Pe scara foarte largă de altitudini creatoare — de la cea mai bună reprezentaţie, Trilogia antică de la Naţionalul bucureştean, pînă la cea mai rea, Chiriţa Naţionalului ieşean - am putut vedea piese fi montări de calibre diverse. A predominat repertoriul modern, nu însă şi transpunerea lui atractivă. S-au înfăţişat foarte puţine lucrări româneşti, sesizîndu-se din nou paradoxul sărăcăcioasei prezenţe a literaturii naţionale pe cele cam cincizeci de scene care există azi prin efortul material al societăţii, infuz, ca să zic aşa, în bugetul de stat.

E o situaţie necunoscută în ţările europene dezvoltate, din al căror exemplu sintem îndemnaţi din multe părţi să ne adăpăm numai din acesta nu ştiu de ce nu. N-am impresia că există vreun teatru subvenţionat de stat în Italia, Germania, Franţa, Uniunea Sovietică, Anglia, Spania care să-şi propună chiar şi o singură stagiune fără reprezentarea unor drame şi comedii autohtone vechi ori noi. Problema a şi fost, dealtminteri, discutată cu aprindere in seminarul consacrat dramaturgiei române, acel seminar unde s-a mai vorbit despre literatura engleză, germană, franceză, spaniolă.

Festivalul a sensibilizat largi categorii de spectatori. Cum se tot spunea că publicul a părăsit teatrul, ne-a facut mare plăcere să observăm, dimpotrivă, săli arhipline la destule reprezentaţii. Şi nu numai participarea masivă a cetăţenilor, dar şi fierbinţeala aprecierilor, ceea ce nu e lipsit de insemnatate dacă ne gindim că publicul oferă şansa succesului unor valori spectaculare reale. Arta teatrală va primi şi ea izbitura unui val de populis subcultural, bătut de vînturile comercialismului, care fetişizează locul comun, frivolitatea, surogatul, divertizanatul. De altfel, e simptomatic că teatrele particulare n-au avut cu ce să se înscrie în festival, preocupările lor fiind deocamdată de semnificaţie minoră.     Iar acele teatre de stat care au lucrat repede şi cu prea puţină reflecţie s-au văzut amendate cu răceală, ori cu indiferenţă. Însufleţirea cu care au fost intîmpinate montările trupelor de la Piatra Neamţ (cu o piesă de Matei Vişniec), Chisinău (teatrul tînăr „Eugen Ionescu“),Cluj (Teatrul maghiar de stat), atenţia acordată veselului şi inventivului spectacol al Teatrului de Comedie, efectele produse de o reprezentaţie craioveană cu o impunătoare operă dramatică de Marin Sorescu (tratată însă scenic mai şovăielnic), impresia foarte puternică făcută tuturor oaspeţilor din ţară şi din Republica Moldova, Iugoslavia, Anglia, Turcia de piesele antice pe scena Naţionalului bucureştean au dat festivalului o aură inefabilă de artisticitate.

Manifestarea a reuşit să-şi atingă ţelurile. A produs multe şi nu mici bucurii. A fost un revelaitar al potenţialar noastre creatoare. Direcţia teatrelor din Ministerul Culturii; Inspectoratul pentru cultură al municipiului Bucureşti, Secţia de critică şi teatrologie a UNITER au conlucrat cu dăruire la înfăptuirea programelor stabilite.

Şi deşi participarea trupelor bucureştene ar fi putut să aibă un caracter mai revelator, om înţeles satisfacţia primarului general din care în care înmînînd, cu vizibilă emoţie trofeul „Bucureşti“, a constatat că el rămîne deocamdată, adică pină la anul, chiar în urbea ce a întemeiat Festivalul naţional de teatru I. L. Caragiale“.

Valentin SILVESTRU

​Ziarul Libertatea din 30 noiembrie 1990 pag. a 3-a ► Click pe imagine pentru mărire

Ziarul Libertatea din 30 noiembrie 1990 pag. a 4-a ► Click pe imagine pentru mărire