16 octombrie 2021

Remember 21 mai 1991 – Presa acum 30 de ani

Libertatea
Distribuie pe rețelele tale sociale:
Care erau subiectele zilei în urmă cu trei decenii, în 1991

20 mai 1990 – 20 mai 1991. O „intervenţie” fără anestezie

Silviu Brucan: „Vom avea alegeri anticipate în octombrie!”

• Victoria F.S.N. a fost supradimensionată de acţiunile destabilizatoare ale Opoziţiei • In prezent se afirmă în cadrul său trei curente principale: unul conservator-nomenclaturist (Bîrlădeanu şi Marţian), altul de centru (Iliescu) şi o aripă reformist-progresistă (Roman-Stoica-Severin) • Moştenirea monolitică se dovedeşte mai puternică în toate partidele noastre • Intenţia Alianţei Civice de a deveni partid politic este un fenomen pozitiv care întăreşte considerabil Opoziţia • Una este strategia străzii, menită a cuceri o minoritate dinamică şi zgomotoasă, şi alta strategia electorală, care trebuie să aducă milioane de voturi • Vom avea alegeri anticipate în octombrie: Opoziţia este grăbită să vină la putere, iar Puterea preferă ca scrutinul să aibă loc înaintea iernii care se anunţă foarte grea • Este interesantă apropierea dintre Alianţa Civică şi P.N.Ţ.-c.d. • După cum se prezintă lucrurile acum, Frontul nu va mai obţine majoritatea care să-i permită să guverneze singur.

S-a împlinit ieri un an de la alegeri. Realitatea concretă, palpabilă, nu permite efectuarea unui bilanţ festivist, de tipul celor cu care eram obişnuiţi pînă in decembrie ’89. Este, oare, momentul unui bilanţ… pesimist? Pentru că, iată învinşii de la 20 mai 1990 n-au incetat să conteste rezultatele scrutinului, in timp ce echipa guvernamentală este de părere că în acest interval s-au înregistrat, totuşi progrese notabile. Care este părerea dvs. domnule profesor Brucan?
– Nu e nimic nou sub soare în faptul că partidele care au pierdut alegerile la 20 mai 1990 le-au contestat şi continuă si azi să le minimalizeze şi să le denigreze. Asta e o boală politică universală de care s-au lecuit doar ţările care practică democraţia de secole. In America, tradiţia cere ca învinsul în alegerile prezidenţiale să-l felicite telefonic pe învingător. Domnii Raţiu si Câmpeanu, deşi au trăit mult în Occident, se gindeau la cu totul alt mesaj (ceva mai neaoş) adresat lui Iliescu în noaptea de 20 mai.
Fapt este că victoria FSN a fost supradimensionată datorită, în primul rind acţiunilor destabilizatoare ale opoziţiei, cu efect profund negativ in masa alegătorilor. Iliescu în loc să-i facă „golani” pe cei din Piaţa Universităţii, ar fi trebuit să le mulţumească pentru contribuţia lor la victoria Frontului. „Efectul invers” este un fenomen frecvent în viaţa politică: succesul extraordinar la un anumit grup de cetăţeni poate provoca reacţia contrară la grosul populaţiei.
Am mai spus-o: rezultatul votului n-a reflectat raportul real de forţe dintre partidele politice, iar Frontul s-a trezit cu o sarcină si răspundere pentru care nu era nici pregătit, nici echipat. Atunci am făcut nişte propuneri (să devină partid politic, să-şi clar rifice ideologia, structura democratică şi conducerea) dar presa fesenistă m-a înjurat de mama focului, pentru ca după tergiversări, poticneli şi tocmeli să facă exact aceste lucruri la Convenţia din martie, anul acesta.
– Probabil ca cel mai important aspect al chestiunii tine de modul în care Frontul s-a structurat în procesul exercitării puterii. Ce se petrece acum în interiorul acestei formaţiuni?
– Pe măsură ce reforma politică si economică înaintează, afectînd interesele diferitelor categorii sociale şi structuri politice, are loc o diferenţiere şi fracţionare în cadrul Frontului, care datorită condiţiunilor în care s-a născut are o compoziţie socială şi ideologică foarte eterogenă. Fluctuaţiile din baza socială generează totdeauna mutaţii politice in partidele de masă. Cred că in prezent se afirmă în FSN trei curente principale: (1) conservator-nomenclaturist, care se sprijină pe vechile structuri de partid şi de stat (Birlădeanu şi Marţian); (2) o poziţie de centru (Iliescu) şi (3) aripa reformist-progresistă (Roman, Stoica, Severin). Aceasta a dominat convenţia, eliminînd pe liderii conservatori, ceea ce i-a iritat pe aceştia, a sa cum s-a văzut in reacţiile lor ulterioare.
Paralel, s-a dezvoltat un conflict între ramura executivă a FSN şi cea legislativă, care a izbucnit la Convenţie, şi, ulterior, a erupt prin formarea unor grupuri FSN distincte şi culminind cu votul care a torpilat formula de remaniere a lui Roman. Rebeliune în toată regula a unor deputaţi care nu acceptă să fie o simplă „maşină de vot” (au aflat odată cu deputatii liberali şi ţărănişti numele noilor miniştri), pe care se grefează si ambiţii personale si tot tacâmul vieţii politice româneşti. M-am bucurat degeaba că în Statutul adoptat la Convenţie s-a admis existenta fracţiunilor în partid, deoarece la prima lor amintire oamenii au fost excluşi, desi asta nu rezolvă problemele pe care le-au ridicat si nici nu cred că sint mat puţin devotati Frontului decît ceilalţi. Moştenirea monolitică se dovedeşte mai puternică în toate partidele noastre. Mă aşteptam ca alegerea d-lui Aurel Stoica in calitate de preşedinte executiv, tocmai pentru că se ocupă de asemenea probleme de partid, să prevină fenomenele de dezagregare, dar dacă lucrurile continuă aşa, în curind nu vor mai fi deloc probleme.
– Ce şanse are, în continuare, Opoziţia, intr-un context atit de „accidentat” ca cel pe care-l parcurgem?
– Este interesant că în ultima vreme atacul principal este îndreptat împotriva lui Roman. De care chiar şi sondajul Grupului, pentru Dialog Social îl arată ca cel mai popular lider politic. Tocmai aici e cheia, că pe atacanţi nu-i interesează reforma, ci puterea şi deci văd în el principalul obstacol în calea lor. În această ordine de idei elementul nou este intenţia Alianţei Civice de a deveni partid politic. Eu cred că este un fenomen pozitiv care întăreşte considerabil opoziţia si impli-cit, democraţia si ca atare trebuie salutat. Pe vremuri, pre-tendentii la domnie în Tara Românească se duceau la înalta Poartă, la Istanbul pentru a fi „unşi”. Acum, o delegaţie a Alianţei Civice a mers la Washington, la Departamental de Stat, cam tot în acest scop). Dintr-o convorbire Manolescu-Băcanu (R.L. 26.IV) am aflat ce au spus ei acolo. Nici pomeneală de „societate civilă”, că la americani nu merge cu asa ceva, ei au prezentat Alianţa Civică drept „o formaţiune politică – desi nu încă un partid”. Acest „încă” spune multe. În orice caz le-a spus americanilor înaintea românilor despre bunele lor intenţii şi pentru ca să înţeleagă mai precis despre ce este vorba, le-a precizat că Alianţa este „o alternativă incontestabilă la actuala echipă de guvernămint”. Şi acest „incontestabilă” spune multe, ca să îndrăznească cineva să conteste alternativa. Ca urmare, precizează dl. Manolescu, americanii au început să considere Alianţa „ca pe un partener valabil de discuţie” că dacă ar fi pomenit doar de intenţia nobilă de a construi „societatea civilă” pragmaticii ăştia de americani nici n-ar fi stat de vorbă cu ei. In decembrie, cind am spus despre Alianţă ceea ce spun ei acum, m-au aranjat în toate felurile cu epitete dintre cele mai puţin măgulitoare, deşi eu cred că nu este nimic ruşinos in dorinţa de a veni la putere şi a face ceva bun pentru acest popor.
Oricum, una este strategia străzii menită a cuceri o minoritate dinamică şi zgomotoasă şi alta este strategia eIectorală care trebuie să aducă milioane de voturi. Cele două nu numai că diferă, dar se bat cap în cap. Pentru, a apărea ca o alternativă de guvern, nu se recomandă nici retorica negativist-sterilă sau bocetul cotidian în ziarul Alianţei, nici luarea cu asalt a ministerelor sau căţărarea pe gardul din Cotroceni, după cum nici ejacularea de fericire la fiecare grevă declanşată, fie şi numai in agricultură, nu poate convinge pe alegător că o asemenea echipă ar putea să guverneze România.
Mă întreb chiar dacă fixaţia cu lozinca anticomunistă sau procesul comunismului ar puitea aduce multe voturi într-un moment in care situaţia materială a majorităţii populaţiei nu este mai bună decît în anii 1960 sau în anii 1970?
Şi după părerea mea, nici nu sint şanse să fie mai bună într-un viitor apropiat. Oamenii nu votează după criterii ideologice, ci potrivit unor considerente mult mai „vulgar materialiste”. Aş cita aici observaţia pertinentă pe care o face Petre Datculescu în studiul său sociologic (care oferă prima bază ştiinţifică pentru analiza alegerilor din 20 mai) şi anume că în alegerile postdictatoriale cîştigă de regulă partidele moderat-reformiste şi nu cele intransigent-radicale. Explicaţia sociologică, ar fi a-ceea că populaţia, după trauma dictaturii, nu este pregătită pentru o tranziţie bruscă la un regim radical care ar mări fragilitatea existenţei colective individuale.
– Ce urmează?
– Eu cred că vom avea alegeri anticipate, probabil în luna octombrie. Nu e vorba aici de o profeţie ci de faptul că, pe de o parte Opoziţia este grăbită să vină la putere, iar pe de altă parte Guvernul preferă ca alegerile să fie înaintea iernii – pentru că va fi o iarnă foarte grea. In acest context, cred că va exista consensul ca alegerile să aibă loc cit mai repede. Bineînţeles că, în acest scop va trebui accelerată votarea Constituţiei – in definitiv, problemele cele mai controversate s-au discutat deja. Or asta înseamnă că vom avea o vară foarte fierbinte din punct de vedere politic.
– Credeţi că Opoziţia va considera intervalul suficient pentru pregătirea campaniei electorale?
– Nu cred că mai sînt valabile motivele pe care le-au invocat anul trecut, cînd nu avuseseră timp să-şi creeze filiale judeţene sau să pună mîna pe sedii si asa mai departe. E o etapă depăşită. In
afară de asta – şi e o practică în general acceptată de toate ţările democratice – cei care contestă Guvernul este normal să fie pregătiţi pentru a merge la urne.
– Aţi putea configura un pronostic?
– Mi se pare foarte interesantă apropierea dintre Alianţa Civică şi Partidul Naţional Ţărănesc. Asta poate să spună ceva în legătură cu participarea celor două formaţiuni la alegeri. Pentru că motivarea asocierii la mitingul de vineri a mers foarte departe. Adică aprecierea pe care Alianţa Civică o dă PNŢ-ului anunţă ceva mai mult decît o simplă asociere pentru un miting. Este foarte probabil ca ambele formaţiuni să simtă că singure nu pot face mare lucru.
– Estimaţi o modificare radicală de peisaj politic? Adică iese tot Frontul?
– Nu. Cred că de data aceasta va fi necesară o coaliţie. După cum se prezintă lucrurile acum, Frontul nu va mai obţine majoritatea care să-i permită să guverneze singur.
– Mulţi sînt, totuşi, înclinaţi să creadă că în intervalul scurs de la precedentele alegeri partidele – istorice sau nu – n-au cîştigat prea mult, nici ca pondere şi nici ca credibilitate în fata unui electorat din ce in ce mai decepţionat de calitatea politicianismului care se practică la noi.
– Ai dreptate şi eu am mai spus-o că în România acţiunea politică a luat-o mult înaintea gîndirii politice. Cu toate astea, eu cred că Frontul nu va mai avea acea majoritate confortabilăcare i-a dat posibilitatea sa guverneze practic fără a ţine cont de Opoziţie.
– O ultimă întrebare cu caracter personal: s-a spus că sînteţi „omul” televiziunii, dar recent un ziar a întrebat de ce nu mai apare Silviu Brucan pe micul ecran. De ce?
– Adevărul este că anul acesta, fiecare apariţie a mea la televiziune a întîmpinat mari obstacole, iar în ultima vreme domnul Răzvan Theodorescu mi-a fixat „raţia”: la două luni o dată! Asta e motivul.

Octavian ANDRONIC

Ziarul Libertatea din 21 mai 1991, pag. 1-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

Protecție socială

Caricatură de ANDO

De la o zi la alta

• RECEPŢIE. Cu prilejul împlinirii unui an de la alegeri. Frontul Salvării Naţionale a dat o petrecere în aer liber la sediul său din aleea Modrogan, la care a fost invitată toată Opoziţia. „Balul” a fost deschis de către liderul naţional Petre Roman si de către preşedintele executiv, Ion Aurel Stoica. S-a mîncat şi s-a băut pe săturate, ca-n… vremurile cele bune! • CENACLU. Speriat uşor de către norii ameninţători, mai ameninţători deasupra Pieţii Revoluţiei decît la şosea, Cenaclul în aer liber al Alianţei Civice a prilejuit o trecere în revistă a folclorului postrevoluţionar • VIZITA. In acest timp, domnul preşedinte Iliescu dezbătea la Tg. Mureş complicatele probleme ale relaţiilor româno-ungare, din urbea transformată, pentru aproape două săptămîni în centrul fierbinte al dezbaterilor politice: nici nu s-a terminat bine convenţia P.U.N.R-ului, că urmează cea a U.D.M.R.-ului • DEZMINŢIRE. Poliţia a făcut public faptul că domnul Adrian Manolache, lider ecologist în exil, n-a fost clientul său. Pentru azilul politic va trebui găsit probabil altceva • CERERE. Aliniindu-se valului de solicitări în materie domnul Radu Câmpeanu a cerut şi dînsul demisia conducerii Televiziunii în plin senat • DIATRIBA. Tot în Senat, Gelu Voican Voiculescu a rostit o diatribă împotriva antisemitismului „european” atingind în treacăt şi „România Mare” (And. O.)

„Peace Corps” in Romania! Urmează „Salvation Army”?

Printre binefacerile intrării României in vizorul instituţiilor internaţionale de caritate se numără şi includerea sa in programul de asistenţă al unei instituţii redutabile, înfiinţată cu 30 de ani în urmă de către preşedintele John Kennedy: Corpul Păcii. De atunci, aşa cum menţiona în cuvîntul său de ieri de la festivitatea de depunere a jurămîntului, ambasadorul Alan Green Jr., circa 125 000 de americani au contribuit, ca voluntari, la ajutorarea unor ţări în domeniul sănătăţii, educaţiei precum şi în alte zone de interes imediat. Cei 14 voluntari americani fac parte dintr-o „armată” paşnică de circa 6 000 de persoane care activează concomitent în nu mai puţin de 73 de tări ale lumii si ei se vor îndrepta de astăzi spre locurile în care-şi vor desfăşura activitatea timp de doi ani – orfelinatele din Piatra Neamţ, Suceava, Fălticeni şi Iaşi.
Vocaţia pragmatică a Americii nu pare a fi depăşită decît de cea filantropică. Caritatea este o dimensiune esenţială a societăţii americane contemporane si ceea ce pentru noi poate să pară de neînţeles – cum pot aceşti tineri, ca de bună voie si nesiliţi de nimeni, să se dedice doi ani îngrijirii unor copii handicapaţi? – pentru ei este; poate, rezultatul unui exerciţiu social de mare profunzime si rezistentă umană. „De ce au venit ei în România?“ – este întrebarea, pe care în primul rînd si-au pus-o cei 14 voluntari. Pentru că au un ideal! – şi-au răspuns tot ei dorindu-si ca acesta să devină idealul comun si al românilor. Şi credem că acest lucru se va întâmpla negreşit, atunci cînd pragul de bunăstare generală, va alunga din sufletele noastre egoismul, lăcomia şi indiferenta. Pînă atunci, aceşti americani vor continua, probabil, să ne provoace un soi de curiozitate amestecată cu benevolentă comprehensiune gândindu-ne, poate, că era mai degrabă rîndul Armatei Salvării să ne ia în primire. Să sperăm că nici aceasta nu va întîrzia. (Octavian ANDRONIC)

Azi dimineaţa:

PETRE ROMAN – „INTERVENTIE” OFICIALĂ IN GOLF!
• Turneu-fulger în Kuweit şi Emiratele Arabe Unite – pentru încheierea de acorduri economice pe termen lung

K. O.

Un adjunct al ministrului de interne german ne-a lămurit, în cadrul unui interviu prezentat la TV, că în casa comună europeană, fiecare trebuie să stea în camera lui. Cam greu de digerat ideea, cînd în camera ta de Ia mansardă e frig şi igrasie, iar în apartamentul Iui e cald şi bine şi masa pusă…

GURA LUMII!

(INFORMAŢII PENTRU CARE NU BĂGĂM MlNA IN FOC)

• NU SÎNTEM DE ACORD CU APRECIERILE DVS. DOMNULE PREŞEDINTE!

„Tînăra şi drăguţa” noastră colegă Roxana Iordache (atît sîntem de conformişti încît – iată! – preluăm încă una din aprecierile prezidenţiei) realizează în „România liberă” din 26 aprilie o performanţă demnă de omologare: dă trei variante contradictorii ale uneia si aceleiaşi informaţii. Nu la complimentele pe care i le-a făcut galantul nostru şef de stat ne referim; pe acestea d-na R. I. are grijă să le reproducă şi pe pagina I, si pe pagina a II-a (de vanităţi femeieşti!) ci la ştirea că preşedintele ar fi anunţat în conferinţa sa de presă că va interzice filmul „Piaţa Universităţii – România” – ceea ce se cere coroborat cu zvonul lansat cu trei zile înainte, pe postul naţional de televiziune, de o altă „tînără şi drăguţă doamnă”, fără prejudecăţi, în emisiunea în care îşi salută prietenii. „Tînăra şi drăguţa” de la R. L. confirmă zvonul în articolul din pag. I. intitulat „Piaţa Universităţii, 24 aprilie. Un an de cind dl. Iliescu ne-a numit golani!”. Noi nu ştim ca dl. preşedinte să-i fi apostrofat astfel pe distinşii noştri colegi, dar dacă o afirmă „tînăra şi drăguţă” mai, mai să o credem. Mai complicate sînt lucrurile privitoare la ştirea că dl. Iliescu a anuntat interzicerea documentarului jubiliar produs de Alianţa Civică şi subvenţionat de Ministerul Culturii, care continuă să ruleze bihe mersi!
Un buclucaş de paginator, neatent, a plasat, însă, chiar în coasta articolului cu pricina un punctaj al conferinţei de presă de la Cotroceni, alcătuit desigur, de aceeaşi doamnă, în care citim o declaraţie prezidenţială diferită: „Filmul de la Scala e un element de incitare, voi propune anchetă”. Deschidem ziarul pe pagina a II-a şi descoperim o amplă relatare a aceleiaşi conferinţe de presă în care preşedintelui i se atribuie o a treia versiune. Domnia sa – ne informează „tînăra şi drăguţa” semnatară – şi-a exprimat nemulţumirea faţă de filmul „Piaţa Universităţii- România” (…) fiindcă e un element de incitare” şi fiindcă „lansează documente false, absurdităţi si calomnii”.
Şi relatarea continuă fidel: „Acţiunea are caracter penal, voi cere să se facă cercetări în legătură cu (…) această încălcare a deontologiei profesionale”. Deci preşedintele cere anchetă nu interdicţie. Şi ceea ce urmează să fie expertizat este un fals (dacă tehnic lucrurile pot fi dovedite) al unei benzi audio care acreditează ideea că politia ar fi avut ordin să-şi incendieze propriile autobuze. În orice tară democratică din lume un asemenea fals dovedit ar dobîndi caracter penal, fiindcă democraţia este incompatibilă cu escrocheria. Dar chiar şi, în acest caz-limită, sancţiunea ar fi aplicată falsificatorilor nu si filmului care, dacă ar continua să facă dever, ar putea tine afişul ca o demonstraţie eventuală a lipsei de scrupule folosită în înscenările şi scenariile ei de către o anume opoziţie.

AMBIDEXTRU

Ziarul Libertatea din 21 mai 1991, pag. a 2-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

Garda… forestieră

Pentru supravegherea şi controlul aplicării şi respectării regimului silvic s-au creat gărzi forestiere numite şi inspecţii zonale. Acestea acţionează atît pe teritoriile Regiei autonome a pădurilor „Romsilva” cît şi ale tuturor celorlalţi deţinători de păduri si terenuri cu vegetaţie forestieră, indiferent de forma de proprietate. Se urmăreşte menţinerea integrităţii fondului forestier, a vegetaţiei forestiere, prevenind tăierile ilegale de arbori, defrişările, păşunatul abuziv, precum si alte fapte păgubitoare. Garda forestieră, reţinem dă are atribuţii de control operativ inopinat si la măsuri prevăzute de legislaţie atît direct cît si în colaborare cu organele locale ale administraţiei de stat, poliţiei, jandarmeriei, procuraturii, justiţiei si administratiei financiare. Aşadar; avem si gărzi forestiere. Asteptăm efectele, că prea s-au înmulţit… jafurile silvice.

„România liberă” pe urme…

Dezvaluirile care s-au anuntat senzaţionale privind un depozit secret de documente ale Securităţii si descoperit de „România liberă”, nu au fost, deocamdată, chiar deosebite. La prima vedere (redactorii ziarului amintit au recuperat doar 20 kg din presupusele 7-8 tone de hîrtii) este vorba de documente dintre anii 1975-1989, dar şi ceva din 1990: chitanţe de vînzare a pungilor de plastic cu antet PNL. Transportul de documente ar fi fost făcut – într-o rîpă din zona Cîmpulung-Muscel – cu un camion civil de către un fost colonel de Securitate, Bordeianu, pe 22 iunie 1990. S-a încercat arderea lor, dar din cauza volumului prea mare nu s-a reuşit decît în parte. Ţăranii din zonă – conform unor obiceiuri locale – au sustras cîteva dosare şi le-au adus la „România liberă“. In urma acestor fapte, acelaşi colonel a început investigaţiile în sat, a recupera ce a mai putut si a descărcat în rîpa cu pricina 10 basculante de marnă. Dl. P. M. Bacanu – care a făcut toate aceste comunicări, ieri, în fata presei – a precizat că numele ce figurau pe respectivele acta sint ale unor cunoscuţi disidenţi intelectuali. Printre aceştia se numără Laszlo Tokes, Karol Kiraly, Paul Goma.
La ora cînd citiţi aceste rînduri o nouă expediţie formată din ziarişti de la mai multe publicaţii continuă „săpăturile”. Dacă nu se va descoperi mai mult decit pînă acum, senzaţionalul ar putea rămîne faptul că arhivele Securităţii nu sînt păstrate chiair la loc sigur aşa cum pretind autoritătile. Sau dacă se descoperă, senzaţionalul ar fi întărit de amatorismul dovedit de temuta securitate.

Razvan MITROI

Ziarul Libertatea din 21 mai 1991, pag. a 3-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

Ziarul Libertatea din 21 mai 1991, pag. a 4-a ▼ Click pe imagine pentru mărire

 

Presa acum 50 de ani

• SUVERANUL PREŞEDINTE DE ONOARE AL ACADEMIEI ROMÂNE. Din cuvîntarea rostită de M. S. Regele Mihai I: …”Domnilor colegi. Mulţumesc d-lui preşedinte pentru frumoasele cuvinte adresate Mie cu ocazia intrării Mele în mijlocul domniilor voastre (…). In mulţi dintre domniile voastre recunosc pe sfetnicii Tronului şi pe înalţii demnitari ai Statului, dar mai presus de toate, în domnia voastră, în toţi, domnilor colegi, văd pe purtătorii de cuvânt ai literelor, artei si ştiinţei româneşti” • DECRET-LEGE. „Art 1. Autorizaţiile date evreilor sau societăţilor evreieşti de Societatea Română de Radiodifuziune, pentru folosirea de posturi de recepţie radiofonice se anulează pe data publicării prezentului decret-lege (…). Art. III. Evreii posesori de aparate radio – fie că au fie că nu au autorizaţie de folosinţă – sunt obligaţi ca în termen de 15 zile libere dela publicarea prezentului decret-lege să depună aparatele la autoritatea poliţienească în raza căreia domiciliază“ • TRIBUNALUL MILITAR AL CAPITALEI l-a condamnat pe legionarul Teodorescu loan: la moarte pentru port ilegal de arma; la cinci ani muncă silnică pentru tentativa de asasinare a unui negustor evreu; la trei ani temniţă grea, pentru port în public de uniforma neaprobată. A fost executata pedeapsa capitală • „O ASPIRAŢIE NOBILĂ: apa de colonie VELOUR LADY“ • „OFENSIVA ÎMPOTRIVA CANALULUI DE SUEZ“ este titlul sub care ziarul „Acţiunea” a publicat o „Hartă strategică a fronturilor din Cirenaica şi Balcani (Haşurat, până unde au înaintat armatele Axei)” • „DE CE s’a introdus consumul de mămăligă două zile pe săptămînă? Pentru a putea garanta asigurarea întregului consum intern până la noua recoltă de grâu” • ARHIVARUL oraşului Coburg a dat, pe fundul unei lăzi, peste trei pagini din întîia Biblie tipărită de Gutenberg • FORMAREA NOULUI GUVERN GREC. In Proclamaţia către ţară, transmisă de „Europa Press”, se subliniază: „După ocuparea Atenei de către Germani, după fuga Englezilor şi după ce Regele a părăsit ţara, nu mai poate fi vorba de continuarea războiului (…). Ne trebue un guvern puternic autoritar (…). Ţinta guvernului este de a da nefericitului popor şi tării siguranţă (…). Acesta este motivul pentru care am evitat vărsarea inutilă de sânge” • PATRIA AURULUI NEGRU. „Irakul e teatrul unor evenimente de mare însemnătate. Ultimele telegrame vestesc chiar lupta între englezi şi armata irakiană (…). Englezii apără puţurile de petrol (…). Irakul îşi apără Independenta şl cere descătuşarea de sub jugul britanic” • VA DEVENI ANGLIA un dominion al Statelor Unite? • COMUNICATUL Ministerului Agriculturii cu privire la sfoara de Manila • GROENLANDA – „dominion” american. Însemnătatea ei strategică în „bătălia Atlanticului” • CARTOFUL – materie primă industrială.

Rubrică realizată de Ion BUTNARU

Citim in presa maghiară

Mircea Dinescu în pragul sinuciderii?

– Interviu acordat de MIRCEA „Nepszabadsag” din 27 aprilie 1981

Mircea Dinescu, poetul român care a început să publice de la vîrsta de 17 ani, a devenit celebru în prezent datorită temperamentului său impetuos şi poziţiilor sale politice energice. Dinescu mărturiseşte că a ajuns întîmplător să facă politică, pentru care nu simte nici o chemare. Dinescu pe lingă talentul său şi modul său de exprimare direct, are si o altă „vină“: de exemplu nu ii urăşte pe unguri si are şi curajul să spună acest lucru. (Potrivit calomniatorilor săi, ce s-ar putea aştepta de la un trădător de ţară şi naţiune care are o soţie pe jumătate maghiară?). Culegerea sa de poezia publicată in anul 1989 la Amsterdam, intitulată „Moartea citeşte ziarul”, a apărut în sfîrşit şi în România. Volumul a apărut completat, printre altele, şi cu scrisoarea adresată lui D. R. Popescu, preşedintele de atunci al Uniunii Scriitorilor, scrisă de Mircea Dinescu în ziua de 22 iunie 1989, în cea de a 100-a zi a domiciliului său forţat.
Dinescu încheie astfel scrisoarea: „Avînd în vedere că deocamdată consider sinuciderea ca o formă ineficientă a protestului vă declar că mai vreau să trăiesc”.
În prezent, Mircea Dinescu este preşedintele Uniunii Scri-torilor şi parcă este şi mai lipsit de sperante.
– Articolele dv. apar din ce în ce mai rar, iar cele care apar sint tot mai triste, mai înverşunate si mai ironice. Acum, înaite de începerea interviului ati afirmat că numai simţul umorului vă retine de la sinucidere… Consideraţi că situatia din România este atît de lipsită de perspectivă?

DINESCU cotidianului ungar
– România este o ţară bolnavă. Decenii de-a rîndul „s-au semănat” întuneric, foamete, frig şi teamă, cum s-ar putea acum „culege” lumină, sentimente creştineşti? Sintem bolnavi. Dictatura ne-a făcut bolnavi şi nu ştiu ce medicament ar folosi acestei ţări. Nici eu însumi nu reuşesc să mă vindec de dezgustul care s-a înstăpînit în mine în decursul anului trecut. Am devenit un popor isterizat şi cred că ar tribul să apară o voluţia din decembrie a fost cumva in această situaţie. Re-voluţia din decembrie a fost considerată de multă lume drept o asemenea minune. Am avea nevoie cu adevărat de o revoluţie în mentalitatea oamenilor. Pentru aceasta nu este suficientă o revoltă de stradă.
– Ce – sau cine – ar avea chemarea să declanşeze această revoluţie?
– Poate ar fi fost sarcina guvernului şi a opoziţiei deopotrivă. Din păcate însă, guvernul, ca şi opoziţia, mai mult mimează politica. Dacă observaţi chipurile oamenilor pe stradă, dacă priviţi în jurul dv. intr-o sală de aşteptare, veţi vedea numai figuri triste, amărîte. A revenit lipsa de speranţă care se observa în privirile tuturor pe vremea lui Ceauşescu. Aceşti oameni merită mai mult decît un joc politic, ar trebui cumva ajutaţi
– Ce anume ar putea vindeca o întreagă ţară?
– Este greu, aproape imposibil de răspuns „în numele poporului”. Cred că oamenii ştiu că sînt „bolnavi”. Sînt neliniştiţi, sceptici. Nici ei nu ştiu ce anume ar putea
schimba această ţară. Nici conducătorii nu ştiu. Eu nu aş putea indica pe cineva anume: el este de vină. Cred că sîn-tem cu toţii de vină. Nu pentru ceea ce s-a intîmplat anul trecut, ci în primul rînd pentru faptul că am ajuns în această situaţie în România s-a repetat stalinismul atunci cînd în Uniunea Sovietică şi în restul ţărilor est-europene a dispărut. La noi, toată lumea a contribuit la cultul parsonalităţii lui Ceauşescu, de la scriitorii, oameni de ştiinţă, muncitori pină la ţărani. Decenii întregi au fost blocate adevărul, istoria, iar noi am fost cel mult observatori pasivi. Câţiva dintre noi ne-am trezit mai devreme sau mai tîrziu, dar mal ales mai tirziu. Ne-am dat seama mult prea tîrziu de propria noastră răspundere. Acum ne punem cenuşă în cap, dar aceasta nu ajunge.