Publicat: 22 Decembrie, 2018 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1993?

DE LA O ZI LA ALTA

O DATĂ CU REVOLUŢIA ROMÂNĂ

"LIBERTATEA" ŞI-A ANIVERSAT PATRU ANI DE LA APARIŢIE

Ieri seară, în prezenţa unei asistenţe numeroase, compusă din oameni politici acoperind întregul spectru, membri ai Guvernului, reprezentanţi ai Preşedinţiei şi ai altor instituţii ale statului, artişti, membri ai corpului diplomatic, oameni de cultură şi afaceri, ziarişti, au fost decernate...

TROFEELE LIBERTATEA: "10 OAMENI PENTRU ROMÂNIA"

În apropierea locului unde era omagiat, de o mare mulţime, sacrificiul celor care şi-au dat viaţa pentru libertate în acel eroic decembrie 1989 - Piaţa Universităţii - "Libertatea" a transmis un mesaj de preţuire pentru cei care îşi manifestă prin fapte ataşamentul faţă de ideea de ROMÂNIA.

Marele nostru campion, boxerul FRANCISC VAŞTAG, primeşte de la directorul ziarului LIBERTATEA însemnele TROFEULUI: Diploma şi medalia de onoare

"Vă dorim să onoraţi sensul profund uman al titlului ziarului"

Deşi absent la sărbătoarea noastră, domnul NICOLAE VĂCĂROIU, prim-ministru al României a adresat ziarului "LIBERTATEA" următoarele gânduri!

"Îndeplinesc o datorie de onoare transmiţând primului ziar al Revoluţiei României un salut ÎN LIBERTATE din partea Guvernului României. În cei patru ani de la evenimentele memorabile din Decembrie 1989, «Libertatea» a lansat şi susţinut importante iniţiative în promovarea valorilor democraţiei şi demnităţii umane.

Ziarul dvs. a fost cu consecvenţă, un autentic suport de viaţă adevărată, dinamică, contradictorie în acord cu, realităţile româneşti la zi. Ne bucurăm să constatăm, în acelaşi timp, că «Libertatea>> a rezistat oricăror tentaţii facile, superficiale, nefondate.

Prin echilibru şi consecvenţă, prin solidaritate cu nădejdile, reuşitele şi dificultăţile oamenilor, v-aţi câştigat un prestigiu pe care sunt sigur că îi veţi consolida şi în viitor.

În aceste zile ale aniversării Revoluţiei, în preajma sărbătorilor Crăciunului şi Anului Nou, vă dorim să onoraţi în mod strălucit sensul profund uman conţinut în chiar titlul ziarului şi vă urăm succes deplin în domeniul publicistic în care v-aţi angajat din primele clipe ale Revoluţiei, sănătate şi tot ce vă doriţi".

Prim-ministru,
Nicolae VĂCĂROIU

UN NUME CA UN STRIGĂT...

A fost şansa noastră - extraordinară şi unică - de a trăi acel moment de referinţă pe care orice ziarist şi l-ar dori în propria sa biografie: scoaterea unui ziar - altul decât oricare model cunoscut până atunci. Un ziar LIBER, izvorât ca un strigăt, ca strigătul zecilor de mii de bucureşteni, exact în urmă cu patru ani, din adâncul fiinţelor lor umilite de frică, foame şi frig. LI-BER-TA-TE a fost strigătul acelei mulţimi şi el s-a aşezat firesc, parcă de la sine, în capul paginii mirosind a cerneală tipografică, în care ne aşternusem gândurile şi speranţele trezite de experienţa fantastică a acelor zile. LIBERTATEA a devenit - fără voia Iui - primul ziar liber al Revoluţiei Române. Prima atestare documentară a acelui lucru minunat care ni s-a întâmplat atunci şi căruia i-am spus, poate pentru că nu aveam alt nume, REVOLUŢIE.

Au trecut de atunci patru ani. Ani în care am învăţat, alături de cei de lângă noi, să trăim altfel decât eram obişnuiţi, să privim lucrurile, altfel decât eram obişnuiţi, să le aşternem pe hârtie altfel decât fuseserăm obişnuiţi. Am reinventat din mers meseria de ziarist şi am căutat să-i conservăm datele ei fundamentale: obiectivitate, bun simţ, bună credinţă şi toleranţă. Cât de bine, de mult am reuşit, nu ne-o veţi putea spune decât dvs., cititorii către care se îndreaptă gândul nostru de recunoştinţă: suntem prin voi. Şi cu toţii suntem prin noi înşine. Mergem înainte o dată cu viaţa prin care trecem. Ce e însă rămâne: LIBERTATEA, sentimentul ei, fără de care nu putem fi niciodată liberi.

La mulţi ani libertate!

Octavian ANDRONIC


TRAGEDIA DE LA OTOPENI

În ziua de 22 decembrie 1989, după ce Nicolae şi Elena Ceauşescu au părăsit sediul fostului C. C. al P.C.R., unităţile Ministerului Apărării Nationale au primit ordin de a prelua comanda inspectoratelor judeţene ale Ministerului de Interne.

Acest ordin al Marelui Stat Major a fost transmis de către comandantul Aviaţiei Militare şi U.M. 01913 Bucureşti de sub comanda generalului Drăghin Dumitru (pe atunci colonel), care era şi comandant al micro-garnizoanei Otopeni. În continuare, generalul Drăghin Dumitru a transmis ordinul respectiv la U.M. 01874 Bucureşti, comandată de lt. col. Răchită Vasile - care constituia principala forţă de pază a Aeroportului Otopeni.

Potrivit acestor ordine, lt. col. Răchită Vasile a preluat comanda Aeroportului Otopeni, a dispus dezarmarea cadrelor serviciului VIII U.S.L.A. din paza aeroportului, precum şi a subunităţii de militari în termen din subordinea acestora, luând şi măsura ca armamentul şi muniţia să fie sigilate. De asemenea, a luat măsuri de restructurare şi de reorganizare a apărării Aeroportului Otopeni.

O dată cu lăsarea serii, a început o intensă acţiune de diversiune, care s-a manifestat în forme diverse pe tot parcursul săptămânii care a urmat, diminuându-se brusc după 25.12.1989, data executării cuplului Ceauşescu. Diversiunea a avut ca obiectiv principal unităţile Ministerului Apărării Naţionale şi principalele obiective de interes naţional. Această diversiune a fost exercitată şi asupra Aeroportului Otopeni, cât şi a unităţilor din zonă. Ea a constat, în principal, în transmiterea pe posturile de radio şi televiziune a unor zvonuri cu privire la iminenta atacare a Aeroportului Otopeni de către forţe rămase fidele dictatorului: diversiune terestră, prin focuri de arme care simulau atacarea obiectivelor militare şi diversiune aeriană, prin semnale luminoase care simulau survolarea zonei de către aeronave necunoscute.

Toate acestea au creat o stare de tensiune deosebită atât în rândul forţelor militare de apărare, cât şi în rândul populaţiei (...).

Anterior "transmiterii indicativului "Movila”, în seara de 22.12.1989, Comandantul Aviaţiei Militare, generalul Rus Iosif, din proprie iniţiativă, a cerut telefonic generalului Ghiţă Grigorie - Comandantul Trupelor de Securitate - să trimită la Aeroportul Otopeni o subunitate pentru întărirea dispozitivului de apărare. Generalul Rus Iosif a transmis şi generalului Drăghin Dumitru faptul că urmează să sosească în sprijin o subunitate de securitate.

La rândul său, generalul Drăghin D. i-a comunicat lt. col. Răchită Vasile, care comanda întregul dispozitiv de apărare, acest lucru.

Cu toate că lt. col. Răchită Vasile a refuzat ajutorul trupelor de securitate, motivând că dispune de forţe suficiente, generalul Rus Iosif nu a revenit asupra ordinului dat.

Este de menţionat şi faptul că lt. col. Răchită V. a dispus anularea indicativului "Movila".

Rezultă deci că pentru una şi aceeaşi finalitate, constând în întărirea dispozitivului de apărare, au fost luate două măsuri paralele, independente una de alta şi anume: indicativul "Movila" care nu-i includea nici pe comandantul Aviaţiei Militare, nici pe comandantul Trupelor de Securitate şi măsurile luate de generalul Rus Iosif împreună cu generalul Ghiţă Grigorie.

În executarea ordinului primit de la generalul Rus Iosif, generalul Drăghin Dumitru, i-a desemnat pe maiorul Buzescu Dan şi pe lt. maj. Ionescu Constantin, pe primul să facă recunoaşterea subunităţii de securitate pe D.N. 1 şi pe al doilea să preia subunitatea respectivă şi să o conducă la locul destinat. În acest scop, cei doi ofiţeri au primit ordin să aştepte în şosea - lt. maj. Ionescu C. şi la punctul de control al U.M. 01913 - mr. Buzescu D., sosirea subunităţii de securitate.

După primirea ordinului la care m-arn referit, lt. maj. Ionescu C-tin, s-a deplasat la comandantul diviziei, generalul Drăghin D-tru, căruia i-a raportat misiunea ce i s-a încredinţat. De aici s-a deplasat la punctul de control al diviziei (vezi declaraţia lui Popescu Valentin Ştefan). S-a deplasat apoi spre şoseaua naţională (DN 1) şi întâlnindu-se cu colegul său, cpt. Ghiţă Aurelian, acesta s-a oferit să-l conducă cu transportorul blindat. Lt. maj. Ionescu C-tin l-a încunoştiinţat şi pe acesta că aşteaptă o subunitate de securitate pe care o va conduce pe DN 10 în dispozitivul U.M. 01874.

În legătură cu această nouă misiune, colonelul Pavelescu Mihai Dumitru, şeful de Stat Major al Comandamentului Trupelor de Securitate, în declaraţiile sale, a făcut câteva precizări deosebit de importante şi anume: "Cel puţin din câte cunosc eu, mai înainte de comunicarea indicativului «Movila», nu a existat nici o solicitare din partea Comandamentului Aviaţiei Militare ori a Diviziei de la aeroport prin care să se solicite forţe de sprijin, separat de punerea în aplicare a planului unic conform indicativului «Movila». Odată recepţionată solicitarea, s-au luat măsuri, iar subunitatea lui Chiorăscu s-a pus în mişcare către Otopeni (...) Cert este că subunitatea acestuia a plecat în jurul orelor 23.00, cu aproximaţie şi pe traseu (la pasarela Otopeni) a fost întâmpinată cu foc. Despre această întâmplare, Chiorăscu a raportat prin staţie la ofiţerul operativ din punctul de comandă. Ştiu că i s-a transmis ordinul să se reîntoarcă, dar nu ştiu exact cine a dat acest ordin. În aceste împrejurări subunitatea a revenit în cazarmă şi nu după mult timp a plecat să execute o altă misiune. Ulterior s-a primit o altă solicitare din partea Comandamentului Aviaţiei Militare, atât generalul Rus, cât şi generalul Ionescu, care în mod repetat şi cu insistenţă, au solicitat Comandamentului Trupelor de Securitate, să se trimită în sprijin două subunităţi pentru apărarea aeroporturilor Otopeni şi Boteni. Probabil că se presupunea un atac iminent asupra unuia sau ambelor obiective "(...)" Din câte am înţeles eu problema trimiterii acestei subunităţi la aeroport s-a realizat în cadrul aceluiaşi plan unic de intervenţie la aeroport şi nu a fost vorba de o chestiune care să se fi organizat ad-hoc. La momentul când s-a hotărât trimiterea subunităţilor de la Câmpina, practic în cazarmă nu existau alte subunităţi de intervenţie, în afară de subunitatea de gardă. Aceasta nu putea fi dislocată pentru că se afla în misiune în perimetrul cazărmii. De aceea când s-au solicitat una pentru Boteni şi una pentru Aeroportul Otopeni, această sarcină a fost transmisă celor de la Câmpina, întrucât se aflau la Băneasa în rezerva de intervenţie a Comandamentului.

Aşa după cum am văzut, compania de securitate de la Câmpina s-a pus în mişcare din cazarma Băneasa în jurul orelor 5,30 îmbarcată în 3 camioane militare acoperite cu prelate. Pînă în zona aeroportului Otopeni, coloana a mai fost oprită de două ori, de baraje ale forţelor M.Ap.N., primul în dreptul serelor fostului CC al PCR, iar al doilea la podul situat la intrarea în com. Otopeni.

La fiecare dintre aceste baraje, după stabilirea identităţii şi misiunii subunităţii, s-a permis continuarea deplasării.

(...) După staţionări, mai mult sau mai puţin îndelungate la cele două baraje subunitatea de securitate a ajuns pe D.N. 1 în dreptul aeroportului Otopeni, în jurul orei 6.40, Coloana a oprit în dreptul D.N. 9, respectiv şoseaua care duce din D.N. 1 spre aerogara Otopeni. Observând sosirea coloanei respective, maiorul Buzescu i-a ieşit în întâmpinare, luând ca măsură de siguranţă o grupă de 6 militari pe care i-a dispus în mod discret de o parte şi de alta a şoselei.

Din cabina primului camion a coborît colonelul Patraş, care nu era aşteptat şi după el maiorul Popovici, cel care de fapt era anunţat că va conduce subunitatea de securitate (...).

(...) Într-adevăr, cele trei autocamioane, după ce lt. maj. Ionescu C-tin a luat loc în cabina celui din faţă, alături de colonelul Patraş, s-au pus în mişcare şi au pătruns pe D.N. 9. spre aerogară, acolo unde nu îi aştepta nimeni. Această gravă eroare nu va mai putea fi lămurită deoarece atât lt. maj. Ionescu, cât şi lt. col. Patraş şi maiorul Popovici, şi-au pierdut viaţa în incidentul care a urmat. Şi-a pierdut viaţa şi conducătorul primului camion, salariatul civil Oncioiu Vasile. În prezent nimeni nu mai poate relata ce anume s-a discutat între ocupanţii cabinei primului autocamion şi nici care au fost motivele în virtutea cărora s-a adoptat decizia alegerii itinerariului pe D.N. 9 şi nu pe D.N. 10 care era prevăzut în planul unic de intervenţie.

(...) Dispozitivul de apărare din zona aerogării Otopeni, la acel moment se compunea din:

- Pe estacadă, în faţa sălii de aşteptare, se afla un lanţ de trăgători din cadrul U. M. 01874 sub comanda lt.maj. Pascu Lucian.

- Jos în faţa aerogării, la limita spaţiului verde delimitat printr-un gard viu (a se vedea planşa foto executată din avion) se afla un alt lanţ de trăgători, tot din U. M. 01874, sub comanda cpt. Zorilă Ionel. În acest dispozitiv a-vansat au mai fost introduşi şi luptători din gărzile patriotice de la Fabrica de vată Buftea. Dispozitivul era întărit şi printr-un transportor blindat, aflat în zona mediană a acestuia, în faţă, pe carosabil.

- Pe latura stângă, în raport de sensul de deplasare al coloanei, pe clădirea Departamentului Aviaţiei Civile şi la baza acesteia, se aflau cadre şi militari în termen aparţinând U. M. 01925 şi U. M. 02802 (a se vedea fi 131. vol. 3).

Apariţia coloanei a fost sesizată atât de către cei aflaţi în dispozitiv pe clădirea Departamentului Aviaţiei, cât şi de către aliniamentele din zona aerogării. În virtutea poziţiei în care se găseau, cei aflaţi pe clădirea Departamentului Aviaţiei au sesizat primii autocamioanele. În mod succesiv prezenţa coloanei a fost percepută în rândul, dispozitivului de pe estacadă, precum şi de către dispozitivul căpitanului Zorilă Ionel. Trebuie să facem sublinierea că persoanele aflate în aceste dispozitive nu aveau, în acele momente, cunoştinţă nici despre sosirea iminentă a subunităţii de securitate şi nici despre misiunea acesteia. Aceştia au perceput pur şi simplu existenţa a trei camioane militare. Coloana şi-a continuat deplasarea rulând cu viteză redusă şi ocolind puţin prin stânga, în zona punctului de control M. I., unde jumătate din drum era barat îşi unde locotenentul Muller nu se mai afla în punctul respectiv, fiind retras din cauza pericolelor la care era expus.

În legătură cu momentul apariţiei acestor camioane, căpitanul Zorilă Ionel, comandantul dispozitivului din faţa aerogării, a făcut următoarele precizări: "Despre camioanele de la securitate eu nu fusesem înştiinţat, iar misiunea pe care o aveam consta tocmai în interzicerea pătrunderii unor forţe neidentificate. Aceste trei camioane au apărut pe drum venind dinspre Bucureşti şi eu le-am văzut cum luau curba, la dreapta, ca să se înscrie pe D.N. 9. Am văzut că primul avea farurile aprinse. Acesta s-a înscris pe direcţia mea, rulând încet. Am făcut apel la «Moneasa» spunând: «Sunt 91, dacă ştie cineva de cele trei camioane?» Nu mi-a răspuns nimeni. Am făcut apel către Ionescu: «Moneasa 130» şi nu mi-a răspuns. Am făcut din nou apel la «Moneasa», precum şi către comandantul Răchită - indicativ 118 şi iarăşi nu am primit răspuns. Indicativele acestea pe care eu le-am pronunţat prin staţie au fost auzite de alţii din dispozitive, care însă nu aveau atribuţiuni şi nici nu erau cei către care mă adresam dar care pot confirma. Pe urmă am făcut apel către toate dispozitivele spunând: «Sunt 91, dacă ştie cineva de cele trei camioane care vin dinspre şosea?» Între timp camioanele se apropiau şi văzând acest lucru, am strigat să nu tragă nimeni pentru că voi face eu o somaţie să-i opresc. Am strigat de două ori, tare atât eu cât şi soldatul Gocoi Mihai. Camioanele nu s-au oprit la strigătul meu şi atunci am spus din nou să nu tragă nimeni că voi trage eu foc de avertisment", (citat din declaraţia lui Zorilă Ionel din 13.02.1990).

Rezumând, deci, datele problemei, trebuie să conchidem că s-a stabilit cu certitudine faptul că locotenentul major Zorilă (actualmente căpitan) a încercat să obţină prin staţie desluşiri despre natura misiunii celor trei camioane şi că în realitate aceste desluşiri nu le-a primit din partea nimănui. Rămâne totuşi să ne întrebăm de ce nu l-a auzit Ionescu Constantin? Nici la această întrebare, din păcate (şi din motive independente de dorinţa noastră şi de strădaniile anchetei) - nu se poate furniza un răspuns cert. Ştim cu certitudine că nu a răspuns, după cum ştim că şi după eveniment staţia a rămas în stare de funcţionare (vezi declaraţia maistrului militar Mironescu pentru detalii). Nu ştim însă de ce nu a răspuns Ionescu la apelurile făcute.

(...) Toate ipotezele posibile, unele mai fanteziste, altele mai puţin - dovedesc că în realitate nu ştim în virtutea cărui motiv lonescu Constantin, nu a răspuns la apelurile făcute prin staţie.

Această tăcere inexplicabilă, constituie cauza directă, imediată a evenimentului între această tăcere şi deschiderea focului exista în mod cert un raport de cauzalitate.

Necunoscând misiunea şi întrucât locotenentul major Ionescu nu s-a manifestat în nici un fel pentru a se face recunoscut, militarii aflaţi în dispozitivele de apărare au deschis focul asupra celor trei autocamioane.

În prealabil, a existat un episod care a constituit prilejul deschiderii focului acesta fiind format din cele două rafale scurte trase de locotenentul major Zorilă în semn de avertisment. Aceste focuri de avertisment au fost interpretate în mod greşit, pe fondul rezonanţei, de către cei aflaţi în dispozitiv pe clădirea Departamentului Aviaţiei Civile, şi care, considerând că aceste focuri sunt rezultatul atacului executat de cele trei camioane, de direcţia aerogării, au deschis foc de nimicire asupra acestora. Prin această intervenţie neinspirată practic s-a scurtat perioada de reacţie a celor din autocamioane care n-au mai avut timp să se conformeze rafalelor de avertizare şi să adopte măsura opririi pe loc. (Fireşte în situaţia în care presupunem că la rândul lor au interpretat şi înţeles exact natura celor două rafale). Este singura explicaţie posibilă - care explică pentru care motiv cele trei autocamioane, care nu veniseră cu intenţii duşmănoase au continuat să ruleze, până în momentul în care s-a deschis foc de nimicire, în pofida celor două rafale de avertizare, trase în prealabil în serii scurte.

Apare aici necesar pentru înţelegerea dinamicii să rezumăm întrucâtva datele problemei: coloana a apărut în dreptul punctului de control al circulaţiei în jurul orei 06.40. După aproximativ 10 minute cel mult, locotenentul major Ionescu a urcat în cabina primului autocamion. După toate datele coloana s-a pus în mişcare în jurul orelor 06,55-07,00.

(...) Focurile de avertisment sunt localizate în timp în jurul orei 07.03.

În timp ce capul coloanei a ajuns la o distanţă de circa 150-200 m de aeroport, cu aproximaţie, asupra acestuia s-a deschis foc, preponderent foc automat, mai întâi de pe clădirea Departamentului Aviaţiei, iar apoi de pe întreg dispozitivul de apărare.

La strigătele disperate ale militarilor din camioane, după aproximativ 3-5 minute, focul a încetat, militarii predându-se, parte dintre ei cu mâinile ridicate, forţelor din faţa aerogării.

În aceste momente, cu aproximaţie în jurul orelor 07.10 de aeroport s-a apropiat cu mare viteză un autobuz, fapt care a determinat redeschiderea focului pentru o scurtă perioadă de timp, după care focul a încetat.

Aprecierea duratei primei reprize de foc de 3-5 minute se regăseşte şi în actul întocmit în acest sens de către Unitatea Militară 0855 Câmpina cu nr. T/S/186/17.10.1990.

Aceasta a fost dinamica evenimentului relatată extrem de sintetic. Dată fiind complexitatea situaţiei şi modul în care s-au derulat evenimentele, este necesar să operăm aici câteva detalieri suplimentare.

Este de menţionat că, drept urmare a deschiderii focului în mod masiv, atât din faţă cât şi din stânga, de pe clădirea Departamentului Aviaţiei Civile, au decedat în caroserii sau în cabine un număr de 22 persoane, aşa cum rezultă din tabelele sinoptice aflate la dosarul cauzei, fără a mai apuca deci să coboare din autocamioane. Printre primii loviţi şi al căror deces a survenit imediat s-a aflat chiar locotenentul major Ionescu Constantin din U.M. 01874 Bucureşti, care nu a mai reacţionat în nici un fel.

Cele 22 de persoane ucise în aceste condiţii (un p.m.c., doi ofiţeri şi 19 militari în termen) sunt nominalizate pe autocamioane, cu indicarea poziţiei lor în caroserii sau în cabine.

Trebuie menţionat totodată şi faptul că au fost răniţi în timp ce se aflau în autocamioane şi un număr de 5 militari în termen. Descoperirea în cabina primului autocamion a cadavrului aparţinând locotenentului major Ionescu Constantin a apărut foarte suspectă în ochii cadrelor U. M. 01874, care, după cum am arătat, nu fuseseră înştiinţate despre misiunea subunităţii de securitate. Suspiciunea a fost alimentată şi de faptul că asupra locotenentului major staţia radio a fost găsită în stare de funcţionare şi aceasta în condiţiile în care nu-şi manifestase prezenţa în nici un fel.

O atare împrejurare a ocazionat nenumărate versiuni care au apărut, parte dintre ele în articole de presă. Potrivit acestora, locotenentul major Ionescu Constantin ar fi fost împuşcat în cap de către colonelul Patraş Ioan, în timp ce autocamioanele rulau pe D.N. 9 către aerogară. În sprijinul unor astfel de susţineri, s-a utilizat şi argumentul potrivit căruia ofiţerul a fost găsit cu calota craniană deschisă, ceea ce a pledat pentru o împuşcare executată din apropiere. O atare susţinere nu poate fi reţinută întrucât cei ce au examinat cadavrul în momentele de după eveniment (vezi spre pildă sergentul major Bodescu Adrian) au arătat că acesta prezenta şi alte urme de împuşcare, la nivelul pieptului şi al bazinului, ceea ce este de natură să demonstreze că a fost lovit de proiectile provenite din focul intens declanşat din dispozitivele de apărare ale aeroportului.

O leziune asemănătoare localizată la nivelul neurocraniului cu desprinderea consecutivă a calotei craniene, prezenta de altfel şi colonelul Patraş Ioan.

Natural că cercetarea, la momentul respectiv, şi stabilirea prezenţei sau absenţei factorilor suplimentari ai împuşcării erau de natură sa clarifice în totalitate datele problemei, dar acest lucru ni s-a făcut la momentul oportun, iar împrejurările care s-au pierdut nu se mai pot reface. Trebuie menţionat că primul autocamion, în cabina căruia se aflau cei doi ofiţeri, ajunsese la o distanţă relativ redusă faţă de dispozitivul căpitanului Zorilă Ionel. Asupra autocamioanelor s-a tras şi cu armament cu calibru mare, respectiv cu mitraliera instalată pe transportorul blindat aflat sub comanda subofiţerului Codreanu Dănuţ. Utilizarea mitralierei este în măsură să confere o explicaţie valabilă gravităţii leziunilor craniene prezentate de către colonelul Patraş Ioan şi locotenentul major Ionescu Constantin.

La deschiderea focului asupra subunităţii de securitate, a existat în mod cert o ripostă, e drept, fără aceeaşi intensitate, din partea militarilor şi cadrelor acestei subunităţi.

S-a tras asupra autoturismului Dacia de culoare galbenă, care apăruse în spate, cu farurile aprinse, s-a tras asupra dispozitivului lui Zorilă spre direcţia aerogării, s-a tras asupra transportorului blindat, precum şi asupra autobuzului care a apărut ulterior. Această atitudine a militarilor din trupele de securitate, justificată, de altfel, pentru că la rândul lor considerau că se confruntă cu elemente teroriste, a fost de natură să sporească confuzia.

O parte a militarilor supravieţuitori din autocamioane au debarcat, încercând să se adăpostească. Unii dintre ei s-au deplasat, prin rostogolire, aşa cum fuseseră instruiţi, ceea ce a creat în rândul dispozitivului lui Zorilă falsa impresie că se confruntă cu elemente super antrenate. În starea de derută şi panică în care s-au găsit, reacţiile acestor militari au fost diverse, ele neputând fi subsumate unui numitor comun. Unii dintre aceştia au strigat solicitând încetarea focului pentru a se putea preda; alţii s-au refugiat înspre liziera din dreapta drumului (caporal Carpen Nicuşor, soldat Tudorache Petrică, soldat Ene Simion, locotenent major Barbu Vladimir), alţii s-au adăpostit pe lângă camioane şi în zona de spaţiu verde din preajma camioanelor: câţiva dintre ei considerând că se confruntă cu teroriştii, au deschis foc la întâmplare, către stânga, precum şi pe direcţia aerogării (exemplu: soldat Neacşu Marian, fila 152-153, volumul 1; soldat Buştiuc Paul Cristian, fila 161-162 volumul 1, soldat Olteanu Ioan, fila 163-164, volumul 1).

Sugestivă în acest sens este declaraţia Soldatului Tirigan Călin (filele 206-208, volumul 1), care a arătat că: "Eram convinşi că asupra noastră trag teroriştii". Din declaraţia martorului Tirigan Mihai Călin mai rezultă împrejurările în care au deschis foc în direcţia dispozitivului aerogării şi locotenentul Popescu Florin, precum şi soldatul Negulici Valeriu, care în scurt timp au fost împuşcaţi mortal.

Relatarea unor astfel de episoade parvine şi prin intermediul declaraţiilor, militarului în termen Bury Mihai"Cei care au sărit în dreapta au avut posibilitatea să se retragă după gardul viu unde este şi o lizieră de pomi. De aici au ripostat, unii dintre cei care săriseră din camioane şi ca urmare focul s-a înteţit din nou fiind împuşcaţi cei care săriseră în partea stângă a autocamioanelor, aşa cum am mai arătat".

Fireşte că utilizarea armamentului de către unii din militarii U. M. 0865 Câmpina a determinat reluarea cu intensitate a focului, de către cei din dispozitivul de apărare, întrucât o atare împrejurare le-a creat falsa impresie că se confruntă cu forţe ostile.

Trebuie aici menţionat şi faptul că din rândul dispozitivului aflat în faţa aerogării mai multe persoane printre care şi căpitanul Zorilă Ionel, au strigat către militarii din U. M. 0865 să se predea însă datorită confuziei create în rândul acestora din urmă, pe de o parte şi pe de altă parte, datorită confuziei create de reacţia lor, focul nu s-a oprit instantaneu. Extrem de edificatoare în acest sens este declaraţia martorului Chenciu Valerian Eugeniu, din care prezentăm câteva aspecte mai semnificative: "...Cumva în zona dinspre faţă stânga, în raport de poziţia în care mă găseam, am văzut o gură de foc în zona unui gard viu şi gândind că cei care se află acolo ar fi terorişti care au ocupat aeroportul, am tras şi eu cu pistolul mitralieră 2-3 focuri pe direcţia respectivă. Nu cred să fi lovit pe cineva, pentru că n-am luat prea bine linia de ochire, îndreptând numai arma în acea direcţie. Cam în acele momente l-am văzut pe colegul meu, Stroie Laurenţiu, care coborâse din camion, în timp ce încerca să se salveze punând în practică ceea ce fusesem învăţaţi. Mai exact a încercat să scape de focuri dându-se de-a rostogolul şi în această situaţie a fost lovit la un moment dat de unul sau mai multe proiectile. Adevărul este că noi într-adevăr, intr-un interval destul de scurt, suportasem un alt regim de instrucţie, cel puţin din câte ştiam noi, în raport cu militarii din trupele M.Ap.N. Învăţasem morse recepţie şi transmisie şi efectuasem 12 şedinţe de tragere, inclusiv pe timp de noapte.

Tot de acolo din locul de unde mă găseam, la un moment dat am văzut un coleg, Fota, care era mort şi căruia i-am luat casca din cap punând-o în locul celei pe care o pierdusem. Vreau să fac precizarea că de fapt, n-am ridicat tot timpul capul căutând să mă adăpostesc. Eu spre pildă, n-am reţinut momentul apariţiei unui autobuz; au existat însă vreo câteva reprize în cadrul cărora mi s-a părut că tirul a slăbit ca intensitate, după care iarăşi s-a reluat. La un moment dat, am sesizat că de mine se apropie un transportor blindat, care mi s-a părut că urcă la un moment dat şi gândindu-mă că o să treacă cu roţile peste mine, am tras două serii scurte în pneul din stânga faţă. Nu ştiu dacă l-am lovit sau nu. Reţin că în acele momente cineva, nu mai ştiu cine, a lovit cu patul pistolului mitralieră în caroseria transportorului şi acesta a oprit. Când s-a oprit a încetat şi să mai tragă pentru că se apropiase de mine trăgând.

Parte dintre noi, care ne aflam pe jos în diferite poziţii strigam "Nu mai trageţi că ne predăm", iar cei de acolo aflaţi în dispozitivul la care m-am referit, strigau: "Ridicaţi-vă cu mâinile la ceafă şi lăsaţi armele!". Am vrut şi eu să mă ridic şi fiind rănit nu m-am ridicat în picioare imediat, moment în care s-a deschis foc. Nu mi-am dat seama însă din ce anume parte s-a tras, dar am auzit că se trage. Această situaţie s-a mai repetat, însă n-o pot interpreta, în raport de momentul apariţiei autobuzului pentru că pe acesta nu l-am văzut. Am avut o perioadă în cere mă hotărâsem să-i aştept pe cei care au tras în noi cu gândul că sunt terorişti şi să nu mă predau şi din contră să deschid focul asupra lor, ca să-mi vând pielea cât mai scump. În cele din urmă, însă, constatând că mulţi dintre colegii mei s-au ridicat în picioare şi nu se mai trage asupra lor, m-am ridicat în picioare şi cred că am strigat să nu se mai tragă. Cam în acele împrejurări a apărut un soldat M.Ap.N., către care m-am dus şi m-am predat".

Evoluţia şi înlănţuirea evenimentelor este relatată extrem de edificator în această declaraţie. De aceea prea multe comentarii apar de prisos. Mai trebuie adăugat şi faptul că cei aflaţi pe clădirea Departamentului Aviaţiei, ne-având o legătură operativă cu dispozitivele din aerogară şi din faţa aerogării, au continuat să execute foc în mod haotic.

S-a ajuns astfel în situaţia în care focul s-a putut opri pentru moment din rândul dispozitivul din faţă, dar în momentul în care unul dintre militarii de la Câmpina (sau unul dintre adversarii acestuia) a mai tras câteva focuri, o atare împrejurare a fost urmată în mod firesc de replica celor aflaţi pe clădirea Departamentului Aviaţiei, fără ca o nouă reluare a intensităţii tragerii să fi fost justificată din punct de vedere obiectiv.

Ultimele salve au fost trase, aşa cum a rezultat din actele de urmărire penală, de pe transportorul blindat, în interiorul căruia se afla în calitate de ochitor soldatul Ghiţă, la care ne-am mai referit. Acesta, aflat înlăuntrul carcasei metalice, nu avea o permanentă şi globală reprezentare a sunetelor, zgomotelor şi strigătelor care parveneau din exterior, fiind asurzit de propriul său armamenţ automat. Pe de altă parte, câmpul vizual, prin luneta de la ochitor, era mult îngustat iar aceasta se aburise. Aşa se face că transportorul blindat s-a regăsit în situaţia de a trage ultima salvă, după toate datele, în împrejurările în care o mare parte a militarilor din Câmpina, tocmai se hotărâseră să se predea. Este momentul în care s-a produs intervenţia unui cadru-subofiţer la U.M. 01874 care s-a urcat pe transportorul blindat şi a bătut cu pumnul în turelă, spre a-i determina pe cei din interior să opreasca tragerea.

(...) Ca urmare a strigătelor disperate ale celor debarcaţi din autocamioane, militarii aflaţi în dispozitive au realizat în cele din urmă eroarea în care se aflau şi au oprit focul. Strigătele prin care se comanda oprirea focului s-au auzit atât din clădirea Departamentului Aviaţiei - maiorul Roman Paul, cât şi din rândul dispozitivelor aflate în aerogară şi faţa aerogării (Pascu şi Zorilă). Fireşte că aceste ordine nu au fost urmate de opriri instantanee a focului în rândul tuturor militarilor, dar în final s-a ajuns totuşi la oprit focului. O atare oprire instantanee nici nu e de altfel de conceput pe fondul situaţiei create şi al panicii care cuprinsese atât pe apărători cât şi pe presupuşii atacatori ai aerogării, aceasta pe de-o parte. Pe de altă parte, trebuie specificat că zgomotul asurzitor produs de armele automate a împiedicat la rândul lui, perceperea ordinelor de oprire a focului de la un flanc la celălalt al dispozitivului exact în acelaşi moment.

În momentul în care focul s-a oprit în totalitate, la foarte scurt timp, mai precis orele 7.10, a apărut pe D.N.9 cu o foarte mare viteză (cel puţin în optica celor care apără aerogara) un autobuz aparţinând companiei Tarom. În acesta se mai aflau atât persoane civile ce îşi aveau locul de muncă pe platforma Otopeni, cât şi militari (M.Ap.N, şi M. care se îndreptau spre unităţile în care-şi desfăşurau activitatea. Autobuzul era condus către şoferul Şerbănică Mircea, conducător auto la Aeroportul Otopeni şi avea nr. de înmatriculare 31-B-6027. În autobuz, lângă şofer se afla şi căpitanul Paraschiv Florea, şeful lierului parcului auto, compartimentul şoferului care îl însoţise pe Şerbănică Mircea şi care a şi avut inspiraţia nu tocmai fericită a efectuării acestui drum.

În momentul în care autobuzul s-a angajat pe D.N.9, aşa cum rezultă din declaraţiile Şerbănică Mircea şi ale unora dintre răni care au supravieţuit din autobuz, nu se mai trăgea. Aşa se şi explică de ce şoferul Şerbănică s-a înscris pe D.N.9, căci în împrejurările în care s-ar fi sesizat auzind focuri armă, acesta s-ar fi oprit.

După ce autobuzul a trecut de ghereta punctului de control M. I., s-a deschis foc asupra autobuzului, prima dată din dreapta imediat după aceea din rândul dispozitivelor de apărare ale aerogării, precum şi de către cei aflaţi pe clădirea Departamentului Aviaţiei. În aceste împrejurări, în autobuz au fost ucise 8 persoane (între care civili, un subofiţer M.Ap.N. - căpitanul Paraschiv şi un subofiţer USLA) şi au fost rănite mai multe persoane. Momentul în care autobuzul s-a apropiat coloana de autocamioane coincide cu tentaţia unor militari din U. M. 0865 Câmpina de a preda. Aşa se explică faptul că, după toate datele, în această nouă reluare a tragerii câţiva dintre militarii aflaţi în picioare mâinile ridicate pentru a se preda, au fost rândul lor răniţi sau ucişi. În foarte scurt timp autobuzul, care iniţial a oprit pe loc, a rulat în marşarier, păstrând orientarea cu faţa către aerogară şi dând înapoi cu spatele a păra D.N. 9, ieşind pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti. După acest moment focul a încetat definit: iar militarii supravieţuitori au fost luaţi prizonieri. Acest moment jal reluării focului generat Ia rândul lui mai multe controverse în realitate însă, aşa cum rezultă din declaraţiile unora dintre militarii de la Câmpina, aflaţi în dispozitivul din faţa aerogării au ştiut către aceştia să se adăpostească pentru putea să tragă în autobuz. În acest sens, martorul Cuza Cristian, care a făcut parte ca subunitatea de la Câmpina, a precizat următoarele: "Deci când noi am vrut să ne predăm şi am vrut să ne îndreptăm spre dispozitivul celor care aveau un aliniament în fosta noastră, din spate a apărut un autobuz, tir în care unii din noi mergeam în picioare cât ei. Cei care se aflau în faţa noastră au strigat la noi să ne lăsăm jos ca să tragă în autobuz. Au zis: "Lăsaţi-vă jos că tragem!". Ne-a lăsat jos; în timpul acela, lângă mine era un coleg. A început să se tragă pe direcţia autobuzului, noi fiind între autobuz şi cei din faţa noastră care trăgeau. La un moment dat, am constatat că acest coleg a fost lovit..., haina i s-a îmbibat de sânge şi probabil în momentul în care a recepţionat glonţul a tresărit o singură dată".

(...) Cu titlu exemplificativ prezentăm în acest sens câteva citate din declaraţia rănitului Socoteanu Corneliu, aflat în autobuz: "Auzind focurile, la un moment dat am văzut cum se rupe vinilinul portierei din dreapta, care era lângă mine, puţin mai în faţa mea, ca şi cum această portieră ar fi fost străpunsă de proiectile, care veneau din dreapta mea. Vedeam locurile din vinil că se albesc acolo unde săreau bucăţile din material care se rupeau la trecerea proiectilelor. Cam tot în acele împrejurări, am simţit că sunt rănit la genunchiul drept. În continuare am început să fiu rănit de alte proiectile... Judecând după locurile în care mă găseam, convingerea mea fermă este că marea majoritate a acestor proiectile n-au putut să vină decât din latura mea dreaptă, adică dinspre liziera la care m-am referit şi pe care am localizat-o în fotografia existentă...".

Un lucru este însă cert, că s-a tras şi din latura dreaptă şi că nu este deloc imposibil ca unii dintre militarii de la Câmpina să fie chiar ei implicaţi în acest eveniment. Aceasta nu schimbă câtuşi de puţin datele problemei, pentru că aşa cum am văzut încă din considerentele introductive ale lucrării, aceşti militari au considerat în mod eronat la rândul lor că se confruntă cu elemente teroriste.

(...) Ca urmare a focului masiv executat in intervalul de timp la care ne-am referit, şi-au pierdut viaţa un număr de 40 persoane (4 ofiţeri - 2 din U.M. 0865 Câmpina şi 2 din U.M. 0251 Bucureşti - fost Comandament al Trupelor de Securitate, 2 p.m.c. şi 34 de gradaţi - soldaţi). De asemenea, au fost răniţi un număr de 16 militari în termen şi un ofiţer din U.M. 0865 Câmpina. Au rămas de asemenea 25 de supravieţuitori, fără leziuni. Totodată a fost ucis un ofiţer din U.M. 01874 Bucureşti, locotenentul major Ionescu Constantin. Tabelul cu situaţia celor 40 de decedaţi se află la filele 76-84, volumul 1.

Din autobuzul Tarom au foşt ucise un număr de 8 persoane - 6 civili, 1 ofiţer M.Ap.N. şi un subofiţer U.S.L.A. şi au fost rănite mai multe persoane (nu toate persoanele cere au fost rănite în autobuz s-au prezentat spre a fi luate în evidenţă). În total s-au înregistrat un număr de 48 de morţi.

(...) Aşa cum a rezultat pe parcursul expunerii, evenimentul a devenit posibil pe terenul proastei organizări atât a deplasării subunităţii cât şi a primirii acesteia. Aceste două împrejurări care s-au împletit, s-au tradus în acea stare de tulburare deosebită, a bunei şi normalei funcţionări a activităţii pe terenul căreia a devenit posibilă producerea evenimentului, la primul incident care s-a produs şi anume în momentul în care locotenentul major Ionescu Constantin nu şi-a manifestat prezenţa prin staţie.

Răspunderea pentru organizarea deplasării cade în sarcina generalului-maior (r), Ghiţă Grigorie, iar răspunderea pentru neorganizarea primirii, în condiţii de deplină siguranţă, cade în sarcina generalului maior Drăghin Dumitru, comandantul microgarnizoanei Otopeni. 

Decembrie '89
NICICÂND ATÂT DE MULŢI ROMÂNI N-AU RĂMAS DATORI ATÂTOR DE PUŢINI
 

-