Publicat: 22 Ianuarie, 2020 - 00:00
Share
Care erau subiectele zilei în urmă cu trei decenii, în 1990?

O ZI MAI LUNGĂ DECÎT VIAŢA...

24 de ore care au zguduit lumea

Piaţa Palatului era plină. O mare de pancarte, portrete, lozinci - estetic aşezate, după planuri minuţioase, elaborate în cabinete de primi şi secretari - fluturau deasupra mulţimii cenuşii, adunată "spontan" printr-o amplă mobilizare declanşată de cu seară, după cuvîntare. Una scria pe lozinci, alta era în sufletele oamenilor. Timişoara. Era cuvîntul de ordine, sentimentul primordial. Timişoara. Şi ceea ce se întîmplase cu adevărat acolo. Minciunile sfruntate debitate seara, în cinica alocuţiune a dictatorului umpluseră paharul parcă fără fund al răbdării românilor. Activiştii şi securiştii, răspîndiţi în mulţime, erau vizibil îngrijoraţi, debusolaţi. Este ora 12, lumea aşteaptă deja de vreo două ceasuri. La tribună, în balcon, apar: el, "părintele grijuliu" al naţiei, ea, "mama iubitoare", şi ei, "sfătuitorii", cei mai apropiaţi colaboratori. Cuvîntarea - magistrală, ca toate cuvîntările lui - dezvăluie, din nou, mecanismul cinismului prezidenţial: la tot ce lua, cu ghiotura, arunca înapoi cîteva firimituri. "Am hotărît!", spune, şi uită ce. Noroc că e academiciana alături şi îi suflă. Deodată se întîmplă ceea ce pentru noi părea de nesperat, iar pentru el de necrezut: se aud voci. Altele decît cele verificate şi antrenate să scandeze lozincile lui. Voci îndelung sugrumate, care acum îi aruncă în faţă adevărul gol-goluţ "Ceauşescu - criminal!", "Jos dictatorul!". Consternarea este atît de mare încît geniul Carpaţilor rămîne cu gura căscată şi cu mîna înţepenită în aer! Nu înţelege. În jurul lui, agitaţie. Strigătele de revoltă se aud din nou. Apoi pocneşte ceva. Ca o petardă. Cu un fîsîit sinistru. Oamenii se sperie. Unda de şoc produsă în masa compactă izbeşte schela pe care a fost instalată una dintre camerele de luat vederi

Octavian ANDRONIC

(Continuare în pag. a-V-a)

(urmare din pag. 1)
ale televiziunii şi operatorul este azvîrlit jos. Cîteva zeci de secunde telespectatorii nu văd decît un fragment de orizont şi aud comenzi şi indicaţii scurte ale celor din bal-con. După vreo trei minute legătura se restabileşte şi, încă buimac, conducătorul îşi continuă magistrala tîrguială. Tot mai clar, ovaţiile se transformă în huiduieli şi celor de la televizor nu le vine să-şi creadă ochilor: pancartele şi portretele dispar ca luate de un val nevăzut. Spre sfîrşitul cuvîntării nu se mai zăreşte nici unul dintre portretele "iubiţilor". Mitingul - ultimul al "epocii" - ia sfîrşit într-o stare de totală confuzie...

Jos, mulţimea nu mai poate fi stăpînită. Lozinci, portrete sînt călcate în picioare, tot mai multe voci scandează "Jos dictatorul !", "Jos criminalul", "Jos comunismul!". Cine strigă? Oamenii muncii, aduşi pe bază de tabel, conduşi şi supravegheaţi de secretarii de partid! Sînt tot cei care cu doar o lună în urmă, la mitingul de la finele congresului, scandaseră fără convingere, dar cuminţi, tot ce li se indicase. De ce n-a mai fost aşa şi acum? Timişoara. Morţii Timişoarei, sîngele vărsat acolo i-au trezit din coşmarul ceauşismului. Oamenii au deschis ochii mari şi au văzut limpede toată minciuna şi mizeria din jurul lor. Şi au strigat ceea ce de atîta vreme trebuia spus...

Intre timp, din punctele de observaţie de pe acoperişurile din jurul pieţei, agenţii serviciilor secrete fac comunicări alarmante: un grup de cîteva sute de demonstranţi a pornit deja, pe Calea Victoriei, scandind aceleaşi lozinci. Un alt grup s-a format la "Adam", la intrarea spre Cişmigiu. Un grup mare a încercat să pătrundă spre piaţă dinspre Oneşti, dar a fost barat de trupe. Masa de oameni din piaţă se divizează. Se formează trei coloane compacte: una se îndreaptă spre Piaţa Romană, alta, prin Cişmigiu, spre primăria Capitalei, iar cea de-a treia, cea mai mare, spre Piaţa Universităţii. Oamenii strigă, se organizează, îi cheamă alături pe cei întîlniţi în cale. Au apărut deja lozinci noi. Se fac apeluri la ordine şi Ia non-violenţă. Grupul de la Romană creşte mereu. Sînt deja peste o mie. Atmosfera este electrizantă. Camere video ascunse filmează de zor, iar "şefii" sînt convinşi că mîine îi vor aduna, ca de obicei, pe "derbedei". Deocamdată, sînt lăsaţi în pace. Ba nu. Pe calea Victoriei mulţimea a fost atacată cu petarde şi cu grenade lacrimogene, sînt însă de producţie românească şi nu explodează. Trupele de intervenţie, dotate cu scuturi şi bastoane încearcă să izoleze zonele "contaminate". Au loc ciocniri. Dar apelurile la calm se înteţesc şi pe buzele tuturor este îndemnul "Fără violentă". Organele de represiune nu au, însă o astfel de deviză. Îşi fac "datoria". Îi înhaţă pe cei de pe mărgini şi îi tirăsc pe străduţele laterale unde îi stîlcesc în bătaie şi îi culcă la pămînt. Tot mai des se fac auzite tiruri de automate. Mai întîi de intimidare, apoi în mulţime, încep să cadă oameni. Punctul culminant se înregistrează la Universitate, în jurul orei 18. Se află acolo zeci de mii de oameni. Majoritatea tineri. De la "Dunărea" a fost adusă o staţie de amplificare şi apelurile se aud acum pînă departe. Au sosit trupe noi, de întărire. Cu tanchete şi tancuri. Grupul de la Romană este dispersat. O parte dintre demonstranţi s-au împrăştiat. Mulţi au fost a-restaţi şi înghesuiţi in dubele care se succed cu repeziciune la încărcare. Dispozitivele de luptă, impresionante s-au organizat în jurul CC-ului şi în jurul Pieţei Universităţii. Prin eter, mesaje alarmante: la IOR, la Pipera, la Obor s-au format grupuri mari ce par a avea intenţia să vină spre centru. Trebuie blocate cu orice preţ - hotărăsc păzitorii "ordinii". S-a lăsat întunericul. Manifestanţii sînt presaţi tot mai puternic. Numeroşi tineri sînt smulşi, bătuţi cu cruzime şi puşi la pămînt, pe Regală şi pe Academiei. De aici sînt transportaţi ori Ia Miliţia Capitalei, unde-i aştepta o nouă repriză de brutalităţi, ori direct la Jilava. Pe străzile din jur începe vînătoarea tinerilor izolaţi. Echipe de miliţieni, securişti şi activişti de la municipiu acţionează pe 6 Martie. Înhaţă ce le iese în cale şi lovesc cu sete. In faţa expresului "Central", un taxi în care se aflau trei studenţi este oprit, şoferul este izbit cu capul de caldarîm, iar tinerii sînt arestaţi. Şeful echipei este un fost prim secretar de UTC. Tehnica de ciomăgeală îi este invidiată de către coechipieri. Intre timp presiunile asupra manifestanţilor se înteţesc. Un camion de transport  intră în plin, lăsînd în urmă un covor de cadavre... Maşini de pompieri îşi pun în funcţiune tunurile de apă în mai multe reprize. Grenade cu gaze lacrimogene explodează în mijlocul mulţimii. Nimic nu pare să poată clinti zidul format din trupuri lipsite de apărare. Seara, tîrziu, îşi fac apariţia cinci tancuri. Unul se opreşte in baricada formată din maşini care ard. Al doilea trece şi taie mulţimea în două, zdrobind sub şenile zeci de trupuri. Zidul se reface, miraculos. Nimeni nu cedează. Chemările şi lozincile se succed fără încetare. Acum se aude, parcă pentru prima dată acel "Ole, ole, Ceauşescu unde e?". De acolo, unde e, acesta dă ordine: manifestarea huliganică, fascistă, trebuie lichidată cu orice preţ! Ce mai contează cîteva vieţi în plus? De pe clădirile din jurul pieţei, cufundate în întuneric, sclipesc flăcări la gura ţevii. Cîte un tinăr cade moale, la pămînt, cu viaţa scurgîndu-i-se încet, prin rană. E trecut de miezul nopţii şi se pregăteşte ultimul asalt. Manifestanţii sînt atacaţi din toate părţile. Unii reuşesc să scape, cei mai mulţi sînt arestaţi şi înghesuiţi cu brutalitate în dube şi camioane. Pe la ora 2 şi jumătate Postelnicu îi raportează "comandantului suprem" al ucigaşilor că "inamicul" a fost lichidat şi liniştea restabilită...

Dimineaţa găseşte trupele în plină campanie de curăţenie. Asfaltul e spălat de sînge, zidurile pe care au fost scrise proteste sînt vopsite, bulevardul a fost degajat de scheletele calcinate ale maşinilor. Dispozitivul de "apărare" al CC-ului a fost întărit. Pare să înceapă o zi liniştită. Pare doar... Pentru că elicopterele care brăzdează cerul fac comunicări alarmante. La Pipera s-a format o coloană de cîteva mii de oameni.

Din Militari s-a pus în mişcare o alta, la fel de numeroasă. Şi de la Mecanică Fină. Şi de la 23 August fief-ul electoral al dictatorului. De peste tot, în afară de unde directori şi secretari de partid vigilenţi au ferecat cu aparatul de sudat porţile şi uşile atelierelor. Pe la ora 10, întregul bulevard, între Romană şi Piaţa Unirii este plin de oameni. Oameni hotăriţi, pe care nimic nu-i va mai putea opri. Nici liniile triple de trăgători, sprijinite de TAB-uri şi tancuri, nici mitralierele şi tunurile acestora. Curg ca un fluviu nestăvilit. Văzută de sus, ni s-a spus, imaginea era terifiantă! Un elicopter aruncă manifeste ce fac apel la raţiune şi la calm! Dar violenţa a cui a fost? Cu violenţă s-a răspuns! Distanţa dintre manifestanţi şi trupe scade centimetru cu centimetru. "Nu trageţi în fraţii voştri", "îl a-păraţi pe tiran?", "Armata e cu noi!"; Armata stă, însă, încă în cumpănă:    Ordinele! Fragilul echilibru se rupe în momentul în care se difuzează vestea despre "trădarea" şi "sinuciderea" generalului Milea. Nervii ostaşilor cedează. Este un brusc sentiment de izbăvire. Oameni şi oameni în uniformă se îmbrăţişează, fraternizează, pe tancuri apare steagul tricolor cu un gol acolo unde pînă a-tunci se lăfăia o stemă străină. Urale, îmbrăţişări. Fluviul uman porneşte spre CC. Masivul sistem de protecţie al dictatorului se prăbuşeşte parcă la o suflare. Mulţimea invadează piaţa interzisă într-o dementă ultimă încercare, cel mai sinistru dintre opresorii acestui popor mai apare o dată la balcon, încercînd să se adreseze demonstranţilor. Este întîmpinat cu huiduieli. In timp ce oamenii continuă să pătrundă în sediul puterii absolute, de pe acoperişul clădirii un elicopter alb se înalţă cu greu, plonjează asupra pieţei şi dispare, însoţit de strigăte de mînie şi de pumni înălţaţi spre cer. Este puţin trecut de ora 12. S-au scurs doar 24 de ore. Cele mai lungi din viaţa noastră. 24 de ore care au zguduit o întreagă lume prin hotărîrea, e-roismul cu care poporul român a aruncat la coşul de gunoi al istoriei cea mai monstruoasă întruchipare a unei politici inumane: ceauşismul!

Octavian ANDRONIC

AZI

Domnul I, într-o aventură galantă cu doamna Y, şi-a pierdut şi buletinul, şi paşaportul nou-nouţ. Ne întreabă ce să facă: fără buletin nu i se dă alt paşaport, fără paşaport nu i se dă alt buletin. Îi răspundem că, oricum, trebuie să-şi cumpere un "Lăstun". Prezentîndu-se cu el la Poliţie, i se va recunoaşte, cel puţin - sîntem siguri - cetăţenia...

O rotativă sub imperiul istoriei

Asemenea unei caracatiţe uriaşe, înzestrată cu mii de ventuze, lacomul cîrpaci s-a întins asupra acestui popor golind. Golind nu numai pungile, magazinele şi burţile, ci şi cultura, educaţia şi istoria. De SENS. Lacrimi de plumb au curs asupra hîrtiei proaste, iar ziarele "intrau da apă" văzînd cu ochii. Şi ajungeau înlocuitori ai hîrtiei igienice Trist paradox. Am auzit, nu o dată, parafraza "Dacă l-ai citit pe unul, le-ai citit pe toate". Intre Congrese, conferinţe şi zile de naştere care durau "de sîmbătă pînă... poimarţi", decrete, decreţele si legi, condeiele uitau să mai spere Ia lumina cuvintului tipărit pentru cititori, nu pentru cititor. Rotativa se invirtea invers, ducînd istoria înapoi. Cavalerii cotidianului deveneau funcţionari mărunţi, măcinaţi de rutina cenuşie a unui prezent amorf.

Multe evenimente reprezentative s-au pierdut neştiute, neavînd voie să aibă cronicari. Tipografii care în tipografia "Libertăţii" de azi au scris "Jos Ceauşescu", cu cerneală tipografică, au fost vînaţi şi anchetaţi de tăcuta, dar necruţător de eficienta securitate. Grupul celor de la "România liberă" - numele vă sînt desigur, acum, cunoscute tuturor, şi-a trăit propriile avataruri, pe care, în iureşul acestor zile, nici nu are timp să le povestească. Şi cîţi au mai fost, ascunşi încă sub giulgiul acelui consemn al tăcerii, care a făcut din noi, pînă de curînd, un popor mut, nearticulat.

Azi însă, cînd rotativa şi-a regăsit sensul mişcării şi cozile cele mai mari sînt în faţa chioşcurilor de distribuire a presei, ziariştii, tipografii şi cititorii se regăsesc într-un nou dialog, frenetic, cu viata, cu prezentul viu, la aniversarea unei luni de cind diabolicul incult a dispărut, şi tot a unei luni de cînd, în primul ziar liber, plumbul tipografilor a plîns din nou peste hîrtia, tot proastă, de ziar - dar de astă dată cu lacrimi de bucurie.

Sorin ROSCA-STANESCU


Pag. a 2-a


Pag. a 3-a

Opinii

Întrebare pentru "tovarăşul Cioaric"

Am fost pur şi simplu consternat (şi nu numai eu, dovadă fiind şi protestul prompt prezentat în finalul programului Televiziunii) de apariţia - pe micul ecran a cuplului de reprezentanţi veniţi din judeţul Timiş în numele membrilor de partid comunist. Dacă nu l-aş fi cunoscut pe "tovarăşul Cioaric", cel care a citit penibilul apel, din vremea cînd eu eram profesor la Lugoj şi el era activist U.T.C. plătit, perioadă in care, o dată, am stat de vorbă, eu,
ducînd, cu anasina, nişte elevi la un concurs pe teme ideologice, mi se pare, că "supervizînd" concursul din partea judeţului UTC, deci, daca nu l-aş fi cunoscut, poate că îmi păstram consternarea pentru mine şi cei apropiaţi. In scurta discuţie purtată atunci mi-am dat seama că "tovarăşul Cioaric" ori işi joacă bine rolul pentru care este plătit, ori este un stalinist convins cu care nu se poate purta un dialog real. De aceea a şi fost scurtă discuţia. Acum, "tovarăşul Cioaric", promovat ca activist de partid, fost activist de partid, adică, împreună cu o "tovarăşă" de suferinţă care mi s-a părut că se abţine cu greu să nu dea cu pumnul în masa studioului care l-a găzduit prezenţa, în aceleaşi fraze goale cu care şi-a cîştigat, ani în şir, cozonacul cel de toate zilele, prezenta a platformă de revendicări ale "adevăraţilor" comunişti care, sigur că da, n-ar vrea să piardă bunătate de salarii, bunătate de gospodării de partid şi altele, inspirîndu-se, probabil, din "materialele" oficiale, "grupul de iniţiativă Cioaric" a dovedit că nu-şi dă seama pe ce lume trăieşte, că nu poate realiza ce a însemnat revoluţia. A dovedit, cu o sintagmă a învătămîntului politico-ideologic de tristă amintire, miopie politică. Cu toate acestea, nu tocmai asta voiam să spun, nu din această cauză m-am indignat si, indignat am scris rindurile de faţă. Nu. Am să-i pun nişte întrebări "tovarăşului Cioaric": Ce făcea, în vreme ce, la Timişoara, unde locuieşte, bestiile ucideau copii, oameni nevinovaţi, femei, bătrâni? A încercat pe vreo cale să împiedice crimele despre care nici măcar nu a avut bunul simţ să pomenească? A auzit de cuvîntul complicitate?

IOAN T. MORAR

Primatul legii, al adevăratului umanism, nu al bunului plac!

Impresionanta şi - în sfîrşit ADEVĂRATA unitate de cuget şi voinţă a întregului popor în determinarea cotiturii ţării spre democraţie, pentru eliminarea dictaturii, a teroarei, absolutismului şi minciunii ridicate la rang de principiu politico-juridic reprezintă fundamentul social pe care urmează să se înalţe România democratică şi populară.

In lucrarea zidită prin sacrificiul de sînge al tineretului si al tuturor oamenilor de bine ai naţiei, aşezarea relaţiilor sociale trebuie să se facă în considerarea idealurilor de dreptate care au cîrmuit speranţele şl idealurile neamului. In această lucrare, legea trebuie să-şi regăsească sensul siluit de dictator, rolul său organizator şi disciplinator. Ca factor fundamental al modelării comportamentului uman şi al asigurării coexistenţei libertăţilor sociale, legea - adevărata lege - emanată de la popor şi care exprimă autentica voinţă a acestuia - va trebui să reflecte, în sfîrşit, cerinţele reale de progres şi civilizaţie. 

Noua legislaţie ce va sta la baza României democratice va reflecta un adevărat umanism, ce nu va avea nimic comun cu demagogia dictaturii şi imposturii.

Bunul plac, presiunea, ameninţările şi denaturările vor rămîne pentru totdeauna o tristă, o tragică amintire, iar măsura egală a legii poporului va constitui fundamentul solid al noii legalităţi.

Puterea legiuitoare va lumina drumul dezvoltării economice si sociale a tării, aşa cum se prefigurează el în Programul Consiliului Frontului Salvării Naţionale, an-trenînd, în măsură necunoscută pînă acum, rolul legii şi al acţiunii bazată pe lege.

Conf. dr. NICOIAE POPA

Facultatea de Drept


Pag. a 4-a


Pag. a 5-a

 


Pag. a 6-a

Bun venit la Bucureşti domnule Rupert Murdoch!

De aseară se află la Bucureşti, împreună cu soţia, domnul Rupert Murdoch, unul din cei mai cunoscuţi şi apreciaţi editori şi proprietari de ziare şi reviste, de canale radio şi TV din lume. Oaspeţii urmează să viziteze instituţii de presă, edituri şi tipografii, spre a cunoaşte activitatea publicistică şi editorială din România, la o lună după victoria Revoluţiei.

Se estimează că ar putea fi încheiate contracte de colaborare pe linia mass-media.

După cum s-a informat, cu acelaşi avion a sosit la Bucureşti şi domnul Ion Tiriac.

Cotidianul "Libertatea", primul ziar liber al Revoluţiei române, urează doamnei şi domnului Murdoch Bun venit pe pămîntul României şi le adresează invitaţia de a vizita redacţia noastră.

Eugen lonescu:

"Acum mă simt şi mai român"

Renumitul dramaturg român Eugen Ionescu, care trăieşte în Franţa, din anul 1938, scrie revista "Newsweek", a fost pur şi simplu electrizat de căderea dictaturii din România. În vîrstă de 77 de ani, dramaturgul duce o viaţă relativ liniştită şi, în general, evită presa. Dar în ultima vreme el a vorbit de mai multe ori. "Acum mă simt şi mai român. Ceauşescu, care a fost un Dracula, e mort. Sînt convins însă că mai există şi alţi Dracula în lume. Sînt un om în vîrstă. Dacă aş fi fost mai tînăr, aş fi participat la luptele din stradă din Bucureşti".    

LE FIGARO: Ceauşescu şi mobilele

"Aceasta este casa în care dictatorul a aflat despre insurecţie."

Thierry Desjardins, trimisul special al cotidianului francez "Le Figaro" a vizitat şi el "căsuţa" Ceauşeştilor din bd. Primăverii. Dacă nu mă înşel, în aceeaşi zi în care, cu concursul comandamentului aviaţiei militare - în a cărei custodie s-a aflat acest obiectiv - am vizitat-o şi noi. Cititorii "Libertăţii" au făcut, deci, deja cunoştinţă cu inventarul "apartamentului" prezidenţial. Să vedem, însă, ce împărtăşeşte domnul Desjardins lectorilor "Figaro"-ului:

"In general, dictatorii nu excelează în bun gust. Se crede că gustul puterii nu are nimic de-a face cu cel al lucrurilor. Rezidenţa particulară a lui Ceauşescu a fost deschisă pentru presă deoarece noua putere - chiar dacă nu se ştie prea exact în ce constă aceasta - vrea să arate lumii luxul insolent în care trăiau tiranul şi soţia sa, în timp ce poporul murea de foame. Trebuie să spunem că luxul în chestiune nu avea nimic agresiv. Numeroşi traficanţi de droguri, vedete ale showbizz-ului sau negustori de petrol trăiesc într-un lux infinit mai luxos.

Nu, ceea ce este agresiv aici, este cu siguranţă prostul gust. În fapt "geniul Carpaţilor" şi consoarta sa trăiau într-o notă relativ banală, cum se văd cu zecile în cartierele rezidenţiale din toate capitalele lumii. Este ceea ce se numeşte în anunţurile imobiliare o "superbă vilă stil Renaissance italian, cu parc umbros, trei săli de recepţie, patru dormitoare cu băi, preţul se poate discuta".

Şi urmează inventarul, într-un amestec de opere de artă de mare valoare, jucării şi obiecte de artizanat vulgare, mobilier de diferite stiluri, băuturi şi cosmetice scumpe, ziaristul constatînd că lui Ceauşescu îi plăceau, în special, vasele de Bohemia şi de Sèvres, deşi avea destule şi de alte feluri. Remarcă, pe un palier, un bust al lui Voltaire, ricanînd, pe bună dreptate. Apoi un imens covor persan - probabil un cadou de-al ayatolahului. In dormitor, patul lui Ceauşescu nu este făcut, pijamaua albastră şi papucii sînt acolo. Pe noptieră, cartea pe care probabil că o citea: "Discurs la marea adunare populară din Bucureşti, de la 6 martie 1980". Aici, în acest pat, a aflat despre faptul că revolta din Timişoara degenerase, de aici a dat ordinul ca armata să tragă fără somaţie in mulţime. Patul din camera Elenei este făcut, dar pe noptieră se mai află trei sticle de whisky. In garderob se află treizeci de taioare stil Chanel, dar cu etichete româneşti, în afară de unul Leonard.

"Unul dintre cei mai mari criminali din istorie a trăit aici" - spune şeful gărzii, care comentează acid vizita, dar care timp de cinci ani i-a dat stăpînului onorul în fiecare dimineaţă. De fapt, totul este decepţionant. Îngrozitor de mediocru. În fond, dictatorii cei mai smintiţi sînt, fără îndoi ială, nişte mediocri. Dar, în camera Elenei, am văzut un disc al unui cîntăreţ francez, Frédéric François, pe care probabil că îl ascultase cu cîteva ore înainte de a fi executată:, "Lasă-mă să-mi trăiesc viaţa!"

N-au fost ore, au fost zile, dar, oricum, găselniţa merita; licenţa. Şi, probabil că nu este singura. Sentimentul predominant pe care l-a lăsat ziaristului francez vila dictatorului a fost acela că nu luxul era aici agresiv, ci mediocritatea. O mediocritate din care s-a ridicat un geniu al răului... 

Octavian ANDRONIC 

Fatal error: Allowed memory size of 134217728 bytes exhausted (tried to allocate 4096 bytes) in /home/amosnew/public_html/includes/database/database.inc on line 2267