Publicat: 22 Ianuarie, 2014 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu două decenii, în 1994?

TRANZACŢIILE TRANZIŢIEI

MARILE MANEVRE

Acceptarea cu entuziasm de către autorităţile române a stagiului partenerial impus de NATO pare să constituie o încununare a eforturilor depuse de către comanda armatei pentru apropierea de structurile europene în vederea unei potenţiale integrări. Vizitele peste hotare ale ministrului apărării, primirea în ţară a unei delegaţii străine s-au succedat într-o stagiune aproape permanentă de contacte la nivel înalt, conferind instituţiei un statut aparte. Din când în când, un accident aviatic sau un scandal în care erau implicaţi militari (vezi "Drumul Kentului" sau "Romtehnica") au făcut însă să pălească această fotografie festivă, în faţa unei realităţi cel mai adesea contradictorii. Nu este şi nu poate fi un secret pentru nimeni faptul că instituţia militară este afectată de situaţia economică critică şi că acest organism rezistă cu greu reducerilor de tot felul pe care le operează un buget de austeritate. Cu consecinţele de rigoare - accidentele de aviaţie mai numeroase ce oricând în aceşti ultimi patru ani fiind expresie directă a lipsei de antrenament în condiţiile penuriei de combustibil şi de piese. Dl Spiroiu a încercat să facă faţă cu curaj acestei situaţii, mutând accentul pe partea spectaculoasă a chestiunii: uniforme, festivităţi, depuneri de coroane. Procesul de clarificări pe care societatea românească îl reclamă a adus în prim plan şi chestiuni neplăcute: participarea şi responsabilitatea armatei în Revoluţie, operaţiunile comerciale neortodoxe desfăşurate de unele regii (autonome), disensiunile intervenite la unele niveluri de comandă. Din păcate, aceste fenomene - obiective - nu au fost interpretate corect de către dl ministru şi colaboratorii săi. Explicaţia cea mai la îndemână a fost aceea a "denigrării armatei", iar interpretarea a fost una convenabilă: unora nu le convine "echidistanţa" conducerii. Zvonurile referitoare la o posibilă remaniere guvernamentală ce ar putea include şi portofoliul dlui Spiroiu au dus la o iniţiativă stranie: aceea ca la recenta şedinţă a Consiliului Militar Suprem să fie chemaţi toţi militarii detaşaţi la alte departamente (Justiţie, Finanţe, Vamă, Gardă - ca să le numim pe cele mai importante) pentru a susţine rapoarte despre activitatea depusă! Stranie şi abuzivă, pentru că pe timplul detaşării, respectivii militari raportează doar şefilor lor ierarhici. Neconstituţională, pentru că ea contravine separaţiei funcţiilor statului! În fond, stratagema dlui Spiroiu nu viza decât un singur lucru: impresionarea -prin această demonstraţie de forţă şi probabil de loialitate - a opiniei publice şi, o dată cu ea, a celor care ar dori să efectueze o nedorită schimbare. Pe acest principiu, dl Spiroiu ar putea să-l cheme mâine la raport pe premierul Văcăroiu în calitatea sa de ofiţer în rezervă sau - de ce nu? - chiar pe preşedintele Iliescu...

Octavian ANDRONIC

P.S. Ca sublocotenent (în rezervă) de infanterie, mă aştept la o convocare.

Cu cărţile pe masă

Ion Ţiriac: "Eu am avantajul că nu vreau nimic!"

• Singurii care mă deranjează sunt lichelele şi mârşavii • Eu le-am creat avantaje lui Roman, lliescu sau Văcăroiu... • Am obţinut privilegiul de a-mi cumpăra o casă în timpul comunismului • Am investit în ţară 20 milioane de dolari • Constitutia trebuie să GARANTEZE proprietatea, nu să o protejeze... • Mi-a plăcut ce a încercat să facă dl Cataramă • Becker nu numai că dispare, dar devine şi paranoic • Mercedes-România va sponsoriza turneul de la Roma

 

- Domnule Ţiriac, în urmă cu trei ani, când "Libertatea" v-a acordat Trofeul său - "10 OAMENI PENTRU ROMÂNIA" -atmosfera vă era net favorabilă. Intervenţiile dv. spectaculoase pe lângă guvernul german, în cadrul acordării ajutorului energetic, alte acţiuni umanitare, v-au conturat un portret elogios şi - zic eu - pe deplin meritat. Între timp, în special după căderea dlui Roman, speculaţiile şi atacurile în presă par să fi modificat această percepţie. Aveţi sentimentul unei scăderi de popularitate, de "pierdere de viteză" în acceptarea publică?

- Am învăţat să nu pun foarte mare preţ pe aparenţe. Pe vremea mea, când eram jucător de hochei, când jucam în timpul săptămânii pentru club, pentru "Ştiinţa", mă huiduia lumea ca dracu', că dădeam mai tare cu para', dar când jucam duminica pentru echipa naţională, eram erou. Şi-am învăţat că părerea masei, în general, se schimbă foarte repede, e foarte influenţabilă. Dumneavoastră, presa, sau noi, presa, cum vreţi dv. s-o luăm, suntem nişte făcători de opinie. Unii au mai multă etică şi mai multă profesionalitate, dacă nu conştiinţă, unii mai puţin. Eu am un avantaj enorm - eu nu vreau nimic, adică eu nu mi-am propus scopuri pe care trebuie să le ajung, să necesite să răzbesc cu orice preţ, să câştig ceea ce se numeşte notorietate. Pe de altă parte, dacă fac ceva, o fac din conştiinţă sau cu conştiinţa împăcată că trebuie s-o fac pentru că pot să o fac sau trebuie să încerc s-o fac pentra că pot. Ce-am făcut, ce n-am făcut? Să ne-ntoarcem acum înainte de Christos, înainte de nu ştiu ce şi eu spun: dom'le, eu, în ţara asta, am tot atâtea sau mai multe drepturi decât orice alt cetăţean pe care îl întâlnesc pe stradă. Eu am stat sub un imn care s-a cântat pentru ţara asta -indiferent care a fost imnul - de sute de ori. Foarte puţini oameni în ţara asta au făcut aşa ceva, dublând cu ce-am putut să fac după aceea. N-am fost eu cel mai mare sportiv al României din lume, sau cea mai mare personalitate, au fost alţii. Deci, eu, în ' 90, am făcut ce-am făcut, pentru că am crezut că trebuie s-o fac, în '91 la fel şi aşa mai departe. Eu acord foarte multe circumstanţe atenuante românului. Săracul, el n-a avut de unde să înveţe, sau, pe de altă parte, nu ştie despre ce e vorba. Şi-atunci încearcă în toate chipurile. Singurii care mă deranjează foarte mult ca român, nu ca Ion Ţiriac, sunt lichelele, hoţii şi mârşavii. Şi asta mă deranjează pentru că în perioada aceasta, de graţie şi foarte grea, îmi îngreunează mie, ca român, drumul spre normalizarea condiţiei acestui popor, care poate pentru prima dată are şansa să-şi spună şi să le spună copiilor, cu adevărat: lasă, că o să trăieşti mai bine. Aici totdeauna s-a spus: nu generaţia asta, ci, cealaltă. La un moment dat era generaţia care nu mai era în sămânţa ta, era în sămânţa sâmânţei copilului tău şi aşa mai departe. Iaca, aici este problema, nu mă deranjează, e în regulă, nu am nici o problemă, am un avantaj enorm. Toată lumea poate să zică despre Ţiriac ce vrea. De fapt, ei nu vor să m-atingă pe mine, deoarece cu mine n-a avut nimeni, nimic.

- Aveţi sentimentul unui joc de biliard sau...?
- E vorba că unii, pentru o raţiune sau alta, vor, după câte se pare, să-l atingă pe Roman.
Eu nu pot să-mi schimb caracterul la 55 de ani, să fiu mârşav. Şi-atunci ei fac ceea ce se numeşte "vânătoare oarbă". Hai să tragem câte cartuşe avem, poate-o cădea ceva...

- Trăiţi cu sentimentul că dl Roman, personal, v-a creat nişte avantaje speciale în perioada în care a fost prim-ministru?
- Nu. Vedeţi dv., lumea nu înţelege. Eu am creat avantaje lui Roman şi dlui lliescu şi dlui Văcăroiu, pe care nu-l cunosc. Eu le-am creat avantaje, dom'le. Pentru că eu m-am dus afară, şi la Kohl, şi la Mitchell şi la Späth, şi la toţi oamenii ăştia, personal, şi le-am spus: e ţara mea! Şi, indirect, eu le-am creat avantaje acestor oameni. Dar nu lor. Nu lor, ci, indirect, ţării. Mie, în ţara asta, în 1972, mi-a creat avantaje partidul comunist: mi-a dat voie să trăiesc într-o casă! După 159 de meciuri de Cupa Davis, după 32 de ani de sport şi nu ştiu ce ... după, după, după, a zis: ai voie să-ţi cumperi o casă!

- Să-ţi cumperi...

- Da, bineînţeles. Să-ţi cumperi o casă. Privilegiat. Foarte privilegiat, recunosc. De-asta eu nu am dreptul să discut singurul lucru pe care nu pot să-l discut cu ăla care a stat 50 de ani asuprit, aici. Eu mi-am făcut privilegiul singur. Şi, în rest, totul am făcut cu mâna mea. Iar ce-am făcut după '90 este numai o pregătire a viitorului, pentru că, acum, pot să-mi permit s-o fac. Investiţie, Mercedes-uri, bancă... N-am vândut ţigări, nu mă interesează aşa ceva. Nu mă interesează să scot un cent din România, înainte de anul 2000.

- Apropo, cât aţi investit în România?

- Probabil peste 20 de milioane de dolari. Dar sunt convins că mai devreme sau mai târziu vor veni mult mai mulţi înapoi. De-asta investesc, pentru că asta e o treabă comercială, ca să vină înmulţiţi.

- Spuneţi-mi ceva: aţi trăit multă vreme în sistemul economiei de piaţă! Din câte ştiu eu, aţi fost întotdeauna foarte atent în ceea ce priveşte relaţiile dv. cu presă. Nu credeţi că, pe undeva, aţi neglijat acest aspect în ţară?

- Sigur că da. Adică, pentru mine este o treabă foarte simplă să fac un lobby în presă, sau să mă pun bine cu presa. Nu mă interesează. Şi nu mă interesează pentru un singur motiv, pentru că şi presa asta, mai devreme sau mai târziu se alege, se cerne singură, dispare. Răspunsul pe care vi-l dau dv., acum, nu este cel mai inteligent, asta-i sigur. Eu aş putea să încerc să-mi fac o platformă, să-mi fac o imagine, să-mi fac o poziţie, dar nu mă interesează.

- Sinceritatea costă...

- Sigur că da. Absolut. Şi eu vă spun aşa cum văd lucrurile. Sigur că da, să "cumpăr" pe unul sau pe altul, adică nu ne-ascundem noi după deget sau aşa ceva. Nu numai asta, dar şi cu partea de presă pe care o posed, că sunt posesor, sunt integrat foarte bine... Cred că sunt mai presus de treburile astea...

- Cum apreciaţi ritmul schimbărilor din România în aceşti patru ani şi ce credeţi că frânează acest ritm?

- Dom'le, frânează faptul că am întârziat. Asta frânează. Dacă în 1990-1991 se vorbea limpede despre şomaj, oamenii poate îl acceptau moral, dacă nu social. Moral, mult mai uşor ca astăzi. Oamenii, astăzi, însă replică: nu dom'le, ce şomaj, dom'le? Cum,
cu salariul ăsta de mizerie şi unde stau, mai vrei să-mi spui că mă mai dai ş-afară şi nu-l am nici p-ăsta? Şi nu o mai înţelege. Nu înţelege, pentru că, săracul, nu ştie încotro să se îndrepte şi nimeni nu-i dă o linie. Sigur că nu-i uşor nici de dat o linie. Dar, dacă pe el îl lămureşti că deja el plăteşte pentru toată lumea tot şomajul care există, un şomaj general, de 23 de milioane, hai să spunem nu 23, că sunt 22 nouă sute nu ştiu cât, că sigur şi-n ţara asta păturile sociale sunt diferenţiate, în Statele Unite, eu îţi garantez că îţi găsesc 50 de milioane de oameni care trăiesc mai rău decât ultimele noastre cinci milioane. Acum omul zice nu, e mai greu de vândut ideea unei democraţii normale - cu şomajul care o însoţeşte în mod obiectiv. Pericolul populismului mi se pare major. A cumpărat Protopopescu, sau nu ştiu cine, fabrica? Şi cum, vrea să dea jumătate afară? Păi îi dau foc! Şi-atunci, dacă o treabă din aia se întâmplă, mai mergem cinci ani în urmă, zece ani. Aia nu mai e o simplă mineriadă. Şi, ceea ce e mai grav, Constituţia la noi nu se respectă. Deşi trebuie s-o respecţi. Nu ştiu cu cine, poliţie, armată, guvern. Constituţia spune, din păcate, nu-ţi garantez proprietatea. Eu dac-aş fi scris-o, aş fi scris: îţi garantez proprietatea!

- O protejează... Există un partid care a hotărât să determine un referendum în această problemă: modificarea acestui termen din Constituţie, Partidul Umanist Român, care se chinuie să strângă 500.000 de semnături pentru această idee.

- Ar trebui semnată imediat de toată lumea, pentru că este prima literă de lege în orice ţară normală şi democratică.

- Vă mai interesează politica? Într-un moment de criză profundă aţi fi dispus să vă asumaţi o responsabilitate publică în România?

- Nu. Nu sunt în stare. Eu nu sunt un oportunist, ca eu să îmi asum o funcţie oarecare, trebuie să fiu convins că pot s-o fac. Nu mi-aş asuma o funcţie politică ca o profesiune, sau cel puţin astăzi nu gândesc aşa, şi vă spun sigur că şi mâine. Nu ştiu ce se va întâmpla în 10-20 de ani, dacă mai trăiesc atât. Dacă nu, nu mă interesează. Eu trebuie să fiu convins că pot s-o duc la capăt.

- Sunteţi optimist în ceea ce priveşte viitorul ţării, pe o perioadă scurtă, să zicem o perioadă de cinci-şase ani?

- Optimist, nu. Adică, dacă dv. mă luaţi şi-mi spuneţi: Ţiriac, în cinci-şase ani o să mă plimb pe bulevardul Dacia, sau pe Magheru, sau în centru, şi o să văd ce-i la Viena, nu. O să dureze mult mai mult. Dacă ţara asta o să devină vreodată o ţară normală... Că lumea, săraca, întreabă: cum, dom'le, au murit oameni la Revoluţie, e cineva vinovat? Nu-i nimeni! Dacă e vinovat, unde e vinovatul, că n-am auzit. Dacă nu e vinovat să spună: Ion Popescu nu e vinovat pentru că... l-am cercetat şi nu e vinovat, pentru că... însă uite, italienii o trenează de 50 de ani... zeci de mii de oameni sunt acum arestaţi în Italia, dar arestaţi bine, mii de oamenii dom' le. Unii au mai scăpat. Se zice că Papa, Agnelli şi Berlusconi au scăpat, dar restul... S-au terminat. Deci vine, sunt convins, cu ochii închişi, că vine şi la noi. Nu se poate ca noi să ne transformăm într-o ţară de corupţi. O să întrebe şi la noi mâine dimineaţă cineva: "Dar dumneata de unde ai Mercedesul, dom'le?" "Păi mi l-a vândut Mercedes". "E-n regulă". "Mai e un mic detaliu: cum l-ai plătit, dom'le?"

- Pledaţi pentru Legea 18?
- Nu ştiu ce e Legea 18.

- Legea 18 este legea care prevedea controlul averilor pe timpul lui Ceauşescu şi care, din câte ştiu eu, n-a ieşit, n-a fost abrogată.

- Eu nu cunosc Legea 18, 11 sau 20.

- Prin care trebuiau justificate veniturile...

- Ştiu că-n orice ţară din lumea asta unde eu lucrez şi-mi câştig banii, la sfârşitul fiecărui an, trebuie să fac aplicarea mea fiscală. Şi trebuie să justific fiecare marcă, dolar, florin, liră sau altele care le-am câştigat şi cum le-am câştigat. Şi de unde vin. Păi cum, dom'le? Adică nu există ca ţara noastră să nu devină o ţară normală? Exemple putem să luăm... vizita lui Clinton în Rusia. Au venit toţi şi au zis: da, dom'le, e formidabil. Dar, cum să investim noi 25 de miliarde în Siberia când acolo nimeni nu ştie al cui e pământul, cine cu cine, de ce şi nu ştiu cum? Noi mai aşteptăm. Cum să investim noi în România un leu, un dolar, o mie sau cât e, când e debandada asta, în care fiecare se privatizează cu banii statului, fuge cu ei, fiecare înşeală cât poate? Eu am spus de la început, dom'le, singurul care mie pe vremuri mi-a plăcut a fost Cataramă ăsta. Care a venit şi a spus: domnilor, de mâine, sau cel puţin aşa l-am înţeles eu, de mâine fiecare hotel costă un leu.

- Numai luaţi-l!

- Ia veniţi dv., luaţi-l, dar uite aici meniul ăsta uite ce e, trebuie făcut cu marmură aici, trebuie făcută aia, aia. Dumneata dacă în 10 zile n-ai început să-mi găseşti elevi, pentru că ai înşelat şi dacă în perioada de graţie n-ai făcut ceva ţi-i iau înapoi şi nu mai ai parte niciodată.

- Din păcate, cariera ministerială a lui Cataramă a fost scurtă, probabil că era neconvenabilă. Despre afacerile dv. aţi spus câteva cuvinte. Spuneţi-mi despre acţiunile caritabile. Ce se mai aude cu satul pentru copii orfani de la Braşov?

- Satul copiilor e gata, trebuie - acum facem lobby politic, pentru că şi la noi se face lobby politic, nu atât eu, că soră-mea s-a ocupat înclinăm să schimbăm legea pentru că am descoperit nişte lucruri acum. Satu-i gata, e minunat, e făcut, e terminat, e plătit, însă acum trebuie să înceapă să funcţioneze. Toată lumea e binevoitoare, ministrul învăţământului, toţi zic, hai să angajăm, să vedem cum facem, şi aflu că - n-am voie! Dumneata eşti asociaţie privată. Eu n-am voie să colaborez, dă-mi-l mie. Dar dacă tot am făcut-o şi pot să mai ajut în continuare aici, dincolo, cum să facem? Şi-atunci trebuie scoasă o lege care să fie asimilată ca legea franceză, sau ca aia engleză, sau ca aia... ştie Dumnezeu care-o fi, germană, pentru că nu le-am inventat noi pe toate. Şi în special, în treaba asta, de caritate, unde să spună că şi o instituţie individuală poate să coopereze cu instituţiile de stat. E gata, e terminată, e nu ştiu ce. Celelalte treburi sunt mai mult sociale, îţi dau exemplu faptul că eu încă fac 25.000 de pâini, la Braşov, pe zi.

- Pierzând?

- La 25.000 nu pierd. Dar nu câştig un ban. Pentru că de fiecare dată când fac pâinea mă iau după cât trebuie să-i pun preţul. E adevărat că vindem mult mai ieftin ca-n Bucureşti, însă, iată că n-a luat exemplu nimeni, dom'le. Asta-i treabă socială, nu? Nu vreau să-i spun socialistă, pentru că acolo, în poarta fabricii "Tractorul" şi-n poarta fabricii "Steagul Roşu", acolo se vinde pâinea, dar nu ia exemplu nimeni, dom'le. Nu mai e subvenţionată făina, nu mai e asta şi sigur că da, poţi s-o întorci aşa, s-o faci comuleţe, nu ştiu ce, nu ştiu cum şi iei de zece ori atâta, sigur că da, poţi, că omul trebuie să mănânce pâine, n-are ce să facă.

- Deşi preocupările dv. manageriale acoperă o arie foarte largă, nu puteţi fi desprins de sport. Ce mai face managerul Ţiriac? Divorţul său de Becker a fost spectaculos. Cu ce s-a soldat?

- Divorţul de Becker, mulţumesc lui Dumnezeu, s-a soldat aşa cum s-a soldat, pentru că, din păcate, în meseria asta dacă pe bancheri li laşi să lucreze ei singuri, dacă Mercedes-ul îl vând cu ajutorul Germaniei şi aşa mai departe, dacă, dacă, dacă... aici e meseria mea şi e foarte greu să-mi spună cineva ceva, pentru că eu n-am inventat pe toate în ultimii 15-20 de ani. Şi s-a soldat exact cu ce aşteptam să se soldeze. Băiatul ăsta, din păcate, dispare. Nu numai că dispare, dar devine complet paranoic.

- Ce performanţe a mai avut de la despărţirea de dv.?

- Păi nimic. De pe locul 3 e pe locul 15 acum şi cade peste locul 30. Dar asta n-ar fi nimic, pentru că el este un om foarte necesar sportului în general cu imaginea pe care a avut-o. Însă acum îşi distruge imaginea cu mâinile lui, pentru că nu are o coordonare şi nu mai face sens în ceea ce declară, de la început până la sfârşit. O dată spune că colegii lui se droghează, vine A.T.P.-ul şi spune toate rezultatele de doping de anul trecut şi nu există în 439 unul pozitiv. Toate-s negative. Zice... da, dar cu alte droguri. Vine din nou şi spune, cu orice alt drog a fost, dar nu e nimic. Atunci imaginea lui ca om se duce. În rest, cum numim noi managementul sportivilor este din punct de vedere economic o afacere foarte măruntă, adică oamenii ăştia cu toate că fac multe milioane, nu câştigi mult. Unde se câştigă foarte mult este la evenimente, dacă le faci bine, în special. Eu cu Roma am luat un risc enorm. În viaţa mea nu am luat aşa un risc.

- Apropo, se pare că este şi o noutate absolută
în materie de sponsorizare sportivă, când pentru prima dată o societate comercială românească sponsorizează un mare turneu.

- Dom'le, noi din punctul de vedere al imaginii avem interesul să ieşim puţin afară. Atunci am învârtit-o astfel ca Mercedes-ul. România să aibă rolul principal de jucat în acest turneu, care este după Roland Garros cel mai important din Europa. Mâine, la Mercedes se hotărăşte, dar 99 la sută e făcută treaba şi Mercedes-România o să fie liderul sponsorizării la acest Mercedes Cup care -treaba n-o ştie încă nimeni în Europa - o să devină "Roma Italian Open". Turneul costă foarte mult. Federaţia italiană a vândut drepturile de marketing. Ce-nseamnă marketing? Tot. Atât reclama din jurul terenului, satul de V.I.P., corturile, boxele şi toate treburile astea. Insă pentru asta a trebuit sa se garanteze o sumă de 24-25 de miliarde de lire, ceea ce e în jurul a 23-24 de milioane de mărci, pe următorii trei ani. Sigur că da, se pot scoate, fără doar şi poate. Pentru mine a fost o treabă de prestigiu. Tenisul are nevoie de ceva nou. Turneul de la Stuttgart, "Eurocard"-ul, ăsta e cel mai mare.

- Şi se apropie...

- Se apropie, luna viitoare. E cel mai mare, a rămas cel mai mare ca premii, din lume. Roma, chiar aşa mare cum e ea, are numai 1 700 000 - 1 800 000, pe când ăla - 2 250 000. Dar acolo nu poţi să faci ce faci la Roma. Roma e un turneu de două săptămâni, spectaculos. Fete - o săptămână, băieţi - altă săptămână. Stuttgart-ul rămâne, Nokia - este şi-acolo, Austrian Open... până am schimbat sponsorul. Din nou trebuie să mă îndrept în momentele acestea dificile spre companii solide, internaţionale. L-am luat pe "Generalii", care e cel mai mare asigurator în Europa. La noi din nou e foarte meritoriu ce-a făcut Mureşan. Sper că o s-o ducă înainte şi sper să mai refacă turneul.

- Domnule Ţiriac, vă mulţumesc, în numele cititorilor "Libertăţii", şi vă doresc succes în continuare.

- Mulţumesc!

Octavian ANDRONIC

 

Pag. a 2-a