Publicat: 23 Februarie, 2019 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1994?

DE LA O ZI LA ALTA

CEEA CE "LlBERTATEA" SEMNALEAZĂ DE MAI BINE DE UN AN DE ZILE, IESE ACUM LA IVEALĂ!
 
Istoria matrapazlâcurilor româneşti
 
"ÎNVÂRTELILE" DIRECTORULUI GENERAL AL VĂMILOR ÎN JURUL ORDINULUI CIRCULAR NR. 76: COLONELUL PÂNZARIU ACORDĂ DEROGĂRI ÎN VALOARE DE SUTE DE MILIOANE!
 
Scrupulosul director general al Vămilor, preocupat de starea precară a bugetului statului a dat, la 12 decembrie 1993, un ORDIN-CIRCULAR istoric prin care se stabileau, pentru ţigări şi băuturi, valori de Vamă la nivelul preţurilor mondiale, indiferent de Valoarea înscrisă în factură!
 
SE INTENŢIONA - CHIPURILE - EVITAREA FRAUDĂRII STATULUI PRIN SUBEVALUAREA MĂRFII. URMAREA?
 
DE LA 12 DECEMBRIE 1993 NU S-A MAI ÎNREGISTRAT NICI O DECLARAŢIE VAMALĂ PENTRU ŢIGĂRI ŞI BĂUTURI!
În consecinţă, nu s-a mai încasat nici un leu!
 
ÎN SCHIMB, DE LA ACEA DATĂ S-A ÎNREGISTRAT UN ŞIR DE "DEROGĂRI" SEMNATE DE DL DIRECTOR PÂNZARIU PRIN CARE SE ADMITEA CA MARI CANTITĂŢI DE MĂRFURI SĂ FIE NTRODUSE CU PREŢURI DERIZORII ŞI CU TAXE ASEMENEA!
 
Un exemplu: Societatea EUROTRANSCOM obţine aprobarea de a "promova" - În scopul stingerii "pieţei paralele" - pe piaţa românească ţigările... BT! 20.000 de baxuri sunt vămuite la incredibilul preţ de 8 dolari per bax, în loc de 140 dolari, domnul director general aprobă, încălcând flagrant punctul 2 al propriului său ordin-circular care spune că în astfel de situaţii se pot recalcula taxele doar după plata iniţială a operaţiunilor de vămuire conform preţului stabilit în anexă.
 
ÎN EDIŢIA DE MÂINE VĂ VOM PREZENTA PE LARG CÂTEVA CAZURI DE ACEST FEL, PRECUM ŞI LISTA SOCIETĂŢILOR CARE AU BENEFICIAT DE MĂRINIMIA DIRECTORULUI GENERAL.
 
Şi când te gândeşti că tocmai publicaţia care făcuse din dl Pânzariu un "CATTANI AL ROMÂNIEI" în lupta pe viaţă şi pe moarte cu mafia, îi dă acum la cap ca ultimului mafiot! ÎNCURCATE SUNT CĂILE DOMNILOR...
 

COPRODUCŢIA ROMÂNO-GREACĂ ÎN URIAŞA ESCROCHERIE CU NAVELE ROMÂNIEI

 
Cum a pus mâna armatorul Alafouzos pe navele românilor?
 
- Relatări în pag. a II-a -
 

Fostul ministru al transporturilor fotografiat din faţă

"Numărul 1" în dezlegarea "enigmelor" flotei, dl Traian Băsescu, declară:

 
"La aceste gogomănii" nu pot reacţiona!
 
- V-aş ruga să comentaţi gravele afirmaţii făcute în ultimele zile de presă din Grecia, care se referă pe larg la ceea ce denumesc "Uriaşa escrocherie cu navele României".
 
- Nu văd de ce aş comenta, de ce aş reacţiona la astfel de gogomănii, indiferent de faptul că ele apar în ziare de aici şi de aiurea. Să fim bine înţeleşi, eu dialoghez cu ziarele, dar nu cu dvs., care sunteţi o fiţuică de intoxicare a populaţiei.
 
- Noi ne abţinem de la calificări tranşante, care e treaba magistraturii. Acum e vorba de relatări din presa străină...
 
- Un lucru care îl ştiu sigur este că autorităţile române fac un joc în slujba unor servicii de informaţii străine. Arestarea celor trei directori, deşi absolut nedreaptă, nu este întâmplătoare. Puţini oameni realizează că trei nevinovaţi stau la închisoare, din cauza unor mizerabile înscenări de cafea avea nevoie generalul de informaţii Grilakis (membru de onoare al PDSR) din cabinetul Mitzotakis, care încearcă în mod disperat să se salveze de puşcărie. Campania de denigrare continuă. Acolo - este atacat partenerul grec, aici - partenerul român. Apare limpede faptul că sunt implicaţi factori interesaţi în susţinerea aceleiaşi politici de denigrare.
 
- Un adevărat complot internaţional, aşadar...
 
- Poziţia mi-am expus-o clar de mai multe ori pentru cei ce doresc să înţeleagă datele concrete. Dacă m-aş lansa acum în tot felul de aprecieri, n-aş face altceva decât să alimentez scandalul. Pentru că cei ce nu vor să fie convinşi, nu pot să fie convinşi de argumente logice. Poate aici ar fi locul să amintesc că, chiar azi, recursul declarat de partea greacă a fost respins, contractul FORUM- PETROMIN fiind considerat ilegal.
 
- Azi după-amiază, Camera Deputaţilor va dezbate voluminosul raport privind situaţia flotei maritime, anchetă efectuată la cererea dv. Puteţi face o apreciere la concluziilor lui?
 
- Unele sunt corecte, altele incorecte, dar în principal sunt de acord cu ele. Sper într-o discuţie normală, coerentă şi la un nivel profesional corespunzător.
 
Neli LUCHIAN
 
"Tratative" pentru un pact PDSR-PD:
SE REFACE "LINIA" FRONTULUI?
 

Pag. a 2-a

CRONICA EVENIMENTELOR ANUNŢATE

Coproducţia româno-greacă în uriaşa escrocherie cu navele României

Cum a pus mâna armatorul Alafouzos pe navele românilor?

Iată ce scrie pe prima pagină ziarul AVRIANI : Proprietarii mai multor companii de reparare a navelor şi companii comerciale din Pireu şi - PERAMA sunt în situaţia de a ajunge în puşcărie şi să plătească mari sume de bani serviciilor de verificări financiare. Există noi fapte şocante despre modul în care Yiannis Alafouzos a pus mâna pe vasele flotei comerciale ale României. Este vorba de UN COMPLOT DRĂCESC, DESFĂŞURAT IN ROMÂNIA ŞI GRECIA. Complicii lui Alafouzos din România, pentru câteva milioane, în mod ilegal şi dincolo de orice logică, i-au dat câteva vase. Pe de altă parte, in Grecia, Alafouzos a înşelat mulţi oameni de afaceri din Pireu, Perama şi Salamina, de la care a obţinut facturi false de 15 miliarde drahme, aşa încât românilor li se prezenta nu ca unul ce le era dator, ci ca unul cărora ei trebuiau să-i dea mai mult. La încercarea lui Alafouzos de a lua vasele din compania românească PETROMIN au participat şi alte companii, din Pireu şi Perama. Mai exact, Alafouzos căzuse de acord cu colaboratorii săi români, să ia 13 vase din flota română şi să le repare pentru a le face competitive. După încheierea reparaţiilor, Alafouzos încuviinţase să achite 50% din diferenţă în bani gheaţă, urmând să obţină jumatate din societatea mixtă formată astfel. Vicleanul Johnny (cum îl alintă ziariştii greci pe Alafouzos — n.n.) a mai creat încă o maşinărie de fraudare în Grecia. S-a folosit de câteva companii de reparaţii navale din Pireu, Keratsini şi Perama şi a umflat în aşa măsură cheltuielile pentru reparaţii, încât nu numai că nu a dat un ban românilor, ci românii au trebuit să-i plătească pe el! Ziarul publică în facsimil şi minuta pe care au semnat-o ilegal complicii lui Alafouzos de la Petromin, cu explicaţia „pentru o bucată de pâine". Dar, adăugăm noi, pita era din aur.

Ministrul polonez al apărării la Palatul Victoria

Pragmatismul economic surclasează problemele militare

• Dl Spiroiu e cu gândul tot la... propria imagine
Vizita de ieri, la sediul Guvernului, a ministrului polonez al apărării, dl PIOTR KOLODZIEJCZYK, a avut un început interesant. Primele cuvinte pe care ministrul apărării, general locotenent Niculae Spiroiu (ce-l însoţea pe oaspetele din Polonia) i le-a adresat premierului Văcăroiu au fost „hors concurs", deşi era vorba despre o întâlnire oficială : "Declaraţia (a Executivului referitoare la susţinerea dlui Spiroiu n.n.) a venit la momentul oportun".
S-a trecut apoi la subiectul întâlnirii ce urmărea informarea premierului despre obiectivele vizitei în România a ministrului polonez : • semnarea unui acord de colaborare în domeniul militar ce va permite în viitor strângerea re-laţiilor bilaterale ; • Perspectiva unei abordări noi, mai pragmatice a relaţiilor economice româno-poloneze; • Potrivit opiniei dlui Văcăroiu, acestea „trebuie să fructifice complementaritatea celor două economii, interesele compatibile pe pieţe, potenţialul real al celor două ţări între care există legături bazate pe o îndelungată tradiţie ; • „Solidaritatea tradiţională, consolidată pe tărâmul economicului — remarca dl Kolodziejczyk — ne poate aduce un plus de preţuire în ochii Occidentului, care aşteaptă să vadă eforturile fiecăruia de a se integra în Europa" ; • Comentariile au vizat şi problema integrării ţărilor fost comuniste în NATO cu sublinierea, din partea oaspetelui, că „Atât Polonia cât şi România au făcut un prim pas aderând la proiectul „Parteneriatului pentru pa-, ce“, pas deosebit de important in procesul general de apropiere între est şi vest"; • Concluzia premierului Văcăroiu : „împreună putem depăşi multe probleme"; • Posibil. Şi optimist.

Iulia IORGULESCU-TALVESCU
Foto : Lucian SIMION

Schimb de experienţă între „majoritari”

„Legea maghiară a minorităţilor nu este lipsită de contradicţii"
- recunoaşte responsabilul executiv de resort din tara vecină
Secretarului de stat maghiar WOLFART JANOS nu i se poate nega talentul diplomatic.

Azi noapte, la Cotroceni,

PDSR a hotărât o poziţie de forţă faţă de PRM