Publicat: 23 Iulie, 2018 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1993?

DE LA O ZI LA ALTA

SERIALUL CORUPŢIEI: "LISTA NR. 2!"

1. MIHAI CARCIOG, Patronul trustului de presă EXPRES

2. TRAIAN BĂSESCU Fost ministru al Transporturilor, parlamentar FSN

3. GHEORGHE FLORICĂ, Fost comisar general al Gărzii Financiare

4. MIHAI PÂNZARIU, Director general al Direcţiei Generale a Vămilor

5. RADU HORTOPAN, Fost comisar general adjunct al Gărzii Financiare

6. DINU PATRICIU, Patron ALFACONSTRUCT, parlamentar PL’93

7. SORIN ROŞCA STANESCU, Fost turnător la Securitate, redactor şef adjunct la Ev.z

8. CORNEL GRIGORUŢ, Fost ministru al Turismului

9. ION CRISTOIU, Fost activist UTC, redactor şef la Ev.z.

10. EMILIA NICOLAESCU, Crainic T.V.

Lista rămâne deschisă


 

Dlui OLIVIU GHERMAN, preşedinte al Senatului
Dlui ADRIAN NĂSTASE, preşedinte al Camerei Deputaţilor
Dlui ROMUL PETRU VONICA, preşedinte al comisiei parlamentare Anticorupţie 

Ziarul nostru şi-a făcut datoria de a aduce la cunoştinţa opiniei publice şi autorităţilor competente numeroase cazuri de încălcări grave ale legii, de abuzuri şi corupţie.
"Drumul Kentului" — un serial susţinut luni de zile de "Libertatea" — a dezvăluit un incredibil şir de afaceri veroase, de fraude prin care statul român a fost serios prejudiciat. Ne place să credem că aceste dezvăluiri, cuprinse şi în conţinutul scrisorilor deschise adresate de ziarul nostru unor înalte oficialităţi, inclusiv şefului statului, au contribuit la sensibilizarea instituţiilor competente, la un plus de intransigenţă şi rapiditate în intervenţia celor îndrituiţi să aplice legea.
Consecventă principiilor sale, "Libertatea" a publicat în ultima perioadă relatări despre alte abuzuri, despre alte afaceri ilicite, aceste noi dezvăluiri fiind grupate sub genericul publicistic "SERIALUL CORUPŢIEI: LISTA Nr. 2“. Cum posibilităţile de investigaţie ale unei gazete rămân limitate, socotim de datoria noastră de a cere ca — în scopul descoperirii întregului adevăr, stabilirii tuturor elementelor ce au favorizat încălcarea legii ori a principiilor morale — să includeţi cazurile semnalate pe agenda Comisiei parlamentare Anticorupţie, constituită în scopul asanării vieţii noastre publice.
Asigurându-vă că vom pune la dispoziţia comisiei toate datele şi documentele ce le deţinem, ne exprimăm convingerea că veţi da curs acestei solicitări, anchetarea tuturor cazurilor semnalate şi nu numai a unora constituind, după părerea noastră, o soluţie echitabilă, care va evidenţia atât de necesara echidistanţă, spiritul justiţiar al parlamentarilor mandataţi să reîntroneze legea, indiferent de persoana ce a sfidat-o.

LIBERTATEA

Firma ALPHA CONSTRUCT a dlui Dinu Patriciu a pierdut recursul în procesul cu locatarii a căror casă a demolat-o în cel mai autentic stil ceauşist După ce Judecătoria Sectorului 2 a încuviinţat intr-o manieră, să-i zicem bizară un asemenea abuz,
TRIBUNALUL MUNICIPIULUI FACE "DREPTATE":
anulează prima sentinţă pentru că... LIPSEŞTE SEMNĂTURA GREFIERULUI, trimiţând cauza spre rejudecare judecătoriei.
În vreme ce justiţia... judeca, buldozerele au părăsit demult locul faptei, iar două familii rămân pe drumuri. Cârpa de pe ochii zeiţei dreptăţii pare uneori a avea găuri. 

 

Epilog întârziat în "Afacerea Florică":
COMISARUL NAŢIONAL VA FI AVANSAT LA GRADUL DE... SIMPLU CETĂŢEAN!