Publicat: 25 Aprilie, 2019 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1994?
Libertatea din 25 aprilie 1994

 

DE LA O SĂPTĂMÂNĂ LA ALTA

La încheierea Forumului Crans-Montana la Bucureşti...
PREŞEDINTELE ILIESCU A PROPUS UN "PLAN MARSHALL" PENTRU EUROPA DE EST!

Lipseşte doar... generalul Marshall

DE SFÂNTUL GHEORGHE, GUVERNUL, ÎN LUPTA SA PLINĂ DE ABNEGAŢIE CU BALAURUL INFLAŢIEI, A OBŢINUT O "VICTORIE" DE 14%, ADICĂ INDEXAREA "BUGETARILOR": ÎN CAZUL CELORLALŢI [INCLUSIV PENSIONARII] INDEXAREA E CU GHINION: 13%!
TOT GUVERNUL A HOTĂRÂT, CU ACELAŞI PRILEJ, Şl TRANŞELE DE VENIT IMPOZABIL Şl COTELE DE IMPOZIT CE SE VOR APLICA LA SALARII PENTRU LUNA APRILIE:

 

SĂPTĂMÂNA POLITICĂ

"Înainte" şi "după" Forum

Săptămâna care a trecut a marcat o premieră în mass-media internaţională: vehicularea de informaţie "real pozitivă" despre România. Pentru prima dată în ultimii patru ani (imediat după ce Occidentul s-a considerat păcălit şi manipulat de "revoluţia în direct" de la Bucureşti), agenţiile de presă, canalele de televiziune au vorbit despre România în alţi termeni decât în cei folosiţi în legătură cu mineriadele, cu copiii handicapaţi sau bolnavi de SIDA, cu persecuţiile minorităţii maghiare şi atâtea altele de acelaşi fel pe care - de ce să nu o recunoaştem - le-am oferit noi înşine pe tavă.

Această lungă campanie ne-a produs un adânc sentiment de frustrare, iar rarele şi timidele încercări de contracarare a "atacului la imagine", prin suplimente publicitare în marile publicaţii s-au lovit de neîncredere şi suspiciune chiar în interior. Acesta este şi motivul pentru care mulţi s-au îndoit că organizarea la Bucureşti a Forumului Economic Crans-Montana ar fi o idee bună, că ea ar putea fi dusă la capăt în condiţii normale şi că nu va fi folosită ca o trambulină de relansare a disputelor interne, profitându-se de halo-ul de interes al manifestării. Mai mult, a existat un scepticism major - împărtăşit la un moment dat chiar de către dl Carteron - în legătură cu posibilitatea finalizării lucrărilor de organizare a cadrului manifestării în Palatul Parlamentului, unde de 4 ani nu s-a mişcat aproape nimic şi de unde s-au furat, ca-n codru, materiale şi dotări. Din ambele puncte de vedere, sarcina pe care şi-a asumat-o Viorel Hrebenciuc, în calitate de "comisar general" era una sinucigaşă: ori nu reuşea să pună lucrurile Ia timp şi redevenea automat ţinta preferată a celor care-l urmăresc cu maximum de interes, ori Iucrurile căpătau o turnură neaşteptată şi rezultatul era acelaşi. Soarta - şi poate nu numai ea - I-a ajutat pe secretarul general al Guvernului. Lucrările s-au terminat la timp, organizarea a funcţionat neaşteptat de bine pentru lipsa noastră de experienţă în domeniu, iar participarea şi tematica discuţiilor au creat o zonă de interes real pentru România şi pentru manifestare. Ba, mai mult, se poate vorbi despre un moment unic în viaţa politică românească postrevoluţionară, în care Puterea şi Opoziţia nu s-au mai aşezat pe poziţii antagonice, preferând - sub presiunea evenimentelor - să participe fără teama ca succesul să fie încasat doar de partea adversă. Au fost, totuşi încercări timide de "delimitare" - una dintre acestea aparţinându-i, din păcate, chiar domnului Emil Constantinescu, ce avertiza într-un interviu asupra "festivismului" - care însă s-au pierdut în decor. Un decor al exerciţiului democratic al dreptului Ia opinie şi Ia susţinerea ei, manifestat în condiţiile unui pluralism desăvârşit.

Este, iată, unul dintre motivele cele mai întemeiate din carc se va putea vorbi despre o perioadă "înainte" cu o perioadă "după" Forum. O distincţie care merge mai departe în chestiuni de ordin practic, ca aceea a performanţelor înregistrate în domeniul edilitar şi gospodăresc, când "festivismul" a făcut necesară şi posibilă rezolvarea unor probleme ce ajunseseră să fie considerate cronice. Stafia stilului ceauşist al "campaniei" a plutit pe deasupra lucrurilor, lăsând în urma ei şi o concluzie pozitivă: că se poate şi că e de dorit ca aceasta să se întâmple normal, şi nu doar sub imperiul iminenţei unor evenimente.

În ansamblu, prin acest Forum, clasa politică şi societatea românească au trecut un examen, ale cărui urmări vor fi lesne de văzut. Un examen de maturitate şi de normalitate care ar avea dreptul să ne detaşeze de o "copilărie" ale cărei tare deveniseră cronice.

Octavian ANDRONIC


EXCLUSIV

Şeful spionajului rus, E. Primakov, a asistat - incognito - la concertul lui Placido Domingo!

• În cursul unei vizite de trei zile - despre care n-a "răsuflat" nimic în presă - academicianul Evgheni Primakov s-a întâlnit cu domnii Gherman, Văcăroiu şi Talpeş, având mai multe runde de discuţii cu profesorul Virgil Măgureanu

• VENIND DE LA KIŞINĂU, ŞEFUL NOULUI SERVICIU DE SPIONAJ RUS (DUPĂ DESFIINŢARE, KGB-ul S-A ÎMPĂRŢIT ÎN DOUĂ) S-A AFLAT, ÎNTR-O DEPLINĂ "CONSPIRATIVITATE", PENTRU A DOUA OARĂ LA BUCUREŞTI ÎN ULTIMII ŞASE ANI • ÎN 1988 L-A ÎNSOŢIT, ÎN CALITATE DE CONSILIER, PE GORBACIOV • A FOST ADUS LA CÂRMA KGB DE CĂTRE ELŢÎN, DUPĂ PUCIUL DIN 1991 • ÎN CURSUL VIZITEI DE APROAPE TREI ZILE (DE MIERCURI PÂNĂ VINERI) PRIMAKOV A AVUT MAI MULTE RUNDE DE CONVORBIRI LA SNAGOV (UNDE A FOST CAZAT) ŞI LA OTOPENI, CU DIRECTORUL VIRGIL MĂGUREANU, ÎNTÎLNINDU-SE, CU MAXIMĂ DISCREŢIE, CU DOMNII OLIVIU GHERMAN, NICOLAE VĂCĂROIU ŞI IOAN TALPEŞ • PREOCUPAŢI DE IDENTITATEA TINEREI ŞI FERMECĂTOAREI ÎNSOŢITOARE A DLUI MĂGUREANU LA CONCERTUL LUI PLACIDO DOMINGO (SPRE "DEZAMĂGIREA" MULTORA - ACEASTA ERA FIICA SA) REPORTERII L-AU IGNORAT PUR ŞI SIMPLU PE "OCULTUL" SPECTATOR MOSCOVIT! PE CARE, ÎNSĂ, L-A RECUNOSCUT CINEVA DIN ANTURAJUL DLUI VOLSKI •  COMUNICATUL DESPRE VIZITĂ, DAT PUBLICITĂŢII VINERI, A FOST REDACTAT CHIAR DE CĂTRE OASPETE (LIBERPRESS)

Imediat după vizită, prof. VIRGIL MĂGUREANU a declarat, în exclusivitate pentru "LIBERTATEA":
"DUPĂ CĂDEREA BLOCURILOR IDEOLOGICE, SERVICIILE DE SPIONAJ ŞI CONTRASPIONAJ AU UN OBIECTIV COMUN: CRIMA ORGANIZATĂ ŞI TERORISMUL!"
• Din acest punct de vedere, vizita şefului serviciului rus de spionaj la şeful serviciului român de contraspionaj este absolut logică!

- Ce aţi discutat, în cele aproape trei zile, cu academicianul Primakov? 
- A fost, în linii mari, o continuare a subiectelor abordate cu prilejul vizitei pe care i-am făcut-o anul trecut la Moscova: problema crimei organizate, care a căpătat proporţii îngrijorătoare în societatea rusă de azi. Sunt, din păcate, destule elemente care ne arată că fenomenul începe să prolifereze şi la noi. Aspecte ale activităţii mafiei ruseşti încep să se regăsească tot mai des în societatea românească. Suntem preocupaţi să contracarăm în comun aceste fenomene. La fel cum suntem preocupaţi de fenomenele adiacente ale terorismului internaţional.

- Credeţi că tematica acestei întâlniri reflectă mutaţie în obiectul de activitate tradiţional al serviciilor de informaţii?
- Într-o privinţă, da. Deşi cred că nici un serviciu de informaţii nu renunţă astăzi în pofida căderii barierelor ideologice, la preocupările sale de fond. Însă, aţi intuit bine, este vorba despre o mutaţie: azi se poate vorbi despre o implicare crescândă a serviciilor de informaţii în combaterea fenomenelor negative majore. Am mai avut întâlniri de acest gen şi interlocutorii mei păreau preocupaţi cu precădere de aceste teme. În acelaşi timp înclin să cred că dacă pe un spaţiu larg, ca cel în care ne aflăm, există posibilitatea coordonării activităţii serviciilor de informaţii pentru combaterea acestor fenomene, şansele de a le contracara cresc enorm.

- Cum s-a reorganizat KGB-ul?    
- În linii mari, cam pe modelul nostru: un Serviciu de Informaţii Externe - cel condus de dl Primakov - şi un Serviciu Federal de contrainformaţii     - omologul nostru.

- Deci, aţi avut, o întâlnire... heomologabilă?
- Sunt gata să-mi asum un astfel de reproş. Este mai important să te întâlneşti şi să discuţi cu "adversarul" sau cu "partenerul" cum vreţi să-i spuneţi - decât să respecţi o "regulă a omologului" despre care eu n-am auzit decât din presă.

- La ultima conferinţă de presă aţi făcut o declaraţie categorică în legătură cu implicarea fostului KGB în acţiuni desfăşurate pe teritoriul nostru în revoluţie şi ulterior. Aţi primit reproşuri? Reacţii?
- Nu. Nici un fel de reacţie. M-aş fi mirat, de altfel pentru că partea rusă cunoaşte bine lucrurile la care m-am referit.

- Asumându-şi-le, implicit?    
- Despre măsura în care şi le asumă, pot fi întrebaţi chiar ei. Deşi cred că în contextul actual nu şi-ar putea asuma în totalitate acţiunile vechilor structuri. Ale structurilor cu atribuţii de natură imperială. 

Octavian ANDRONIC


Richard Nixon a decedat, vineri, la New York, în vârstă de 81 de ani
OMUL DESTINDERII CU ESTUL

Richard Nixon, preşedinte al SUA, în perioada 1969-1974, va rămâne în istorie drept omul Water-gate-ului, dar şi primul artizan al "destinderii" între cele două blocuri. În 1974, după 20 de ani de viaţă politică, scandalul Watergate a făcut din el singurul preşedinte american constrâns să demisioneze, dar în cursul celor aproape şase ani la Casa Albă a pus capăt războiului din Vietnam, a reînnoit relaţiile diplomatice cu China şi a amorsat destinderea cu fosta URSS.

Ales preşedinte (al 37-lea) al Americii, el devine artizanul normalizării relaţiilor cu China - este primul preşedinte american care vizitează Beijingul, în februarie 1972, pentru a se întâlni cu liderul Mao Zedong.

Cu sprijinul lui Henry Kissinger - care mai întâi a fost consilier al său pentru probleme de securitate naţională şi apoi secretar de stat - Nixon angajează o politică de destindere faţă de URSS, finalizată cu semnarea primului acord ame-ricano-sovietic asupra limitării armelor nucleare.

Al doilea mandat, început după realegerea sa triumfală la Casa Albă, în noiembrie 1972, este marcat de acordul asupra încetării focului în
Vietnam, semnat la Paris şi de debutul retragerii trupelor americane din sud-estul asiatic. Nouă luni mai târziu, el consacră apropierea sovieto-americană, prezentând, cu Leonid Brejnev, o rezoluţie prin care se pune capăt celui de-al patrulea război israeliano-arab.

Scandalul Watergate se amplifică, iar colaboratorii săi sunt rând pe rând traduşi în justiţie. În faţa unei proceduri de destituire angajată de către Congresul american, Nixon se vede nevoit să demisioneze la 9 august 1974.

De atunci Nixon s-a străduit să recapete, imaginea unui om de stat, participând la conferinţe, pronunţân discursuri, publicând cărţi şi articole, deplasându-se cu regularitate în străinătate.

Ultima sa călătorie în luna martie, în Rusia, a provocat mânia preşedintelui Boris Elţîn, întâlnindu-se cu liderii opoziţiei, între care şi ultranaţionalistul Vladimir Jirinovski.


OZN-uri municipale
DIN FOTOLIUL DE PRIMAR A "ZBURAT", PRIMUL, DL VRĂBIESCU!

 

Pag. a 7-a