Publicat: 26 Mai, 2019 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1994?
Libertatea din 26 mai 1994

DE LA O ZI LA ALTA

PARLAMENTUL DĂ ÎN FIERT!

V-am spus noi că "desantul" Băncii Mondiale s-ar putea să aibă efecte miraculoase asupra ritmului în care se discută Bugetul?
El BINE, IERI A FOST EPUIZATĂ ÎNTREAGA SUBSTANŢĂ A ÎNTÂRZIATULUI PROIECT DE LEGE!

Au mai rămas de luat la bani mărunţi doar anexele. Doar... 71!
 

PREŞEDINTELE CURŢII DE CONTURI EUROPENE NE MÂNGÂIE PE CAP CA PE NIŞTE COPII ZBURDALNICI.

"Sunteţi pe calea cea bună şi cred că trebuie să menţineţi această linie" - a spus dl Andre Middelhock, şi bănuim că se referea la ultimele creşteri de preţuri.

 

La Sinaia, oamenii de ştiinţă români de peste hotare ajung la concluzii constructive:

"DEŞI A EXISTAT O EZITARE A ROMÂNILOR DIN AFARĂ, A SOSIT TIMPUL SĂ NE ADUCEM OBOLUL PENTRU O ROMÂNIE MAI BUNĂ" -a zis academicianul ANGHEL RUGINĂ

FOTBALUL - PANACEU AL TRANZIŢIEI?

Dacă nu prea poate să ne dea altceva, Guvernul a hotărât să ne ofere, din plin, CIRC. Cu pâinea stăm mai prost... Asa că circul - sub formă de FOTBAL - va veni punctual la 17 iunie!

O REUNIUNE CVASISECRETA A UNEI FORMULE RESTRÂNSE DE GUVERN (VACA-ROIU, FL. GEORGESCU, HREBENCIUC) CU CONDUCEREA TELEVIZIUNII, S-A SOLDAT CU CONCLUZIA CA TREBUIESC PLĂTIŢI 300.000 DOLARI (SCOŞI DIN PIATRA SEACA), PANA LA 10 IUNIE, PENTRU CA NAŢIA SA BENEFICIEZE DE TRANSMISIILE DE LA C.M. Se va inventa, probabil, un nou impozit. Pe microbism!

ÎN TIMP CE CIVILUL TINCA SE AFLĂ LA BRUXELLES, LA O REUNIUNE NATO, GENERALUL SPIROIU SE CAUTĂ DE SĂNĂTATE ÎN VEDEREA DEMARĂRIl ÎN CIVILIE

Curăţat ca de "Nufărul" de o comisie parlamentară, fostul ministru încearcă să uite implicaţiile Drumului Kentului şi ale altor aventuri care au costat armata română milioane de dolari.

Despre o astfel de afacere - CONTRACTUL 25/SR, încheiat cu firma ŞTRAND INTERNATIONAL LTD - vă vom informa în numărul de mâine al ziarului.     

UN ARDELEAN DIN ŢARA MOŢILOR - CONSULUL BELIZELOR ÎN ROMÂNIA!

- Astăzi, se inaugurează Consulatul din România al sfatului central-american

Invitaţia primită la redacţie pentru a participa la deschiderea oficială a Consulatului Belizelor la Bucureşti (eveniment ce are loc astăzi) am primit-o cu multă plăcere. Desigur, şi pentru faptul că expeditorul, domnul consul, are un nume ce suscită curiozitatea: IOAN CURTEAN DE HONDOL. Dialogul cu domnia sa, pe propria răspundere, a debutat direct în limba română.    

Incredibil, dar cât se poate de adevărat: primul consul al Belizelor în România este un român cu rădăcini în Ţara Moţilor - dl IOAN CURTEAN DE HONDOL.

• Domnule consul, după nume, cu siguranţă sunteţi român...
- Aşa este. Mama mea era din Lupşa, iar tata, Curtean, din Hondol, lângă Roşia din Ţara Moţilor. Se spune că strămoşii mei au fost curteni la Curtea lui Mircea.

• Cum a ajuns un ardelean din Ţara Moţilor consulul Belizelor în România?    
- Sunt cetăţean român, stabilit în Texas, S.UA, din anul 1966. Am mulţi prieteni în Texas, inclusiv în Senatul american. Am fost recomandat statului Belize ca reprezentant în Romania. Şi iată-mă. Dar, am pus şi eu o condiţie domnului prim-ministru al ţării pe care o reprezint la Bucureşti.

• De ce ordin?
- Sentimental sau patriotic, cum vreţi s-o luaţi, i-am spus: voi reprezenta Belize în Europa de est, deci şi în România, sau mai ales, dar cu o condiţie. Râul care desparte Belize de Mexic se numeşte Hondo. La fiecare kilometru de-a lungul râului unde este o tăbliţă cu Hondo să adauge un "L". Aşa că Hondol, numele meu după originea părinţilor, este destul de frecvent în această parte a Belizelor. Şi o altă, să-i spunem, curiozitate: partea de sus a râului se numeşte, în traducere, "Alb Ion". Alb sunt, Ion sunt, aşa că toate s-au legat ca să spun aşa şi, uitaţi, astăzi, inaugurăm activitatea Consulatului statului Belize la Bucureşti.

• Ce perspective credeţi că au relaţiile dintre România şi Belize?
- În primul rând, Belize este o ţară care se proiectează ca o nouă Elveţie. Vom accentua, dincolo de turism, dezvoltarea relaţiilor comerciale. Belize poate oferi zahăr, mahon, banane ş.a. Să facem mai multe afaceri şi mai puţină politică. Este foarte important să ne întoarcem cât mai mulţi români acasă. Să facem ca de astăzi să fie o "ţâră" mai bine şi pentru cei de acasă.

Marian CIOBA

P.S. Am aflat că afirmaţia - "de astăzi" - nu e metaforă. Deja, printr-un contract de asociere, se produc la Tulcea conserve din peşte din Norvegia - cel mai bun din lume - cu firma "Glober Fish". Conservele TULCO - produse printr-o cooperare în trei:     România - Norvegia - Belize - vor fi deosebite calitativ, dar şi ca preţ. În domeniul tehnic, domnul consul ne-a vorbit şi de "HCC". Este un nou model de "S.U.A.-computer" made în România. De ce "HCC"? De la Horia ,Cloşca şi Crişan. Tot moţi de-ai noştri.    


O întrebare de sezon:
VA REUŞI CANICULA SĂ DEZGHEŢE... ANUL ŞCOLAR?