Publicat: 28 Decembrie, 2012 - 00:00
Care erau subiectele zilei în urmă cu un sfert de secol, în 1992?

DE LA O SĂPTĂMÎNĂ LA ALTA
„Bibliografia" celei mai vaste operaţiuni de contrabandă cu ţigări

DRUMUL KENTULUI - STOPAT TEMPORAR?
O INVESTIGAŢIE DE... MUŞAMA?

ÎN PAS DE MELC, INVESTIGAŢIA CONTINUĂ, DEŞI ANUMITE TENDINŢE DE MUŞAMALIZARE SÎNT EVIDENTE 
CAUŢIUNEA PENTRU ELLIE NASSAR A FOST FIXATĂ LA 2,5 MILIOANE DOLARI
Au mai fost arestaţi cîţiva peşti mici - şoferi de camioane, străini, care habar n-aveau unde duc marfa şi cui o lasă
„PEŞTII MARI" S-AU ÎMBARCAT, JOI, ÎN CURSA DE BEIRUT. DEOCAMDATĂ PENTRU SĂRBĂTORI...
Contrabandiştii înghit greu figurile pe care le fac în prezent vameşii, pînă mai ieri atît de binevoitori: după apariţia „organigramei" mafiei în ziarul nostru de luna trecută au fost confiscate - mai de voie, mai de nevoie -trei camioane de VICEROY ale firmei NUSUI SRL, 3000 de bax-uri. Cine le va... plăti?

UN NOU TIP DE LOVITURĂ: CECURILE FĂRĂ ACOPERIRE
Mai nou, firmele-fantomă folosesc ca "umbrelă" a fraudelor vamale, cecuri fără acoperire. Este cazul recent al firmei libaneze M.H.D. [„patron"— un june de 22 ani!] care a lăsat la vama din Constanţa un cec de 197 milioane lei, bani inexistenţi în contul firmei

ŞI JUDECĂTORII UMFLĂ POTUL?
• După VAMĂ şi GARDĂ, iată şi un episod legat de JUSTIŢIE: cei 200.000 dolari rezultaţi din contrabanda cu ţigări descoperiţi la Otopeni asupra libanezului IHAB ELLEON — despre care am relatat săptămâna trecută — şi care au fost confiscaţi de vamă, au fost restituiţi grabnic prin hotărârea Judecătoriei sectorului 1, care nu a citat organele vamale

SURPRIZA SĂPTĂMÂNII (TRECUTE)
GHICI CINE UMBLĂ DIN FIRMĂ-N FIRMĂ PE LA LIBANEZI, PENTRU A-I CONVINGE SĂ DEA ÎN JUDECATĂ "LIBERTATEA" PENTRU "DEFĂIMAREA" COMUNITĂŢII? Nimeni altcineva decît un ştab de la...Garda Financiară! Îi vom face numele cunoscut la momentul oportun, alături de alte cîteva detalii interesante

INTERPELARE ÎN PARLAMENT!
În cursul ultimei întruniri parlamentare de săptămîna trecută, dl. senator Viorel Sălăgean l-a interpelat pe ministrul Finanţelor, dl. Florin Georgescu, în legătură cu dezvăluirile făcute de „LIBERTATEA" şi despre imensa pagubă creată bugetului statului de către această afacere a cărei anvergură rămîne încă necunoscută

Răspunsul dlui ministru a fost destul de evaziv. SPERĂM CA ANCHETA PE CARE A ORDONAT-O SĂ FIE CÎT MAI DECISĂ

Săptămîna politică
ADEVĂRUL REVOLUŢIEI
Ciclic, finele de an readuce la temperaturi incandescente întrebările legate de zonele obscure ale revoluţiei române. Ciclic se reiterează aceleaşi supoziţii şi acuze, se solicită imperativ scoaterea la lumină a ADEVĂRULUI şi la fel de ciclic viaţa îşi urmează, apoi, cursul cu minciunile şi adevărurile de fiecare zi. După transmisia la televiziune a emisiunii de marţi seară, am încercat să-mi imaginez cum vor decurge ostilităţile în studio în 1999, la zece ani după producerea „evenimentului". Probabil că participanţii vor fi, în mare, aceiaşi, poate ceva mai împliniţi la trup, cu mai mult păr în bărbi şi mai puţin în creştet, cu situaţii diferite pe eşichierul politico-economico-social, dar cu aceleaşi nedumeriri ca şi în '92.
A fost sau nu un complot internaţional?
Revoluţie sau eveniment?
Cine au fost teroriştii?
Cine şi de la cine a furat revoluţia?
Trebuiau împuşcaţi Ceauşeştii de Crăciun?
În '99, probabil, membrii asociaţiei „Jilava" vor da la fel buzna în studio reclamînd că primăria nu le-a rezolvat încă problema sediului, Mircea Dinescu va fi şi mai nemulţumit de lungul somn al opoziţiei în Parlament şi mai convins de imposibilitatea ca Puterea să fie luată de un poet nebun şi de o băbuţă, Dincă va vorbi la fel de mult şi de incoerent, iar Dan losif va fi trecut deja, de la "tineret" la alte probleme, certîndu-se în fine cu Cotrocenii, cum se va fi certat cu toată lumea.
Nostalgia revoluţiei continue (pe care pînă şi Ceauşescu o avea!) va fi prezentă în minţile şi în sufletele celor pentru care ora astrală a existenţei lor s-a consumat pe baricada de la Inter şi pe culoarele C.C.-ului... Iar numărul întrebărilor, în loc să scadă, va creşte.
Există oare, un ADEVĂR al Revoluţiei? Sau doar o sumă de adevăruri legate de acest eveniment epocal al existenţe noastre? Greu de spus... Pentru că toţi cei care au trăit acest traiect istoric sînt tentaţi să-i atribuie sau să-i găsească conotaţii aparte. Un adevăr atît de capital nu poate fi simplu. Probabil că vom avea nevoie în continuare să credem că în Malta cineva a hotărît ce trebuie să se întîmple în noi. Vom avea nevoie să credem că mîini străine au aranjat cu grijă piesele acestei partide pe tabla de şah a Revoluţiei.
Că în tot ce-a urmat s-au confruntat grupări de marionete abil mînuite de toate serviciile de spionaj posibile. Ceauşeştii au fost executaţi de teama de a nu dezvălui cine ştie ce lucruri neplăcute şi nu din obsesia — explicabilă în contextul dat — că fenomenul "terorism" va dura atît timp cît vor dura ei. Că morţii Revoluţiei sunt victimele unor terorişti ultraprofesionişti şi ultradotaţi şi nu ai bulucelii şi ai aiurelii care i-a făcut să tragă unii în alţi pe toţi cei care au avut o puşcă în mînă. Că Opozitia a venit instruită de Occident să preia puterea prin manifestaţii violente de stradă şi că unica şansă de a ne păstra ţara e să nu ne-o vindem cu nici un preţ...
N-aş vrea să fiu în locul celor care au instrumentat „misterele" Revoluţiei. Deşi acesta ar fi cel mai util exerciţiu pentru a găsi măcar unele dintre răspunsuri. Personal cred că sîntem într-o fază în care nu dorim — din varii motive — adevăruri despre Revoluţie. Sau că nu le dorim în dezarmanta lor simplitate, pentru că nu sîntem dispuşi să acceptăm faptul că Revoluţia a fost mai degrabă o răbufnire tragică prin incoerenţa ei, decît o epopee eroică.
Ne-a fost greu să credem că Ceauşescu poate fi răsturnat doar prin ieşirea în stradă, eram convinşi în fundul sufletului nostru că el era aproape de neclintit şi că lupta va fi lungă, grea şi tragică. Sîngele care a curs inutil după plecarea tiranului a fost, poate, tocmai ritualul magic prin care ne-am dorit să consfinţim o victorie.
Pentru că, de regulă, o victorie are valoarea preţului cu care a fost obţinută.
Or preţul ni se părea mic. Tot aici se înscrie şi circul enorm al primelor procese politice, reţinerea şi condamnarea unora dintre colaboratorii dictatorului pentru motive pe care nici o justiţie serioasă nu le-ar fi luat în considerare.
În aceeaşi zonă rezidă motivaţiile ambiguităţii fată de armată şi de rolul ei în Revoluţie: vidul de autoritate de după fuga lui Ceauşescu trebuia compensat cu ceva, iar acest ceva nu putea fi în nici un caz Securitatea — mai clară în acţiuni, totuşi, la acel moment — ci armata, chiar dacă ea era aceea care trăsese şi la Timişoara şi la Bucureşti. „Armata era cu noi" — şi în virtutea acestui slogan ea a rămas la comandă pentru o bună perioadă, aranjînd lucrurile în aşa fel încît să supravieţuiască cît mai comod posibil schimbărilor...
Adevărul Revoluţiei? Este, poate, unul singur: că a făcut-o poporul — acel popor care a ieşit în 22 în stradă şi a blocat traseul dictaturii, dînd istoriei un alt curs, fundamental diferit.
Că din acest gest izvorăşte libertatea noastră de astăzi şi accesul nostru treptat spre reala democraţie.
Dincolo de toate astea sînt doar întrebări, şi din cînd în cînd, cîte un răspuns vag...

Octavian ANDRONIC
 

Tag-uri Nume: